01-01-2010, 06:04 PM
Heyy:* Am venit si eu cu un nou capitol... sper sa fie cat de cat bun...:-s... nu prea am avut chef akum de sarbatori... asa ca scuzati intarzierea...:D Marya02: ms mult pt. comm si ma bucur ca-mi citesti fikul:X:*
Capitolul 2
Intru in camera si inchid usa zgomotos.Din nou suvoiul de margaritare mi se prelinge pe obrajii catifelati.Toate gandurile imi zboara la cea ce imi spusese tata.... Sterg repede urmele lasate de lacrimi si ma indrept spre un mic dulap, ascuns unde imi tin hainele "mai speciale". Iau o bluza alba de matase, cam larga pe care o bag in pantalonii cafenii de stofa.Peste bluza pun o vesta de piele, maro iar in picioare cizme de aceasi culoarea, din piele de caprioara. Imi prind parul lung si blond intr-un coc fortat si-mi las vesnicile suvite aurii pe chip. Imi acopar aproape tot chipul cu o masca neagra cu modele argintii. Din dulapul mare de lemn deschid un cufar si dau la oparte toate bijuteriile, scotand la iveala sabia mea poleita cu argint. Pe manerul delicat se afla un rubin mare, in forma de inima, de un rosu aprins.Imi pun teaca neagra la cureaua care-mi tine bluza si ies discret pe balconul camerei.
Ma furisez fara sa ma vada nimeni la una dintre intrarile in sala tronului, iar acolo la unul dintre balcoane apas pe o caramida ascunsa, care-mi deschide un pasaj secret.Trec holul sumbru si intunecat si ajung la o rascruce. Pardoseala miroase a mucegai, iar umezeala de pe peretii de piatra face holul si mai infricosator. Ma uit imprejur dupa o sursa de lumina si apas cu putere pe o torta care palpaie. Podeaua incepe sa se surpe sub picioarele mele, deschizandu-se tot mai mult. Ma las sa cad pe tubul gros de marmura, asemeni unui topogan.
Deoadata simt din nou piatra sub picioare, semn ca "topoganul" s-a sfarsit.Ajunsa din nou cu picioarele pe pamant intru in cameraimensa de antrenament.Peretii de piatra sunt acoperiti
fel de fel de cuverturi pe care se afla sertare cu diverse arme.In mijlocul incaperii isi are loc o masinarie imensa si impunatoare, care stimuleaza o lupta adevarata. Pe jos isi croiesc drum tot felul de cercuri de antrenament,barne de echilibru si mese pline de sabii si lumanari aprinse, unde mi se testeaza forta fizica si rezistenta.Pe tavanul inalt al camerei sunt agatate franghii pe care ma catar adesea, de aici venind si toate bataturile mele...
Imi scot sabia din teaca si ma duc la unul dintre manechinele de lemn sa ma antrenez. Toata furia pe care o simt o descarc pe manechin, care primeste lovituri puternice de sabie...Dar niste pasi marunti ma fac sa ma opresc din antrenament. Privesc una dintre anticamere unde isi face aparitia maestrul meu:un om in varsta cu parul carunt si cu ochii mici si vezeli de un verde crud. Numele lui e Inori Hiriname, sfetnicul tatei si cel mai intelept om din regat. Talentul lui si secretele sale mi-au fost desctainuite pe parcurs, inca de cand eram un copil...
~~ Plang... ochii mi se incetoseaza.... continuii sa fug in timp ce lacrimi cristalinemi se preling pe obraji.Sunt un nimeni... doar o copila prostuta de unsprezece ani dornica de aventura.
Din nou e una din zilele acelea.... cand cred ca pot face orice... dar visele imi sunt spulberate de aspiratiile tatei, care considera ca o fata nu e demna sa tina o sabie in mana, acestea fiind preocupari "baietesti".... Durerea nemarginita din sufletul meu se arcuieste asupra unui bat luat de pe pamantul rece.Fac miscari rapide, ca si cum as avea un inamic in fata... nu-mi pasa
ca mici perle reci de ploaie imi uda corpul. Ploaie incepe din ce in ce mai repede.... nu-mi pasa ca pamantul rece este udat de apele cerului... continui sa ma lupt singura cu batul,
satisfactia acestui antrenament, imi incalzeste tot corpul, fara sa-mi pese de consecinte.
Dar un urlet puternic ma face sa tresar... dintr-un tufis isi face aparitia un lup destul de mare, trufas, aratandu-si coltii fiorosi. Simt cum in tot corpul imi vibreaza un sentiment de
panica... Inima imi bate cu putere, tot corpul imi tremura involuntar, iar picioarele mi se inmoaie... Aceasta mostrozitate hidoasa continua sa se apropie tot mai mult... iar mainile mele tin
batul strans, incercand sa ma apar. Fara nici un folos... acest animal urat nu se intimideaza. Inchid ochii incercand sa ma calmez... dar ciudat... simt un sentiment nou care-mi furnica toate incheieturile. Un sentiment de caldura, care-mi face inima sa-si accelereze bataile puternice. Sentimentul de arsura din corpul meu e oarecum... placut... Ochii mi se incetoseaza, luand o culoare rosiatica, tulbure. Toata caldura din corpul meu pulseaza... ca o putere misterioasa, iar pleoapele mi se ingreuneaza. Tot ce mai vad inainte de-a lesina e o flacara portocalie, puternica
care spulbera animalul. Atunci ochii mi se inchid, iar totul ramane in ceata. Nu mai simt nimic... nu mai vad nimic alceva decat un abis negru....
Imi deschid din nou ochii caramizii, din cauza unei enorme dureri de cap... ciudat corpul meu nu mai arde pe exterior... dar inima simt ca-mi explodeaza. Ma uit in jur si vad o camera
imensa, pe care nu am mai vazut-o.
-Unde ma aflu? E cineva aici? strig eu, parca vorbind cu peretii.
-Calmeaza-te copila! Esti intr-o incapere a castelului. Imi spune un om in varsta care tocmai intra dintr-un fel de perete ciudat...
-Domnul Hiriname! tip eu confuza, recunoscandu-l pe batran. Ce s-a intamplat?
-Ashime... erai in padure... aproape sfasiata de un lup... spune-mi si mie: ce cautai tu acolo? E periculos pentru o printesa sa mearga singura prin padure.
Nu din nou acele cuvinte... toata lumea ma trateaza asa.. si credeam ca el e diferit... las capul in jos pentru a nu mi se vedea cele doua lacrimi cristaline care isi fac loc pe obraji
-Ashime.. prostuto... nimeni nu te intelege... dar eu stiu ca in inima ta arde un spirit de luptator! Dar nu-ti garantez ca va fi usor sa te antrenezi...
Acele cuvinte mi-au incalzit sufletul, continuand sa lupt pentru pasiunea mea...pentru ca intr-o zi sa devin mai puternica.~~
Dar o lovitura puterinica de bat ma tranteste la podea, pierzandu-mi sirul amintirilor.....
-Ashime! Ce cauti tu aici la ora asta? Te putea vedea cineva! Si ce stai acolo ? Nu ai vazut ca vin? Unde esti cu gandul? tipa la mine batranul meu maestru, apropiinu-se cu pasi marunti,
sprijinit de bastonul lui. Uneori e aspru dar stiu ca ma iubeste si ca ma invata tot ce stie cu tot dragul. Pentru mine e ca un bunic
-Imi cer scuze maestre! Va asigur c-am fost foarte atenta si nu m-a vazut nimeni... dar am venit aici cu o mare problema... spun eu, facand o plecaciune.
-Da... da stiu... tatal tau.... e foarte dezamagit de comportamentul tau.... imi spuse el cu glas stins.
-Dar eu vreau sa ajut regatul! Spuneti-mi maestre... ce sa fac? spun eu cu lacrimi in ochi.
Barbatul nu mai spune nimic... doar imi face semn sa-l urmez. Deschide un sertar, care scartie mai rau ca o armura veche si ciudat... inautru nu se afla arme ca in toate celelaate sertare... ma uit mai indeaproape si vad zeci de pergamente si harti. Maestrul meu ia cu grija unul dintre pergamente si mi-l imaneaza.
Ma uit mai indeaproape si vad ca e un pergament vechi, galbui, prins cu un cordon negru. Deschid fragilul si prafuitul pergament si descopar cu uimire continutul. "Nu se poate! E oare ce cred eu ca e? Cred ca halucinez... Se poate sa fie oare vorba despre...."
Cam atat :D Sper sa fie pe plakul vostru :-s Si astept comentariile voastre.:*
Capitolul 2
Intru in camera si inchid usa zgomotos.Din nou suvoiul de margaritare mi se prelinge pe obrajii catifelati.Toate gandurile imi zboara la cea ce imi spusese tata.... Sterg repede urmele lasate de lacrimi si ma indrept spre un mic dulap, ascuns unde imi tin hainele "mai speciale". Iau o bluza alba de matase, cam larga pe care o bag in pantalonii cafenii de stofa.Peste bluza pun o vesta de piele, maro iar in picioare cizme de aceasi culoarea, din piele de caprioara. Imi prind parul lung si blond intr-un coc fortat si-mi las vesnicile suvite aurii pe chip. Imi acopar aproape tot chipul cu o masca neagra cu modele argintii. Din dulapul mare de lemn deschid un cufar si dau la oparte toate bijuteriile, scotand la iveala sabia mea poleita cu argint. Pe manerul delicat se afla un rubin mare, in forma de inima, de un rosu aprins.Imi pun teaca neagra la cureaua care-mi tine bluza si ies discret pe balconul camerei.
Ma furisez fara sa ma vada nimeni la una dintre intrarile in sala tronului, iar acolo la unul dintre balcoane apas pe o caramida ascunsa, care-mi deschide un pasaj secret.Trec holul sumbru si intunecat si ajung la o rascruce. Pardoseala miroase a mucegai, iar umezeala de pe peretii de piatra face holul si mai infricosator. Ma uit imprejur dupa o sursa de lumina si apas cu putere pe o torta care palpaie. Podeaua incepe sa se surpe sub picioarele mele, deschizandu-se tot mai mult. Ma las sa cad pe tubul gros de marmura, asemeni unui topogan.
Deoadata simt din nou piatra sub picioare, semn ca "topoganul" s-a sfarsit.Ajunsa din nou cu picioarele pe pamant intru in cameraimensa de antrenament.Peretii de piatra sunt acoperiti
fel de fel de cuverturi pe care se afla sertare cu diverse arme.In mijlocul incaperii isi are loc o masinarie imensa si impunatoare, care stimuleaza o lupta adevarata. Pe jos isi croiesc drum tot felul de cercuri de antrenament,barne de echilibru si mese pline de sabii si lumanari aprinse, unde mi se testeaza forta fizica si rezistenta.Pe tavanul inalt al camerei sunt agatate franghii pe care ma catar adesea, de aici venind si toate bataturile mele...
Imi scot sabia din teaca si ma duc la unul dintre manechinele de lemn sa ma antrenez. Toata furia pe care o simt o descarc pe manechin, care primeste lovituri puternice de sabie...Dar niste pasi marunti ma fac sa ma opresc din antrenament. Privesc una dintre anticamere unde isi face aparitia maestrul meu:un om in varsta cu parul carunt si cu ochii mici si vezeli de un verde crud. Numele lui e Inori Hiriname, sfetnicul tatei si cel mai intelept om din regat. Talentul lui si secretele sale mi-au fost desctainuite pe parcurs, inca de cand eram un copil...
~~ Plang... ochii mi se incetoseaza.... continuii sa fug in timp ce lacrimi cristalinemi se preling pe obraji.Sunt un nimeni... doar o copila prostuta de unsprezece ani dornica de aventura.
Din nou e una din zilele acelea.... cand cred ca pot face orice... dar visele imi sunt spulberate de aspiratiile tatei, care considera ca o fata nu e demna sa tina o sabie in mana, acestea fiind preocupari "baietesti".... Durerea nemarginita din sufletul meu se arcuieste asupra unui bat luat de pe pamantul rece.Fac miscari rapide, ca si cum as avea un inamic in fata... nu-mi pasa
ca mici perle reci de ploaie imi uda corpul. Ploaie incepe din ce in ce mai repede.... nu-mi pasa ca pamantul rece este udat de apele cerului... continui sa ma lupt singura cu batul,
satisfactia acestui antrenament, imi incalzeste tot corpul, fara sa-mi pese de consecinte.
Dar un urlet puternic ma face sa tresar... dintr-un tufis isi face aparitia un lup destul de mare, trufas, aratandu-si coltii fiorosi. Simt cum in tot corpul imi vibreaza un sentiment de
panica... Inima imi bate cu putere, tot corpul imi tremura involuntar, iar picioarele mi se inmoaie... Aceasta mostrozitate hidoasa continua sa se apropie tot mai mult... iar mainile mele tin
batul strans, incercand sa ma apar. Fara nici un folos... acest animal urat nu se intimideaza. Inchid ochii incercand sa ma calmez... dar ciudat... simt un sentiment nou care-mi furnica toate incheieturile. Un sentiment de caldura, care-mi face inima sa-si accelereze bataile puternice. Sentimentul de arsura din corpul meu e oarecum... placut... Ochii mi se incetoseaza, luand o culoare rosiatica, tulbure. Toata caldura din corpul meu pulseaza... ca o putere misterioasa, iar pleoapele mi se ingreuneaza. Tot ce mai vad inainte de-a lesina e o flacara portocalie, puternica
care spulbera animalul. Atunci ochii mi se inchid, iar totul ramane in ceata. Nu mai simt nimic... nu mai vad nimic alceva decat un abis negru....
Imi deschid din nou ochii caramizii, din cauza unei enorme dureri de cap... ciudat corpul meu nu mai arde pe exterior... dar inima simt ca-mi explodeaza. Ma uit in jur si vad o camera
imensa, pe care nu am mai vazut-o.
-Unde ma aflu? E cineva aici? strig eu, parca vorbind cu peretii.
-Calmeaza-te copila! Esti intr-o incapere a castelului. Imi spune un om in varsta care tocmai intra dintr-un fel de perete ciudat...
-Domnul Hiriname! tip eu confuza, recunoscandu-l pe batran. Ce s-a intamplat?
-Ashime... erai in padure... aproape sfasiata de un lup... spune-mi si mie: ce cautai tu acolo? E periculos pentru o printesa sa mearga singura prin padure.
Nu din nou acele cuvinte... toata lumea ma trateaza asa.. si credeam ca el e diferit... las capul in jos pentru a nu mi se vedea cele doua lacrimi cristaline care isi fac loc pe obraji
-Ashime.. prostuto... nimeni nu te intelege... dar eu stiu ca in inima ta arde un spirit de luptator! Dar nu-ti garantez ca va fi usor sa te antrenezi...
Acele cuvinte mi-au incalzit sufletul, continuand sa lupt pentru pasiunea mea...pentru ca intr-o zi sa devin mai puternica.~~
Dar o lovitura puterinica de bat ma tranteste la podea, pierzandu-mi sirul amintirilor.....
-Ashime! Ce cauti tu aici la ora asta? Te putea vedea cineva! Si ce stai acolo ? Nu ai vazut ca vin? Unde esti cu gandul? tipa la mine batranul meu maestru, apropiinu-se cu pasi marunti,
sprijinit de bastonul lui. Uneori e aspru dar stiu ca ma iubeste si ca ma invata tot ce stie cu tot dragul. Pentru mine e ca un bunic
-Imi cer scuze maestre! Va asigur c-am fost foarte atenta si nu m-a vazut nimeni... dar am venit aici cu o mare problema... spun eu, facand o plecaciune.
-Da... da stiu... tatal tau.... e foarte dezamagit de comportamentul tau.... imi spuse el cu glas stins.
-Dar eu vreau sa ajut regatul! Spuneti-mi maestre... ce sa fac? spun eu cu lacrimi in ochi.
Barbatul nu mai spune nimic... doar imi face semn sa-l urmez. Deschide un sertar, care scartie mai rau ca o armura veche si ciudat... inautru nu se afla arme ca in toate celelaate sertare... ma uit mai indeaproape si vad zeci de pergamente si harti. Maestrul meu ia cu grija unul dintre pergamente si mi-l imaneaza.
Ma uit mai indeaproape si vad ca e un pergament vechi, galbui, prins cu un cordon negru. Deschid fragilul si prafuitul pergament si descopar cu uimire continutul. "Nu se poate! E oare ce cred eu ca e? Cred ca halucinez... Se poate sa fie oare vorba despre...."
Cam atat :D Sper sa fie pe plakul vostru :-s Si astept comentariile voastre.:*