Scaldare in dorinta [Poveste finalizata]

[Yaoi Queen]

Capitolul IX

De cum mi-am indreptat ochii spre ceas, am vazut ca era deja ora sapte. Am inghitit in sec, simtind cum pulsul imi crestea din nou. Paream probabil un idiot, insa asa era firea mea, iar eu imi faceam griji pentru Kyan. Nu sunase, iar eu ma gandeam la ce era mai rau. Poate patise ceva... sau poate pur si simplu il durea in cot ca eu ii asteptam telefonul.
La un moment dat nu imi venea sa cred ca a doua varianta m-ar fi suparat la fel de tare precum prima, insa stiu ca asta simteam, si imi doream ca in acel moment sa fi fost un tip caruia sa nu-i pese nici macar de familie. Poate ca ar fi fost mai usor, si nu mai stateam cu inima in gat, gata sa imi iasa afara.
Am lasat balta filmele de la televizor deoarece imi pierise tot calmul, si am inceput sa imi fac o cafea. Nu dupa mult timp in care ma aflam in fata aragazului cu ibricul in care imi pregateam de obicei cafeaua, am auzit telefonul sunand. Am fugit spre el, punandu-l la ureche, turbat si raspunzand agitat.
-Justin? Kyan la telefon.
-Ce bine, am rostit eu, expirand usurat si lasandu-mi trupul sa cada peste bratul canapelei, direct pe suprafata moale.
-Imi pare rau, as fi vrut sa sun la cinci, dar am avut probleme in a gasi un telefon pentru ca al meu e dat disparut, si numai la hotel am reusit sa fac rost de unul.
Am zambit, fiind fericit in sinea mea. Chiar a vrut sa ma sune, si s-a straduit sa gaseasca un telefon pentru asta. Chiar mi-am simtit obrajii luand foc la acel gand si am tacut pentru o clipa, asteptand sa imi revina ideile.
-Cum a fost zborul? Sincer, nu credeam ca m-ai luat in serios cand ti-am spus sa ma suni...
-Oricum te-as fi sunat si daca nu imi spuneai. Si obisnuieste-te, pentru ca doua saptamani va trebui sa ma suporti zilnic la telefon.
Am ras la auzul vorbelor sale, si m-am intins mai tare pe canapea ca o pisica ce tocmai s-a trezit.
-Pot sa fac fata, am raspuns eu, ferindu-mi bretonul din ochi. Cum e acolo?
-Ah, e minunat! Hotelul e impecabil, iar accentul francezilor cand incearca sa imi vorbeasca in engleza e absolut hilar. Numai de maine vom incepe filmarile, pentru ca ma vor lasa sa ma odihnesc astazi... dar vreau sa imi gasesc telefonul mobil mai intai. Apropo de asta... tu nu ai unul?
-Ah, eu nu. Nu am ce face cu el. Oricum nu am cu cine vorbi. Doar Sam suna mereu pe fix pentru ca stie cand sunt acasa.
-Aha. Bine... Am o intrebare: stii cumva in cat timp ajunge un colet din Paris in Los Angeles?... De fapt, nu conteaza. Trebuie sa plec, dar vorbim mai tarziu. Cu putin noroc, imi voi gasi si telefonul mobil.
Am observat ca a devenit din ce in ce mai grabit, asadar l-am salutat si am pus telefonul la loc. Nu am avut timp de gandire, deoarece mi-am amintit de cafeaua care se afla pe foc.
A fost prea tarziu cand am ajuns in bucatarie pentru a stinge focul, deoarece tot lichidul negru ajunsese pe aragaz, indemnandu-ma pe mine sa imi pun mainile in cap, injurand in gand si mormaind ceva neinteligibil printre dinti. Evident a trebuit sa ma pun pe treaba, pentru ca daca aveam sa las totul asa, as fi avut de probleme nu numai cu o sora, ci mai ales o femeie nervoasa.

Cele doua saptamani nu au trecut atat de greu pe cat ma asteptam... Nu mi-a venit sa cred, insa nu a fost zi in care sa nu vorbesc cu Kyan la telefon. Chiar a doua zi, dupa ce el a ajuns la Paris, mie mi-a fost pus in mana un telefon mobil... adus chiar de managerul actorului care se parea ca a insistat timp de trei ore ca acel domn sa mi-l aduca personal. Era un telefon simplu cu care am reusit sa ma descurc, si care avea un singur numar in agenda: cel al lui Kyan.
Chiar daca vorbeam cu el la telefon, la un moment dat nu mi se mai parea indeajuns. Mi se facuse dor... chiar la inceputul celei de-a doua saptamani.
Testul acela pe care l-am avut in ziua in care el plecase l-am mai dat inca o data, deoarece vorbisem cu profesoara, explicandu-i... oarecum, ce s-a intamplat, si desigur, eu fiind unul dintre cei mai buni studenti, mi-a oferit o a doua sansa, primind astfel nota maxima, cum stia si dansa ca meritam.
Ma aflam la ceremonia liceului, fiind imbracat cu roba neagra de absolvent, toca asezata pe cap, iar esarfa galbena imi inconjura gatul, cazand pe o parte si alta a pieptului meu.
Eram pe scena, langa directorul scolii, care isi tinea dicursul. In timp ce priveam in jur, observand persoanele care au venit sa asiste, am observat-o pe sora mea urmata de un barbat.
Era imbracat in niste blugi inchisi la culoare, si cu o camasa lasata deschisa la cativa nasturi de sus. Purta ochelari negri, insa am recunoscut imediat persoana, iar inima mea isi grabise ritmul batailor, punandu-mi un nod in gat. Am zambit extaziat, si am simtit cum mainile incepeau sa imi transpire. Kyan venea in urma Samanthei, si avea un zambet pe buze spre deosebire de sora mea, care parea a-i rosti niste cuvinte urate pe care el nu le baga in seama.
S-au asezat intr-un rand de la mijloc, atintindu-si amandoi privirea spre grupul nostru de pe scena.
Eram nerabdator sa ii vorbesc din nou si sa sa il privesc, insa eu trebuia sa fiu studentul care tinea discursul. Dar eram stresat. Ii susotisem ceva doamnei diriginte, apoi i-am inmanat foaia cu discursul, unui alt coleg. Diriginta ma cunostea indeajuns de bine incat sa inteleaga ca nu puteam face nimic atunci cand eram stresat, de aceea acesata nu ma obligase sa citesc foaia aia.
Imediat dupa ce colegul meu a tinut discursul in locul meu, cu totii am coborat, iar directorul si-a ocupat din nou locul. M-am grabit spre cele doua persoane care au venit pentru mine la ceremonie, iar sora mea sarise pe mine felicitandu-ma de indata ce s-a ridicat de pe scaun. Privirea mea s-a indreptat instantaneu spre Kyan, care si-a ridicat ochelarii pe cap, privindu-ma cu aceiasi ochi albastri, care mi-au trimis parca un fior pe sira spinarii. I-am zambit, iar acesta mi-a intins mana, lucru care l-am facut si eu.
-Felicitari, spuse acesta, inconjurandu-mi bland mana cu degetele sale lungi si puternice.
Am inghitit cu greu inainte de a-i multumi, insa imediat, am auzit strigatele colegilor mei, ce au insemnat sfarsitul ceremoniei, momentul in care toate tocile noastre erau aruncate. Ca si cum nu am bagat de seama, am vrut sa continui sa vorbesc cu barbatul dinaintea mea, care insa apucase de toca mea, aruncand-o cu putere in aer. Zambetul lui i-a dezvelit dintii albi, perfecti, si, chiar daca nu era momentul potrivit, simteam ca nu mi-a fost de ajuns acea strangere de mana. Am zambit si eu, apoi mi-am intors privirea spre Sam.
-Fratioare, eu trebuie sa plec.... Imi pare rau, a rostit ea, coborandu-si privirea spre pamant.
-Nu face nimic, Sam. Ma bucur nespus ca ti-ai facut timp sa vii pana la finalul ceremoniei.
Aceasta mi-a zambit fericita, apoi m-a strans din nou in brate, anuntandu-ma ca avea sa se intoarca pe seara.
Nici macar nu am mai stat pentru pozele cu clasa, ceea ce probabil a fost urat din partea mea, insa am plecat impreuna cu Kyan la el acasa, cu masina sa.
