28-12-2010, 12:43 PM
Hei dragilor >:d< Mulţumesc de comentarii.
Razele soarelui ce intrau pe geamuri ii mângâiau faţa rece si albă. Buzele sale roşii străluceau ca două diamante roşii in lumina soarelui. Insă, o strălucire îţi luă privirea. În acea lumină incredibilă, se putea observa reflectia unui ametist, pus pe un lanţişor de argint la gâtul fetei. Era unic in lume, primit de la tatăl său la vârsta de un an, pandantivul din ametist fiind un 'S'. Îşi deschise ochii, ţintind fereastra cu cele două smaralde. Se ridică in fund, amintindu-şi cum a ajuns in pat. Nu prea avea noroc. Adormise lângă geam, întinsă între perne. Pe unul dintre geamurile deschise intră incă un porumbel alb, probabil cel din ziua precedentă. Călcă desculţă pe parchetul rece până ajunse la micuţa pasăre albă si luă bileţelul.
Sakura, mai sunt câteva zile până la întâlnirea cu alesul tău. Întâlnirea se va desfăşura la Castelul celor două cascade. Când îl vei cunoaşte pe prinţ, încearcă să te porţi frumos cu el, să vadă cum eşti tu cu adevărat. Tsunade.
Împachetă bileţelul şi îl puse pe o noptieră. Ieşi din cameră, pe hol apoi călcând pe catifeaua roşie care îi acoperea podeaua se îndrepta spre scări. O zări pe mama sa, pictând un tablou splendid. Se opri în dreptul ei şi privi. Până în momentul acela se putea observa cum o trasură luă contur sub atingerea pensulei îmbibate cu culoare. Îşi continuă drumul, trecând pe lângă menajerele ce curăţau cu grijă obiectele de pe hol. Odată ajunsă la scări, le coborâ cu rapiditate, ajungând într-o secundă la uşa dulbă de la intrare. O împinse uşor, ieşind în curtea castelului. În faţa ei se întindea un coridor lung pentru trăsuri, de partea fiecărei părţi se aflau stâlpi înverziţi şi felinare. În faţa ei, la câţiva metri se afla o fântână arteziană care aruncă apa în sus, apoi cădea pe suprafaţa plată a fântânei.
Rozalia coti spre stânga şi intră în grădina alăturată. Mireasma trandafirilor roşii şi galbeni se lovi de faţa fetei. Razele soarelui cădeau în valuri pe corpul tinerei şi pe florile bântuite de fluturaşii multicolori. Păşi pe poteca împietrită, spre leagăn. În mijlocul florilor, se afla un cireş înflorit care avea agăţat de una dintre ramuri un leagăn. Îşi lăsă pantofii pe iarba ce delimita florile şi potaca de locşorul copacului şi se aşeză pe leagăn. Începu să se mişte, luându-şi avânt. Un vânt cald de primăvară se zdrobea de corpul tinerei care privea atentă cerul. Păru-i roz şi lung era mângâiat de blândeţea adierii. În ochii verzi se oglindea cerul albastru, împodobit doar de soare. Florile de cireş cădeau ca o cortină, încadrând-o pe fată în frumuseţea lor.
Tot ce se întâmpla în jur erau doar amănunte pentru ea. În mintea-i se băteau diferite sentimente se temeri. Dacă acel băiat nu era pe gustul său, chiar împotriva spuselor părinţilor ? Melancolia puse stăpânire pe sufletu-i care acum puţin timp era fierbinte.
Cerul se împânzi de nori negri, care se loveau între ei, dând viaţă la tunete şi la fulgere. Se ridică rapid şi următoarea secundă era în casă. Un ropot de ploaie porni pe loc. Picăturile de apă mângâiau trandafirii şi copacii. Fata privea cum natura se dezlănţuia prin geamul din sufragerie.
Luă pensula în mână şi o privi. O îmbibă în culoarea albă, apoi firele de la pensula se uneau cu pânza pe care urma să se întruchipeze un tablou.
Timpul trecea rapid pe lângă fată. Fiecare secundă trecută nu se mai întorce. Însă, de ce s-ar îngrijora ? Ştia că vor mai urma multe altele, până să moară. Dar stai ! Ea era un vampir. Unul nemuritor.
Curând, tabloul prindea contur până era gata. Un porumbel alb, cu umbre galbene, mov, verzi şi roz, zbura pe un cer albastru-purpuriu. Privi tabloul cu ochii verzui, zâmbind. Tabloul nemuririi, gândi ea.
