17-10-2010, 09:51 PM
Uitati next- ul sper sa va placa!
Capitolul 8
In acea seara, dupa ce a plecat Alexandru, nu am mai simtit nevoia sa plang sau sa ma refugiez in balcon pierzandu- mi jumatate din noapte uitandu- ma la stele, cum faceam de obicei. Simteam nevoia sa cant de fericire, sa strig in gura mare ca sa ma auda toata lumea.
Am inceput sa dansez si sa cant prin toata casa, exteriorizandu- mi fericirea si implinirea chiar si sub dus… chiar si atunci cand, iesind de la dus, am alunecat pe gresia alba, am inceput sa rad fara nici un motiv. Deja era prea mult.. insa, prea multa fericire nu strica.
M- am imbracat in pijamalele mele galbene si am inceput sa ma uit la televizor pana la o ora destul de tarzie, adormind in cele din urma, cu gandul la schimbarile majore pe care le facusem pe parcursul doar a unei singure zile.
Simt cum razele soarelui imi mangaie corpul, incercand sa ma trezeasca din somnul meu atat de linistit. Ma bucuram… ma bucuram de soare, ma bucuram de cerul ce se zarea atat de senin si albastru; ma bucuram de norii pufosi ce decorau bolta infinita. Ma bucuram de viata! Poate sunt mult prea optimista si poate ca visez cu ochii deschisi… insa de ce nu as fi? De ce nu as visa? De ce sa nu fac ceva cand acel ceva imi face numai bine?
Renunt sa ma mai gandesc la intrebarile a caror le stiam raspunsul si incep sa ma pregatesc pentru scoala. Intai de toate ma indrept spre baie pentru a- mi face toaleta de dimineata apoi ma imbrac in uniforma. In trecut as fi spus ca acea uniforma ar fi fost cea mai urata vestimentatie din lume.. dar acum sunt de alta parere: observ cat de bine mi se mula fustita neagra si lucioasa, destul de scurta, pe fundul putin bombat, cat de bine mi se aseza camasa alba cu nasturi negri, ce imi scotea pieptul “ bogat†si talia subtire in evidenta, si cat de bine imi stateau sosetele albe pana mai sus de genunghi pe picioarele suple si zvelte. Ma rosesc analizandu- mi gandurile facute la propria persoana ciufulindu- mi putin parul. Ma indrept din nou spre baie, unde imi pieptan parul, prinzandumi- l intr- o coada, apoi, foarte ciudat pentru mine, incep a ma machia, cat mai natural ce- I drept… insa tot machiaj era si ala si tot foarte ciudat era, caci eu niciodta nu ma machiam. De data asta vroiam sa impresionez pe cineva. Rosesc din nou… gandindu- ma la acel cineva. Imi iau geaca mea neagra si foarte calduroasa, ma incalt si pornesc spre liceu.
Nu stiu de ce, insa nu mai desluseam nimic din peisajul tomnatic ce mi se contura in fata ochilor. Nu mai auzeam nimic din ce ma inconjura. Singurele sunete pe care le auzeam erau cele facute de inima mea, parca vrand sa-mi iasa din piept atat de ritmate si dezordnate erau bataile ei. Imi indrept incet mainile zgribulite, din cauza frigului, in dreptul inimii parca vrand sa masor intensitatea cu care aceasta imi bombarda pieptul. Pentru cateva secunde imi inchid ochii, gandindu- ma la nimic. Dupa acele cateva clipe incep sa alerg ca nebuna spre liceu, dorind sa- l revad cat mai repede. Acele momente in care am alergat mi s- au parut ore, caci aveam impresia ca oricat de repede as alerga nu am sa ajung la el. Insa contrar ideilor mele am ajuns intr- un sfarsit in clasa, dand “ Buna dimineata†intregii clase, care a facut infarct vazandu- ma atat de bine dispusa si care spre surprinderea mea, dupa ce si-au mai revenit din “ socâ€, mi-au raspuns cu zambetul pe buze. Constat intr- un sfarsit ca presupusul meu iubit nu era in clasa. Totusi de ce ar fi fost un capat de lume daca ar fi fost sau nu in acel moment in clasa? Avea sa vina.. stiam lucrul asta.