In automobil aflasem cand aveam sa pot vedea cele doua reclame pentru care filmase si cum si-a gasit telefonul mobil in unul din geamantanele sale, cu zece apleuri pierdute si trei mesaje care asteptau sa fie citite.
Casa lui nu parea foarte mare, insa era intr-adevar frumoasa, cu o poarta imensa de fier inaintea ei. Kyan parcase in fata gratiilor negre de fier, apoi am coborat amandoi. Nu am observat de la inceput, insa erau doi gardieni care stateau pe de-o parte si de alta a portii, unul care a deschis-o larg inaintea stapanului casei, iar altul care a primit cheile masinii pentru a o parca inauntrul curtii.
Nu am avut de urmarit un drum lung pana sa ajungem in casa, insa in laturi puteam observa gradina frumoasa si ingrijita cu flori multicolore si tufe mari de trandafiri.
Nu am dat mare importanta aspectului interior, caci ne-am indreptat direct spre bucatarie la rugamintea actorului.
- Mor daca nu imi faci o cafea asa cum numai tu stii, spuse acesta afisand o expresie rugatoare. Cat am stat la Paris, parca mi-au dat sa beau numai zatul acela nenorocit.
-In regula, am spus eu razand. Doar sa imi dai un ibric, cafeaua si zaharul, am rostit eu, indreptandu-ma spre aragaz.
Acesta in cateva secunde mi-a pus pe bufet tot ceea ce am cerut, iar in mai putin de zece minute, eu aveam doua cesti de cafea in maini, una inmanand-o barbatului.
-Ah, Raiul! rostise el, sorbind din lichidul negru.
-E bine ca bei aceeasi cafea, altfel nu iesea la fel, am spus eu, zambindu-i usor, inspirand apoi aburul cald si delicios pentru simturile mele.
-De fapt, am cumparat-o cand am vazut ca din asta ai tu, insa mie niciodata nu mi-a iesit asa extraordinara.
Eu stateam rezemat de bufet in timp ce Kyan era in fata mea, parca analizandu-ma.
Si-a asezat intr-un final ceasca pe masa.
-Sora ta mi-a trimis un mesaj cand eram inca in avion, a inceput el, asteptand apoi sa imi vada reactia.
-Si?
-Printre multe injuraturi m-a facut un insensibil pentru ca fratiorul ei e foarte ingrijorat din cauza mea... desigur la final mi-a spus ca "Daca mori in avionul ala, te omor!", dar nu asta este important acum, a spus el, apropiindu-se de mine, si luandu-mi ceasca din mana pe care a asezat-o pe bufet.
Mi-am simtit din nou pulsul accelerand si mi s-a pus un nod in gat la gandul ca avea sa o faca din nou: sa ma sarute. Am incremenit cand trupul sau era aproape de al meu, insa i-am simtit mana inconjrandu-mi spatele, si tragandu-ma in bratele sale. Eram usor confuz cand capul meu a ajuns pana pe pieptul sau, iar caldura lui, pe cat era de confortabila, pe atat ma agita mai tare. Era destul de aplecat incat buzele sale sa ajunga in dreptul pavilionului urechii mele, insa cand i-am simtit respiratia, fiori mi-au trecut dintr-o data prin corp precum curentul de mare intensitate, indemnandu-ma sa imi misc usor capul intr-o parte.
-Ma bucur, rostise el incet, ramanand putin timp in aceeasi pozitie dupa care isi ridicase chipul spre mine, zambindu-mi bland. Ma bucur ca iti faci griji pentru mine, a continuat apoi, apropiindu-si chipul de al meu.
In acel moment obrajii parca ar fi vrut sa imi explodeze impreuna cu inima, insa cand buzele lui mi-au sarutat scurt fruntea, am inghitit in sec, inchizandu-mi ochii usurat, si parca totusi dezamagit. Am incercat sa ii zambesc, insa pana si colturile buzelor imi tremurau.
-Ah da, sa nu uit. Maine trebuie sa mergem, a spus el, fara a-si lua mana de dupa spatele meu.
-Sa mergem unde? am intrebat eu, revenindu-mi din visare.
-Nu imi spune ca ai uitat... La mare!
Cuvintele lui mi-au facut inima sa tresara dintr-o data. Aveam sa fim doar noi doi... singuri intr-o casa pe plaja... Doar gandul la asta ma inspaimanta!