O mână rece îi atinse umărul. Se întoarse instantaneu şi privi ochii aceia roşii ce o analizau. Mama, gândi ea.
- O, scumpa mea, e absolut superb. Cum îl numeşti ? o întrebă regina, privind absorbită pictura.
- Tabloul nemuririi. îi răspunse uşor şi şoptit tânăra, încă cu ochii ţintă la lucrarea sa.
Aruncă o ultimă privire asupra picturii şi plecă în birou. Cartea se afla încă acolo, în locul unde rămăsese. O deschise şi ochii îi căzură pe literele negre ce acopereau paginile. Se opri deodată ! În minte îi apăru un chip de băiat. Părul brunet avea tente spre albastru în lumină. Ochii negri îi erau ca un abis întunecat. Chipu-i era ca a unui înger căzut din rai. Era parcă fermecată de acea persoană. Dar, deodată, acel înger era înecat într-o perdea de ceaţă întunecată care aducea cu ea Când vru să întindă mâna imaginea-i dispăru şi îi faţă apăru iar cartea.
’’ Even the most beautiful rose has thorns.’’
Ce căuta acest proverb englezesc într-o carte astecă ? Nici ea nu ştia încă. Însă, ceva îi spunea că o să mai dea de el pe parcursul timpului. Chiar şi cel mai frumos trandafir are spini ? Oare avea legătură cu băiatul acela ? Nimeni nu ştia. O să vedem odată cu trecerea timpului…
Nu sunt aşa mulţumită de el, însă îl postez. Nu ştiu când o să am ocazia să pun următorul capitol însă am să îl pun. Aştept comentarii. >:d<
P.S. Aş vrea să îi anunţ pe cei care plagiază [mai sunt şi dinăştia] că mă uit pe majoritatea site-urilor şi dacă prind iese rău.
:bye:
- Marina. - Sumpă >:d< mulţumesc de comentariu.
- Moon princess - Crede-mă şi eu eram curioasă aseară ce o să facă Sakura. Nu aveam aproape nici o idee xD
- BlackSmile - Ralule >:d< Idea mi-a venit datorită unei clementine. :)) Oricum, nu o să pot să îţi îndeplinesc dorinţa. :D
- Dei-kun :X - Mulţumesc de părere >:d< Am dat un edit şi am pus disclainer-ul.
- Queen Bee - Sis >:d< aseară nu erai pe mess să îţi spun de fic. Oricum, mă simt flatată.
- Isa-chan - Sis >:d< Mulţumesc :> Ai dreptate, replica era spusă de Sakura.
Capitolul 2:
-Tabloul nemuririi-
-Tabloul nemuririi-
Razele soarelui ce intrau pe geamuri ii mângâiau faţa rece si albă. Buzele sale roşii străluceau ca două diamante roşii in lumina soarelui. Insă, o strălucire îţi luă privirea. În acea lumină incredibilă, se putea observa reflectia unui ametist, pus pe un lanţişor de argint la gâtul fetei. Era unic in lume, primit de la tatăl său la vârsta de un an, pandantivul din ametist fiind un 'S'. Îşi deschise ochii, ţintind fereastra cu cele două smaralde. Se ridică in fund, amintindu-şi cum a ajuns in pat. Nu prea avea noroc. Adormise lângă geam, întinsă între perne. Pe unul dintre geamurile deschise intră incă un porumbel alb, probabil cel din ziua precedentă. Călcă desculţă pe parchetul rece până ajunse la micuţa pasăre albă si luă bileţelul.
Sakura, mai sunt câteva zile până la întâlnirea cu alesul tău. Întâlnirea se va desfăşura la Castelul celor două cascade. Când îl vei cunoaşte pe prinţ, încearcă să te porţi frumos cu el, să vadă cum eşti tu cu adevărat. Tsunade.
Împachetă bileţelul şi îl puse pe o noptieră. Ieşi din cameră, pe hol apoi călcând pe catifeaua roşie care îi acoperea podeaua se îndrepta spre scări. O zări pe mama sa, pictând un tablou splendid. Se opri în dreptul ei şi privi. Până în momentul acela se putea observa cum o trasură luă contur sub atingerea pensulei îmbibate cu culoare. Îşi continuă drumul, trecând pe lângă menajerele ce curăţau cu grijă obiectele de pe hol. Odată ajunsă la scări, le coborâ cu rapiditate, ajungând într-o secundă la uşa dulbă de la intrare. O împinse uşor, ieşind în curtea castelului. În faţa ei se întindea un coridor lung pentru trăsuri, de partea fiecărei părţi se aflau stâlpi înverziţi şi felinare. În faţa ei, la câţiva metri se afla o fântână arteziană care aruncă apa în sus, apoi cădea pe suprafaţa plată a fântânei.