Cu zambetul pe buze, m- am indreptat spre banca unei colege, Loredana parca, care statea singura in banca, ca si mine de altfel, insa aveam sa schimb lucrurile chiar acum:
- Buna Loredana! Este ocupat? o intreb de parca nu as sti deja raspunsul.
- Nu, sigur ca nu. Chiar te rog sa te asezi., imi spune aceasta cu un zambet “ largut†pe fata.
Ma asez tot zambindui dupa care aceasta sparge linistea intrebandu- ma:
- Cum se face ca esti atat de bine dispusa si ca ai dorit sa te asezi langa mine? Din cate stiu eu, tu nu esti o fire prea comunicativa.
- Pai m-am tot gandit si am ajuns la concluzia ca trebuie sa fac niste schimbari. Sincer… chiar ma saturasem sa fiu atat de retrasa… fara niciun prieten, ii spun uitandu- ma in ochii ei atat de mari de curiozitate, iar din nou spre surprinderea mea aceasta imi spune cu un zambet mare:
- Deci… ai vrea sa fim prietene?
Raman stana de piatra auzindui cuvintele pronuntate cu atata forta si care parca imi asurzeau urechile si imi faceau inima sa bata din ce in ce mai tare, la cat de puternice erau. Intru- un sfarsit ii spun:
- Desigur ca da.. mi-ar placea foarte mult sa fim prietene!
Aceasta nici nu isi mai gasea cuvintele, atat de uimita era, vazand felul cum i- am raspuns. Adica cine nu ar fi daca cineva s-ar ridica in picioare, daramand scaunul si strigand in gura mare ca ii accepta propunerea. Ei bine eu exact asa am facut, atragand privirea intregii clase. Am inceput sa rad, Loredana a inceput sa rada, intreaga clasa a inceput sa rada. Deodata aud alte voci spunand:
- Nu e correct! De ce numai Lori este privilegiata sa fie prietena ta? Noi ce avem?
Eu nemaistiind ce sa spun, ma inrosec putin, dupa care adaug:
- Daca si voi doriti sa fiti privilegiati… eu nu am nimic in potriva!
Dupa care aud spunadu-se aproape in cor:
- Asa mai merge! dupa care un val de rasete si zambete isi face simtita prezenta.
Mai bine nici ca se putea. Eram atat de fericita ca incepusem cu dreptul noua mea viata, incat nici nu observasem cum cineva se furisase pana in spatele meu, punandu- si mainile la ochii mei. Deodata simt cum o explozie de lovituri imi bombardeaza pieptul. Era el., sau mai exact mainile lui. Aceleasi maini fine care in urma cu o zi ma atingeau pe intreg corpul facandu- ma sa simt senzatii noi. Cand credeam ca nu poate fi mai minunata atingerea mainilor lui, glasul acestuia a inceput sa imi scalde urechile doar prin cuvintele:
- Ghici, cine- i?
Nu puteam spune nimic… parca ( ,) cuvintele nu mai vroiau sa iasa, parca gura imi era cusuta. Fara sa ma mai gandesc ma ridic de pe scaun si ma intorc cu fata la el, afundandu- ma in ochii lui albastri. Vad cum un zambet micut ii apare pe chip in timp ce se apropie din ce in ce mai mult de mine. Buzele lui tanjeau dupa ale mele, iar ale mele erau innebunite dupa ale lui. Dorinta fiecaruia de a gusta din buzele celuilalt, se sfarseste atunci cand gurile noastre se unesc intr- un sarut al pasiunii. Iar dupa un dans nebunesc al limbilor noastre, sarutul i-a sfarsit cu tot cu chiotele colegilor nostri la care, dupa cate aratau interjectiile lor, erau destul de incantati. Imi indepartez putin fata de a fata lui uitandu- ma atent in ochii lui. Acei ochi ai marii acum exprimau caldura si emanau numai implinire, fericire, iubire: la fel ca smaraldele mele.
