08-12-2010, 10:32 PM
***
A doua zi dimineata Blake statea tacut la biroul sau si isi sorbea cafeaua aburinda, dar gandul ii zbura la Jesse. Se intreba daca ajunsese bine acasa in seara precedenta. Bause un pic. Bine un pic mai mult. Poate asta era una din cauzele pentru care se lasase atat de usor. Inca nu reusise sa scape de senzatiile pe care le experimentase cu o seara inainte. Fusese mult mai bine decat se asteptase. Nu credea ca un simplu sarut ar avea puterea sa-l rascoleasca in asemenea hal. Inca ii simtea gustul pe buze si caldura corpului care il invaluise pentru cateva momente. Tanjea dupa inca un sarut, nu doar un sarut, chiar si mai mult. La naiba, il dorea! Nu-i venea sa creada, dar il dorea cum nu isi mai dorise ceva de multa vreme, dar era destul de inteligent ca sa-si dea seama ca aseara facuse un pas gresit. Nu stia cum va reactiona tanarul in dimineata asta cand se vor reintalni. Avea emotii. Se uita la ceas. Era opt. Probabil va veni in curand.
Nu apuca sa-si termine gandul ca se auzi o bataie usoara la usa.
-Intra, zise Blake nerabdator.
Jesse patrunse in incapere cu un pas usor, parca chinuit. Blake isi dadu seama de la prima vedere ca ceva nu era in regula. Arata cu adevarat rau. Sigur nu sarutul lui il facuse sa arate in halul asta si nici o presupusa mahmureala de la sampanie nu avea cum sa-i faca asa rau. Se uita ingrijorat la Jesse care se apropie de birou si lua loc pe scaun rapid, de parca ii era frica sa ne se prabuseasca.
-'Neata, zise acesta cu o voce stinsa. Doamne pana si vocea ii suna ciudat. Nu prea dormise cu o noapte inainte. Reusise sa atipeasca spre dimineata un pic, dar si atunci avusese un cosmar. Cand ii suna ceasul in dimineata aia mai ca nu sarise din pat. Se trezise transpirat, cu o migrena , rau la stomac si ca ziua sa-i fie si mai buna umarul il durea ingrozitor. Luase ceva pentru durere, dar degeaba.Pastilele nu-si facusera efectul. Abia resuise sa conduca pana aici. Dar trebuia sa rezolve problema asta. Nu putea lasa lucrurile asa. Trebuie sa discutam, adauga el.
-Te simti bine? arati ca dracu! Blake nu se putu abtine. Era o intrebare retorica. Sigur nu se simtea bine.
-Ma simt perfect, merci de intrebare. Si acum revenind...trase adanc aer in piept si continua: nu cred ca putem lucra impreuna, domnule Thorton.
-Poftim? la asta nu se astepta. Cum adica nu putem lucra impreuna?
-Eu nu amestec afacerile cu viata personala. Ce s-a intamplat aseara nu trebuia sa se intample.
-Vrei sa-mi spui ca nu ti-a placut? doctorul era enervat la culme. Se astepta sa faca scandal sau sa se prefaca ca nu s-a intamplat nimic, dar nu asta.Mi-ai raspus la sarut, pustiule.
-Stiu ca ti-am raspuns. Mi-a placut.
Din nou liniste. La asta chiar nu se astepta. A recunoscut ca i-a placut. Era uimit. Tocmai de aceea nu putem lucra impreuna. Daca mie mi-a placut si tie ti-a placut, probabil incidentul se va repeta si munca noastra va deveni mai complicata. Asa ca eu renunt. Voi ruga pe altcineva sa-mi ia locul. Stiu multi scriitori mai buni decat mine, domnule Thorton.
-Ma numesc Blake in primul rand si in al doilea rand nu imi vine sa cred ca renunti asa de usor.
Nu se intelegea. Ieri nu vroia acea carte scrisa si acum cand avea ocazia sa i se indeplineasca dorinta vroia sa-l opreasca pe pustiul asta. Nu il putea lasa sa plece. Lasand la o parte jocurile pe care dorea sa le joace...nu era vorba de un joc de aceasta data. Pur si simplu ceea ce simtise aseara cand il sarutase fusese atat de intens...nu vroia sa piarda ocazia de a mai simti inca o data sentimentul acela. Fara sa se gandeasca se apleca spre tanar si isi uni buzele cu ale sale si totul disparu in jurul sau. Uita unde se afla si faptul ca acum facea mai mult ca sigur inca o greseala. Nimic nu mai conta decat buzele celuilat si mirosul sau imbietor. Erau ca un drog. Il incercase o data si nu mai putea sa scape din capcana.
Jesse se smulse din imbratisare.
-La naiba! Vezi, urla el, la asta ma refeream. Se ridica si iesi din incapere.
Blake se ridica si el si il urma injurand incet. Proasta miscare.Deschise usa care fusese trantita de tanar cu cateva secunde in urma si il urmari cu privirea cum se indeparta pe colidorul aglomerat. Nu stia ce sa faca: sa mearga dupa el sau sa-l lase sa se calmeze. Observa cum tanarul incetineste, parca ezitand, apoi vazu cum se prabuseste la pamant, rasturand una dintre masutele pentru medicamente pe care asistentele le aveau pregatite in fata saloanelor.
-Jesse! urla doctorul in timp ce alerga spre tanarul intins pe podea. Se lasa in genunchi langa el si il intoarse cu fata spre el. Era mult mai palid decat fusese cu cateva momente inainte. Ii lua pulsul. Era neregulat, iar respiratia ii era superficiala. Ii atinse fruntea. Ardea.
-Aduceti o targa! acum! asistentele se miscara repede. Era pentru prima oara cand il vedeam pe Blake atat de nervos.
Incercand sa-l aseze intr-o pozitie cat mai dreapta, ii atinse umarul stang si simtise ceva umed. Uitandu-se la mana sa vazu sange. Ochii i se marira de surpriza si de de groaza.
-Ce naiba se intampla aici?
Trase geaca subtire de pe el si rupse camasa in zona umarului. Imaginea pe care o vazu il lasa fara cuvinte. Era o plaga impuscata. Netratata, putea sa adauge si se infectase. Nu era de mirare ca arata atat de rau.
Doi bracandieri adusesera o targa pe care il instalase pe baiat.
-Pregatiti sala de operatii 1, zise Blake catre o asistenta. Este o urgenta.
Aceasta dadu din cap si disparu dupa colt.
-Duceti-l in sala, repede.Si anuntati anestezistul ca am nevoie de el.
Toata lumea se misca repede. Cuvantul lui Blake era lege. In mai putin de 10 minunte Jesse era in plina operatie. Blake reusi sa-i curete rana si sa i-o inchida. Din fericire. Jesse riscase sa-si piarda bratul din cauza cangrenei. Nu-i venea sa creda ca nu zisese nimic. Cand naiba reusise sa se lase impuscat? Rana parea veche de aproape o saptamana. Apoi isi aminti de articolul pe care tanarul il facuse il Rusia. Stia ca acolo se deschise focul. Probabil...un glonte reusi sa-l atinga cand incerca sa scape.
Dupa ce il instala la terapie intensiva, se reintoarse la el in birou. Mainile ii tremurau. Niciodata nu ii mai tremurasera mainile cand efectuase vreo operatie. Dar niciodata pana acum nu operase pe cineva cunoscut. Trebuia sa-i sune parintii sau ceva rude. Se uita pe numerele de contact in caz de urgenta care erau trecute pe hartie. Era unul singur: Ian Roberts.
Suna. Dupa cateva momente, la telefon raspunse un barbat ce parea mai invarsta dupa voce.
