20-01-2011, 08:22 PM
Well, desi nimeni nu a comentat...am pus totusi un alt oneshot. Cred ca v-ati cam dat seama ca eu nu prea folosesc persoana a treia, asa ca... sper sa va placa si mi-ar placea sa-mi spuneti parerile voastre:D
P.S:Scuze ca-i asa scurt dar...:blushing:
Si imi pare rau. Imi pare rau pentru fiecare greseala pe care am facut-o, pentru fiecare zambet fals pe care ti l-am oferit si iti multumesc pentru fiecare data cand ai transformat minciuna in adevar si indoielile in convingeri de neclintit. Iti multumesc pentru ca m-ai invatat sa am incredere in mine si pentru ca m-ai sustinut, pentru rabdarea ta infinita si pentru ca mi-ai fost alaturi.
Iar acum, ca totul s-a terminat, mi-e greu sa nu privesc inapoi, sa nu ma intreb daca si tu regreti. Oare daca nu ne-am fi intors la cruda realitate, mi-ai fi spus ca ma iubesti? Oare daca nu ar fi existat posibilitatea sa fim judecati, lucrurile ar fi mers altfel? Sau totul ar fi fost la fel? Oare ar fi existat o sansa si pentru noi? Ai fi vrut sa existe?
P.S:Scuze ca-i asa scurt dar...:blushing:
Noi...
Ne-am intalnit, am vorbit, am ras. Acum, in urma au ramas doar lacrimile amare si singuratatea despartirii. Si pentru ce? De ce sa plang pentru amintirea ta, pentru o iubire inexistenta, pentru o realitate care a fost doar pentru mine? Mi-as dori sa pot face ceva, sa schimb tot ceea ce a fost gresit, sa ne mai dau o sansa dar nu depinde de mine...tu ai uitat deja de noi. Astazi, cand ne vedem si ne privim, nu mai vad acea scanteie care se aprindea intre noi candva. Nu ne vorbim, nici macar nu ne apropiem unul de altul, dar, uneori intrezaresc o sclipire in ochii tai si atunci imi permit sa sper, dar e in van. Tot ce a fost a disparut, toate visurile noastre s-au spulberat lasand in urma praful, durerea si un infinit de pustiete din care eu nu am puterea de a evada.Si imi pare rau. Imi pare rau pentru fiecare greseala pe care am facut-o, pentru fiecare zambet fals pe care ti l-am oferit si iti multumesc pentru fiecare data cand ai transformat minciuna in adevar si indoielile in convingeri de neclintit. Iti multumesc pentru ca m-ai invatat sa am incredere in mine si pentru ca m-ai sustinut, pentru rabdarea ta infinita si pentru ca mi-ai fost alaturi.
Iar acum, ca totul s-a terminat, mi-e greu sa nu privesc inapoi, sa nu ma intreb daca si tu regreti. Oare daca nu ne-am fi intors la cruda realitate, mi-ai fi spus ca ma iubesti? Oare daca nu ar fi existat posibilitatea sa fim judecati, lucrurile ar fi mers altfel? Sau totul ar fi fost la fel? Oare ar fi existat o sansa si pentru noi? Ai fi vrut sa existe?
Let`s start with the premise thet we aren`t completly idiots.
"You forgot another lesson: Never turn your back until you know your enemy is dead. Looks like we'll have to go over the lesson again next time I see you-which will be soon."