- Atat de dor ti-a fost de mine? ma intreaba el cu un zambet pervers.
- Iti pot spune aceeasi intrebare. ii spun intorcandu- i zambetul.
- Oh… haide Bea… pe mine nu mai are rost sa ma intrebi pentru ca eu deja sunt obsedat de tine.
La aceste cuvinte chiar nu mai stiam ce sa raspund. Oare atat de mult insemnam eu pentru el?
- Bine atunci… sa stii ca mi-a fost foarte dor de tine. Ii spun cu un zambet micut privindu- i fata multumita de raspunsul meu. In fantezia noastra nu am observat cata atentie ne ofereau atat colegii nostri, cat si profesorul de matematica. Rosim amandoi, eu mai mult decat el, dupa care ne spunem “ adioâ€, indreptandu- ne spre bancile noastre.
Ma asez in banca, oferindu- I un zambet colegei mele, care inca era cam dezorientata.
- Ai inceput in forta, imi spune aceasta chicotind, facandu-ma si pe mine sa zambesc usor.
- Da.. poate ca prea in forta, dar nu as schimba nimic din ce am facut!
- Cred ca o sa fim prietene foarte bune!... si inca ceva: te rog nu imi mai spune “ Loredanaâ€, ma face sa ma simt batrana. De- acum ai sa- mi spui Lori. Clar?
- Foarte clar! Ii spun incepand amandoua sa chicotim, atragand atentia profesorului care ne-a scos numaidecat la tabla.
Si cam acesta a fost primul meu pas in inceperea altei vieti…
Cam asta e… mi-au disparut unele comuri de la cap 7... intrebare: dc???
Capitolul 8
In acea seara, dupa ce a plecat Alexandru, nu am mai simtit nevoia sa plang sau sa ma refugiez in balcon pierzandu- mi jumatate din noapte uitandu- ma la stele, cum faceam de obicei. Simteam nevoia sa cant de fericire, sa strig in gura mare ca sa ma auda toata lumea.
Am inceput sa dansez si sa cant prin toata casa, exteriorizandu- mi fericirea si implinirea chiar si sub dus… chiar si atunci cand, iesind de la dus, am alunecat pe gresia alba, am inceput sa rad fara nici un motiv. Deja era prea mult.. insa, prea multa fericire nu strica.
M- am imbracat in pijamalele mele galbene si am inceput sa ma uit la televizor pana la o ora destul de tarzie, adormind in cele din urma, cu gandul la schimbarile majore pe care le facusem pe parcursul doar a unei singure zile.
Simt cum razele soarelui imi mangaie corpul, incercand sa ma trezeasca din somnul meu atat de linistit. Ma bucuram… ma bucuram de soare, ma bucuram de cerul ce se zarea atat de senin si albastru; ma bucuram de norii pufosi ce decorau bolta infinita. Ma bucuram de viata! Poate sunt mult prea optimista si poate ca visez cu ochii deschisi… insa de ce nu as fi? De ce nu as visa? De ce sa nu fac ceva cand acel ceva imi face numai bine?
