L's journal [shounen-ai]

[Verrine]

Ok... am avzut ca au fost comentarii ^:)^
Arigatou >:D<
Acum nextul;)... sper sa nu mai fie sterse comurile :-S

Capitolul 3: Coincidenta?

Soneria enervanta a telefonului m-a intrerupt din citit. Am lasat deoparte jurnalul si m-am lungit pana la masuta din fata canapelei pentru a putea raspunde la telefon. Am aruncat o privire sa vad despre cine e vorba. Ryuuzaki…

<<Sunt un om mort.>>

Mai astept cateva secunde inainte de a raspunde. Ryuuzaki este cel mai bun detectiv din lume… sigur si-a dat seama ca ii lipseste jurnalul si mai ales ca eu l-am luat. Ce ma fac?! Daca nu ii raspund o sa vina chiar el la mine acasa, deci o sa fie mai rau…
Ma hotarasc.Ii raspund.

-Alo? zic cu o voce joasa, abea auzita.
-Ran, te astept in cinsprezece minute la mine la birou.
Am inghiti in sec.
-De…de…ce?

Insa nu am apucat bine sa adresez intrebarea ca brunetul mi-a inchis. E de rau. Ryuuzaki nu mi-ar fi inchis asa telefonul daca nu ar fi stiut ca i-am luat jurnalul. Sigur si-a dat seama… Cred ca o sa ma concedieze. Dar daca face asta nu voi mai putea plati chiria, deci trebuie sa ma mut inapoi in Kanazawa. Vrea sa ma indeparteze, ma crede un tradator! Dar nu am vrut sa iau jurnalul… Of, de ce trebuie sa fiu o persoana atat de curioasa?!
M-am uitat in fuga la ceasul de pe masuta. Mai aveam doar zece minute sa ajung la birou! Daca intarzii o sa aibe un motiv in plus sa ma dea afara!
Am aruncat jurnalul cat-colo si m-am incaltat repede, iesind pe usa. Noroc ca stateam la un apartament ce se afla la etajul unu. Am coborat in graba scarile si m-am indreptat spre locul unde stiam ca pot sa prind sigur un taxi. Alergam ca nebunul pe strazile aglomerate de oameni. Majoritatea se indreptau in aceasi directie, numai eu eram opus lor.
Am ajuns in locul de unde avema sa iau taxiul si aveam noroc deoarece unul astepta clienti. Am intrat repede, inaintea unui domn nu foarte invarsta, insa ce parea la fel de grabit ca mine. I-am zis taximetristului locatia, apoi am incercat sa ma fac comod, inca gafaind.
Am scos telefonul din buzunar, mai aveam cinci minute. Nici macar nu am ajuns la jumatatea drumului. La naiba!

-Ma scuzati, puteti conduce mai repede?
-Pari cam grabit, tinere.
-Chiar sunt. Daca nu ajung la timp o sa fiu concediat!

Desi i-am spus o partea a motivului pentru care ma grabeam, asta nu l-a determinat sa mareasca viteza. Priveam impacientat pe geam, masinile se miscau repede pe langa mine, in timp ce taxiul pastra acea limita a vitezei. Stateam nerabdator si priveam ceasul… depasisem cu 5 minute timpul indicat de Ryuuzaki. La un momentdat vocea groasa a taximetristului mi-a atras atentia:

-Am ajuns.

I-am platit fara a mai astepta restul. Alergam ca un nebun prin cladire. Nu am mai avut rabdare sa astept liftul, asa ca am luat-o pe scari. Cine l-a pus pe Ryuuzaki sa-si faca biroul la etajul sapte?!? Daca trec viu peste asta o sa am o febra musculara… Mai bine as muri direct.
Insfarsit am ajuns. Priveam usa masiva din lemn… am inspirat adanc, apoi am dat aerul afara. Trebuie sa fiu calm… ma comport ca si cum nu as sti nimic. Am batut la usa.

<< Ajuta-ma Doamne. >>

-Intra. s-a auzit o voce plictisita dincolo de acea usa care atunci o priveam imi dadea oarecum fiori, stiind ce ma astepata.
Asadar, am apasat pe clanta rece, intrand in birou. Desi am putut observa faptul ca brunetul a pastrat curatenia, primul lucru ce mi-a atras atentia a fost un barbat inalt, cu parul saten, ce nu intrecea cu mult varsta de douazeci de ani.
Vederea acelei persoane mi-a adus cu adevarat sperante… puteam crede ca speculatiile aduse de mine la adresa jurnalului sunt false… puteam scapa cu viata.

-Ran, el e Light Yagami, un fost asociat.

<< Stai. Stai. Stai. A spus cumva “ Light Yagami”?! >>

Il priveam probabil cu o expresie de idiot pe barbat deoarece atunci cand ochii acestuia au luat contact cu ai mei a afisat o privirea uimita, si in acelais timp amuzata.

<< Nu putea sa fie acelasi Light Yagami din jurnal. Totul a avut loc in urma cu trei ani. Dar poate s-a intors dupa o calatorie lunga… sau poate jurnalul e recent… Chiar nu mai inteleg nimic. >>

-In…cantat… ii spun in incercarea de a sparge acea tacere apasatoare.
-Deasemenea. Deci tu esti Ran! De cand voiam sa te cunosc! Ryuuzaki mi-a spus multe despre tine!

<< Ryuuzaki a vorbit cu el despre mine… Mai intai gasesc jurnalul, apoi L e sensibil si acum asta! Am fost rapit de extraterestri sau ce?!? >>

-Pari cam uimit… a continuat acesta.
-Pai… nu ma asteptam la asta din partea lui Ryuuzaki. Zic oarecum rusinat de situatia in care ma aflam.

O sonerie a inceput sa rasune in acea tacere. Era telefonul asazisului Light Yagami. Il priveam cu aceasi curiozitate copilareasca, in asteptarea de a afla ceva nou despre acest nou personaj din viata mea. Dupa cateva aprobari din partea satenului, ne-a anutat ca trebuie sa plece. Si-a cerut scuze, zicand ca trebuie sa ajunga undeva… in urmatorea clipa iesind pe usa.
Din nou singur cu el… cu Ryuuzaki. Acel sentiment de teama a inceput din nou sa imi capteze trupul. Acesta putea fi un moment prielnic pentru ceea ce avea el “pregatit” pentru mine.
Inca aveam capul lasat in jos… Priveam oriunde altundeva decat la brunet.

-Ran.

Tonul pe care l-a folosit mi-a atras atentia. Din nou acea curiozitatea m-a determinat sa-l privesc. Statea pe canapea, in pozitia ce ii era specifica, insa ceva era schimbat… gatul sau era gazda unui medalion chinezesc.

Medalionul: