Mortal Puzzle

[Marina.]

Oh, Doamne! Va multumesc extrem de mult pentru comentarii. Sa va spun sincer, nu ma asteptam sa am atat de multe si nici sa va placa ficul meu.
Uitati aici continuarea si sper sa va placa si de aceasta data. Lectura placuta!

Capitolul 2

Deci asta e prea mult! Oricat de rabdatoare sunt eu, si trebuie sa precizez ca sunt enervant de rabdatoare, omul asta ma calca rau, da rau de tot pe coada. Adica... n-am mai asteptat dupa cineva atat de mult niciodata. Sa zicem ca nu ar fi asa rau daca ar intarzia o ora, bine, doua, dar cinci ore, cinci? Deja incepe sa ma enerveze. Daca nu are de gand sa apara? Bine, asta ar fi o posibilitate avand in vedere la cat de mult intarzie. Bine, eu plec. Chiar e prea mult!
Cand vreau sa ma ridic de pe banca, cineva imi pune mana pe umar si ma face sa tresar. Cum Doamne n-am vazut pe nimeni? Bine, de vazut nu prea as fi putut daca e in spatele meu, dar de simtit? Parca eu eram aia care simtea chakra. Perfect! Cu adevarat minunat. Imi intorc capul, iar in spatele meu sta nimeni altul decat senseiul meu extrem de "punctual".
-Nanami, nu? Ce faci aici singura? N-ar trebuii sa fii cu colegii tai de echipa? ma intreaba si-mi zambeste. Observ asta datorita inclinarii ochilor pentru ca... poarta o masca.
Il privesc ciudat. Oh, da, da, va iert sensei. Cum sa nu! Nu-i nimic. Nu ati intarzia mult. Sigur ca nu. A trecut repede timpul. Nici nu v-am simtit lipsa.
Stai! Ce vorbesc? Oh, asta ar fi raspunsul la intrebarea pe care trebuia sa o puna un om cel putin normal atunci cand intarzia atat.
Insa... cum nu-mi sta in fire sa critic pe cineva sau sa incep sa fac crize ca altii- iar aici ma refer la Sakura- zambesc si ma ridic de pe suprafata pe care statusem pana acum cateva secunde si ma apropii de colegii mei cu Kakashi in urma mea. Dupa cum imi imaginam, Sakura si Naruto au inceput sa il ia la intrebari pe sensei. Acesta ii priveste relaxat, iar dupa ce cei doi se satura de bolborosit, acesta le raspunde degajat.
-Ah, pai da... am uitat ca v-am chemat aici. Abea acum mi-am amintit.
Bine, trebuie sa recunosc ca asta a fost buna. Adica, stiu ca nu asta e motivul, insa, lucrul asta i-a facut pe cei doi colegi ai mei sa fiarba in suc propriu. Ah, ce-i mai placea sa-i enerveze, insa, din pacate, ei nu isi dau seama de lucrul asta.
Tocmai cand vreau sa-l intreb de ce ne-a chemat aici, argintiul ne spune sa plecam acasa si ca maine, la ora cinci ne intalnim tot in acest loc.
Stai! Ori n-am inteles eu bine, ori el ne-apus sa il asteptam cinci ore, iar acum ne spune sa plecam? Deci asta intrece orice asteptare de-a mea. Omul asta e mai rau decat as fi crezut. E adevarat ca eu cunosc oamenii de prima data cand ii vad sau... cel putin asta se intampla pana acum, insa el e altfel. Se pare ca nu il cunosc aproape deloc.
Ma las pagubasa si plec spre casa. Se pare ca niciun coleg de-al meu nu locuieste pe langa mine, astfel trebuind sa merg singura. Nu ca lucrul acesta m-ar deranja, mereu mi-a placut linistea, insa, se pare ca acum fiind in echipa cu Uzumaki si Haruno, nu voi putea avea parte de pacea dorita. Nu o sa inteleg niciodata cum de cineva poate fi asa energic precum ei.
In fine, las toate gandurile astea deoparte si ma concentrez spre cerul de o culoare portocalie, spre rosu, mirifica. Soarele se pregateste sa se duca la culcare lasand Luna impreuna cu stelele sa-si ia locul cuvenit.
Oare cand a trecut asa repede timpul? Ah, stiu! Cum as putea sa uit? A trecut pentru ca am asteptat cinci ore dupa sensei.
Oh, cat ma poate enerva, insa... nici eu nu ma inteleg, dar ma enrveaza intr-un mod placut. Ciudat, nu-i asa? Nu pot sa inteleg cum si de ce, insa imi place caracterul sau. Oricat as vrea sa fiu nervoasa pe el, nu pot. Mereu spune sau face cate ceva care sa ma faca sa rad.
Ajunsa in dreptul casei mele, nu apuc sa intru pe poarta caci la usa, vad ceva ce ma lasa masca.
Mama mea se saruta cu... Kakashi- sensei? Nu, nu... stai ca nu m-am exprimat bine. Vroiam sa zic: Seseiul meu se saruta cu mama?
Doamne... tocmai cand incepeam sa-mi fac o impresie cat de cat buna despre el. Cum de face asta? Oare stie ca e mama mea? Adica, chiar daca ar stii, cu ce ar schimba acest lucru faptul ca mama il inseala pe tata cu profesorul meu?
Nu pot sa cred asa ceva! Cred ca daca mi-ar fi spus cineva asta, nu l-as fi crezut. Mi-am facut o impresie destul de buna despre argintiu, insa... se pare ca ma dezamageste complet.
Dintr-o singura miscare ma ascund in tufisul de langa gard si imi opresc chakra ca acesta sa nu o simta.
Dupa ce barbatul e la o distanta considerabila de casa mea, iar mama intra, sar direct pe balconul din camera mea evitand astfel sa ma vada cineva. Nu am chef de jignirile mamei. Cel putin, nu in seara asta. Am vazut destule.
Intru in camera, imi iau o pereche de pijamale din dulap dupa care ma duc la dus.
Apa fierbinte imi face corpul sa vibreze si sa ma faca sa uit, macar pentru putin timp, de toate lucrurile ce mi s-au intamplat azi.
Dupa ce termin baia, ma imbrac si ma bag in pat. Inchid ochii si oftez lung incercand sa nu ma mai gandesc la nimic. Intr-un final reusesc sa adorm, insa, nici in vise nu scap de imaginea ce tocmai am vazut-o in fata casei mele.