Sex, Blood & Violence [+18]

[Lye]

Nu sunt genul care să pună avertizări la începutul unui fic, dar ăsta va avea nevoie. Cuvinte ofensatoare, scene fierbinţi de sex, crime şi implicit sânge. Cui nu îi place, să nu citească.
Acestea fiind spuse, primul capitol.

Cine sunt?

Te avertizez. Dacă ai pătruns pe aceste meleaguri, în speranţa că vei găsi sentimente şi întâmplări expuse de vre-o fată naivă, lipsită de inteligenţă, dă-mi voie să îţi spun că te-ai înşelat. Al dracu de tare. Eşti invitatul meu să dispari, fără să ştii ce vreau să spun. Crede-mă, este mai bine să nu auzi. Delicateţea mea este la fel de “mare” ca şi un fir de praf. Te-ai prins? Nu? Ce rău îmi pare. Dar nu am timp să îţi explic.
Să revenim la lucrurile cu adevărat importante. Probabil că te întrebi cine sunt eu? Ţi-aş putea spune cu uşurinţă că sunt bărbatul fatal, visul oricărei femei, fie ea căsătorită, văduvă, virgină… sau vârstnică, fără să par modest. Dar ăsta este adevărul. Perfecţiunea mea este plină de măreţie. Se poate aşa ceva? Cu siguranţă da.
Talpa piciorului meu loveşte uşa veche din lemn, care se izbeşte violent de perete. Constat cu stupoare că locul unde clanţa loveşte, este lipsit de vopsea. Ba chiar se zăreşte şi o gaură. Foarte interesant.
Îmi şterg părul cu un prosop, mişcându-mi mâinile într-un ritm rapid. În toată agitaţia mea, dau de o oglindă. Pare neştearşa de ani. Defapt… aşa şi este. Prin tot acel praf ce s-a aşezat în straturi groase, mă zăresc. În toată splendoarea mea. Nu exagerez cu nimic atunci când spun că trupul îmi este ca de piatră. Tare, ferm… de neasemuit. Părul negru îmi este ciufulit şi ud. Dar chiar şi aşa… tot chipeş sunt. În urechea stângă, cei doi cercei pe care îi am, se mişcă în acelaşi ritm cu mine. Dar grandiosul meu moment este întrerupt de becul drogat ce atârnă de tavan. Dracu să îl ia. Acum s-a găsit să se oprească.
Ce? Te aşteptai cumva să locuiesc într-un apartament de două sute de metri pătraţi, dotat cu aparatură de ultimă generaţie? De preferat, cu pereţii acoperiţi de tablouri pictate de Picasso, Monet sau mai ştiu eu ce nebun care nu a avut ce face? Îţi spun pentru ultima oară: ai greşit provestea.
Locuiesc într-o garsonieră în care abea îmi pot desfăşura activitătile zilnice. Dorm pe un pat care scârţâie atât de tare, încât îmi alungă şi cel mai dulce somn. Blestemate fie arcurile.
Sunt sigur că te întrebi de ce un bărbat ca mine locuieşte într-o asemenea cocioabă. Să te lămuresc, o dată pentru todeauna. În primu rând, să îţi spun cu ce mă ocup. Fac parte din acea lume de care copii cuminţi fug. Acea lume condamnată. O lume în care sexul, violenţa, drogurile şi afacerile ilegale reprezintă cuvintele de bază. O lume în care dacă ţi-o tragi cu zece târfe, este perfect normal. O lume în care tot ce este interzis, este palpitant.
Încă te întrebi de ce locuiesc într-o asemenea casă. Pentru că îmi place. Da, chiar îmi place. Nu sunt genul care să se scalde în bogăţii, cu toate că aş putea face cu uşurinţă asta. De undeva, de sub maldărul de haine, aud un sunet. Telefonul meu. Tocmai am primit un mesaj.
Dau la o parte cu piciorul gramada de bluze şi pantaloni, ridicând celularul. Îl deschid şi citesc textul.
-“Chris, avem întâlnire în noaptea asta, pe vechiul aeroport “ICAO”.”
Aeroport? Hmm… întodeauna mi-au plăcut întâlnirile astea. Afaceri, alcool şi femei. Cine şi-ar fi dorit mai mult? Şi ce femei… Dumnezeule mare! Doar când mă gândesc, mă aprin asemenea unei torţe. Sâni uriaşi, picioare lungi şi drepte, fund bombat ce este un incredibil stimul vizual pentru noi… bărbaţii.
Femeile… poartă fuste scurte de o palmă şi bluze ce par făcute special să incite. Şi după se plâng că sunt violate. Ah… fiecare pasăre după limba ei piere.
Îmi iau o pereche de blugi închişi la culoare, un tricou negru şi un hanorac alb. Cea mai lejeră tinută pe care o pot purta la o întâlnire de acest gen. Părul continuă să fie umed, dar nu mă plâng. Arăt bine. Şi asta o ştie toată lumea. Scot capul pe geam, privindu-mi maşina. Un Bugatti Veyron, albastru metalic, străluceşte în parcare. Nu există persoană care să nu treacă pe lângă ea şi sa o admire. Zâmbesc, dându-mă câţiva paşi în spate. Iau cheile din cuier şi părăsesc garsoniera, fără a mai închide uşa în urma mea.
Cobor destul de repede cele patru etaje, tropăind zgomotos pe scări. Din nou, îmi folosesc piciorul pentru a deschide uşa blocului. Mă apropii de automobil, mângâind caroserie ce străluceşte. Femeia mea preferată, singura pe care o iubesc şi pentru care sunt în stare să îmi pun la bătaie propria viaţă. Mă urc la volan şi bag cheia în contact.
-Hai fetiţo, arată ce poţi.
Apăs pedala de acceleraţie până la pământ. Aud scârţâitul făcut de cauciucurile noi pe asfalt, văd fumul produs în urma frecării. În câteva secunde, acul de la borna kilometrică ajunge la o sută. Muzica urlă în difuzoare, făcând ca adrenalina mea sa atingă cote maxime.
Nu mă interesează de faptul că am ajuns în intersecţie. Continui să merg cu aceiaşi viteză ce îi face pe oameni să îşi faca cruce şi să se îndepărteze cât pot de stradă. Mă poţi considera imprudent, nebun pentru că pun în pericol vieţile celor din jur. Dar… cui îi pasă de ei? Crezi că mă interesează că vre-unul dintre viermii ce circulă prin jurul meu ar putea ajunge sub roţile maşinii mele? Ei bine, ar trebui să se simtă mândru. Nu zilnic se iveşte ocazia să de-a peste tine o asemenea frumuseţe.
Iau curbe bruşte, depăşesc autoturismele aflate în faţa mea. Râd zgomotos ori de câte ori le văd feţele îngrozite. Pun pariu că gândesc “cine dracu i-a dat nebunului ăstuia voie să circule?”.
Amuzat şi cu poftă de distracţie, ajung la destinaţie. Ca de obicei, fac câteva cercuri pe asfalt, înainte să mă opresc. Deschid portiera, ieşind cu mâinile ridicate, în poziţie laterală. Rânjesc, în timp ce două fete se apropie de mine. Blonde, frumoase… dezbrăcate. Exact aşa cum îmi plac. Una dintre ele mă sărută, sugându-mi la propriu, buzele şi mişcându-şi limba delicat în interiorul gurii mele. O apuc de părul ondulat, lovindu-I violent locul umed şi ascuns. Gura mea era posesivă, a ei era fierbinte şi dornică de lucruri dintre cele mai… interzise. Cealaltă mă muşcă de gât, lingând şi sărutând acea zonă atât de erogenă. Îmi desprind gura de cea a blondei dornice, pentru a mă “ocupa” de cealaltă “domnişoară”. Ochii ei de un albastru deschis mă privesc pe sub genele lungi şi false, zâmbindu-mi provocator. Nu îi întorc zâmbetul. Ci îi ating vărful lumbii, strecurându-mi mâna sub bluza triunghiulară. Îi prind unul dintre sâni, masându-l agresiv. Geme înfundat, dovedindu-mi că îi provoc o plăcere greu de închipuit.
-Christian băiete, mai uşor cu fetele.
Închei sărutul cu apetisanta blondă, privindu-l pe cel aflat în faţa mea. Antonio, unul dintre cei cu care eu rezolvam majoritatea afacerilor, fie ca era vorba despre droguri, trafic sau simpla supraveghere a clanului rival. Mă despart de cele două fete, îmbrăţisându-l amical pe bărbatul mai în vârsta decât mine. Avea o statură proeminentă şi un trup aproape de perfect ca al meu. Doar “aproape”. Părul negru îi este dat pe spate, în timp ce ochii de un verde pătrunzător sunt aţintiţi asupra mea. Are treizeci de ani. Bătrân. La cei douăzeci si cinci de ani ai mei, consideram că cineva care este mai mare ca mine chiar şi cu zece luni, este deja vârstnic.
-Avem o treabă pentru tine.
Îmi frec încântat palmele. “Treburile” astea întodeauna se lăsau cu bani mulţi. Atât de mulţi încât îmi permiteam să îi arunc pe petreceri nebune şi femei gata să faca orice pentru câteva sute de dolari. Da, eram un nemernic. Daca ar fi să fiu caracterizat de vre-un păcat, probabil ca Desfrânarea ar fi al doilea nume al meu. Îl urmez pe Antonio pâna la limuzina păzită din toate părţile. Nu… nu exagera cu paza. Trebuia să fie vigilent. Niciodată nu puteai să ştii când puteai fi atacat de celălalt clan. Unul dintre bărbati îmi deschide portiera, trântind-o in urma mea. Mă aşez confortabil, servindu-mă cu un pahar de băutură, unul dintre cele mai fine şi scumpe tipuri de wisky care mi-a atins buzele. Pe canapeaua din faţa mea, din întuneric, se vedea ieşind un fum gros, provenit de la cel pe care eu îl numeam “omul din umbră”. Cel care comanda totul, la ordinele marelui şef, pe care doar câţiva oameni de încredere îl cunoşteau cu adevărat.
-Antonio mi-a spus că ai o treabă pentru mine. Spun eu mândru şi cu un calm care te putea scoate cu uşurinţă din sărite.
-Cei din clanul Gambino pun la cale o afacere ce ne-ar putea pune pe tuşă pentru o perioadă lungă de timp. Treaba ta este să te infiltrezi în “familia” lor, să devii unul de-ai lor şi să afli ce pun la cale.
-Poftim? Doar nu te gândeşti că voi accepta aşa ceva! Ai destul oameni care au experienţă cu “serviciul sub acoperire”. Ai pe cineva care trebuie ucis? Lasă asta pe mâna mea… ştii doar că omor mai discret decât înoata un peşte prin ocean. Strig eu, arătându-mi într-un mod mai mult decât evident, nemulţumirea.
-Christian Torrio, totul a fost stabilit. Atât am avut de spus.
Deschis portiera cu putere, lovindu-l pe unul dintre bodyguarzii ce păzea maşina. Nervos, trec pe lângă Antonio, care cu siguranţă ştia despre treaba ce mi se va da. Ştia ca urăsc lucrurile de genul ăsta. Îmi aprind o ţigare, sprijinindu-mă de automobilul meu. Dau afară tot acel fum ce mi-a invadat gura, scuipând într-o parte.
-Să mă infiltrez în tabăra adversă înseamnă să mă arunc singur în gura lupului. Şi dracu să mă ia dacă nu ador asta.
Arunc ţigarea, urcându-mă la volanul propriei mele maşini. Pornesc cu aceiaşi viteză nebună, făcând acelaşi zgomot care îl scotea din sărite pe bătrânul meu prieten. Nu puteam decât să las deoparte mofturile şi să mă concentrez pe ce aveam de făcut. Pericole mă pândeau la tot pasul. Şi dacă te întrebi ce părere am despre asta, incepe să mă încânte. Al naibii de tare.