-Da. Ian Roberts la telefon. Cu ce va pot ajuta?
-Buna ziua domnule Roberts. Sunt doctorul Blake Thorton si...dar nu apuca sa termine ca Ian interveni.
-Ce a facut Jesse?
-A trebuit sa-l operez. Dorise sa mai spuna ceva, dar Ian i-a taiat-o din scurt.
-Vin acum si inchise.
In mai putin de jumatate de ora Roberts se afla la el in birou, privindu-l ingrijorat.
-Va fi bine?
-Da...acum da. Cel putin daca o va lua incet o vreme.
Ian respira usurat pentru prima oara de cand aflase vestea.
-Multumesc.
-Pentru putin. Dar nu inteleg cum de nu a zis nimic.
-Aveam speranta ca a consultat un doctor inainte sa plece din Rusia. Trebuia sa ma astept ca nu o va face. Roberts ofta enervat de propria neputinta si prostie. Trebuia sa-l aduc cu forta la spital. Il privi pe Blake timp de cateva secunde. Ciudat,dar avea impresia ca doctorului ii pasa mai mult de Jesse decat de un simplu pacient. Cum sa va spun eu...Jesse nu prea are incredere in doctori.
-Si atunci de ce a fost de acord sa scrie cartea aia despre mine?
-Din obligatie. Eu i-am zis ca ori asta ori concediu medical. Era singura optiune. Daca nu-i fortam un pic mana, la cat de bine il cunosc eu, acum era in cine stie ce tara urmarind un reportaj.
-Si pana la urma tot va trebui sa-si ia concediu medical. A avut noroc. Daca mai statea asa inca o zi probabil si-ar fi pierdut mana. Nu e de joaca cu ranile de glont. Mai ales cu una ca asta. Chiar daca glontele a iesit, a pierdut mult sange,existand deasemenea si riscul unei infectii.
-L-a durut?
-Da. Nu pot sa-mi imaginez cum a reusit sa faca fata dureri pana azi. Nu-i venea sa creada ca nu observase nimic. Si in seara precedenta arata rau, dar nu se gandea la asa ceva. In parte era si vina lui. Mintea i-a fost atat de ocupata cu acel sarut nenorocit incat nu observase ca cel din fata sa era pe punctul de a-si pierde cunostiinta. Era un nenorocit. Chiar inainte sa se prabuseasca il sarutase, chiar daca Jesse ii spusese ca ar fi mai bine sa nu o faca. Fusese egoist, iar acum ,el era la terapie intensiva. Ar trebui sa-i sunam parintii.
-Mama sa a murit acum 14 ani si cu tatal sau nu tine legatura. Nu aveam pe cine suna.
Deci era singur pe lume. Poate asta era motivul pentru care mergea dintr-un colt in altul al lumii.Fugea de singuratate.
Pot sa-l vad? intreba Roberts.
-Da, dar numai cateva minute. E la terapie intensiva. Ii arata barbatului mai in varsta drumul spre sectia de terapie. Acesta intra inauntru pentru cateva minute si il privi pe Jesse care dormea linistit. Parea atat de fragil si neajutorat. Cine si-ar fi putu imagina ca sub aspectul acela era un om atat de puternic...Nu ii placea sa-l vada asa. Pentru el Jesse era precum un fiu... fiul pe care nu-l avusese niciodata. Ofta. Daca ar putea sa-l ajute ar face-o, dar lucrurile nu depindeau de el. Totusi, faptul ca Jesse fusese tratat de unul dintre cei mai buni chirurgi din tara il facea sa se simta mai bine, mai increzator. Spera ca atunci cand se va trezi, baiatul va avea bunul simt sa asculte de sfatul medicului. Pentru propriul sau bine.
Ar mai fi vrut sa stea, dar Blake era in usa salonului facandu-i semn ca trebuie sa plece. Cu parere de rau se indeparta de patul celui bolnav si iesi afara din incapere.
