[Terminat[ Razbunarea unui suflet ucigator

[LoLix]

Buna am venit cu capitolul urmator stiu ca am zis ca il aduc mai repede dar nu prea am avut timp, dar totusi l-am adus mai repede decat pe anteriorul. Sper sa va placa eu cred ca este putin plictisitor dar am incercat sa fie frumos. Sper sa va placa si astept cat mai multe critici de la fiecare.


Cap. V: Imprieteniri ciudate

Flashback:
-Te rog nu pleca! Nu ma lasa singura!
-Nu plec, scumpa mea. Imi spune tata dupa care inchide ochii.
In urma cu cateva ore tata a fost victima unui tragic accident de masina. Vinovatul a plecat de la locul accidentului, ceea ce ma face sa cred ca accidentul a fost planuit. Ma uit cu ochii plini de lacrimi la tata care sta pe un pat de spital intr-o camera atat de goala si de rece. Aparatele care il tin legat de pat sunt singurele care imi confirma ca tata mai este in viata. Imi asez capul, care pare atat de greu, pe pieptul lui si atipesc. Ma trezesc speriata datorita unui aparat care bipaie continu. Speriata ma uit la tata care acum se uita in gol cu o privire sticloasa si lipsita de orice sclipire. Simt cum sunt trasa de laga pat si dusa afara.
-Ai promis! Strig intr-um moment in care am simtit ca am ramas singura.
Endback

