19-04-2011, 11:07 PM
Hello...sorry de intarziere! ....mi-am corectata deja greselile..hm....stiu ca nu este multa descriere, o sa ma starui in urmatoarele capitole s-o pun.......sper sa va placa acest capitol.....citire placuta...
Capitolul 3.Intepaturi
In aceasta dupa-amiaza eram destul de nervoasa, in special iritata, deoarece ma asteptau repetitiile cu Mister Simpaticul.
Ziua era destul de linistita; am incercat sa-l evit pe Latini, riscand sa intarzii la scoala, numai ca sa nu ies cu el din casa.
Am decis sa merg sa-mi fac un dus pentru a-mi descarca nervii, atunci cand zgomotul clopotului mi-a ruinat toate planurile mele si acel pic umor bun ce mi-a ramas.
Am fugit sa deschid usa cu chinul total.
Instinctiv, mi-am sistemat parul si bluza albastra; am vrut sa fiu mereu impecabila, totusi daca oaspetele meu era un idiot.
De pe fata lui Latini se intelegea foarte bine, ca acea apropiere momentana nu-i placea si lui.
Mai bine asa, o sa facem mai rapid repetitiile.
Am ridicat ochii spre cer. –Intra. –Directa si precisa, fara sa mai salut.
S-a supus cu greu si a trecut pragul casei mele cu aspectul unui care trecea poarta Infernului lui Dante.
-In sala. –Cu degetul i-am indicat camera, in care trebuia sa invatam, si el a intrat fara complicatii.
Wow, cat de colaborativ era.
-Ceva de baut? – Conversatie plin de duh.
-Nu. –
Bine, mai bine asa, deoarece nu aveam nimic in afara de apa in frigider.
-Ok, dar sa incepem. –Am mers inspre scaun inainte de a ma bloca si de a increti nasul. –Daca pentru tine e in regula. –Educatia inainte de toate.
Si-a ridicat spatele indiferent. –Desigur. –Splendid. Inainte incepem, inainte terminam.
-Ok. –
Ne-am asezat dupa cateva minute de indecizie, am fost de acord sa incepem cu repeterea inegalitatilor.
Stiam asa si asa ce era o ecuatie, nemaivorbind de o inegalitate. Si mai ales ce era o inegalitate? Ignoranta mea in matematica era intr-adevar jenanta.
Latini avea putina rabdare ca sa explice, dar cu mine in matematica trebuia sa aiba multa. Se enerva in fiecare doua secunde, spunand ca sunt o proasta, deoarece nu intelegeam. Evident, am replicat cum am putut, dar in cele din urma el nu spunea gresit.
Cand a inteles ca eu nu puteam sa rezolv nici macar o ecuatie, a decis sa inceapa de la inceput, explicandu-mi si acelea.
A fost o dupa-amiza obositoare si Latini era un rau profesor; destept da, dar nu avea un pic de rabdare, se enerva repede, nu era pentru acest rol.
Am sfarsit la sase si jumatate, cand mama mea s-a intors de la serviciu.
-Esti o rea eleva. –A murmurat Latini, cand mama a plecat sa se schimbe.
-Si tu un rau profesor. –Am inchis ochii iritata. Nimeni nu putea sa ma injoseasca asa.
-Nu sunt eu ignorantul dintre noi doi. –A spus cu un zambet provocator.
-Eu nu sunt ignoranta! Matematica e unicul subiect in care am cateva goluri. –I-am explicat arogant.
-Cateva?! Fata mea, tu trebuie s-o inveti pe toata, incepand cu tabla inmultirii. –Isi detinea vreun raset si asta ma enerva mai tare. –Dar cum ai putut sa fii promovata anul trecut? –Intrebare gresita. Idiotul.
-Desigur nu fumand in clasa. –I-am raspuns cu un zambet ironic.
Mama mea a intrat drept in acel moment in camera, intrerupand ciorovaiala cu o propunere ce m-a lasat socata.
-Lorenzo, de ce nu te opresti la cina? –Zambetul de treizeci si doi de dinti, ce l-a facut, era intr-adevar patetic. De unde atat entuziasm in invitarea acestui idiot?
-Nu multumesc, poate alta data. –Care alta data?! O sa-mi avertizez mama sa nu mai faca invitatii de genul asta, n-o sa fie o alta data!
Am respirat cu usurinta dupa ce a plecat, eram obosita si psihic si fizic.
-Sa nu-ti vina niciodata in minte sa-l mai inviti! –Am inceput sa strig pe toata casa.
-Dar de ce? –Mama mea a iesit din bucatarie, frecandu-si ochii.
-Il urasc. –Raspuns simplu. Din fericire am reusit sa inteleg cat de putin din aceia ce mi-a explicat, asa ca pentru putin timp n-am sa am nevoie de ajutorul sau.
-Haide, nu spune asa. –A facut un gest plictisitor cu mana. –E dragut din partea lui sa te ajute la matematica, fara sa platesti.
-Explica rau. –
-Dar e dragut. –A spus cu un zambet rautacios. Comentarile tipice a mamei.
Am privit-o sumbru. –N-as spune..... –
-Haide, nu poti spune ca nu e un baiat frumos. –
-Da pot spune, sunt baieti mai frumosi. –Am mintit, privind in alta parte.
-Si care? –
-Matteo. –Am inrosit cand am pronuntat numele fostului meu iubit: de multe ori ne desparteam si ne impacam. Ultima data, el m-a lasat si eu m-am simtit cam rau....
-Oh draga, Matteo e doar un baietel confuz, care nu stie ce vrea. Tie nu-ti trebuie un copil, dar un baiat. –Mi-a zambit dulce, imbratisandu-ma si sarutandu-ma pe frunte.
Am zambit imbratisand-o si lasandu-ma rasfatata de mama. Cand nu eram nervoasa, imbratisarile imi faceau foarte bine.
Zilele urmatoare erau destul de linistite, cu exceptia lui Latini desigur.
Ne certam in continuu pe tot, nu reuseam macar sa sustinem o conversatie civila, incheiam mereu cu certuri.
Era mereu vina lui, desigur. Ultima dracie ce mi-a facut-o era la verifica de fizica de marti, eu si Latini eram, din pacate, destul de aproape cu bancile, cu toate ca erau separate.
Profa ne-a imprastiat prin clasa pentru ca sa nu copiem desigur, si eu am ajuns sa stau aproape de idiotul ala. Din norocul meu........
Latini nu facea altceva inafara de a trimite biletele vecinului sau de banca, Gabriele –pentru toti Lele- probabil cu solutiile problemelor.
Eu nu-i atrageam atentia, incercand sa nu-i privesc. Desigur, puteam s-o fac pe spioana si s-a vorbesc, dar eram prea concentrata pe acel dracului de subiect ca sa-mi permit sa ma distrag, mai ales pentru acei doi idioti.
Accidental, un biletel a ajuns la piciorul bancii mele.
-Puccio? – Vocea scazuta a lui Mister Simpaticul m-a distras de la calcolele mele.
Iritata, mi-am strans stiloul in mana ignorandu-l continuand sa scriu. M-a chemat din nou, facandu-ma sa incep cateva planuri pentru asasinarea acelui tampit.
-N-am sa-ti dau acea inutila si murdara bucata de hartie. – Am suflat nervoasa, fara a lua ochiii de pe hartie.
A lovit de cateva ori stiloul de banca iritat, inainte de a se inclina putin inspre mine. – Daca imi di biletul, te las sa copii. –
Am facut un zambitel, care a aparut m-ai mult ca suieratul unui sarpe. – Nu ma intereseaza sa copii, nu sunt cum voi. – Ma distra si gata la naibii!
-Doamne Puccio, cat de enervanta mai esti! – A exclamat incredul, incercand sa nu ridice vocea prea tare.
Buzele mele s-au indoit intr-un zambet sadic in timp ce cu stiloul desenam cateva cercuri pe o hartie.
Nu m-am asteptat deloc ca sa aud vocea tare lui Latini rupand linestea ce domnea in clasa.
-Scuzati-ma prof, dar Puccio ma streseaza ca sa copie. –
Profa a mers inspre mine incretand fruntea uimita.
-Nu e deloc adevarat! – M-am aparat privindu-l pe dobitoc cu o privire de pura ura.
-Ah nu? Si acela ce e? – Si-a strecurat limba pe buze amuzat- gest care inexplicabil m-a facut sa tremur- si indicand biletelul care se afla linga piciorul meu.
Profa l-a ridicat examinandu-l cu o privire incantata.
-Puccio! – M-a privit incredul.
Oh-oh. – Nu e al meu! – I-am raspuns enervata.
-Nu intr-adevar, acesta este scrisul lui Latini. – Profa a dat din cap examinand atent hartia.
Am inceput sa respir usurata, dar profa s-a intors din nou inspre mine si am inteles ca n-am sa scap asa de usor.
-Latini, Puccio, va i-au verifica si va pun la amandoi doi in catalog. –Ne-a spus rece, luand verifecele si plecand inspre tabla.
Un doi?! Eu am un doi?! Ai imposibil! Eu nu am prins niciodata un doi, aveam mereu opt si noua!
Vroiam sa plang si faptul ca acel idiot a prins si el un doi nu ma consola.
-Ati merge bine, Puccio! –Mi-a spus multumit.
M-am intors privindu-l furioasa. –Si tu ai prins un doi. –I-am amintit.
-Da, dar eu doiul in fizica il recuper ca nimic, dar pentru tine, ce ai probleme in subiectele stiintifice, o sa fie cam greu. –A pronuntat cu un ton insuportabil.
Ochii miei au devenit umezi involuntar. Avea dreptate acel fiu de..... nu mama lui n-avea nimic de-a face aici. Un doi n-am sa reusesc sa-l recuper.
-La sfarsit castig mereu eu Puccio, ti-am spus ca nu-ti convine sa te pui impotriva mea. A ridicat umeri zambind multumit.
Am strans cu forta pumnii, repatandu-mi mental ca sa umplu de pumni frumoasa lui fata nu-i un lucru drept. Putea sa fie placut desigur, dar nu drept. Dar eu faceam lucrurile drepte.
Mi-am mutat un fir de par prefacandu-ma ca nu l-am auzit, in timp ce in interiorul meu clocoteam de furie.
-Puccio cat face 6x4? –M-a provocat razand.
-Nu-i trage atentia. Trebuie sa nu-i trag atentia, punct. Era lucrul drept de facut.
-Puccio? Puccio, Puccio, Puccio.... –
-Am auzit! – L-am blocat, intorcandu-ma inspre ochii lui care ma priveau amuzat.
Baietii care stateau aproape de noi si care au terminat verifica ne priveau amuzati, in timp ce ceilalti care nu au terminat verifica sopteau ceva enervati.
-Asa ca? Cat face? –Nu i-as da satisfactia de-ai raspunde 24, era cum m-as cobora la nivelul lui, daca nu mai rau.
-Face dute naibii in 24. –I-am raspuns enervata ridicandu-ma din banca ca sa o intreb pe profa daca puteam sa plec la baie.
Nu mai suportam acel idiot, intr-o zi ma va inebuni.
Un lucru era sigur; o sa-mi plateasca doiul acesta, cuvantul meu.
La recreatie am decis sa reactionez; in clasa eram numai eu, Mel si cu ratatul Jacopo.
Cu semnul meu Mel s-a ridicat in picioare si, incepand sa converseze fericita cu Jacopo, la purtat afara din clasa.
M-am indreptat inspre banca lui Latini si am scos pretiosii sai ochelari de soare de la Gucci. I-am admirat putin, lasandu-i sa cada accidental pe podea. Ops, imi spunea mereu mama ca aveam mani din aluat.
S-au cioplit? Poate. In caz de dubii am pus asupra lor una dintre papucii miei preferiti si i-am zdrobit pana cand am auzit un crack ce ma facu sa zambest satisfacut. Perfect!
Am iesit repede din clasa si, vazand ca nimeni din clasa mea nu era prin preajma, m-am indreptat inspre baia fetelor ca sa-i povestesc tot lui Mel care a inceput sa rada ca o nebuna de indata ce i-am spus.
Se parea ca ea ma sustinea in razbunarile impotriva lui Latini si asta era un mare avantaj pentru mine.
