M-am bulinat !

[Teh]

Thanks Serenity >:d< I'm glad you like it!

Lectură plăcută!

[center]Capitolul ÅŸapte[/center]

Ca să fiu sincer, nu aveam niciun chef să merg la club după discuţia mea cu Olive. Aş fi vrut, mai degrabă, să iau primul avion şi să mă întorc acasă – ca să vorbesc cu domnişoara cu pricina, şi să aflu mai multe... Parcă lipsea o parte din mine, acum că ea găsise o persoană pe care o plăcea, ceea ce mă cam ducea pe alt loc în priorităţile sale. De fapt, nu mai eram pe primul loc de când plecasem de acasă; acelaşi lucru, presupun, s-a întâmplat şi în lista priorităţilor mele. Înainte : Olive în sus, Olive în jos. Acum, de când nu o mai văd în fiecare zi, parcă nu mai este la fel. Deşi, aş minţi dacă nu aş recunoaşte că mi-e un dor nebun de ea şi că aş da orice să o văd faţă în faţă, fie şi un minut.
Am ajuns destul de repede la locul meu de muncă, şi am fost cam absent tot timpul. Deşi asta nu m-a făcut să nu îmi fac slujba cât se poate de bine, cred şi sper cu ardoare asta. O spun pentru că am schimbat vreo şase tipe în toată seara, şi toate mi-au vorbit o grămadă, în timp ce eu le zâmbeam şi le mai trăgeam câte un compliment din când în când. Habar nu am care erau numele lor, cum arătau sau orice altceva asemănător. Nu am fost atent şi nici nu mă interesa. Puteam să le revăd şi a doua zi pe stradă că nu le-aş fi recunoscut. Dar, ceva din comportamentul şi privirile lor îmi spunea că ele sigur şi-ar aminti de mine, chiar şi peste mai multă vreme. În fine, nu că m-ar fi interesat pe mine ceva de acest gen...
Nu ştiu dacă Sebastian a fost prin preajmă toată noaptea, pentru că nu l-am văzut şi nici nu aveam chef ( ciudat ) să îl întâlnesc. De când îl cunoscusem pe acest tip ( ce erau, două zile ? ) , de fiecare dată când îl vedeam simţeam ceva ciudat, asemăntor cu sentimentul pe care îl ai când vrei să te culci cu o tipă pentru că arată prea bine. De fapt, trebuie să recunosc că era ceva mai intens ... Adică, nu mai avusesem până acum asemenea emoţii. Poate că îmi ajunsese undeva în inimă, cine ştie. Sau poate că doar înnebunisem.
Oricum, m-am simţit oarecum uşurat când am putut să plec din local. Am văzut-o iar pe Miki şi mi-a spus că am făcut o treabă bună, sau ceva asemănător. De data aceasta, „şeful” nu mă mai chemase în biroul lui. Ce să zic!
Probabil deja uitase de existenţa unui anumit Armand pe care îl angajase de curând, iar eu simţeam furnicături peste tot când îl zăream. Ceva era în neregulă şi mie mi-era teamă să mă întreb ce. Oricum, am decis să merg să dorm câteva ore ca după aceea să mă duc şi la facultate.
Am ajuns destul de curând la garsonieră, eram obosit dar nu extenuat. Mai mult absent, parcă nici nu trăiam pe această lume azi, mă gândeam că poate sunt pe altă planetă sau ceea ce se întâmplă cu mine este doar o iluzie, poate visam. M-am trântit în pat şi am adormit instantaneu.

La un moment dat, a început să îmi sune telefonul. Mă întrebam cine naiba mă suna, dar eram prea prins în vise ca să pricep că melodia ce se auzea nu o aveam ca ton de apel la nicio persoană. Am deschis unul din ochi şi am întins mâna până la măsuţa de lângă pat, încercând să prind telefonul. Am reuşit să trântesc paharul ce se afla acolo, bine că era gol. Deşi asta nu l-a împiedicat să se spargă; din cauza zgomotului, am tresărit şi am sărit ca ars din pat. Un oftat prelung mi-a cuprins persoana şi am avut chef să înjur ceva cu referire la cioburile de pe jos, însă m-am abţinut. Am luat telefonul şi când am dat să răspund, am realizat că era alarma deşteptătoare.
Ah, la naiba!
Trebuie să merg la facultate. Imediat am devenit plin de energie, nu ştiu cum s-a întâmplat. Am dat fuga în baie şi am făcut un duş rece, nu am mai nimerit apa caldă. M-am poziţionat în faţa ciuvetei, dă-i şi caută pasta de dinţi, periuţa, spală-te pe dinţi. Am dat fuga la dulap şi mă gândeam cu ce naiba să mă îmbrac... Majoritatea hainelor mele erau murdare. Să îmi amintesc să le trimit la spălătorie. Ah, o să fac asta chiar acum. Am apucat telefonul şi l-am sunat pe Ronald.
- Salut, auzi omule, vreau să îmi trimit hainele astea la o spălătorie, ai vreo recomandare?
Dacă aveam nevoie de ceva, îl sunam întotdeauna pe administratorul acestui bloc. Era bun la toate. Îmi găsise chiar şi un serviciu, ar trebui să îi mulţumesc. Era la fel de vesel ca întotdeauna şi mi-a spus că la parter exista o spălătorie, era acolo o anumită „ tanti Ana” care avea grijă de toate; mi-a dat un număr şi am rezolvat totul.
- Mulţumesc, salvatorule de vieţi.
A început să râdă, poate din cauza tonului meu ce părea cu adevărat supus.
- Mda, cum zici omule. Auzi, dar ce dracu eşti aşa energic? N-ai dormit prea mult, sau nu prea ai avut de muncă azi-noapte?
Era rândul meu să râd, ceea ce aproape l-a intrigat, presupun.
- Prietene! Am lucrat ca prostu’, dar m-am odihnit, nu-ţi fă griji. Trebuie să merg la facultate, era şi timpul. Hai că ne mai auzim, o sun pe tanti Ana- faimoasa. Te salut.
Am închis şi am apelat-o pe biaţa femeie de care făceam haz. A fost destul de veselă şi mi-a zis că apare în cinci minute în faţa uşii mele. Am îndesat toate hainele în coşul gigantic de rufe, bine că avea şi roţi şi capac, şi l-am scos în faţa uşii. Femeia aceasta era o babă în jur de şaizeci de ani, cred eu – sau poate exageram, cu părul negru ( vopsit, pentru că am observat şi nişte fire albe şi culoarea era total artificială, se vedea ) , nişte ochi aproape cenuşii, probabil nu fuseseră aşa dintotdeauna, sau cine ştie, un zâmbet larg şi binevoitor...
- Mulţumesc, tanti! M-ai salvat. Mi le aduci şi uscate şi călcate?
A încuviinţat şi mi-a zis un preţ şi am consimţit să o plătesc după ce termină treaba. A spus că mi le aduce a doua zi iar eu am fost mulţumit. Între timp am îmbrăcat o pereche de pantaloni gri, o cămaşă albă şi un sacou, mi-am luat geanta specială pentru facultate şi am ieşit ca ars din apartament. Am chemat chiar şi un taxi, simţindu-mă prea leneş să merg pe jos. Curând, m-am aflat şi la locul cu pricina.
Am fost întâmpinat de un campus imens şi plin de studenţi; creştea inima în mine. Era parcă un câmp de verdeaţă plin cu bănci, cu studenţi ici colo, şi o grămadă de statui. Urmate, toate, de o clădire imensă, gigatică... Arhitectura nu era punctul meu forte, deci nu aş putea spune prea bine ce fel era; însă era foarte înaltă, construită într-un stil vechi – îmi amintea de castelul acela de la Hogwarts ( ca orice adolescent normal, am văzut şi eu Harry Potter ) . Mi-am scos orarul din porcăria aceea de geantă neagră şi l-am studiat. Era miercuri. Bun, să vedem ce avem prima oră, unde şi cu cine. Îndrumat de hârtiuţă, am intrat în clădire şi am fost iar uimit...