Dimineata isi face repede aparitia intampinandu-ma cu un soare foarte calduros. De jos se aude mama care ma cheama la masa. Ma dau jos din pat, ma indrept spre baie si in timp ce cobor scarile imi amintesc, fulgerator, de ce s-a intamplat peste noapte. In mintea mea apare intrebarea " Oare am visat?". Raman ganditoare ceea ce ma face sa nu imi dau seama cand ajung in dreptul baii. Intru si ma opresc in fata oglinzii. Raman nemiscata privind atenta la ochii care ma inspecteaza din cap pana in picioare. Desii sunt eu, par cu totul shimbata, privirea mea si-a pierdut interesul, a ramas goala, o privire aproape rautacioasa ca a unui lup care e pe cale sa te atace. Parul si-a pierdut stralucirea iar pielea s-a albit mai rau ca inainte. Ma spal pe ochi si ma indrept spre bucatarie prefacandu-ma ca nu s-a intamplat nimic. Pentru a ajunge la bucatarie trebuie sa trec prin holul de la intrare unde imi atrag atentia bagajele care stateau la usa. Intru in bucatarie fara sa imi fac simtita prezenta si ma asez pe un scaun la masa.
-La cat plecati? Intreb eu atragand privirile tuturor inclusiv pe cea a lui Michel.
-Imediat dupa masa. Imi raspunde mama care probabil se intreaba cand am ajuns in spatele lor. Bunica imi da o cana cu lapte si o farfurie cu clatite. Eu ii cer o tava, iar dupa ce o primesc imi asez micul de jun in ea si ma indrept spre usa. Ies din casa si ma plimb prin curte. Undeva sub un copac se afla o masuta destul de veche cu o fata de masa alba care se vede ata de frumos printre trandafirii rosii ce o inconjoara. Ma indrept spre ea si in drum culeg un scaun lasat inprastiat prin curte. Ma asez si incep sa imi savurez micul de jun. Toate gandurile imi sunt rapite de catre cosmarul care parea atat de real. Oare am visa? Vorbele tatei imi rasuna ata de raspicat in minte incat ma inspaimanta. Lucrul care nu imi da pace este ca de cand a murit, eu am fost singura care l-a visat dar niciodata nu am avut un cosmar. In gandirea mea profunda uit ca mama pleaca iar cand imi au seama este deja tarziu. In curte isi face aparitia o fata inalta cu parul blond, cu suvite roz prins in dou codite,cu o pereche de ochelari draguti care ii acopera ochii verzi ce stralucesc in soare.
-Buna Abygaele! Glasul bunicii ma face sa ma ridic de la masa si sa ma indrept catre fata blonda care, acum, ma inspecteaza foarte atent.
-Eu sunt Samanta! O intrerup destul de nepoliticos pe fata care acum se pierde in privirea mea goala.
-Eu sunt Abygaele. Imi raspunde dupa ce isi da seama ca stau cu mana intinsa de ceva vreme.
-De fapt dupa tine am venit, mai adauga blonda dupa care incepe sa imi povesteasca despre cum ne vom petrece ziua impreuna cu prietenii ei.
-Deci vii? Imi rupe aceasta momentele de visare.
-Da sigur, stai sa ma schimb in ceva mai decent.
Ma indrept entuziasmata spre camera mea si ma imbrac intr-o rochita cu bretele de culoare alba dupa care ma intorc inapoi in curte unde ma astepta Abygaele. Ma apropiam incep de ea dar cand am incerct sa o ating usor pe umar in minte mi-a aparut o imagine inspaimantatoare cu oameni plini de sange si cu mine care stateam in fata unui baiat plin de sange la fel ca si ceilalti. Ma dau cativa pasi in spate moment in care blonda se intoarce si imi zce ca imi sta bine asa. Incerc sa imi revin si ii zic ca putem pleca. O anunt pe bunica de brusca mea plecare si in mai putin de un minut am parasit curtea. Afara stateau nerabdatori cativa copii cam de varsta mea. Abygaele ii saluta si imi face cunostinta cu fiecare in parte. Prima fata are parul saten, ochii caprui si este putin mai scunda decat mine. O fata inalta, frumoasa, cu parul roz si ochii verzi se opreste in fata mea si incepe sa imi povesteasca despre nu stiu ce a facut Alan. Of doamne in momentele aste urasc ca suntem rude.
-Buna! Eu sunt Samanta si chiar imi pare rau de ce a facut Alan dar eu nu ii port de grija. E destul de mare sa se descurce si singur. Ii spun eu rozaliei care nu reuseste sa zica mare lucru.
-Dar nu a facut nimic rau, am vrut sa iti spun ca ai un frate minunat si ca eu cred ca esti mandra de el, ma lamureste fata lasandu-ma cu gura cascata.
-Alan, fratele meu, minunat? Sigur esti bine? Stiu si eu poate te-ai impiedicat pe drum si te-ai lovit la cap. Incep eu aproape sa ma rastesc la fata care se uita mirata la mine.
-Nu! Vorbesc serios fratele tau a iesit ieri cu mine si m-a mirat faptul ca vorbeste atat de frumos.
Pentru un moment am crezut ca fata din fata mea ma confunda sau isi bate joc de mine.
-Apropo eu sunt Roxie!
Rozalia imi intinde mana prietenos iar eu accept gestul cu aceeasi prietenie. Imi cer scuze pentru ca m-am rastit la ea si ii spun ca sunt incantata de cunostinta. Mai fac cunostinta cu inca doi sau trei baieti dintre care nu dau imprtanta decat unui tip blond cu ochii negri. Defapt doar ochii lui mi-au atras atentia. Rozalia ne anunata ca vine cu noi si asa ne indreptam spre un local din aproiere. Odata ajunsi eu ma fac comoda pe un scaun si incep sa povestesc impreuna cu Abygaele. Din povestire noastra nu dam importanta ca timpul zboara. La un moment dat rozalia se uita pe geam si ne anunta ca este tarziu. Pe drum spre casa rozalia imi mai spune ceva despre fratele meu care ma pune pe ganduri. Cand ajungem in fata casei mele deja ramasesem doar eu si cu blondina. Ne luam larevedere una de la cealalta, ne uram noapte buna si ne indrepartam incet una de alta.
-Maine il vei cunoastre pe fratele meu. Imi spune blonda din mijlocul drumului. Eu dau din cap aprobator si intru in casa.
Faptul ca maine il voi cunoaste pe Andrew, fratele blondinei, ma face foarte entuziasmata deoarece din spusele lui Abygaele acesta este foarte dragut.