Intrand in clasa mi-am dat seama de indata de micul grup care s-a format in jurul bancii lui Mister Simpaticul.
Cu rautate am intrebat ce s-a intamplat, stiind bine raspunsul.
Latini parea chiar furios negru vazind cum erau redusi ochelarii si intreband prietenii lui cine ar putea fi acela care i-au stricat. Mah, cine ar stie.....
In momentul in care ochii lui furiosi au intalnit pe ai miei amuzati a bolborosit uimit:
-Tu! –
-Cine.... eu? –Am intrebat cu o voce insuportabila de copil.
-Ai fost tu! Macar stii cat trebuia sa platesc pentru acesti ochelari? –A spus in timp ce se indrepta furios inspre mine si imi arata cu degetul aceia ce a ramas din ochelari.
L-am privit plictisita. –Nu. Cat? –Parca m-as fi interesat!
-300 de euro draguto, ce tu acum, o sa mii intorci. –
L-am privt socata. –Sper ca glumesti. Nu sunt prove ca am fost eu, poate sa fie altcineva, sunt sigura ca sunt persoane in scoala asta care te urasc. –Am replicat. Jacopo a incercat sa vorbeasca, dar i-am inchis gura cu o privire dispretatoare. Patetic ratat.
-Unica care putea sa-mi faca asa ceva din clasa esti tu. – Mi-a raspuns enervat.
-Nu am fost eu. – Ochii lui erau enervati , totusi, din cauza aproprierii noastre, am notat inca mai mult frumusetea lor, totusi daca erau furiosi.
-Asta nu se opreste aici Puccio, ai sa mi-o platesti si de data asta. –A suflat pe fata mea amenintator.
-Nu. Am. Fost. Eu. – Am spus privindu-l in ochi. –Si totusi nu-mi este frica de tine, Latini. –Aceste provocari a noastre, totusi daca nu vroiam sa accept asta, ma electrificau de moarte.
-Mai bine asa. –Si-a intis buzile intr-un zambet ce nu promitea nimic bun.
A iesit din clasa, urmarit de micul sau alai de sclavi. Uite: Lele, Andre, Chri, Anto si Teo pareau mai mult sclavi la serviciul sau ce prieteni.
Capitolul 3.Intepaturi
In aceasta dupa-amiaza eram destul de nervoasa, in special iritata, deoarece ma asteptau repetitiile cu Mister Simpaticul.
Ziua era destul de linistita; am incercat sa-l evit pe Latini, riscand sa intarzii la scoala, numai ca sa nu ies cu el din casa.
Am decis sa merg sa-mi fac un dus pentru a-mi descarca nervii, atunci cand zgomotul clopotului mi-a ruinat toate planurile mele si acel pic umor bun ce mi-a ramas.
Am fugit sa deschid usa cu chinul total.
Instinctiv, mi-am sistemat parul si bluza albastra; am vrut sa fiu mereu impecabila, totusi daca oaspetele meu era un idiot.
De pe fata lui Latini se intelegea foarte bine, ca acea apropiere momentana nu-i placea si lui.
Mai bine asa, o sa facem mai rapid repetitiile.
Am ridicat ochii spre cer. –Intra. –Directa si precisa, fara sa mai salut.
S-a supus cu greu si a trecut pragul casei mele cu aspectul unui care trecea poarta Infernului lui Dante.
-In sala. –Cu degetul i-am indicat camera, in care trebuia sa invatam, si el a intrat fara complicatii.
Wow, cat de colaborativ era.
-Ceva de baut? – Conversatie plin de duh.
-Nu. –
Bine, mai bine asa, deoarece nu aveam nimic in afara de apa in frigider.
-Ok, dar sa incepem. –Am mers inspre scaun inainte de a ma bloca si de a increti nasul. –Daca pentru tine e in regula. –Educatia inainte de toate.
Si-a ridicat spatele indiferent. –Desigur. –Splendid. Inainte incepem, inainte terminam.
-Ok. –
Ne-am asezat dupa cateva minute de indecizie, am fost de acord sa incepem cu repeterea inegalitatilor.