-Sa ma contactati daca apare vreo schimbare sau daca are nevoie de ceva, domnule doctor.
-Desigur, zise Blake cu o voce linistitoare. Mergeti linistit. Voi avea eu grija de el.
-Multumesc...pentru tot.
Cei doi barbati dadura mana, dupa care fiecare isi vazu de drum. Roberts inapoi la redactie, caci avea un ziar de condus si Blake inapoi la pacientii sai carora nu avusese inca ocazia de a le face vizitele zilnice.
Ziua trecu mai repede decat se asteptase. Avusese programate inca 2 operatii, dar fusesera ceva de rutina, fara prea multa bataie de cap si emotii. Ar fi trebuit sa fie o zi obisnuita, cu activitati obisnuite, usor de executat, dar Blake se trezi avand probleme de concentrare. Nu putea sa si-l scoata din cap. Nici in timpul vizitelor, nici in timpul operatiilor. Oricat de mult a incercat, nu a reusit sa uite felul in care l-a privit cand a recunoscut ca i-a placut sarutul lor sau momentul in care s-a enervat si ochii aceia mari albastri in care simtea ca poate privi la infinit si care s-ar putea pierde aruncau cu sageti de gheata spre el...Apoi tresari cand in fata ii aparu imaginea lui prabusit in holul spitalului ca o papusa fara viata, parand atat de fragil ca portelanul chinezesc care l-a cea mai mica atingere risca sa se sparga...
Nu mai putea continua asa. Va innebuni, daca nu innebunise deja. Se uita la ceasul din biroul sau. Arata ora 10 seara. Iesise deja din tura, dar nu se putea convinge sa plece acasa. Isi arunca halatul cat colo, nepasandu-i unde ar ateriza si iesi afara din incapere. Stia ca Jesse fusese scos de la terapie intensiva in uram cu 2 ore si ca acum era intr-una dintre rezerve. Trebuia sa-l vada, sa se asigure ca este bine. Doar o privire, se minti el, dupa care va putea sa mearga linistit acasa.
Intra in camera incet, parca fiindu-i frica sa nu-l deranjeze, cu toate ca stia ca va dormi inca cateva ore din cauza morfinei care ii fusese administrata. Era intuneric, singurele luminite care se observau fiind cele de le aparatul care ii masura bataile inimii. Din instinct ochii ii fugisera in acea directie, dar din fericire totul parea in regula: batile inimii, tensiunea, respiratia. Nu mai trebuia decat ca el sa-si revina. Jesse inca arata rau, ca un inger chinuit de o soarta mult prea apriga. Fata lui frumoasa si brozata era acum palida, pielea capatand o nuanta aproape sidefie, iar sub ochii ce ascundeau adancurile oceanului se formasera cearcane intunecate. Respira usor, ajutat de un aparat ce bipaia la fiecare doua minute. Blake se apropie de el si se aseza pe scaun langa pat. Il cunostea doar de 2 zile si totusi ii pasa atat de mult. Pana la urma Jesse Rosson era un necunoscut pentru el care aparuse ieri spunand ca va scrie nenorocita aia de carte, cel mai mare cosmar al sau din ultimii 5 ani. Cum reusea o astfel de persoana sa trezeasca in el sentimente atat de pure...Lucrul acesta il speria. Stia ca ar trebui sa se indeparteze de baiat, cat inca mai putea, dar ceva mult mai puternic decat el il tinea pe loc. Fara sa-si dea seama, ii lua mana in mana sa si o stranse usor. Era atat de mica pe langa a lui, mica si rece, dar se potrivea perfect in palma lui mare. Acolo parea locul ei de drept. Zambi cand isi dadu seama ce ganduri ii trec prin cap, dar nu se retrase...Continuand sa zambeasca tinu mana celuilalt intr-a sa pana ce oboseala puse stapanire pe el si adormi cu capul sprijinit pe pat...
A doua zi dimineata Blake statea tacut la biroul sau si isi sorbea cafeaua aburinda, dar gandul ii zbura la Jesse. Se intreba daca ajunsese bine acasa in seara precedenta. Bause un pic. Bine un pic mai mult. Poate asta era una din cauzele pentru care se lasase atat de usor. Inca nu reusise sa scape de senzatiile pe care le experimentase cu o seara inainte. Fusese mult mai bine decat se asteptase. Nu credea ca un simplu sarut ar avea puterea sa-l rascoleasca in asemenea hal. Inca ii simtea gustul pe buze si caldura corpului care il invaluise pentru cateva momente. Tanjea dupa inca un sarut, nu doar un sarut, chiar si mai mult. La naiba, il dorea! Nu-i venea sa creada, dar il dorea cum nu isi mai dorise ceva de multa vreme, dar era destul de inteligent ca sa-si dea seama ca aseara facuse un pas gresit. Nu stia cum va reactiona tanarul in dimineata asta cand se vor reintalni. Avea emotii. Se uita la ceas. Era opt. Probabil va veni in curand.
Nu apuca sa-si termine gandul ca se auzi o bataie usoara la usa.
-Intra, zise Blake nerabdator.
Jesse patrunse in incapere cu un pas usor, parca chinuit. Blake isi dadu seama de la prima vedere ca ceva nu era in regula. Arata cu adevarat rau. Sigur nu sarutul lui il facuse sa arate in halul asta si nici o presupusa mahmureala de la sampanie nu avea cum sa-i faca asa rau. Se uita ingrijorat la Jesse care se apropie de birou si lua loc pe scaun rapid, de parca ii era frica sa ne se prabuseasca.
-'Neata, zise acesta cu o voce stinsa. Doamne pana si vocea ii suna ciudat. Nu prea dormise cu o noapte inainte. Reusise sa atipeasca spre dimineata un pic, dar si atunci avusese un cosmar. Cand ii suna ceasul in dimineata aia mai ca nu sarise din pat. Se trezise transpirat, cu o migrena , rau la stomac si ca ziua sa-i fie si mai buna umarul il durea ingrozitor. Luase ceva pentru durere, dar degeaba.Pastilele nu-si facusera efectul. Abia resuise sa conduca pana aici. Dar trebuia sa rezolve problema asta. Nu putea lasa lucrurile asa. Trebuie sa discutam, adauga el.
-Te simti bine? arati ca dracu! Blake nu se putu abtine. Era o intrebare retorica. Sigur nu se simtea bine.
-Ma simt perfect, merci de intrebare. Si acum revenind...trase adanc aer in piept si continua: nu cred ca putem lucra impreuna, domnule Thorton.
-Poftim? la asta nu se astepta. Cum adica nu putem lucra impreuna?
-Eu nu amestec afacerile cu viata personala. Ce s-a intamplat aseara nu trebuia sa se intample.
-Vrei sa-mi spui ca nu ti-a placut? doctorul era enervat la culme. Se astepta sa faca scandal sau sa se prefaca ca nu s-a intamplat nimic, dar nu asta.Mi-ai raspus la sarut, pustiule.
-Stiu ca ti-am raspuns. Mi-a placut.
Din nou liniste. La asta chiar nu se astepta. A recunoscut ca i-a placut. Era uimit. Tocmai de aceea nu putem lucra impreuna. Daca mie mi-a placut si tie ti-a placut, probabil incidentul se va repeta si munca noastra va deveni mai complicata. Asa ca eu renunt. Voi ruga pe altcineva sa-mi ia locul. Stiu multi scriitori mai buni decat mine, domnule Thorton.
-Ma numesc Blake in primul rand si in al doilea rand nu imi vine sa cred ca renunti asa de usor.
Nu se intelegea. Ieri nu vroia acea carte scrisa si acum cand avea ocazia sa i se indeplineasca dorinta vroia sa-l opreasca pe pustiul asta. Nu il putea lasa sa plece. Lasand la o parte jocurile pe care dorea sa le joace...nu era vorba de un joc de aceasta data. Pur si simplu ceea ce simtise aseara cand il sarutase fusese atat de intens...nu vroia sa piarda ocazia de a mai simti inca o data sentimentul acela. Fara sa se gandeasca se apleca spre tanar si isi uni buzele cu ale sale si totul disparu in jurul sau. Uita unde se afla si faptul ca acum facea mai mult ca sigur inca o greseala. Nimic nu mai conta decat buzele celuilat si mirosul sau imbietor. Erau ca un drog. Il incercase o data si nu mai putea sa scape din capcana.
Jesse se smulse din imbratisare.
-La naiba! Vezi, urla el, la asta ma refeream. Se ridica si iesi din incapere.
Blake se ridica si el si il urma injurand incet. Proasta miscare.Deschise usa care fusese trantita de tanar cu cateva secunde in urma si il urmari cu privirea cum se indeparta pe colidorul aglomerat. Nu stia ce sa faca: sa mearga dupa el sau sa-l lase sa se calmeze. Observa cum tanarul incetineste, parca ezitand, apoi vazu cum se prabuseste la pamant, rasturand una dintre masutele pentru medicamente pe care asistentele le aveau pregatite in fata saloanelor.
-Jesse! urla doctorul in timp ce alerga spre tanarul intins pe podea. Se lasa in genunchi langa el si il intoarse cu fata spre el. Era mult mai palid decat fusese cu cateva momente inainte. Ii lua pulsul. Era neregulat, iar respiratia ii era superficiala. Ii atinse fruntea. Ardea.
-Aduceti o targa! acum! asistentele se miscara repede. Era pentru prima oara cand il vedeam pe Blake atat de nervos.
Incercand sa-l aseze intr-o pozitie cat mai dreapta, ii atinse umarul stang si simtise ceva umed. Uitandu-se la mana sa vazu sange. Ochii i se marira de surpriza si de de groaza.
-Ce naiba se intampla aici?
Trase geaca subtire de pe el si rupse camasa in zona umarului. Imaginea pe care o vazu il lasa fara cuvinte. Era o plaga impuscata. Netratata, putea sa adauge si se infectase. Nu era de mirare ca arata atat de rau.
Doi bracandieri adusesera o targa pe care il instalase pe baiat.
-Pregatiti sala de operatii 1, zise Blake catre o asistenta. Este o urgenta.
Aceasta dadu din cap si disparu dupa colt.
-Duceti-l in sala, repede.Si anuntati anestezistul ca am nevoie de el.
Toata lumea se misca repede. Cuvantul lui Blake era lege. In mai putin de 10 minunte Jesse era in plina operatie. Blake reusi sa-i curete rana si sa i-o inchida. Din fericire. Jesse riscase sa-si piarda bratul din cauza cangrenei. Nu-i venea sa creda ca nu zisese nimic. Cand naiba reusise sa se lase impuscat? Rana parea veche de aproape o saptamana. Apoi isi aminti de articolul pe care tanarul il facuse il Rusia. Stia ca acolo se deschise focul. Probabil...un glonte reusi sa-l atinga cand incerca sa scape.
Dupa ce il instala la terapie intensiva, se reintoarse la el in birou. Mainile ii tremurau. Niciodata nu ii mai tremurasera mainile cand efectuase vreo operatie. Dar niciodata pana acum nu operase pe cineva cunoscut. Trebuia sa-i sune parintii sau ceva rude. Se uita pe numerele de contact in caz de urgenta care erau trecute pe hartie. Era unul singur: Ian Roberts.
Suna. Dupa cateva momente, la telefon raspunse un barbat ce parea mai invarsta dupa voce.
-Da. Ian Roberts la telefon. Cu ce va pot ajuta?
-Buna ziua domnule Roberts. Sunt doctorul Blake Thorton si...dar nu apuca sa termine ca Ian interveni.
-Ce a facut Jesse?
-A trebuit sa-l operez. Dorise sa mai spuna ceva, dar Ian i-a taiat-o din scurt.
-Vin acum si inchise.
In mai putin de jumatate de ora Roberts se afla la el in birou, privindu-l ingrijorat.
-Va fi bine?
-Da...acum da. Cel putin daca o va lua incet o vreme.
Ian respira usurat pentru prima oara de cand aflase vestea.
-Multumesc.
-Pentru putin. Dar nu inteleg cum de nu a zis nimic.
-Aveam speranta ca a consultat un doctor inainte sa plece din Rusia. Trebuia sa ma astept ca nu o va face. Roberts ofta enervat de propria neputinta si prostie. Trebuia sa-l aduc cu forta la spital. Il privi pe Blake timp de cateva secunde. Ciudat,dar avea impresia ca doctorului ii pasa mai mult de Jesse decat de un simplu pacient. Cum sa va spun eu...Jesse nu prea are incredere in doctori.
-Si atunci de ce a fost de acord sa scrie cartea aia despre mine?
-Din obligatie. Eu i-am zis ca ori asta ori concediu medical. Era singura optiune. Daca nu-i fortam un pic mana, la cat de bine il cunosc eu, acum era in cine stie ce tara urmarind un reportaj.
-Si pana la urma tot va trebui sa-si ia concediu medical. A avut noroc. Daca mai statea asa inca o zi probabil si-ar fi pierdut mana. Nu e de joaca cu ranile de glont. Mai ales cu una ca asta. Chiar daca glontele a iesit, a pierdut mult sange,existand deasemenea si riscul unei infectii.
-L-a durut?
-Da. Nu pot sa-mi imaginez cum a reusit sa faca fata dureri pana azi. Nu-i venea sa creada ca nu observase nimic. Si in seara precedenta arata rau, dar nu se gandea la asa ceva. In parte era si vina lui. Mintea i-a fost atat de ocupata cu acel sarut nenorocit incat nu observase ca cel din fata sa era pe punctul de a-si pierde cunostiinta. Era un nenorocit. Chiar inainte sa se prabuseasca il sarutase, chiar daca Jesse ii spusese ca ar fi mai bine sa nu o faca. Fusese egoist, iar acum ,el era la terapie intensiva. Ar trebui sa-i sunam parintii.
-Mama sa a murit acum 14 ani si cu tatal sau nu tine legatura. Nu aveam pe cine suna.
Deci era singur pe lume. Poate asta era motivul pentru care mergea dintr-un colt in altul al lumii.Fugea de singuratate.
Pot sa-l vad? intreba Roberts.
-Da, dar numai cateva minute. E la terapie intensiva. Ii arata barbatului mai in varsta drumul spre sectia de terapie. Acesta intra inauntru pentru cateva minute si il privi pe Jesse care dormea linistit. Parea atat de fragil si neajutorat. Cine si-ar fi putu imagina ca sub aspectul acela era un om atat de puternic...Nu ii placea sa-l vada asa. Pentru el Jesse era precum un fiu... fiul pe care nu-l avusese niciodata. Ofta. Daca ar putea sa-l ajute ar face-o, dar lucrurile nu depindeau de el. Totusi, faptul ca Jesse fusese tratat de unul dintre cei mai buni chirurgi din tara il facea sa se simta mai bine, mai increzator. Spera ca atunci cand se va trezi, baiatul va avea bunul simt sa asculte de sfatul medicului. Pentru propriul sau bine.
Ar mai fi vrut sa stea, dar Blake era in usa salonului facandu-i semn ca trebuie sa plece. Cu parere de rau se indeparta de patul celui bolnav si iesi afara din incapere.
