Mortal Puzzle

[Marina.]

Bună din nou! Îmi pare rău că v-am făcut să aşteptaţi atât continuarea, însă mi-a fost prea lene să scriu:)) Ei bine, iată aici continuarea. Sper să vă placă şi... as vrea, dacă se poate, să primesc mai multe comentarii;;)
Lectură plăcută!

Capitolul 10

Au trecut doi ani. Doi ani de când nu mi-am mai văzut echipa, sau, mai bine spus, fosta echipă. În tot acest timp, să fiu sinceră, nu s-au întâmplat lucruri prea interesante. După plecarea celor patru, o săptămână am stat doar în camera mea, după aceea am început să-mi revin. Sunt împreună cu Daisuke de un an şi, mă pot lăuda că relaţia mea cu el decurge din ce în ce mai bine pe zi ce trece. Aproape l-am uitat pe Kakashi, nu mă mai gândesc în felul acela la el. Adică, aşa ar fi şi normal după câte mi-a făcut. Se pare că faptul că am rămas aici a fost un lucru bun. Acum, dacă l-aş vedea din nou, sunt sigură că mi-ar fi indiferent. În fond, am suferit destul pentru el şi, cu toate astea, e mai mare decât mine cu şapte ani. Bine, vârsta nu prea contează, dar e şi acesta unul dintre motive.

Ei bine, în tot acest timp pot spune cu mândrie că m-am schimbat. Am învăţat să nu mai las pe nimeni să mă calce în picioare. Am învăţat să am mai multă încredere în mine, să pot să-mi ascund sentimentele pentru ca nimeni să nu mă mai poată răni. Părerea mea e că m-am schimbat radical şi toate acesteia i le datorez bunei mele prietene, Temari. Fără ea aş fi rămas aceaşi persoană slabă de acum doi ani.

-Nanami, trebuie să discut ceva cu tine! spune iubitul meu chemându-mă în biroul său. Încuviinţez din cap şi îl urmez la locul propus. Mă aşez pe un scaun şi îl privesc pe brunet ce se tot plimba dintr-o parte în alta. După încă câteva ture, se opreşte în faţa mea privindu-mă intens.

-Am... o misiune pentru tine şi, crede-mă că dacă nu ar fi neapărată nevoie, nu te-as trimite pe tine... îmi spune oftând şi ducându-se în spatele biroului privind pe geam. Eu mă încrunt şi mă ridic de la locul meu. Cum adică?! Încă mă mai crede slabă? Cred că m-am antrenat destul şi am devenit puternică încât să poată avea încredere în mine.

-Ce vrei să spui cu asta? Nu ai încredere în abilităţiile mele? Doar ştii cât de puternică am devenit. Pot face faţă oricărei misiuni. spun sigură pe mine ducându-mă în spatele său. Acesta se întoarce brusc privindu-ma adând în ochi. Nu am putut să nu-i observ neliniştea ce-i sălăşluia în priviri. S-a întâmplat ceva?! De ce eşti aşa îngrijorat? continui punându-i mâna pe obraz. Sa fiu sinceră, chiar mă îngrijora. Nu l-am mai văzut niciodată aşa abătut.

-Nu e asta, ştiu că ai devenit foarte puternică doar ca, eu... mă tem mai mult pentru starea ta psihică. spune după care se sprijină de peretele din spatele său. Misiunea e în Konoha! continuă pe un ton şoptit, probabil sperând să nu-l fi auzit, însă am facut-o, şi chiar foarte bine.

Stau puţin pe gânduri după care îi zâmbesc, nu avea de ce-şi face griji. Da, am devenit puternică, însă nu doar fizic, ci şi psihic şi, oricum nu-l mai iubesc pe Kakashi aşa că n-ar trebui să-şi facă griji. Îi spun şi lui acest lucru, el zâmbindu-mi, însă îngrijorarea încă fiind prezentă în acei ochi verzi, minunaţi.

-Prea bine atunci! Misiunea ta e să te întorci în Konoha spunând că nu vrei să rămâi acolo, ceea ce nu e adevărat, bineînţeles! Vreau să o spionezi pe Tsunade deoarece, nu sunt sigur, însă am impresia că vrea să ne trădeze. Ştiu că e o misiune mai dificila, însă, ştiu că te vei descurca! îmi spune zâmbindu-mi încurajator. Da, sunt sigură de asta. Tsunade-sama nici nu va ştii că sunt prin preajmă. Îi zâmbesc şi eu, îl sărut scurt şi vreau să ies din birou, însă brunetul mă apucă de mână trăgându-mă în braţele sale.

-Să ai grijă de tine, bine? îmi spune după care mă sărută ţinându-mă strâns la pieptul său.

Încuviinţez scurt din cap după care ies din încăpere intrând în camera mea. Hmm, să mă întorc în Konoha zici... Asta va fi interesant, foarte interesant!