[Terminat] Totally Dominated [*YAOI*]

[Yaoi Queen]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

Yuuup, new fic, and i hope ya like it ^^ Pentru cei care ma citesc, azi e ziua mea si va fac "cinste" cu un nou fic si sper din tot sufletul sa va fie pe plac



Personaje:

Yuri Seki
Dante Jones

Capitolul I

Priveam luna care a preluat locul soarelui, aducandu-mi ca in fiecare noapte, ocazia perfecta pentru a lucra. Cerul odata albastru, si-a imbracat haina intunecata, presarata cu praful stralucitor, lasand strazile capitalei nipone luminat doar de felinarele care mai palpaiau din cand in cand si masinile care inca mai circulau. Stateam sprijinit de pervazul geamului, sorbind incet dintr-un pahar de vin alb si fumand degajat dintr-o tigara, pe care o loveam usor cu degetul deasupra scrumierei.
Ma numesc Yuri Seki, iar ceea ce numeam eu "slujba" la varsta de nouasprezece ani, este ceva ce altii ar numi "spion" sau "hot"... ei bine, eram putin din amandoua. Spionam diverse persoane importante, si rareori furam cate un document sau doua, pentru departamentul pentru care lucram inca de la saisprezece ani. Nu pot spune ca faceam asta pentru o cauza nobila, pentru ca tot ce aflam sau "prindeam" erau folosite impotriva acelor persoane... Dar nu ma interesa atata timp cat banii imi veneau lunar, fiind aceeasi suma mare, pe care o utilizam excusiv pentru mine, pentru bunastarea mea. Locuiam intr-un apartament mare, luxos cat pentru o familie intreaga, lucru care imi placea la nebunie. Pe langa asta, ziua lucram intr-un local unde veneau multe persoane politice... oameni "importanti". De parintii mei nu stiam absolut nimic, deoarece ei m-au abandonat in fata unui orfelinat. Nu le port ranchiuna. Dimpotriva... datorita faptului ca m-au abandonat am ajuns sa am atatia bani. Dar nici daca ar fi sa ii intalnesc vreodata nu i-as strange in brate. Am fost adoptat de un barbat, acelasi barbat pentru care lucram... Niciodata nu i-am spus "tata" dar ii eram recunoscator pentru ca m-a scos din acea cocina in care traiam.
Am aruncat pe geam restul din tigarea aproape terminata, indreptandu-ma spre dulapul imens, pentru a-mi scoate hainele de "lucru". Era partea mea preferata a noptii, in care imbracam costumul negru, mulat pe corp, imi puneam manusile si cizmele de aceeasi culoare, lasand la urma ustensilele. O curea de care tineam agatate diverse lucruri, cum ar fi un briceag (pentru a taia ceva, sau in caz de pericol, pe cineva -desi mereu am sperat sa nu fie nevoie-) o franghie, si alte cateva chestii pe care nu le prea foloseam. Si sincer, niciodata nu ma interesasem cum se numeau.
M-am privit in oglinda mare, de pe una din usile dulapului, in timp ce mai aranjam unele detalii. Aspectul meu nu era ca unuia dintre acei spioni "tipici", adica nu eram un sac de muschi, intr-un costum de pinguin, care se balangane din colo-n colo cu un pistol in mana, un telefon de ultima generatie, si asa mai departe...
Parul meu saten inchis, lung, imi trecea de umeri, unele suvite ajungand aproape de piept, iar bretonul era scurt, indreptat spre partea stanga, aproape acoperindu-mi ochiul. Aveam trasaturi frumoase ale fetei, un ten curat si alb, buze rozalii si voluptase... mai ca m-as iubi singur! Forma ochilor mei usor alungita, culoarea ce batea de la caprui spre verde, genele negre si dese, toate ma faceau sa ma simt si mai mandru!
Mi-am trecut peria prin par de cateva ori, apoi am zambit pentru mine, fiind gata de plecare. Am luat de pe masa cheia cu care aveam sa-mi pornesc motocicleta, apoi am coborat in parcare, mergand spre locul in care vehicolul meu pe doua roti ma astepta ca de fiecare data. Era un Ferrari V4 negru, pentru mine, o superbitate pe roti... Fara sa mai trag de timp, mi-am pus casca, apoi m-am urcat pe ea, pornind in viteza spre o firma, de unde eram fi nevoit sa fur un document. Aceea era a patra oara in care ma strecuram in biroul aceluiasi barbat, si speram ca de acea data sa gasesc ceea ce era nevoie. Tipul lua o pauza de cinci minute in fiecare noapte de la ora doisprezece fix, pentru a merge sa isi cumpere mancare, iar eu in acele cinci minute, eram nevoit sa scotocesc biroul, si sa fie totusi in ordine cand el avea sa se intoarca. Am oprit la doua blocuri departare, apoi, strecurandu-ma printre marile constructii, am scos un laser, a carui lumina rosie am indrept-o in sus. Atunci in doar cateva secunde, mi-a fost aruncata o funie de pe blocul cu opt etaje (in care, desigur, se afla firma), iar eu m-am agatat de ea, infasurand-o pe mana dreapta, iar pe masura ce eram ridicat, o infasurasem si pe picior pentru mai multa stabilitate. Ajuns pe acoperis, mi-am intalnit colegul, Takashi Akita, care ma ajutase de fiecare data cand stia ca aveam nevoie de el, insa un aparat a fost cel care ma ridicase, unul prins de o margine a blocului, si dirijat de o telecomanda mica, pe care amicul meu o tinea in mana.
-Bun... Ce ne mai trebuie acum, este sincronizarea. Cand el pleaca si inchide usa biroului, eu trebuie sa fiu deja acolo, altfel pierdem din nou un minut, am spus eu, dandu-mi bretonul la o parte de pe ochi, prinzandu-mi pe urma parul intr-o coada la spate.
-Atunci mai avem trei minute, m-a anuntat Takashi, privindu-si ceasul de la incheietura mainii stangi.
Totul parea a merge ca pe ape si asa speram sa continue... I-am incredintat cheia motocicletei, ca de fiecare data, apoi incet, ne-am indretat spre partea din fata a blocului, si prinzandu-ma din nou de funie, am sarit peste margine, fiind coborat din ce in ce mai jos, pana la etajul cinci. Stiam foarte bine geamul pe care trebuia sa intru, asa ca nu existau probleme.
De indata de barbatul s-a ridicat de pe scaun, am ranjit, apoi dupa ce a iesit pe usa, nu am ezitat nicio secunda, si m-am aruncat in incapere, instataneu, deoarece idiotul isi lasa geamul deschis. Am inceput sa caut in fiecare sertar, pe care pana atunci nu am reusit, pe motiv ca sunt mult prea multe, insa desi aveam mai mult timp la dispozitie, norocul nu era de partea mea.
Brusc, doi barbati masivi au navalit inauntru, prinzandu-ma de brate, ca si cum deja stiau ca eu aveam sa fiu acolo.
-Ce dracu'?! Dati-mi drumul! am strigat eu putin crispat, fiind pentru prima data in care am fost prins.
-Cauti cumva asta? M-a intrebat un barbat ce intrase pe urma, fluturand un document in mana stanga in timp ce s-a apropiat de mine. Imi pare rau, astea au un singur stapan, si anume... Eu! a adaugat pe urma, ranjindu-mi parca numai pentru a ma enerva.
Stiam cine era persoana aceea... Dante Jones, patronul firmei. Era un barbat de douazeci si cinci de ani, brunet, cu suvite roscate, iar ochii lui castanii ma priveau intrigati, de acolo "de sus", el fiind mult mai inalt fata de mine. Tatal sau era american, iar mama lui, japoneza, de aceea avea acel nume. Din cate mi-au fost spuse, venise in Japonia de sapte ani. Avea trasaturi asiatice la chip, insa corpul nu era ca a unu japonez, iar asta se putea vedea cu ochiul liber.
Observandu-l mai in detaliu, i-am vazut toate pierceing-urile din urechi, care-l aratau mai mult ca pe un pusti rebel decat un barbat cu responsabilitati mari. Avea cate doua in ambele loburi ale urechilor, iar in cea dreapta inca trei, insa acelea in pavilion, dintre care ultimul avea o forma ascutita. Purta un costum gri, o cravata de aceeasi culoare, insa cu un model in dungi verticale, si o camasa alba sub sacou. Avea umerii lati, iar eu puteam spune si cu hainele pe el ca trupul ii era bine lucrat, si puternic.
-Pentru cine lucrezi? M-a intrebat el, prinzandu-ma de barbie.
-Ia uite... Pentru cine vreau! I-am raspuns scurt, dandu-i de inteles ca nu aveam sa-i spun ceva concret.
Si-a scos o tigara din pachetul ce se afla intr-un buzunar interior al sacoului, aprinzand-o, pentru ca apoi sa se intoarca la mine.
-E cumva Kitami?
"E destept! Chiar l-a nimerit. Daca ii purtam numele tatalui meu adoptiv, omul asta ar fi putut afla usor."
-Ar putea fi, daca spui tu... Esti cam gelatinos de unul singur, hm? Cu siguranta nu m-ai fi prins fara aghiotantii tai! am spus eu, incercand sa ma smucesc din stransorile puternice.
-Interesanta provocare. Bine. Daca imi scapi, poti sa pleci, dar daca nu, al meu esti.
Am zambit, stiind cu siguranta ca o singura persoana nu ma poate opri atat de usor. Le-a facut semn celor doi tipi sa plece, lucru pe care l-au executat, inchizand usa dupa ei. Desigur, nu aveam timp sa sar pe geam pentru a prinde franghia, pentru ca eu trebuia sa-i fac semn colegului meu, si oricum aveam o vaga impresie ca el era cel care ma tradase, deci singura cale era usa. El era inaintea ei, inca avand tigarea in mana, si nu parea a fi deloc pregatit pentru mine, asa ca mi-am scos briceagul. Viteza mea era una remarcabila, asa ca am aruncat obiectul ascutit spre el, insa, spre marea mea surprindere, l-a evitat de parca am aruncat cu o pana.
"Drace! Nu se poate!" Am fugit spre el, incercand sa-l lovesc cu pumnul, insa il subestimam, el fiind mult mai rapid, mi-a prins pumnul cu o singura mana, apoi mi-a sucit bratul la spate cu putere. Era o durere absolut insuportabila! Stiam cum puteam sa scap din stransorea lui, dar se parea ca si el stia metoda, asadar chipul si-l tinea la o distanta mai mare de al meu. Daca era mai aproape stia ca il puteam lovi cu capul in fata, de aceea pastra distanta. M-a impins inainte pana la birou, apoi mi-a mai sucit putin bratul, facandu-ma sa scap un scancet de durere si sa ma aplec inainte, lucru de care a profitat si m-a lipit de suprafata lucioasa a biroului.
A mai luat un fum din tigara, apoi a aruncat-o pe geam, aplecandu-se spre partea mea dreapta expirand fumul care mi-a ajuns la nas si gura, lucru care m-a facut sa tusesc.
-Ei bine, se pare ca esti al meu, replica pe urma victorios, aproape de urechea mea.
-Ahh! Da-mi durmul! am spus eu, scapand apoi un icnet din cauza durerii.
-Da-mi un motiv pentru care as face asta, a replicat barbatul, in timp ce cu mana libera isi desfacea cravata. Simtem ca bratul avea sa mi se rupa in scurt timp, iar durerea devenea si mai intensa. Mi-a legat strans ambele incheieturi, dandu-mi drumul bratului, insa continuand sa ma tina in acea pozitie inconfortabila.
-Ei bine, omoara-ma atunci. Oricum de la mine nu scoti nimic! m-am rastit eu, zbatandu-ma.
-Sa te omor? ar fi un mare pacat, Yuri Seki.
-Poftim? De unde stii...?
- Stiu destule despre tine... Cum ca ai nouasprezece ani, locuiesti singur intr-un bloc in centrul orasului, lucrezi ziua ca barman in localul Nadine, iar noaptea, de cateva zile incoace, intri aici si rascolesti prin sertare. Credeai ca omul meu nu isi va da seama? Nu e deloc prost. Tu esti cel aiurit pentru ca nu realizai ca ai fost urmarit trei zile... Ah, da! nu prea rezisti durerii. Ti se pare cunscut: " Daca imi faci o injectie, te arunc pe geam cu tot cu birou! Stii ca nu tolerez niciun fel de durere!". Am ras pe tema asta ceva timp, cand am fost anuntat, dar sigur, nu esti decat un copil, desi doctorul acela a fost cam crispat dupa ce ai iesit de acolo. Si totusi, te anunt ca in momentul de fata, ai incercat sa furi de la persoana nepotrivita.
Nu stiam ce sa mai spun... Aprope ca a aflat totul. Norocul meu era ca zilele acela nu am trecut pe la domnul Kitami...
-Speechless? a intrebat el pe engleza, ranjind multumit.
-Speechless pe dracu'! Voi americanii sunteti foarte brutali! Si ce daca stii asta? nu te ajuta cu nimic!
-Probabil... a rostit el incet, in timp ce tragea elasticul care imi tinea parul prins in coada. A apucat cu o singura mana de cravata cu care imi legase mainile, apasand in acelasi timp si pe spate ca eu sa nu ma pot ridica. Cu mana cealalta si-a deshis sacoul, dandu-l jos, si lasandu-l sa cada de indata ce s-a aplecat peste mine.
-Ce faci? l-am intrebat, imediat ce i-am simtit mana dreapta in parul meu, si observand cum cu stanga isi deschidea pe rand si incet nasturii camasii albe.
-Hmm... Poti sa ghicesti?