Rozalia coti spre stânga şi intră în grădina alăturată. Mireasma trandafirilor roşii şi galbeni se lovi de faţa fetei. Razele soarelui cădeau în valuri pe corpul tinerei şi pe florile bântuite de fluturaşii multicolori. Păşi pe poteca împietrită, spre leagăn. În mijlocul florilor, se afla un cireş înflorit care avea agăţat de una dintre ramuri un leagăn. Îşi lăsă pantofii pe iarba ce delimita florile şi potaca de locşorul copacului şi se aşeză pe leagăn. Începu să se mişte, luându-şi avânt. Un vânt cald de primăvară se zdrobea de corpul tinerei care privea atentă cerul. Păru-i roz şi lung era mângâiat de blândeţea adierii. În ochii verzi se oglindea cerul albastru, împodobit doar de soare. Florile de cireş cădeau ca o cortină, încadrând-o pe fată în frumuseţea lor.
Tot ce se întâmpla în jur erau doar amănunte pentru ea. În mintea-i se băteau diferite sentimente se temeri. Dacă acel băiat nu era pe gustul său, chiar împotriva spuselor părinţilor ? Melancolia puse stăpânire pe sufletu-i care acum puţin timp era fierbinte.
Cerul se împânzi de nori negri, care se loveau între ei, dând viaţă la tunete şi la fulgere. Se ridică rapid şi următoarea secundă era în casă. Un ropot de ploaie porni pe loc. Picăturile de apă mângâiau trandafirii şi copacii. Fata privea cum natura se dezlănţuia prin geamul din sufragerie.
Luă pensula în mână şi o privi. O îmbibă în culoarea albă, apoi firele de la pensula se uneau cu pânza pe care urma să se întruchipeze un tablou.
Timpul trecea rapid pe lângă fată. Fiecare secundă trecută nu se mai întorce. Însă, de ce s-ar îngrijora ? Ştia că vor mai urma multe altele, până să moară. Dar stai ! Ea era un vampir. Unul nemuritor.
Curând, tabloul prindea contur până era gata. Un porumbel alb, cu umbre galbene, mov, verzi şi roz, zbura pe un cer albastru-purpuriu. Privi tabloul cu ochii verzui, zâmbind. Tabloul nemuririi, gândi ea.
O mână rece îi atinse umărul. Se întoarse instantaneu şi privi ochii aceia roşii ce o analizau. Mama, gândi ea.
- O, scumpa mea, e absolut superb. Cum îl numeşti ? o întrebă regina, privind absorbită pictura.
- Tabloul nemuririi. îi răspunse uşor şi şoptit tânăra, încă cu ochii ţintă la lucrarea sa.
Aruncă o ultimă privire asupra picturii şi plecă în birou. Cartea se afla încă acolo, în locul unde rămăsese. O deschise şi ochii îi căzură pe literele negre ce acopereau paginile. Se opri deodată ! În minte îi apăru un chip de băiat. Părul brunet avea tente spre albastru în lumină. Ochii negri îi erau ca un abis întunecat. Chipu-i era ca a unui înger căzut din rai. Era parcă fermecată de acea persoană. Dar, deodată, acel înger era înecat într-o perdea de ceaţă întunecată care aducea cu ea Când vru să întindă mâna imaginea-i dispăru şi îi faţă apăru iar cartea.
’’ Even the most beautiful rose has thorns.’’
Ce căuta acest proverb englezesc într-o carte astecă ? Nici ea nu ştia încă. Însă, ceva îi spunea că o să mai dea de el pe parcursul timpului. Chiar şi cel mai frumos trandafir are spini ? Oare avea legătură cu băiatul acela ? Nimeni nu ştia. O să vedem odată cu trecerea timpului…
Nu sunt aşa mulţumită de el, însă îl postez. Nu ştiu când o să am ocazia să pun următorul capitol însă am să îl pun. Aştept comentarii. >:d<
P.S. Aş vrea să îi anunţ pe cei care plagiază [mai sunt şi dinăştia] că mă uit pe majoritatea site-urilor şi dacă prind iese rău.
:bye: