27-11-2009, 10:13 PM
Voi pune pentru inceput doua one shot-uri si cred ca asa o sa fac de-acum incolo, pentru ca nu pot sa scriu prea multe randuri.
Statuia de marmura
Se afla acolo de parca o vesnicie. Statuia de marmura alba a tanarului cu privire blanda… In fiecare seara, razele sangerii ale soarelui dezmierdau piatra rece, mangaind fiecare curba a trupului perfect. Ochii buni, buzele dulci, parul rebel, cu cateva suvite rasfirate pe frunte... Parea un inger inlantuit. Un suflet ascuns intr-o cusca rece, sortit sa fie singur pe vecie.
Tot timpul, oamenii treceau in graba pe langa statuie. Pentru ei era un lucru obisnuit. Fiecare il vedea, insa niciunul nu parea sa il observe. Pentru ei, baiatul nu era decat o bucata de piatra.
Dar nu, el era mai mult de-atat:spiritul pazitor ce ingrijea biblioteca, cel ce cunostea povestea fiecarei fete care, cu inima franta, nu gasea pe nimeni altcineva sa o asculte. El infrunta in fiecare an ploi si ninsori pentru ca, desi nimeni nu-si dadea seama cu adevarat, statuia de marmura schimbase tuturor viata. Fiecaruia dintre ei, nevazatorii, li s-a aratat macar odata in vis, povatuindu-i.
...Deci poate ca nu e gresit sa cred ca e un inger...
Oras in ploaie
Ploua... Oameni alearga nervosi printre balti murdare. O fetita cu umbrela mare incearca sa se-mpotriveasca vantului. Bratele ei mici strang cu putere manerul de metal. Flecurile pantofiorilor cu toc mic aluneca incet pe asfalt. Nu o ajuta prea mult. Copila e uda din cap pana-n picioare. Ar vrea sa dea drumul umbrelei, dar stie ca mama o sa se-nfurie. Inca mai are vanatai de data trecuta. Ochii mari ii sunt plini de lacrimi. Si-i sterge cu maneca, lasandu-se purtata de umbrela. Poate va ajung intr-un loc mai frumos...
...O umbrela mare aboara spre sosea. Trage dupa ea o papusa. Nu, o fetita! Toti trecatorii privesc neputinciosi cum trupul mic de vata dispare sub rotile mariale betonierei. Se aude un scartait si... Atat. Toata lumea se departeaza rapid de locul acela. Nimeni nu vrea sa fie invinuita de ceva!
Statuia de marmura
Se afla acolo de parca o vesnicie. Statuia de marmura alba a tanarului cu privire blanda… In fiecare seara, razele sangerii ale soarelui dezmierdau piatra rece, mangaind fiecare curba a trupului perfect. Ochii buni, buzele dulci, parul rebel, cu cateva suvite rasfirate pe frunte... Parea un inger inlantuit. Un suflet ascuns intr-o cusca rece, sortit sa fie singur pe vecie.
Tot timpul, oamenii treceau in graba pe langa statuie. Pentru ei era un lucru obisnuit. Fiecare il vedea, insa niciunul nu parea sa il observe. Pentru ei, baiatul nu era decat o bucata de piatra.
Dar nu, el era mai mult de-atat:spiritul pazitor ce ingrijea biblioteca, cel ce cunostea povestea fiecarei fete care, cu inima franta, nu gasea pe nimeni altcineva sa o asculte. El infrunta in fiecare an ploi si ninsori pentru ca, desi nimeni nu-si dadea seama cu adevarat, statuia de marmura schimbase tuturor viata. Fiecaruia dintre ei, nevazatorii, li s-a aratat macar odata in vis, povatuindu-i.
...Deci poate ca nu e gresit sa cred ca e un inger...
Oras in ploaie
Ploua... Oameni alearga nervosi printre balti murdare. O fetita cu umbrela mare incearca sa se-mpotriveasca vantului. Bratele ei mici strang cu putere manerul de metal. Flecurile pantofiorilor cu toc mic aluneca incet pe asfalt. Nu o ajuta prea mult. Copila e uda din cap pana-n picioare. Ar vrea sa dea drumul umbrelei, dar stie ca mama o sa se-nfurie. Inca mai are vanatai de data trecuta. Ochii mari ii sunt plini de lacrimi. Si-i sterge cu maneca, lasandu-se purtata de umbrela. Poate va ajung intr-un loc mai frumos...
...O umbrela mare aboara spre sosea. Trage dupa ea o papusa. Nu, o fetita! Toti trecatorii privesc neputinciosi cum trupul mic de vata dispare sub rotile mariale betonierei. Se aude un scartait si... Atat. Toata lumea se departeaza rapid de locul acela. Nimeni nu vrea sa fie invinuita de ceva!