22-08-2008, 09:42 PM
Home sweet home! Back to my crazy bucharest :))
Nee ^^
iLove, final..hm...asta se intampla cand snt mai departe cu o propozitie in minte XD Hm..thanks :D and sorry pentru ca te-am facut sa astepti. Chuu
sakura345, ma bucur ^^ welcome back. whoa! am reusit sa fac ceva surprinzator ^.^ thanks & a Big Chuu!
Baiatul se opreste din scrisul in jurnalul gros de pe birou, aruncand la intamplare pixul peste cartile din fata sa si ascundandu-si fata in palme. Dupa cateva minute, acesta isi sterge lacrimile si formeaza fara sa se gandeasca numarul prietenei sale. Priveste celularul pentru un timp, apoi il indreapta spre ureche, vazand ca i se raspunde.
-Deschide usa. – ii spune aceasta, iar el ii indeplineste robotizat ordinul. O priveste mirat, vazand-o in fata casei.
Daca nu s-a inventat o masina de transport rapid in timp si spatiu, atunci cu siguranta fata sta in fata casei sale toata ziua, fiindca nu i s-a intamplat niciodata sa i se indeplineasca o dorinta inainte de a o pronunta.
-Iar ai plans.. – il imbratiseaza cu grija in prag, sarutandu-i ambii obraji. – Ce ti-a facut de data asta ? – il intreaba, asezandu-se pe canapea si asteptand ca acesta sa inchida usa.
Tanarul o priveste cu un suras sters, ezitand sa se aseze langa ea. O vede vesela, imbracata intr-un fel care ii spune ca nu vine de la o ocazie oarecare, ci de la ceva mai important, iar asta il face sa fie indecis. Adolescenta il incurajeaza prin semne sa vorbeasca, iar zambetul sau devine mai vizibil, dar si mai trist.
-M-a parasit.. – ii spune aproape razand acest lucru, trecand prin multe stari, fara sa constate ca ii dau si lacrimile in timp ce isi ocupa locul langa ea. Inca incearca sa rada, sa-si pastreze zambetul pe buze, sa se auto-pacaleasca, dar nu reuseste, din nou.
-De ce ? – isi ascunde aceasta uimirea, straduindu-se sa-l consoleze si sa inteleaga in acelasi timp ceea ce se intampla.
-Pentru ca si-a pierdut un an degeaba, purtandu-mi de grija, pentru ca am fost gelos, pentru ca plang prea des, pentru ca nu sunt mai vesel, pentru ca nu vreau sa fac sex, pentru ca sunt prea feminin, pentru ca i-am dat impresia ca vreau sa-l controlez ! – striga intr-un final, spunand toate motivele pe care le-a gasit in acea dupa-amiaza, care se pare ca nu se mai sfarseste. – Pentru ca sunt un prost..nu sunt destul de bun pentru el.. – isi musca buzele cu putere, incecand sa-si transpuna durerea sufleteasca in cea fizica, apoi isi sprijina capul pe umarul prietenei sale.
-Da..mi se pare normal. – glumeste aceasta, ciufulindu-l rapid si cu putere, pana cand il face sa uite de lacrimi. – Sincer, spune-mi ce s-a intamplat. – il face sa o priveasca in ochi, apoi acesta ii explica totul, uimit ca fata il asculta in tacere si nu comenteaza, cum facea de obicei.
La final, tanara il aproba tacuta, inca straduindu-se sa-si pastreze chipul vesel, dar nestiind ce sa-i spuna. Totul s-a intamplat repede, iar ea nu a reusit sa se gandeasca la posibilitatea unei despartiri si la cum l-ar putea ajuta pe baiat sa treaca peste asa ceva. Sunt prieteni din copilarie si nu ii place sa-l vada asa : fiindca isi da seama ca acea stare de « veselie » reprezinta defapt una puternica de tristete, pentru care nu exista destul de multe lacrimi.
-Hei.. – il face sa o priveasca, apoi il saruta pe neasteptate pe buze, prinzandu-i obrajii in palmele sale pentru a nu se misca.
-Ti-am spus ca nu-mi place cand faci asta.. – ii aminteste putin suparat, impingand-o dupa ce aceasta a terminat ceea ce si-a propus.
-Dar mie imi place ! – isi trece limba peste buze, reasezandu-se vesela langa el.
Baiatul se hotaraste sa nu insiste : pana la urma, nu este prima data cand prietena sa ii face asa ceva. Dupa cateva minute de tacere o intreaba de ce era pe strada la ora la care a sunat-o, iar aceasta ii povesteste in amanunt totul.