Stiam asa si asa ce era o ecuatie, nemaivorbind de o inegalitate. Si mai ales ce era o inegalitate? Ignoranta mea in matematica era intr-adevar jenanta.
Latini avea putina rabdare ca sa explice, dar cu mine in matematica trebuia sa aiba multa. Se enerva in fiecare doua secunde, spunand ca sunt o proasta, deoarece nu intelegeam. Evident, am replicat cum am putut, dar in cele din urma el nu spunea gresit.
Cand a inteles ca eu nu puteam sa rezolv nici macar o ecuatie, a decis sa inceapa de la inceput, explicandu-mi si acelea.
A fost o dupa-amiza obositoare si Latini era un rau profesor; destept da, dar nu avea un pic de rabdare, se enerva repede, nu era pentru acest rol.
Am sfarsit la sase si jumatate, cand mama mea s-a intors de la serviciu.
-Esti o rea eleva. –A murmurat Latini, cand mama a plecat sa se schimbe.
-Si tu un rau profesor. –Am inchis ochii iritata. Nimeni nu putea sa ma injoseasca asa.
-Nu sunt eu ignorantul dintre noi doi. –A spus cu un zambet provocator.
-Eu nu sunt ignoranta! Matematica e unicul subiect in care am cateva goluri. –I-am explicat arogant.
-Cateva?! Fata mea, tu trebuie s-o inveti pe toata, incepand cu tabla inmultirii. –Isi detinea vreun raset si asta ma enerva mai tare. –Dar cum ai putut sa fii promovata anul trecut? –Intrebare gresita. Idiotul.
-Desigur nu fumand in clasa. –I-am raspuns cu un zambet ironic.
Mama mea a intrat drept in acel moment in camera, intrerupand ciorovaiala cu o propunere ce m-a lasat socata.
-Lorenzo, de ce nu te opresti la cina? –Zambetul de treizeci si doi de dinti, ce l-a facut, era intr-adevar patetic. De unde atat entuziasm in invitarea acestui idiot?
-Nu multumesc, poate alta data. –Care alta data?! O sa-mi avertizez mama sa nu mai faca invitatii de genul asta, n-o sa fie o alta data!
Am respirat cu usurinta dupa ce a plecat, eram obosita si psihic si fizic.
-Sa nu-ti vina niciodata in minte sa-l mai inviti! –Am inceput sa strig pe toata casa.
-Dar de ce? –Mama mea a iesit din bucatarie, frecandu-si ochii.
-Il urasc. –Raspuns simplu. Din fericire am reusit sa inteleg cat de putin din aceia ce mi-a explicat, asa ca pentru putin timp n-am sa am nevoie de ajutorul sau.
-Haide, nu spune asa. –A facut un gest plictisitor cu mana. –E dragut din partea lui sa te ajute la matematica, fara sa platesti.
-Explica rau. –
-Dar e dragut. –A spus cu un zambet rautacios. Comentarile tipice a mamei.
Am privit-o sumbru. –N-as spune..... –
-Haide, nu poti spune ca nu e un baiat frumos. –
-Da pot spune, sunt baieti mai frumosi. –Am mintit, privind in alta parte.
-Si care? –
-Matteo. –Am inrosit cand am pronuntat numele fostului meu iubit: de multe ori ne desparteam si ne impacam. Ultima data, el m-a lasat si eu m-am simtit cam rau....
-Oh draga, Matteo e doar un baietel confuz, care nu stie ce vrea. Tie nu-ti trebuie un copil, dar un baiat. –Mi-a zambit dulce, imbratisandu-ma si sarutandu-ma pe frunte.
Am zambit imbratisand-o si lasandu-ma rasfatata de mama. Cand nu eram nervoasa, imbratisarile imi faceau foarte bine.
Zilele urmatoare erau destul de linistite, cu exceptia lui Latini desigur.
Ne certam in continuu pe tot, nu reuseam macar sa sustinem o conversatie civila, incheiam mereu cu certuri.
Era mereu vina lui, desigur. Ultima dracie ce mi-a facut-o era la verifica de fizica de marti, eu si Latini eram, din pacate, destul de aproape cu bancile, cu toate ca erau separate.