Studenţi mişunau ici colo, unii râdeau, alţii erau serioşi şi discutau. O grămadă de scări, un aspect impecabil al pereţilor şi a tuturor lucrurilor prezente în clădire; era o ordine extraordinară. Un zâmbet mi s-a aşternut pe buze şi m-am întrebat cum dracu fusesem atât de prost să nu realizez că facultatea era chiar „ mişto”. Am urcat scările până la etajul trei şi am găsit până la urmă sala unde aveam eu primul curs. Din (ne)fericire, deja începuse.
- Oh, iată că avem un întârziat necunoscut. Intră necunoscutule, bine ai venit să îmi deranjezi ora.
Ceilalţi au început să râdă iar eu m-am simţit ca ultimul tăntălău. În primul rând, nu ar fi trebuit să dau buzna în halul acesta şi apoi, exact când profesorul îmi spunea aceste lucruri – am intrat şi m-am împiedicat de prag – chiar exista un prag! Asta a fost foarte amuzant, deşi nu şi pentru mine. Bine, totuşi, că nu căzusem. M-am înroşit, probabil, la faţă şi am urcat treptele , până la o bancă din fund, m-am aşezat acolo şi am vrut să mă fac dispărut. Bun, începeam ziua minunat!
- Să facem prezenţa...
Profesorul de literatură universală , domnul Yanke ( după cum scria în orarul meu ) , era un bărbat de vreo patruzeci de ani, înalt şi cu câteva fire albe ici colo, foarte îngrijit bărbierit, cu o faţă aspră , rece, o expresie ce te făcea să tremuri. Şi totuşi, după modul cum vorbea, avea o voce destul de subţire şi plină de veselie, nu părea deloc fioros. În sfârşit, mi-a strigat numele.
- Armand Laise! Este? Sau iar lipseşte? Chiar mă întreb cum arată la faţă băiatul ăsta! Probabil e prea urât ca să dea pe aici!
Au început iar să râdă, cu toţii. Mă simţeam ca în generală. Facultatea NU ar trebui să fie aşa, nu ? Vin, iau notiţe, plec şi asta a fost. Se pare că aici cu toţii se purtau foarte ... Familiar unii cu alţii. Şi asta nu ştiu dacă era bine sau nu. Bineînţeles, dacă aş fi fost în locul colegilor mei, şi eu aş fi râs, dar nu era cazul! Vorbeau despre mine..
M-am ridicat în picioare, pe cât de mândru am putut şi pe un ton ce am vrut să fie foarte sigur pe sine, am rostit.
- Prezent! Îmi cer scuze, domnule profesor, că trebuie să vă sperii cu urâţenia mea; m-am decis, în cele din urmă, să mă arăt lumii... Aşa urât, cum sunt. Sper, totuşi, să nu fiu dat afară!
Un alt val de chicote, unii stăteau doar şi mă priveau, iar alţii râdeau de-a binelea. Cert este că toate privirile erau îndreptate asupra mea – şi nu ştiu dacă îmi plăcea prea tare. Profesorul a zâmbit larg şi, după cum era de aşteptat, nu şi-a cerut scuze pentru remarca de mai devreme. M-a poftit să stau jos, a mai strigat câţiva studenţi şi a început să ne vorbească despre Hamlet, pe care se părea că urma să o studiem în următoarele ore. Aş minţi dacă aş spune că m-am plictisit, doar nu m-am dus degeaba la teatru, voiam să mă fac actor – dă-mă dracu, sau cel puţin să compun piese de teatru. Nu ştiu cât de bun eram, dar mersesem la liceu la câteva competiţii naţionale şi luasem de fiecare dată câte ceva, o singură dată locul întâi. Ok, mă pricepeam să joc teatru.
Nu ştiu când s-a terminat şi cursul acesta şi cel ce a urmat.. Mi s-a părut repede şi interesant. Uau, chiar îmi plăcea la facultate. Interesant.
Când coboram scările, discutând cu un tip cu care se nimerise să fiu la ambele cursuri, am intrat în cineva. Ce naşpa! Era a doua boacănă pe ziua de azi. Mi-am cerut instantaneu scuze, şi mi-am dat seama ( după parfum ) că era o fată. Aşa că m-am aplecat repede să îi adun cărţile şi geanta, şi am izbăvit destul de repede.
- Merci.
A rostit ea pe un ton atât de dulce şi liniştitor.. O voce atât de caldă. Mi-am înălţat privirea şi pentru o secundă, mâinile şi ochii noştrii s-au întâlnit. A plecat la fel de repede pe cât a apărut, pe scări în sus... Iar eu am urmărit-o din priviri, în timp ce inima mea bătea ca o nebună...
Ce mama dracului?
- Armand? Hei, Armand?
Vocea lui Terry m-a adus la realitate. M-am întors spre el şi i-am zâmbit.
- Nu-i nimic, hai să mergem să mâncăm ceva. Fac eu cinste.
Nu l-am auzit protestând în vreun fel. Tipul acesta era genul acela de băiat care ştie să asculte şi să vorbească mult, mult şi bine. Iar pe mine chiar nu mă deranjează, având în vedere că urmăm aceleaşi cursuri şi mi-ar prinde bine un prieten în campus. Am mers la un local din apropiere şi am comandat o pizza gigantică şi nişte Cola, pe care le-am devorat amândoi în timp ce discutam despre verzi şi uscate.
Deşi în faţa mea stătea Terry, un tip înalt, slăbănog ( care purta haine foarte largi , cu vreo două mărimi mai mari decât ar fi trebuit ), blond spălăcit cu ochii albaştri şterşi, - eu vedeam, de fapt, o fată de înălţime medie, brunetă cu bucle şi cu ochii negri. Cu un ten perfect alb, faţa îmbujorată, un corp cu forme destul de bine accentuate, cu o voce blândăm alintătoare... O fată al cărui nume nu îl cunoşteam şi de care mă ciocnisem mai devreme pe scările din clădirea facultăţii...
Acum eram total confuz. O vedeam doar pe această tipă şi mi se părea ciudat. Dragoste la prima vedere? Nu prea cred, poate că eram atras de ea... Sau ceva.
- Omule, mă asculţi?
M-am scuzat faţă de Terrance, dar acesta a spus că nu face nimic.
- La ce te gândeşti?
M-a întrebat în schimb iar eu am oftat. Am avut un fel de revelaţie. Dacă îmi plăcea de această necunoscută, era clar că nu eram îndrăgostit, atras sau eu mai ştiu ce, de acel Sebastian. Deci, nu eram gay. Nici bisexual, nu are cum! Adică, cum să îţi placă şi de un tip şi de o tipă în acelaşi timp? Nu se poate aşa ceva, nu am mai auzit nimic asemănător. Fericit de gândul meu, am început să turui fără oprire.
- Nu ştiu ce m-a apucat. Cine o fi fata aia brunetă de care ne-am ciocnit? Îmi tot zboară gândul la ea; mă jur. Nu am mai simţit aşa ceva, cred că m-am îndrăgostit, sau ceva. Trebuie să aflu cine e, clar şi pe bune.
Blondul a început să râdă şi şi-a terminat sticla de Cola. După care, s-a uitat fix în ochii mei şi mi-a zis.
- Ştiu eu cine e, dar nu e de bine – tipa pare drăguţă dar nu e chiar aşa, am auzit că e destul de răutăcioasă, cel puţin când vine vorba de băieţi. A invitat-o un amic de-al meu săptămâna trecută la un suc, de abia se cunoscuseră – ce-i drept, ea în primul an, el în al doilea. În fine, a început să îi râdă în nas şi i-a zis ceva de genul : N-ai tu nici faţă nici bani să mă scoţi pe mine în oraş.
Clar!
Asta îmi mai trebuia mie. Şi totuşi, chiar dacă noua mea cunoştinţă vorbea cât se putea de serios, şi pe bune dacă nu îl credeam, mintea mea tot îmi zbura aiurea la necunoscută. L-am îndemnat să continue.
- Mi-a zis cum o cheamă, dar am uitat. Dacă vrei, îl întreb – deşi nu ştiu dacă o să îmi răspundă.
Oricum, tu s-ar putea să ai o şansă, măcar de nu eşti urât. Îţi mai trebuie bani. D-ăştia ai?
A început să râdă cu subânţeles şi a atras câteva priviri curioase. Şi eu l-am acompaniat prin acelaşi gest, doar că nu era râsul meu. Să zicem că aveam bani, lucram câteva nopţi la Paradisul Frumuseţii, puteam să o scot şi la cel mai select restaurant din oraş... hai, îmi permiteam eu cumva. La frumuseţe m-aş mai gândi eu.. Ce dracu e asta? Ar trebui, mai degrabă, să îmi zic să o las baltă. E doar o tipă, ca oricare alta de altfel. Şi cu câte nu fusesem eu în trecut? Mare scofală...
- Treaba e nasoală.
Am zis eu într-un final şi Terry m-a aprobat. În continuare am plecat fiecare pe drumul său şi eu am continuat să mă gândesc la bruneta pe care tocmai o cunoscusem. Eram în apropierea blocului în care locuiam eu, când o maşină a trecut pe lângă mine. Nu mi-ar fi atras atenţia dacă nu era aşa de închisă la culoare, aşa de elegantă, aşa de sport... Aşa de a lui Sebastian. Şi poate că nici nu m-aş fi uitat în acea direcţie dacă nu ar fi încetinit, dacă nu ar fi deschis geamul şi s-ar fi uitat direct la mine. L-am sorbit din priviri şi mi-am repetat pentru a miliarda oară că înnebunisem, că ceva nu era în regulă cu mine... Doar cu vreo oră în urmă o întâlnisem pe tipa asta, pe care pur şi simplu o consideram fascinantă, îmi bătea inima mai tare şi cred că aveam fluturaşi în stomac atunci când mă gândeam la ea. Bun, acum trece tipul acesta pe lângă mine, opreşte maşina în dreptul meu şi mă priveşte, iar eu cred că o să leşin pe aici din cauza faptului că îmi doresc să îl sărut, măcar odată – să repet gestul de acum vreo două zile...
Ceva nu merge bine în Paradis... nu că asta ar fi vreo aluzie la...
De parcă aş mai fi putut să îmi duc gândurile la un capăt, m-a privit şi mai adânc iar eu parcă am zărit ceva în ochii lui negri, perfecţi şi... Frate. Acum observam. Necunoscuta era brunetă, la fel ca Sebastian, aveau ochii la fel... Ea era un fel de alter-ego al lui, un Sebastian feminin, de fapt o... De fapt, nimic! Sunt dus cu pluta. Nu mai sunt eu. Sunt mai mulţi de eu. Sau.. Ce dracu?
Şi-a mişcat capul şi mi-a făcut semn să urc. Fără vreun cuvânt, fără altceva, doar printr-o simplă mişcare a capului. Iar eu chiar sunt idiot. Aşa , student de facultate respectabil ( sau mai puţin respectabil ) cum eram, m-am urcat în maşina unui tip care conduce un club de noapte exclusiv pentru femei, unde e o curvăsăraie la drumul mare.... Şi de care, sunt atras până peste cap....
StraÅŸnic!