***
14 Aprilie
In acea seara a aflat ca Dana era atat de fericita datorita intalnirii pe care a avut-o atunci. S-a gandit pentru o clipa daca este sau nu doar o coincidenta faptul ca viata personala a acesteia s-a imbunatatit exact atunci cand el are probleme, dar a abandonat repede gandul. Sta de saptamani in sir gandindu-se la consecintele pe care le-ar avea o vizita. Totul s-a terminat repede si solistul nu i-a dat nici macar ocazia de a-i spune « Adio », iar acum vrea doar sa se asigure ca nu a avut un cosmar. Si-a cercetat toate lucrurile, iar intr-un final si-a amintit ca a lasat in apartamentul fostului sau prieten o geaca – a fost destul pentru a fi fericit : acum avea un pretext pentru a-l vizita.
..dar nu a fost atat de usor, mai asteptand cateva zile grele pana cand a plecat, hotarat sa ajunga la acel bloc de pe strada principala, care leaga centrul orasului de periferie. Acum insa a ajuns si priveste nesigur soneria, repetandu-si in minte replica pe care si-a pregatit-o, insa o uita foarte repede din cauza emotiilor.
..si tot din cauza lor, apasa fara sa vrea pe butonul de langa usa. Prima data vrea sa alerge cat mai repede, apoi ramane, rugandu-se sa nu fie acasa, dar in realitate, usa i se deschide destul de repede.
-Cu ce te pot ajuta ?
Daca vorbele ar fi sageti, atunci cu siguranta ar fi mort de mult, ucis nu de tais, ci de veninul din acestea.
-A-..um..Eu…Geaca ! – priveste in toate partile, in minte ramanandu-i, fara sa stie de ce, cateva reviste de pe masa din sticla din sufrageria acestuia si hainele lui albe. Ii multumeste unei entitati pe care nu o cunoaste in minte, pentru faptul ca este mai scund si ca nu i-a vazut fata solistului, apoi primeste o punga destul de mare, asemanatoare cu cea de la magazinele de lux. Priveste interiorul acesteia si observa un hanorac moale, de culoare cafenie, dar care – surprinzator – nu ii apartine.
-Um..nu este a mea.. – reuseste sa articuleze cateva cuvinte, incercand sa-i inapoieze plasa din bratele sale.
-Pe aceea am aruncat-o. – ii spune indiferent, sprijinindu-se de usa intr-un mod incomod. Din nou, cuvintele l-ar fi ucis si fizic daca visele sale erau adevarate. – Din greseala.. – se simte obligat sa-i spuna, vazand ca cel din fata sa il priveste speriat. – Altceva ?
Myaki observa ca vocalistul este putin indispus din pozitia pe care a adoptat-o si incearca sa plece cat mai curand, dar sentimentul de dor il tine in loc. Nu mai indrazneste sa-l priveasca in ochi, iar cuvintele pe care i le-a spus i-au aratat ca nu mai exista nici un loc pentru el..acolo.
Isi ridica privirea, vrand sa-si ia la revedere si sa-i multumeasca, dar abia atunci observa cat de rosu este obrazul stang al vocalistului. Il cerceteaza pentru o clipa, pentru a se asigura ca nu il inseala vederea, apoi cuvintele ii reapar pe buze.
-Esti ranit.. ? – ii atinge cu varful degetelor pielea, dar acesta ii indeparteaza mana imediat, pronuntand un « Nu » plictisit, aratandu-i ca nu vrea sa continue discutia. – Dar.. – isi indreapta din nou mana catre chipul acestuia, ingrijorat, vazand ca zona este intr-o situatie mai grava decat observase, dar primeste un palma peste fata, destul de puternica.
-Ti-am spus ca sunt bine. Lasa-ma in pace! – ii spune iritat, schimbandu-si pozitia si incercand sa inchida usa.
-Nu esti bine ! Vreau sa vad ce ai patit ! – se opune acesta si impinge bucata de lemn lacuit care mai are putin si-l desparte total de fostul sau prieten. Reuseste sa ajunga in apartament si-l priveste incruntat, straduindu-se sa ramana puternic si acum.
-Iesi afara.. – capul deja incepe sa-l doara.
Nu stie de ce a ales sa mai ii acorde sansa de a incepe o discutie, dar acum este obligat sa accepte consecintele. Baiatul nu se misca si asta il enerveaza, iar intr-un moment in care nu se mai poate controla, il impinge, lovindu-l de usa.
