Prietenia

[yaoi maniac]

oamenii nu sunt creati sa traiasca singuri, ci sa convietuiasca cu altii, fiindca altfel ar innebuni.
Eu tin la prieteni si sunt o fire sociabila, iar cand ajut oamenii o fac cu pasiune si din propia dorinta.
Nu imi las prietenii balta si chiar daca sunt nesimtita, stiu sa imi cer iertare. Cateodata prea tarziu, dar macar imi cer.
Am o prietena adevarata. Poate mai multe. Tot ce trebuie sa faci e sa iti deschizi ochii.
Eu si Dya ne cunoastem de 4 ani jumatate si mai mereu ne-am certat, dar aceste dispute doar ne-au adus mai aproape. Am bocit pe umarul ei de trei ori, iar eu i-am oferit umarul meu oricand o zi era mai rea pentru ea. Imi aduc aminte ca o fata i-a zis in clasa a 7-a ceva urat, iar toti copii au inceput sa rada de ea, pana si profesoara. O aratau cu degetul, si doar un prieten sau doi mai apropiati li s-au parut ce tot ce se intampla era ceva de prost gust. Oricum, cert este ca Dya a inceput sa planga, cu capul pe banca si lacrimile siroindu-i pe obraji. Nu am mai putut sa aud sau sa vad cum cei din jur o ranesc, asa ca intr-un impuls nervos m-am ridicat de pe scaun, mi-am trantit mainile pe banca si am tipat la ei sa inceteze. Si-au batut joc si de mine dupa aceea, dar eu eram ocupata sa o strang la piept pe Dya.
Iar acum, in liceu, prietenei mele foarte apropiate, Ecaterina, cea care ma inveseleste cand copiii ma fac sa cedez nervos, i s-a facut rau. M-am panicat, era in timpul orei, am dus-o la baie, i-am tinut parul, am deschis geamul etc. Cand m-am dus sa cer in clasa un servetel ca sa ii pun o compresa rece pe frunte, copii radeau si ma intrebau daca cumva a vomitat, razand si mai tare. Am cerut acel servetel, incercand sa raman calma ca sa nu sparg cateva scaune in capul lor, dar un idiot a inceput sa faca misto pentru ca prietena mea avea nevoie de servetel. M-am enervat si l-am amenintat cu pumnii, pregatindu-ma sa sar la bataie, doar ca cineva avea nevoie de mine. Si nu se simtea prea bine.
Asa s-a mai intamplat si in parc, cand o idioata s-a luat de noi si a impins-o pe Ecaterina. Am sarit si am impis-o. Toata lumea a zis ca am sarit la bataie, dar daca saream, atunci s-ar fi lasat cu sange.
Am realizat pe parcurs ca as face orice pentru prietenii mei. La orice ora.
Am avut parte si de prietenii mai negre, dar nu prea imi pasa, nu as schimba nimic din ceea ce am facut sau ceea ce mi s-a intamplat.
Acum am 3 prietene cele mai bune. Dya, cea care imi e ca o mama. Denisa, o persoana foarte adorabila si sadica, ca si mine, cu care sunt foarte lovely-dovey. Anca, care m-a ajutat sa trec peste atacurile mele de panica si a fost alaturi de mine la aproape fiecare pas, chiar daca doar la telefon sau prin mesaje. Pe ea si pe Anca le-am cunoscut pe Internet.
Celalalte trei prietene foarte bune sunt cu mine in clasa. Printre singurele persoane cu care ma inteleg. Ecaterina, care ma pune sa ascult "Welcome to my life" cand ceva nu merge bine si cu care cant melodia pana si in statia de tramvai. Simona, o persoana APROAPE la fel de perversa ca si mine, care e minunata si cu care vorbesc numai prostii. Viki, o prietena in gen clasic, cu care rad si ma prostesc si incepe sa se obisnuiasca cu declaratiile mele de dragoste spontane la adresa ei sau cererile mele de casatorie.
Toate sunt minunate..
In generala am avut parte de multi baieti de treaba, cu care ma intelegeam bine. Eram un grup; eu, Dya, Marius si Stefan. Dar singurul baiat pentru care am simtit ceva special si in care am incredere 100% e Titus.
M-a ascultat la telefon cum boceam, dupa ce bausem niste alcool gasit prin casa, si a incercat sa ma calmeze. Cel caruia ii ziceam orice si doar o singura data m-a criticat, pana cand... a inteles cum sunt: cam ciudata, dar cu un umor bine dezvoltat, vorbareata si foarte de gasca (cuvintele lui, nu ale mele). Gandurile sinucigase si tentativele sunt lasate de o parte, desi atunci cand eram bosumflata ca s-au nimerit cutitele sa fie neascutite, el a zis mai bine ca nu erau, fiindca stia ca sunt in stare sa imi iau viata sau cam asa ceva. Lasand chestiile astea deoparte, el chiar imi e ca un frate. Impartim mancarea si apa, sta sa ma astepte la intrare si invers, e intelegator si ma face mereu sa zambesc. Ma asculta cate 2-3 ore cum sporavoiesc si ii dau tot felul de recomandari cu anime-uri yaoi, chiar daca nu e adept al acestui gen.
Am avut norocul sa dau de oameni minunati. Dar... toti sunt diferiti. Dya e ateista (la fel si Matei, baiatul care are incredere in mine desi nu sunt inca sigura de ce), Simona si Denisa cred in reincarnare, Anca e o crestina adevarata, iar Titus e si el crestin, dar nu se omoara cu asta. Denisa e sadica si perversa, Simona e credincioasa si perversa, Viki e foarte de treaba si mereu cu cate un plan, Cati care incearca sa dea cu piciorul la amintiriile neplacute si care te face sa te simti in largul tau, Titus care e destul de tacut cateodata, desi daca ajungi sa il cunosti e si foarte vorbaret.
Toti suntem diferiti si cateodata ne leaga ceva. Iar alteori simtim o legatura puternica cu acea persoana sau pur si simplu, timpul ne apropie.
In liceu am avut parte si de prieteni falsi, una dintre ele jucandu-ne pe toti pe degete. Pana cand toata clasa, aproape, s-a intors impotriva ei.

Prietenii sunt necesari si oricat de mult am suferi alaturi de ei sau din cauza lor, trebuie sa le ramanem aproape. La bine, la greu. Si ei vor fi acolo pentru noi.
Am dat de multi alti prieteni, pe Internet sau in viata reala (aici mai putin) care m-au acceptat pentru ceea ce sunt (de obicei, cand cineva ajunge sa ma cunoasca, ma considera o ciudata), iar la randu-mi, i-am acceptat pentru ceea ce erau.