Renunt sa ma mai gandesc la intrebarile a caror le stiam raspunsul si incep sa ma pregatesc pentru scoala. Intai de toate ma indrept spre baie pentru a- mi face toaleta de dimineata apoi ma imbrac in uniforma. In trecut as fi spus ca acea uniforma ar fi fost cea mai urata vestimentatie din lume.. dar acum sunt de alta parere: observ cat de bine mi se mula fustita neagra si lucioasa, destul de scurta, pe fundul putin bombat, cat de bine mi se aseza camasa alba cu nasturi negri, ce imi scotea pieptul “ bogat†si talia subtire in evidenta, si cat de bine imi stateau sosetele albe pana mai sus de genunghi pe picioarele suple si zvelte. Ma rosesc analizandu- mi gandurile facute la propria persoana ciufulindu- mi putin parul. Ma indrept din nou spre baie, unde imi pieptan parul, prinzandumi- l intr- o coada, apoi, foarte ciudat pentru mine, incep a ma machia, cat mai natural ce- I drept… insa tot machiaj era si ala si tot foarte ciudat era, caci eu niciodta nu ma machiam. De data asta vroiam sa impresionez pe cineva. Rosesc din nou… gandindu- ma la acel cineva. Imi iau geaca mea neagra si foarte calduroasa, ma incalt si pornesc spre liceu.
Nu stiu de ce, insa nu mai desluseam nimic din peisajul tomnatic ce mi se contura in fata ochilor. Nu mai auzeam nimic din ce ma inconjura. Singurele sunete pe care le auzeam erau cele facute de inima mea, parca vrand sa-mi iasa din piept atat de ritmate si dezordnate erau bataile ei. Imi indrept incet mainile zgribulite, din cauza frigului, in dreptul inimii parca vrand sa masor intensitatea cu care aceasta imi bombarda pieptul. Pentru cateva secunde imi inchid ochii, gandindu- ma la nimic. Dupa acele cateva clipe incep sa alerg ca nebuna spre liceu, dorind sa- l revad cat mai repede. Acele momente in care am alergat mi s- au parut ore, caci aveam impresia ca oricat de repede as alerga nu am sa ajung la el. Insa contrar ideilor mele am ajuns intr- un sfarsit in clasa, dand “ Buna dimineata†intregii clase, care a facut infarct vazandu- ma atat de bine dispusa si care spre surprinderea mea, dupa ce si-au mai revenit din “ socâ€, mi-au raspuns cu zambetul pe buze. Constat intr- un sfarsit ca presupusul meu iubit nu era in clasa. Totusi de ce ar fi fost un capat de lume daca ar fi fost sau nu in acel moment in clasa? Avea sa vina.. stiam lucrul asta.
Cu zambetul pe buze, m- am indreptat spre banca unei colege, Loredana parca, care statea singura in banca, ca si mine de altfel, insa aveam sa schimb lucrurile chiar acum:
- Buna Loredana! Este ocupat? o intreb de parca nu as sti deja raspunsul.
- Nu, sigur ca nu. Chiar te rog sa te asezi., imi spune aceasta cu un zambet “ largut†pe fata.
Ma asez tot zambindui dupa care aceasta sparge linistea intrebandu- ma:
- Cum se face ca esti atat de bine dispusa si ca ai dorit sa te asezi langa mine? Din cate stiu eu, tu nu esti o fire prea comunicativa.
- Pai m-am tot gandit si am ajuns la concluzia ca trebuie sa fac niste schimbari. Sincer… chiar ma saturasem sa fiu atat de retrasa… fara niciun prieten, ii spun uitandu- ma in ochii ei atat de mari de curiozitate, iar din nou spre surprinderea mea aceasta imi spune cu un zambet mare:
- Deci… ai vrea sa fim prietene?
Raman stana de piatra auzindui cuvintele pronuntate cu atata forta si care parca imi asurzeau urechile si imi faceau inima sa bata din ce in ce mai tare, la cat de puternice erau. Intru- un sfarsit ii spun:
- Desigur ca da.. mi-ar placea foarte mult sa fim prietene!
Aceasta nici nu isi mai gasea cuvintele, atat de uimita era, vazand felul cum i- am raspuns. Adica cine nu ar fi daca cineva s-ar ridica in picioare, daramand scaunul si strigand in gura mare ca ii accepta propunerea. Ei bine eu exact asa am facut, atragand privirea intregii clase. Am inceput sa rad, Loredana a inceput sa rada, intreaga clasa a inceput sa rada. Deodata aud alte voci spunand:
- Nu e correct! De ce numai Lori este privilegiata sa fie prietena ta? Noi ce avem?
Eu nemaistiind ce sa spun, ma inrosec putin, dupa care adaug:
- Daca si voi doriti sa fiti privilegiati… eu nu am nimic in potriva!
Dupa care aud spunadu-se aproape in cor:
- Asa mai merge! dupa care un val de rasete si zambete isi face simtita prezenta.
Mai bine nici ca se putea. Eram atat de fericita ca incepusem cu dreptul noua mea viata, incat nici nu observasem cum cineva se furisase pana in spatele meu, punandu- si mainile la ochii mei. Deodata simt cum o explozie de lovituri imi bombardeaza pieptul. Era el., sau mai exact mainile lui. Aceleasi maini fine care in urma cu o zi ma atingeau pe intreg corpul facandu- ma sa simt senzatii noi. Cand credeam ca nu poate fi mai minunata atingerea mainilor lui, glasul acestuia a inceput sa imi scalde urechile doar prin cuvintele:
- Ghici, cine- i?
Nu puteam spune nimic… parca ( ,) cuvintele nu mai vroiau sa iasa, parca gura imi era cusuta. Fara sa ma mai gandesc ma ridic de pe scaun si ma intorc cu fata la el, afundandu- ma in ochii lui albastri. Vad cum un zambet micut ii apare pe chip in timp ce se apropie din ce in ce mai mult de mine. Buzele lui tanjeau dupa ale mele, iar ale mele erau innebunite dupa ale lui. Dorinta fiecaruia de a gusta din buzele celuilalt, se sfarseste atunci cand gurile noastre se unesc intr- un sarut al pasiunii. Iar dupa un dans nebunesc al limbilor noastre, sarutul i-a sfarsit cu tot cu chiotele colegilor nostri la care, dupa cate aratau interjectiile lor, erau destul de incantati. Imi indepartez putin fata de a fata lui uitandu- ma atent in ochii lui. Acei ochi ai marii acum exprimau caldura si emanau numai implinire, fericire, iubire: la fel ca smaraldele mele.
- Atat de dor ti-a fost de mine? ma intreaba el cu un zambet pervers.
- Iti pot spune aceeasi intrebare. ii spun intorcandu- i zambetul.
- Oh… haide Bea… pe mine nu mai are rost sa ma intrebi pentru ca eu deja sunt obsedat de tine.
La aceste cuvinte chiar nu mai stiam ce sa raspund. Oare atat de mult insemnam eu pentru el?
- Bine atunci… sa stii ca mi-a fost foarte dor de tine. Ii spun cu un zambet micut privindu- i fata multumita de raspunsul meu. In fantezia noastra nu am observat cata atentie ne ofereau atat colegii nostri, cat si profesorul de matematica. Rosim amandoi, eu mai mult decat el, dupa care ne spunem “ adioâ€, indreptandu- ne spre bancile noastre.
Ma asez in banca, oferindu- I un zambet colegei mele, care inca era cam dezorientata.
- Ai inceput in forta, imi spune aceasta chicotind, facandu-ma si pe mine sa zambesc usor.
- Da.. poate ca prea in forta, dar nu as schimba nimic din ce am facut!
- Cred ca o sa fim prietene foarte bune!... si inca ceva: te rog nu imi mai spune “ Loredanaâ€, ma face sa ma simt batrana. De- acum ai sa- mi spui Lori. Clar?
- Foarte clar! Ii spun incepand amandoua sa chicotim, atragand atentia profesorului care ne-a scos numaidecat la tabla.
Si cam acesta a fost primul meu pas in inceperea altei vieti…
Cam asta e… mi-au disparut unele comuri de la cap 7... intrebare: dc???
Mi-e foameee!!!