-Pleaca ! Nu intelegi ca nu mai ai nici un drept sa vii aici ? Accepta si pleaca din viata mea ! – deschide usa brusc, impingandu-l violent afara si lasandu-l acolo, nu inainte de a pronunta cateva injuraturi in minte.
A ramas inlemnit, privind intrarea incuiata spre camerele in care s-au petrecut cele mai multe dintre experientele sale fericite. Aude cheia cum se invarte si intelege ca toate sperantele sale raman acolo, de partea cealalta. Nu are dreptul sa mai intre acolo, asta i-a spus si acum intelege intregul sens al acelui enunt.
Nu poate sa fie la fel de puternic si de optimist precum Dana, nu a putut si nici nu va putea, nu acum, dupa ce lunile in care s-a simtit protejat il fac sa observe cat de singur a ramas. Cade inconstient in genunchi, muscandu-si buzele pana cand nu le mai simte. Nu mai poate sa planga, lacrimile oprindu-i-se pe traseul dintre psihic si fizic si ramanand acolo, asteptand ca, intr-o buna zi, sa fie eliberate.
-Esti bine.. ? – aude o voce calda, putin ragusita, de femeie, care-l face sa-si ridice chipul spre apartamentul din stanga sa.
Zambeste dureros, clatinandu-si capul in semn afirmativ si se indreapta spre acea doamna in varsta. O cunoaste, deseori s-a intalnit cu ea cand venea la Yuuri, si in cele din urma au facut si cunostinta.
Intr-o zi in care caldura verii nu se simtea la fel de puternic din cauza ploii, a avut nenorocul de a se opri in fata unei usi inchise a celui care, pe atunci, il iubea. S-a hotarat sa astepte linistit in fata usii, dar aceasta l-a invitat la o ceasca de ceai, observandu-i hainele umede.
Atunci au discutat pentru mai mult de o ora, a aflat ca aceasta este vaduva, dar ca incearca sa-si traiasca batranetea cat mai bine, in liniste si mereu cu zambetul pe buze. Aceasta a infruntat mai multe greutati decat credea el ca este normal pentru un om, si a fost fascinat de optimismul acesteia.
L-a facut de cateva ori sa se gandeasca la cat de mult l-au ajutat parintii, si inca il ajuta, din cer si de pe pamant, iar pentru asta ii este recunoscator. L-a facut sa se simta mai increzator, aratandu-i ca cineva este gata mereu sa-l asculte.
-Sunt bine.. – se ridica chinuit, o saluta politicos, apoi se indrepta spre scari, nevrand sa-i arate ca este trist.
***
Renunta si la ideea de a luat autobuzul, desi acesta se afla in statie. Cerul este innorat, iar vantul bate mai puternic, facandu-l sa simta mai intens durerea din obrazul sau. Se gandeste cu tristete la faptul ca este prima oara cand a fost lovit de catre solist, iar pasii ii devin mai rapizi.
Aude un tunet, apoi altul si-si da seama ca va urma o ploaie. Se ascunde sub unul dintre copacii aflati pe spatiul verde de langa trotuar, simtindu-si celularul cum vibreaza in buzunarul de la geaca. Priveste cu oboseala ecranul luminat, apoi trage aer in piept si raspunde, stiind ca este sunat de catre colegul sau.
-Nu esti acasa..
-Da. – ofteaza, imaginandu-si faptul ca tanarul l-a sunat acasa si ca i-a sperit mama, de abia sosita in oras. – Sunt in centru. – priveste blocurile inalte aflate la doar cateva statii de autobuz in departare.
-Unde ? Vin spre tine. – insista acesta, apeland la un ton mai serios pentru a nu-l lasa pe baiat sa schimbe subiectul.
Myaki ezita cateva momente, apoi ii zice exact strada, primind in schimb o morala nu foarte lunga, Nori dandu-si seama unde a fost. Este tentat sa inchida telefonul in timp ce acesta ii vorbeste, dar apoi vede strazile goale si se hotaraste ca nu vrea sa ramana singur acolo.
-Nu te misca. Ajung imediat. – sunt ultimele cuvinte pe care i le adreseaza, apoi ii inchide scurt.
***
Tanarul a venit repede, exact asa cum a promis, inainte ca ploaia sa inceapa. Era echipat cu o umbrela neagra, inchisa, dar purta haine destul de subtiri. Vantul ii misca continuu tricoul alb aflat sub o geaca de culoare inchisa. Au plecat rapid din acel loc, indreptandu-se spre un restaurant cunoscut din centru.
***
-Chiar nu ai mai fost aici pana acum ? – il intreaba inca mirat, gustand incet din mancarea de abia adusa. Papilele gustative ii sunt alintate de un sos usor condimentat, cu o aroma occidentala si se binedispune.
-Nu.. – ii raspunde scurt, putin jenat, incumetandu-se sa incerce putin din alimentele gatite intr-un mod nou pentru el. – Esti suparat ? – isi musca usor buzele, atat din cauza piperului si ardeiului iute, dar si datorita nesigurantei.
-De ce ar trebui sa fiu ? – stie cat de mult uraste acesta raspunsurile care consista tot in intrebari si nu se abtine de la a-i testa rabdarea.
-Stii de ce. Ai fost nervos la telefon..
-Acum nu sunt. – ii intinde o lingurita cu ajutorul careia a luat cateva legume din farfuria de sticla de pe masa, incurajandu-l pe baiat sa-i accepte micul « cadou ».
***
Este inca devreme, iar cerul a devenit gri, starea de melancolie enervandu-l la culme pe tanarul care priveste orasul dezgustat, in sinea sa. Lasa cateva injuraturi sa-i alunece pe buze in momentul in care vede cum picaturile reci ale vazduhului ii uda usor fata, apoi inchide nervos fereastra.
Se indreapta lent spre bucatarie, hotarat sa-si innece nervii in alcool, dar se opreste pentru a se uita in vitrina in care si-a pus, mai demult, toate premiile. Lumina mata provenita de afara s-a reflectat intr-unul auriu, iar asta l-a facut sa le priveasca.
-Doar un premiu pentru prostie iti mai trebuie. Dar sunt sigur ca il vei primi in curand..
Isi continua apoi drumul, dar renunta la gandu-l de a deschide prima sticla de whisky, luand doar un pahar cu apa. « Daca as face asta, as deveni alcoolic. Nu am nevoie si de asta.. » Se aseaza in spatele canapelei, sprijinindu-se de aceasta si asteptand ca aerul mai rece sa-l calmeze.
-Te urasc. – vorbeste singur, privindu-si reflexia in paharul rece, de sticla.
***
-Ploua..
-Asa este.
Cei doi se afla acum in parcul aflat in apropierea blocului pe care Myaki l-a vizitat cu cateva ore in urma. Stau asezati pe o banca adapostita de coroana generioasa a unui copac batran. Desi a ezitat la inceput, baiatul brunet a imbracat hanoracul pe care l-a primit de la Yuuri, frigul intensificandu-se.
Adolescentul isi priveste insistent colegul cu parul argintiu aflat langa el, in mintea sa ducandu-se o adevarata lupta. De cand au plecat de la restaurat, in minte i-a incoltit gandul ca are grija prea mult de ceilalti, deseori oprindu-se si nefacand ceea ce ar vrea de teama de a nu-i enerva pe cei din jur. Ar fi vrut sa-i zica mai multe lucruri lui Yuuri, dar teama de o cearta care oricum ar fi avut loc l-a imobilizat.
« Gata. » isi spune, sprijinindu-si capul de umarul colegului sau si admirand ploaia. Isi ridica usor privirea, pentru a vedea expresia celuilalt, dar nu intalneste decat un zambet. « A fost mai usor decat am crezut.. » isi inchide ochii, simtind cum Nori il trage mai aproape, tinandu-l in brate.
***
Celularul il terorizeaza cu soneria de cateva minute, oprindu-se in momentele in care intra casuta vocala si repornind dupa cateva secunde. Solistul priveste plictisit geamul, pur si simplu asteptand sa se sparga datorita telefonului. Se afla in aceeasi pozitie de aproape o ora, admirand un pahar umplut pe jumatate cu o apa care, in timp, a devenit plata.
-Bine, ai invins.. – se ridica, indrepotandu-se spre cealalta parte a canapelei, luandu-si celularul de pe masa de sticla. – Vin acum. – pronunta cuvintele inainte ca cel care a sunat sa spuna ceva, apoi inchide.
Se indreapta spre dulapul incapator, pentru haine, deschizandu-l lent, rugandu-se in sinea sa sa lesine si sa nu mai fie nevoie sa plece si acum spre studio. Alege o bluza colorata, cu diverse modele si o pereche de pantaloni albastri, apoi se indreapta spre dormitor pentru a se schimba.
***
Mai mult..ca am lipsit..Dar necorectat -.-
Nee ^^
iLove, final..hm...asta se intampla cand snt mai departe cu o propozitie in minte XD Hm..thanks :D and sorry pentru ca te-am facut sa astepti. Chuu
sakura345, ma bucur ^^ welcome back. whoa! am reusit sa fac ceva surprinzator ^.^ thanks & a Big Chuu!
Baiatul se opreste din scrisul in jurnalul gros de pe birou, aruncand la intamplare pixul peste cartile din fata sa si ascundandu-si fata in palme. Dupa cateva minute, acesta isi sterge lacrimile si formeaza fara sa se gandeasca numarul prietenei sale. Priveste celularul pentru un timp, apoi il indreapta spre ureche, vazand ca i se raspunde.
-Deschide usa. – ii spune aceasta, iar el ii indeplineste robotizat ordinul. O priveste mirat, vazand-o in fata casei.
Daca nu s-a inventat o masina de transport rapid in timp si spatiu, atunci cu siguranta fata sta in fata casei sale toata ziua, fiindca nu i s-a intamplat niciodata sa i se indeplineasca o dorinta inainte de a o pronunta.
-Iar ai plans.. – il imbratiseaza cu grija in prag, sarutandu-i ambii obraji. – Ce ti-a facut de data asta ? – il intreaba, asezandu-se pe canapea si asteptand ca acesta sa inchida usa.
Tanarul o priveste cu un suras sters, ezitand sa se aseze langa ea. O vede vesela, imbracata intr-un fel care ii spune ca nu vine de la o ocazie oarecare, ci de la ceva mai important, iar asta il face sa fie indecis. Adolescenta il incurajeaza prin semne sa vorbeasca, iar zambetul sau devine mai vizibil, dar si mai trist.
-M-a parasit.. – ii spune aproape razand acest lucru, trecand prin multe stari, fara sa constate ca ii dau si lacrimile in timp ce isi ocupa locul langa ea. Inca incearca sa rada, sa-si pastreze zambetul pe buze, sa se auto-pacaleasca, dar nu reuseste, din nou.
-De ce ? – isi ascunde aceasta uimirea, straduindu-se sa-l consoleze si sa inteleaga in acelasi timp ceea ce se intampla.
-Pentru ca si-a pierdut un an degeaba, purtandu-mi de grija, pentru ca am fost gelos, pentru ca plang prea des, pentru ca nu sunt mai vesel, pentru ca nu vreau sa fac sex, pentru ca sunt prea feminin, pentru ca i-am dat impresia ca vreau sa-l controlez ! – striga intr-un final, spunand toate motivele pe care le-a gasit in acea dupa-amiaza, care se pare ca nu se mai sfarseste. – Pentru ca sunt un prost..nu sunt destul de bun pentru el.. – isi musca buzele cu putere, incecand sa-si transpuna durerea sufleteasca in cea fizica, apoi isi sprijina capul pe umarul prietenei sale.
-Da..mi se pare normal. – glumeste aceasta, ciufulindu-l rapid si cu putere, pana cand il face sa uite de lacrimi. – Sincer, spune-mi ce s-a intamplat. – il face sa o priveasca in ochi, apoi acesta ii explica totul, uimit ca fata il asculta in tacere si nu comenteaza, cum facea de obicei.
La final, tanara il aproba tacuta, inca straduindu-se sa-si pastreze chipul vesel, dar nestiind ce sa-i spuna. Totul s-a intamplat repede, iar ea nu a reusit sa se gandeasca la posibilitatea unei despartiri si la cum l-ar putea ajuta pe baiat sa treaca peste asa ceva. Sunt prieteni din copilarie si nu ii place sa-l vada asa : fiindca isi da seama ca acea stare de « veselie » reprezinta defapt una puternica de tristete, pentru care nu exista destul de multe lacrimi.
-Hei.. – il face sa o priveasca, apoi il saruta pe neasteptate pe buze, prinzandu-i obrajii in palmele sale pentru a nu se misca.
-Ti-am spus ca nu-mi place cand faci asta.. – ii aminteste putin suparat, impingand-o dupa ce aceasta a terminat ceea ce si-a propus.
-Dar mie imi place ! – isi trece limba peste buze, reasezandu-se vesela langa el.
Baiatul se hotaraste sa nu insiste : pana la urma, nu este prima data cand prietena sa ii face asa ceva. Dupa cateva minute de tacere o intreaba de ce era pe strada la ora la care a sunat-o, iar aceasta ii povesteste in amanunt totul.
***
14 Aprilie
In acea seara a aflat ca Dana era atat de fericita datorita intalnirii pe care a avut-o atunci. S-a gandit pentru o clipa daca este sau nu doar o coincidenta faptul ca viata personala a acesteia s-a imbunatatit exact atunci cand el are probleme, dar a abandonat repede gandul. Sta de saptamani in sir gandindu-se la consecintele pe care le-ar avea o vizita. Totul s-a terminat repede si solistul nu i-a dat nici macar ocazia de a-i spune « Adio », iar acum vrea doar sa se asigure ca nu a avut un cosmar. Si-a cercetat toate lucrurile, iar intr-un final si-a amintit ca a lasat in apartamentul fostului sau prieten o geaca – a fost destul pentru a fi fericit : acum avea un pretext pentru a-l vizita.
..dar nu a fost atat de usor, mai asteptand cateva zile grele pana cand a plecat, hotarat sa ajunga la acel bloc de pe strada principala, care leaga centrul orasului de periferie. Acum insa a ajuns si priveste nesigur soneria, repetandu-si in minte replica pe care si-a pregatit-o, insa o uita foarte repede din cauza emotiilor.
..si tot din cauza lor, apasa fara sa vrea pe butonul de langa usa. Prima data vrea sa alerge cat mai repede, apoi ramane, rugandu-se sa nu fie acasa, dar in realitate, usa i se deschide destul de repede.
-Cu ce te pot ajuta ?
Daca vorbele ar fi sageti, atunci cu siguranta ar fi mort de mult, ucis nu de tais, ci de veninul din acestea.
-A-..um..Eu…Geaca ! – priveste in toate partile, in minte ramanandu-i, fara sa stie de ce, cateva reviste de pe masa din sticla din sufrageria acestuia si hainele lui albe. Ii multumeste unei entitati pe care nu o cunoaste in minte, pentru faptul ca este mai scund si ca nu i-a vazut fata solistului, apoi primeste o punga destul de mare, asemanatoare cu cea de la magazinele de lux. Priveste interiorul acesteia si observa un hanorac moale, de culoare cafenie, dar care – surprinzator – nu ii apartine.
-Um..nu este a mea.. – reuseste sa articuleze cateva cuvinte, incercand sa-i inapoieze plasa din bratele sale.
-Pe aceea am aruncat-o. – ii spune indiferent, sprijinindu-se de usa intr-un mod incomod. Din nou, cuvintele l-ar fi ucis si fizic daca visele sale erau adevarate. – Din greseala.. – se simte obligat sa-i spuna, vazand ca cel din fata sa il priveste speriat. – Altceva ?
Myaki observa ca vocalistul este putin indispus din pozitia pe care a adoptat-o si incearca sa plece cat mai curand, dar sentimentul de dor il tine in loc. Nu mai indrazneste sa-l priveasca in ochi, iar cuvintele pe care i le-a spus i-au aratat ca nu mai exista nici un loc pentru el..acolo.
Isi ridica privirea, vrand sa-si ia la revedere si sa-i multumeasca, dar abia atunci observa cat de rosu este obrazul stang al vocalistului. Il cerceteaza pentru o clipa, pentru a se asigura ca nu il inseala vederea, apoi cuvintele ii reapar pe buze.
-Esti ranit.. ? – ii atinge cu varful degetelor pielea, dar acesta ii indeparteaza mana imediat, pronuntand un « Nu » plictisit, aratandu-i ca nu vrea sa continue discutia. – Dar.. – isi indreapta din nou mana catre chipul acestuia, ingrijorat, vazand ca zona este intr-o situatie mai grava decat observase, dar primeste un palma peste fata, destul de puternica.
-Ti-am spus ca sunt bine. Lasa-ma in pace! – ii spune iritat, schimbandu-si pozitia si incercand sa inchida usa.
-Nu esti bine ! Vreau sa vad ce ai patit ! – se opune acesta si impinge bucata de lemn lacuit care mai are putin si-l desparte total de fostul sau prieten. Reuseste sa ajunga in apartament si-l priveste incruntat, straduindu-se sa ramana puternic si acum.
-Iesi afara.. – capul deja incepe sa-l doara.
Nu stie de ce a ales sa mai ii acorde sansa de a incepe o discutie, dar acum este obligat sa accepte consecintele. Baiatul nu se misca si asta il enerveaza, iar intr-un moment in care nu se mai poate controla, il impinge, lovindu-l de usa.
-Pleaca ! Nu intelegi ca nu mai ai nici un drept sa vii aici ? Accepta si pleaca din viata mea ! – deschide usa brusc, impingandu-l violent afara si lasandu-l acolo, nu inainte de a pronunta cateva injuraturi in minte.
A ramas inlemnit, privind intrarea incuiata spre camerele in care s-au petrecut cele mai multe dintre experientele sale fericite. Aude cheia cum se invarte si intelege ca toate sperantele sale raman acolo, de partea cealalta. Nu are dreptul sa mai intre acolo, asta i-a spus si acum intelege intregul sens al acelui enunt.
Nu poate sa fie la fel de puternic si de optimist precum Dana, nu a putut si nici nu va putea, nu acum, dupa ce lunile in care s-a simtit protejat il fac sa observe cat de singur a ramas. Cade inconstient in genunchi, muscandu-si buzele pana cand nu le mai simte. Nu mai poate sa planga, lacrimile oprindu-i-se pe traseul dintre psihic si fizic si ramanand acolo, asteptand ca, intr-o buna zi, sa fie eliberate.
-Esti bine.. ? – aude o voce calda, putin ragusita, de femeie, care-l face sa-si ridice chipul spre apartamentul din stanga sa.
Zambeste dureros, clatinandu-si capul in semn afirmativ si se indreapta spre acea doamna in varsta. O cunoaste, deseori s-a intalnit cu ea cand venea la Yuuri, si in cele din urma au facut si cunostinta.
Intr-o zi in care caldura verii nu se simtea la fel de puternic din cauza ploii, a avut nenorocul de a se opri in fata unei usi inchise a celui care, pe atunci, il iubea. S-a hotarat sa astepte linistit in fata usii, dar aceasta l-a invitat la o ceasca de ceai, observandu-i hainele umede.
Atunci au discutat pentru mai mult de o ora, a aflat ca aceasta este vaduva, dar ca incearca sa-si traiasca batranetea cat mai bine, in liniste si mereu cu zambetul pe buze. Aceasta a infruntat mai multe greutati decat credea el ca este normal pentru un om, si a fost fascinat de optimismul acesteia.
L-a facut de cateva ori sa se gandeasca la cat de mult l-au ajutat parintii, si inca il ajuta, din cer si de pe pamant, iar pentru asta ii este recunoscator. L-a facut sa se simta mai increzator, aratandu-i ca cineva este gata mereu sa-l asculte.
-Sunt bine.. – se ridica chinuit, o saluta politicos, apoi se indrepta spre scari, nevrand sa-i arate ca este trist.
***
Renunta si la ideea de a luat autobuzul, desi acesta se afla in statie. Cerul este innorat, iar vantul bate mai puternic, facandu-l sa simta mai intens durerea din obrazul sau. Se gandeste cu tristete la faptul ca este prima oara cand a fost lovit de catre solist, iar pasii ii devin mai rapizi.
Aude un tunet, apoi altul si-si da seama ca va urma o ploaie. Se ascunde sub unul dintre copacii aflati pe spatiul verde de langa trotuar, simtindu-si celularul cum vibreaza in buzunarul de la geaca. Priveste cu oboseala ecranul luminat, apoi trage aer in piept si raspunde, stiind ca este sunat de catre colegul sau.
-Nu esti acasa..
-Da. – ofteaza, imaginandu-si faptul ca tanarul l-a sunat acasa si ca i-a sperit mama, de abia sosita in oras. – Sunt in centru. – priveste blocurile inalte aflate la doar cateva statii de autobuz in departare.
-Unde ? Vin spre tine. – insista acesta, apeland la un ton mai serios pentru a nu-l lasa pe baiat sa schimbe subiectul.
Myaki ezita cateva momente, apoi ii zice exact strada, primind in schimb o morala nu foarte lunga, Nori dandu-si seama unde a fost. Este tentat sa inchida telefonul in timp ce acesta ii vorbeste, dar apoi vede strazile goale si se hotaraste ca nu vrea sa ramana singur acolo.
-Nu te misca. Ajung imediat. – sunt ultimele cuvinte pe care i le adreseaza, apoi ii inchide scurt.
***
Tanarul a venit repede, exact asa cum a promis, inainte ca ploaia sa inceapa. Era echipat cu o umbrela neagra, inchisa, dar purta haine destul de subtiri. Vantul ii misca continuu tricoul alb aflat sub o geaca de culoare inchisa. Au plecat rapid din acel loc, indreptandu-se spre un restaurant cunoscut din centru.
