Cuvinte însângerate [ one - shots ]

[Me†al.]

Am câteva one shot - uri prin calculator șiiii aș vrea să vă citesc părerea despre ele. Țin să menționez că nu sunt foarte lungi șamd.
Primul pe care-l voi pune e puțin mai special. De ce ? Fiindcă - i scris din punctul de vedere al unei fete și pot spune că-i prima operă de genul ăsta.
Lectură plăcută !

Dragostea este supraestimată

Lângă cel mai înalt punct al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii...

Și eu, precum multe alte persoane, m-am cufundat în prăpastia aceea, în întunericul abisal din ea. Poate că totul a fost din cauza lașității mele sau din cauza faptului că uneori nu asculți oamenii. Nu am să te învinovățesc, oricum, fiindcă sunt prea ocupată să culeg bucățelele din inima mea, să le lipesc și să încep să mă cațăr pe stâncile imaginare ale prăpastiei unde îmi voi lăsa durerea. Numai când mă gândesc ce am reușit să distrug din cauza sentimentelor.

Prietenia este asemenea unei iubiri fără aripi...

Am dorit ca prietenia solidă dintre noi să prindă aripi, să zboare. Și, încet, sentimentele au început să apară și n-au mai vrut să dispară din sufletul meu. Au rămas acolo, legate cu lanțuri de fier, bântuindu-mă și nelăsându-mă să mă gândesc la altceva, să mă bucur de nimicurile vieții. Singurele mărunțișuri ce mă bucurau erau cele ce erau legate de tine, simplele gesturi făcute fără minte, din prietenie. Cum am putut credea că era mai mult de atât între noi ? Cum am putut să fiu atât de naivă ? Încă-mi mai amintesc cum inima îmi tresărea când te vedeam apropiindu-te, cum mă încălzeau atingerile tale, cum mă cufundam în marea de smarald a ochilor tăi și cum micile tale gesturi mă făceau să mă gândesc că ar putea să fie ceva mai mult...

Oamenii spun că iubirea e magie. Dar magia e doar iluzie.

Am fost orbită de dragostea aceea ce ți-o port, încât am pierdut simțul rațiunii și m-am cufundat într-o mare iluzie, o mare minciună ce mă făcea să sufăr. Cu cât mă făceai să cred atâtea lucruri, începeam să devin o altă persoană, să nu mă mai cunosc pe nimeni. N-am să uit niciodată cum tânjeam după atenția ta, cum îmi doream nespus să mă bagi în seamă, să-mi vorbești, să ieșim afară. Dar iluzia nu putea să dureze o eternitate, cum mi-aș fi dorit și am continuat să visez, să mă gândesc la diferite lucruri, distrugând relația de prietenie dintre noi.

Ce crud chin ai dăruit inimii mele, tu, cel care mi-ai fost cel mai bun prieten...

Sunt trezită la realitate dintr-o dată, privind viața cum mi se destramă, precum un vechi film de la un aparat de fotografiat. Cum te văd cu ea stând, privindu-mă normal, cum îi zâmbești ei, dăruindu-i întreaga ta afecțiune. Nu voi uita cum negați cu stoicism totul, cum spuneți că nu s-a întâmplat nimic, de parcă ochii mei ar fi fost oribi. Mi-aș fi dorit să-mi imaginez că totul a fost doar un nefericit vis, un coșmar. Dar era pura realitate ce se desfășura în fața ochilor mei precum peliculele unui film. Au urmat zile-n șir care înrăutățeau lucrurile, care mă distrugeau clipă cu clipă. Totul s-a sfârșit cu o singură lovitură fatală, neintenționată, dar care a fost capabilă să-mi sfâșie inima, să o rupă în mii de bucățele și să o arunce în abis, împreună cu tot restul trupului meu. Oare aveam să-mi refac inima? Oare aș fi fost capabilă să găsesc toate acele bucățele din ea ? Aveam mii de întrebări de pus, dar răspunsurile nu veneau fiindcă singurul lucru era ura care o simțeam față de tine.
Tu, cel ce mi-ai fost precum un soare.
Tu, cel ce ai devenit cel mai mare coșmar al vieții mele.
Tu, ce m-ai făcut să mă detest pe mine însumi...
Tu...
Și doar tu...