Profa ne-a imprastiat prin clasa pentru ca sa nu copiem desigur, si eu am ajuns sa stau aproape de idiotul ala. Din norocul meu........
Latini nu facea altceva inafara de a trimite biletele vecinului sau de banca, Gabriele –pentru toti Lele- probabil cu solutiile problemelor.
Eu nu-i atrageam atentia, incercand sa nu-i privesc. Desigur, puteam s-o fac pe spioana si s-a vorbesc, dar eram prea concentrata pe acel dracului de subiect ca sa-mi permit sa ma distrag, mai ales pentru acei doi idioti.
Accidental, un biletel a ajuns la piciorul bancii mele.
-Puccio? – Vocea scazuta a lui Mister Simpaticul m-a distras de la calcolele mele.
Iritata, mi-am strans stiloul in mana ignorandu-l continuand sa scriu. M-a chemat din nou, facandu-ma sa incep cateva planuri pentru asasinarea acelui tampit.
-N-am sa-ti dau acea inutila si murdara bucata de hartie. – Am suflat nervoasa, fara a lua ochiii de pe hartie.
A lovit de cateva ori stiloul de banca iritat, inainte de a se inclina putin inspre mine. – Daca imi di biletul, te las sa copii. –
Am facut un zambitel, care a aparut m-ai mult ca suieratul unui sarpe. – Nu ma intereseaza sa copii, nu sunt cum voi. – Ma distra si gata la naibii!
-Doamne Puccio, cat de enervanta mai esti! – A exclamat incredul, incercand sa nu ridice vocea prea tare.
Buzele mele s-au indoit intr-un zambet sadic in timp ce cu stiloul desenam cateva cercuri pe o hartie.
Nu m-am asteptat deloc ca sa aud vocea tare lui Latini rupand linestea ce domnea in clasa.
-Scuzati-ma prof, dar Puccio ma streseaza ca sa copie. –
Profa a mers inspre mine incretand fruntea uimita.
-Nu e deloc adevarat! – M-am aparat privindu-l pe dobitoc cu o privire de pura ura.
-Ah nu? Si acela ce e? – Si-a strecurat limba pe buze amuzat- gest care inexplicabil m-a facut sa tremur- si indicand biletelul care se afla linga piciorul meu.
Profa l-a ridicat examinandu-l cu o privire incantata.
-Puccio! – M-a privit incredul.
Oh-oh. – Nu e al meu! – I-am raspuns enervata.
-Nu intr-adevar, acesta este scrisul lui Latini. – Profa a dat din cap examinand atent hartia.
Am inceput sa respir usurata, dar profa s-a intors din nou inspre mine si am inteles ca n-am sa scap asa de usor.
-Latini, Puccio, va i-au verifica si va pun la amandoi doi in catalog. –Ne-a spus rece, luand verifecele si plecand inspre tabla.
Un doi?! Eu am un doi?! Ai imposibil! Eu nu am prins niciodata un doi, aveam mereu opt si noua!
Vroiam sa plang si faptul ca acel idiot a prins si el un doi nu ma consola.
-Ati merge bine, Puccio! –Mi-a spus multumit.
M-am intors privindu-l furioasa. –Si tu ai prins un doi. –I-am amintit.
-Da, dar eu doiul in fizica il recuper ca nimic, dar pentru tine, ce ai probleme in subiectele stiintifice, o sa fie cam greu. –A pronuntat cu un ton insuportabil.
Ochii miei au devenit umezi involuntar. Avea dreptate acel fiu de..... nu mama lui n-avea nimic de-a face aici. Un doi n-am sa reusesc sa-l recuper.
-La sfarsit castig mereu eu Puccio, ti-am spus ca nu-ti convine sa te pui impotriva mea. A ridicat umeri zambind multumit.
Am strans cu forta pumnii, repatandu-mi mental ca sa umplu de pumni frumoasa lui fata nu-i un lucru drept. Putea sa fie placut desigur, dar nu drept. Dar eu faceam lucrurile drepte.
Mi-am mutat un fir de par prefacandu-ma ca nu l-am auzit, in timp ce in interiorul meu clocoteam de furie.
-Puccio cat face 6x4? –M-a provocat razand.
-Nu-i trage atentia. Trebuie sa nu-i trag atentia, punct. Era lucrul drept de facut.
-Puccio? Puccio, Puccio, Puccio.... –
-Am auzit! – L-am blocat, intorcandu-ma inspre ochii lui care ma priveau amuzat.
Baietii care stateau aproape de noi si care au terminat verifica ne priveau amuzati, in timp ce ceilalti care nu au terminat verifica sopteau ceva enervati.
-Asa ca? Cat face? –Nu i-as da satisfactia de-ai raspunde 24, era cum m-as cobora la nivelul lui, daca nu mai rau.
-Face dute naibii in 24. –I-am raspuns enervata ridicandu-ma din banca ca sa o intreb pe profa daca puteam sa plec la baie.
Nu mai suportam acel idiot, intr-o zi ma va inebuni.
Un lucru era sigur; o sa-mi plateasca doiul acesta, cuvantul meu.
La recreatie am decis sa reactionez; in clasa eram numai eu, Mel si cu ratatul Jacopo.
Cu semnul meu Mel s-a ridicat in picioare si, incepand sa converseze fericita cu Jacopo, la purtat afara din clasa.
M-am indreptat inspre banca lui Latini si am scos pretiosii sai ochelari de soare de la Gucci. I-am admirat putin, lasandu-i sa cada accidental pe podea. Ops, imi spunea mereu mama ca aveam mani din aluat.
S-au cioplit? Poate. In caz de dubii am pus asupra lor una dintre papucii miei preferiti si i-am zdrobit pana cand am auzit un crack ce ma facu sa zambest satisfacut. Perfect!
Am iesit repede din clasa si, vazand ca nimeni din clasa mea nu era prin preajma, m-am indreptat inspre baia fetelor ca sa-i povestesc tot lui Mel care a inceput sa rada ca o nebuna de indata ce i-am spus.
Se parea ca ea ma sustinea in razbunarile impotriva lui Latini si asta era un mare avantaj pentru mine.
Intrand in clasa mi-am dat seama de indata de micul grup care s-a format in jurul bancii lui Mister Simpaticul.
Cu rautate am intrebat ce s-a intamplat, stiind bine raspunsul.
Latini parea chiar furios negru vazind cum erau redusi ochelarii si intreband prietenii lui cine ar putea fi acela care i-au stricat. Mah, cine ar stie.....
In momentul in care ochii lui furiosi au intalnit pe ai miei amuzati a bolborosit uimit:
-Tu! –
-Cine.... eu? –Am intrebat cu o voce insuportabila de copil.
-Ai fost tu! Macar stii cat trebuia sa platesc pentru acesti ochelari? –A spus in timp ce se indrepta furios inspre mine si imi arata cu degetul aceia ce a ramas din ochelari.
L-am privit plictisita. –Nu. Cat? –Parca m-as fi interesat!
-300 de euro draguto, ce tu acum, o sa mii intorci. –
L-am privt socata. –Sper ca glumesti. Nu sunt prove ca am fost eu, poate sa fie altcineva, sunt sigura ca sunt persoane in scoala asta care te urasc. –Am replicat. Jacopo a incercat sa vorbeasca, dar i-am inchis gura cu o privire dispretatoare. Patetic ratat.
-Unica care putea sa-mi faca asa ceva din clasa esti tu. – Mi-a raspuns enervat.
-Nu am fost eu. – Ochii lui erau enervati , totusi, din cauza aproprierii noastre, am notat inca mai mult frumusetea lor, totusi daca erau furiosi.
-Asta nu se opreste aici Puccio, ai sa mi-o platesti si de data asta. –A suflat pe fata mea amenintator.
-Nu. Am. Fost. Eu. – Am spus privindu-l in ochi. –Si totusi nu-mi este frica de tine, Latini. –Aceste provocari a noastre, totusi daca nu vroiam sa accept asta, ma electrificau de moarte.
-Mai bine asa. –Si-a intis buzile intr-un zambet ce nu promitea nimic bun.
A iesit din clasa, urmarit de micul sau alai de sclavi. Uite: Lele, Andre, Chri, Anto si Teo pareau mai mult sclavi la serviciul sau ce prieteni.