***
-Chiar nu ai mai fost aici pana acum ? – il intreaba inca mirat, gustand incet din mancarea de abia adusa. Papilele gustative ii sunt alintate de un sos usor condimentat, cu o aroma occidentala si se binedispune.
-Nu.. – ii raspunde scurt, putin jenat, incumetandu-se sa incerce putin din alimentele gatite intr-un mod nou pentru el. – Esti suparat ? – isi musca usor buzele, atat din cauza piperului si ardeiului iute, dar si datorita nesigurantei.
-De ce ar trebui sa fiu ? – stie cat de mult uraste acesta raspunsurile care consista tot in intrebari si nu se abtine de la a-i testa rabdarea.
-Stii de ce. Ai fost nervos la telefon..
-Acum nu sunt. – ii intinde o lingurita cu ajutorul careia a luat cateva legume din farfuria de sticla de pe masa, incurajandu-l pe baiat sa-i accepte micul « cadou ».
***
Este inca devreme, iar cerul a devenit gri, starea de melancolie enervandu-l la culme pe tanarul care priveste orasul dezgustat, in sinea sa. Lasa cateva injuraturi sa-i alunece pe buze in momentul in care vede cum picaturile reci ale vazduhului ii uda usor fata, apoi inchide nervos fereastra.
Se indreapta lent spre bucatarie, hotarat sa-si innece nervii in alcool, dar se opreste pentru a se uita in vitrina in care si-a pus, mai demult, toate premiile. Lumina mata provenita de afara s-a reflectat intr-unul auriu, iar asta l-a facut sa le priveasca.
-Doar un premiu pentru prostie iti mai trebuie. Dar sunt sigur ca il vei primi in curand..
Isi continua apoi drumul, dar renunta la gandu-l de a deschide prima sticla de whisky, luand doar un pahar cu apa. « Daca as face asta, as deveni alcoolic. Nu am nevoie si de asta.. » Se aseaza in spatele canapelei, sprijinindu-se de aceasta si asteptand ca aerul mai rece sa-l calmeze.
-Te urasc. – vorbeste singur, privindu-si reflexia in paharul rece, de sticla.
***
-Ploua..
-Asa este.
Cei doi se afla acum in parcul aflat in apropierea blocului pe care Myaki l-a vizitat cu cateva ore in urma. Stau asezati pe o banca adapostita de coroana generioasa a unui copac batran. Desi a ezitat la inceput, baiatul brunet a imbracat hanoracul pe care l-a primit de la Yuuri, frigul intensificandu-se.
Adolescentul isi priveste insistent colegul cu parul argintiu aflat langa el, in mintea sa ducandu-se o adevarata lupta. De cand au plecat de la restaurat, in minte i-a incoltit gandul ca are grija prea mult de ceilalti, deseori oprindu-se si nefacand ceea ce ar vrea de teama de a nu-i enerva pe cei din jur. Ar fi vrut sa-i zica mai multe lucruri lui Yuuri, dar teama de o cearta care oricum ar fi avut loc l-a imobilizat.
« Gata. » isi spune, sprijinindu-si capul de umarul colegului sau si admirand ploaia. Isi ridica usor privirea, pentru a vedea expresia celuilalt, dar nu intalneste decat un zambet. « A fost mai usor decat am crezut.. » isi inchide ochii, simtind cum Nori il trage mai aproape, tinandu-l in brate.
***
Celularul il terorizeaza cu soneria de cateva minute, oprindu-se in momentele in care intra casuta vocala si repornind dupa cateva secunde. Solistul priveste plictisit geamul, pur si simplu asteptand sa se sparga datorita telefonului. Se afla in aceeasi pozitie de aproape o ora, admirand un pahar umplut pe jumatate cu o apa care, in timp, a devenit plata.
-Bine, ai invins.. – se ridica, indrepotandu-se spre cealalta parte a canapelei, luandu-si celularul de pe masa de sticla. – Vin acum. – pronunta cuvintele inainte ca cel care a sunat sa spuna ceva, apoi inchide.
Se indreapta spre dulapul incapator, pentru haine, deschizandu-l lent, rugandu-se in sinea sa sa lesine si sa nu mai fie nevoie sa plece si acum spre studio. Alege o bluza colorata, cu diverse modele si o pereche de pantaloni albastri, apoi se indreapta spre dormitor pentru a se schimba.
***
Mai mult..ca am lipsit..Dar necorectat -.-