-Sa ma contactati daca apare vreo schimbare sau daca are nevoie de ceva, domnule doctor.
-Desigur, zise Blake cu o voce linistitoare. Mergeti linistit. Voi avea eu grija de el.
-Multumesc...pentru tot.
Cei doi barbati dadura mana, dupa care fiecare isi vazu de drum. Roberts inapoi la redactie, caci avea un ziar de condus si Blake inapoi la pacientii sai carora nu avusese inca ocazia de a le face vizitele zilnice.
Ziua trecu mai repede decat se asteptase. Avusese programate inca 2 operatii, dar fusesera ceva de rutina, fara prea multa bataie de cap si emotii. Ar fi trebuit sa fie o zi obisnuita, cu activitati obisnuite, usor de executat, dar Blake se trezi avand probleme de concentrare. Nu putea sa si-l scoata din cap. Nici in timpul vizitelor, nici in timpul operatiilor. Oricat de mult a incercat, nu a reusit sa uite felul in care l-a privit cand a recunoscut ca i-a placut sarutul lor sau momentul in care s-a enervat si ochii aceia mari albastri in care simtea ca poate privi la infinit si care s-ar putea pierde aruncau cu sageti de gheata spre el...Apoi tresari cand in fata ii aparu imaginea lui prabusit in holul spitalului ca o papusa fara viata, parand atat de fragil ca portelanul chinezesc care l-a cea mai mica atingere risca sa se sparga...
Nu mai putea continua asa. Va innebuni, daca nu innebunise deja. Se uita la ceasul din biroul sau. Arata ora 10 seara. Iesise deja din tura, dar nu se putea convinge sa plece acasa. Isi arunca halatul cat colo, nepasandu-i unde ar ateriza si iesi afara din incapere. Stia ca Jesse fusese scos de la terapie intensiva in uram cu 2 ore si ca acum era intr-una dintre rezerve. Trebuia sa-l vada, sa se asigure ca este bine. Doar o privire, se minti el, dupa care va putea sa mearga linistit acasa.
Intra in camera incet, parca fiindu-i frica sa nu-l deranjeze, cu toate ca stia ca va dormi inca cateva ore din cauza morfinei care ii fusese administrata. Era intuneric, singurele luminite care se observau fiind cele de le aparatul care ii masura bataile inimii. Din instinct ochii ii fugisera in acea directie, dar din fericire totul parea in regula: batile inimii, tensiunea, respiratia. Nu mai trebuia decat ca el sa-si revina. Jesse inca arata rau, ca un inger chinuit de o soarta mult prea apriga. Fata lui frumoasa si brozata era acum palida, pielea capatand o nuanta aproape sidefie, iar sub ochii ce ascundeau adancurile oceanului se formasera cearcane intunecate. Respira usor, ajutat de un aparat ce bipaia la fiecare doua minute. Blake se apropie de el si se aseza pe scaun langa pat. Il cunostea doar de 2 zile si totusi ii pasa atat de mult. Pana la urma Jesse Rosson era un necunoscut pentru el care aparuse ieri spunand ca va scrie nenorocita aia de carte, cel mai mare cosmar al sau din ultimii 5 ani. Cum reusea o astfel de persoana sa trezeasca in el sentimente atat de pure...Lucrul acesta il speria. Stia ca ar trebui sa se indeparteze de baiat, cat inca mai putea, dar ceva mult mai puternic decat el il tinea pe loc. Fara sa-si dea seama, ii lua mana in mana sa si o stranse usor. Era atat de mica pe langa a lui, mica si rece, dar se potrivea perfect in palma lui mare. Acolo parea locul ei de drept. Zambi cand isi dadu seama ce ganduri ii trec prin cap, dar nu se retrase...Continuand sa zambeasca tinu mana celuilalt intr-a sa pana ce oboseala puse stapanire pe el si adormi cu capul sprijinit pe pat...
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui