Dragoste si datorie-made by ellamanu and Nana-Ren

[ellamanu]

Nu detinem nici un personaj din manga/anime-ul Naruto si nu facem profit de pe urma personajelor sau intamplarilor lor.

Acum am facut acest fic, impreuna cu sysu meu, Nana-Ren si trebuie sa va avertizam de la inceput ca in fic, sunt doua pareri. Eu sunt Naruto si voi scrie din persperctiva lui si sysu meu este Hinata si v-a scrie din perspectiva ei. Vom posta cu randul si daca apar cumva scene hentai sau scene de violente extrema, vom pune limita de +18 sau +16, dar asta vom anunta din timp, adica la inceputul cap :D
Acum primul capitol v-a fi pus din pespectiva lui naruto :-"

Toate au un început


- Si sa vezi Naruto, tipul mai avea tupeul sa mă pipăie pe fund, îmi spune Hinata, artista al căruia eram impresar.
Stăteam cu chipul ascuns in palme. Creierul meu era ghiveci pentru aceasta discuţie inutila pe care o aveam cu tânăra de 22 de ani. Parul ii era tăiat in spate pana la omoplaţi si in fata nişte suvite lungi, pana aproape de sold - trebuia sa fie invers, dupa parerea mea, dar mă rog - de culoarea abanosului, dar cu reflexii de mov la lumina si in partea stânga avea o suvita argintie, iar prima data am crezut ca imbatranise. Ochii indigo, căutau ceva prin geanta de piele si in clipa următoare aud un tac, urmat de nişte pufăieli. Mi-am ridicat fata si o vad ca fumează. Dracu sa le cânte de tigari si cine le-a inventat. Încerc sa ignor fumul si mirosul „incantator” de tigare si ii privesc ţinuta. Era una cu care nu prea eram de acord. Purta un sutien negru, care ii ţinea in frâu sâni mari naturali – nu am lăsat-o sa-si facă operaţii estetice – si peste un tricou-plasa negru si o geaca din piele, neagra. Parca s-ar duce la înmormântare nu alta… Pe ea avea o fusta mini, din piele, strânsa pe fundul bombat si o pereche de ciorapi, tip plasa si in picioare avea cizme negre, pana la genunchi si strâmte pe picior, cu talpa groasa. Pe degete avea numai inele din argint, gen verigheta. Buzele roşi, apetisante, trăgeau cu lăcomie din tigare. Ochii ei erau scoşi in evidenta de creionul dermatograf in exces, negru si rimel de aceeaşi culoare. Prin urechi, avea cel puţin vreo 5 sau 6 cercei si un pierce pe buza inferioara, in mijlocul ei. Măcar nu avea tatuaje, ca alea chiar le uram.
- Naruto, o aud cum mă striga si eu îmi mut privirea de la hainele ei, pe abdomenul perfect apoi pe chipul ei.
- Ce-i Hinata? O întreb, oboseala si plictiseala văzându-se pe chipul meu.
- Când avem următorul concert? Ma întreba, stingând mucul de tigare in scrumiera de pe biroul meu.
- Te anunţ eu, când este, dar nu cred ca v-a fi saptamana asta, spun ridicându-mă de pe scaun si mă duc la fereastra mare a biroului meu.
- Bine, eu am plecat la o prezentare de moda a surorii mele, Hanabi si vezi ca iţi trimite mulţi pupici, îmi spuse bruneta si ieşi din biroul meu.
Am oftat si am început sa privesc oraşul tehnologiei de ultima generaţie, Tokyo. Priveam pierdut oamenii care trec pe strada si maşinile tunate. Închid ochii si oftez obosit. Daca nu ştiţi cine sunt, am sa mă prezint. Ma numesc Naruto Uzumaki, am 25 de ani si sunt managerul sau impresarul Hinatei Hyuuga, cea mai căutata voce din lumea internaţionala a rock-punk-ului. Eu m-am născut aici in Tokyo si am fost la liceul de muzica, la secţiunea pian-canto. Am fost in corul scolii si am luat o grămada de premii internaţionale, la concursurile de pian, dar un grav accident la mana dreapta m-a făcut sa renunţ la visul meu de a deveni un cunoscut pianist. De la acest accident, in care mi-am zdrobit mana dreapta, din cauza tatălui meu, care a dărâmat fara sa vrea dulapul pe mana mea, mama a băgat divorţul. Fiindcă tata era un om influent, mama a obţinut cam greu procesul de divorţ.
Ţin bine minte ca eu am ajuns in clasa a doispea când a avut loc prima infatisare. La balul bobocilor, am cunoscut-o pe Hinata. Pe atunci aveam numele de familie Namikaze, după tata… Lăsam asta. După bal, am fost împreuna cu frumoasa mea artista vreo luna si jumătate, pana când mama m-a luat in miez de noapte si am plecat in America, New York, la bunicii mei, din partea ei. Acolo, eram cunoscut ca Naruto Uzumaki, nume pe care l-am păstrat si azi. Am făcut facultatea de muzica si de management, paralel si am terminat cu 10 pe linie la cea de muzica si 9,99 la cealaltă. Facultatea am terminat-o la 23 de ani, iar la 24 am reantalnit-o pe Hinata care participa la concursul Superstar. Acest concurs a avut loc in Tokyo si s-a nimerit sa fiu aici, fiindcă îmi murise tata, in urma unei supradoze de droguri, si am venit la înmormântarea lui. Din prostie, pe strada m-am întâlnit cu Sasuke Uchiha, prietenul meu cel mai bun si singurul cu care am mai ţinut legătura, după ce am fugit in S.U.A. Acesta era organizator de spectacole si show-uri televizate si m-a băgat in juriu, la acest concurs. Aici am văzut-o după 7 ani, am revăzut-o pe fata aceea inocenta si mereu cu zâmbetul pe buze si optimista. Am rămas şocat, s-o vad, cu parul tăiat, cu suvite arginti prin el, machiata strident, cu cercel in buza inferioara, cu haine de piele pe ea. Arata ca o satanista, dar apoi am aflat ca este rock-punk-eritza. Ma rog. A câştigat locul I si eu m-am angajat ca impresarul ei.
Am sperat, pana acum un an, ca o sa-si amintească de micuţul ei pisoi bălai – cum mă alinta in liceu – dar acea speranţa s-a spulberat. Cum? Am întrebat-o despre liceu si etc., iar ea mi-a spus: „ Am fost cu un băiat, pe care îl chema Naruto, ca si pe tine, dar numele de familie era Namikaze, dar m-a parasit, pentru alta, care l-a luat de langa mine. Nici nu îmi amintesc cum arata sau caţi ani avea, dar ştiu ca era mai mare decât mine”, aceste cuvinte m-au făcut sa îmi ridic o sprânceana si sa-i pun întrebarea de baraj. Ce ar face, daca acest „Naruto” s-ar întoarce si s-ar duce la ea, cu gândul de a se împăca. „ Nici nu l-as baga in seama. Si in plus, pun pariu, ca acum se distrează cu vreo c**va, care ii face toata damblaua. Şti ce, nici nu-mi pasa de el si nici nu as da doua cepe pe scuzele lui”, aceste vorbe m-au împietrit si mi-au spulberat o parte din speranţa de a avea o relaţie cu ea, in afara de cea de artist si impresar…
Simt miros de tigare in biroul meu elegant. Îmi plimb privirea pe pereţii de culoarea mierii, ticsiţi de rafturi de carti, pe care le-am citit, dar majoritatea erau de psihologie, apoi urmau istoria muzicii si carti cu note si partituri de pian si după ele, carti diferite. Îmi cobor privirea la biroul meu, făcut din lemn, cu scaun din piele neagra, rotativ. Pe birou se afla laptopul, nişte hârtii, imprimanta si faxul. In dreapta si stânga lui, doua fotolii din piele neagra si foarte confortabile. Pe jos aveam laminate, dar si un covor persan, rotund si moale. Vad pe biroul meu scrumiera pusa special de secretara mea, când venea tânăra in vizita. Mereu mă certam cu ea pe tema fumatul. Îsi putea pierde vocea sau sa facă un cancer la laringe. Când o vedeam cu tigari, ochii mei albaştri ca cerul, îmi deveneau roşi, ca la taur.
- Sakura, strig la secretara mea si aceasta intra pe uşa, strâmbând din nas.
Sakura era verisoara mea primara, după mama. Parul ei roz, ca petalele de cireş, era lung pana la fund, dar acum îl avea făcut intr-un coc spaniol. Ochii verzi, ca frunzele de brad iarna, mă priveau cu compătimire. Purta o camasa alba si o fusta neagra. In picioare avea nişte pantofi negri cu toc-cui. Pe ochi avea ochelari, pe care ii folosea, ca si mine, numai la citit, scris si computer. Aceasta arunca mucul de tigare si veni langa mine, punându-si o mana calda si catifelata pe umărul meu, acoperit de o camasa, cu mâneca scurta, alba.
- Iar ti-a făcut capul calendar cu agatatul ei pe ultimele 24 de ore? Ma întreba oare cum amuzata, dar si serioasa.
- Da, dar m-am saturat sa-mi povestească tot. Ce naiba sunt? Preot? Nu cred. Am diploma in psihologie, dar asta nu înseamnă ca îmi deschid un cabinet de psihologie si pacienţii mei sa vina si sa-mi povestească despre viata lor intima, cum face Hinata, cred ca m-as duce la cei nebuni, ii spun eu, puţin revoltat de situaţie.
- Daca Itachi mi-ar fi povestit despre foste aventuri ale sale, cred ca as fi făcut Kamasutra 1001 de aventuri sau i-as fi dat cu tigaia in cap, numai sa tacă, îmi spuse rozalia si am început amândoi sa radem.
Începe deodată sa-mi vibreze mobilul in buzunarul blugilor negri. Scot de acolo un LG Cookie, roşu cu negru, si cu ecran tactil. Vad ca mă căuta Ino, surioara mea cea mica. Diferenţa dintre mine si ea, era de 18 ani. In America, mama s-a recăsătorit cu unul de 29 de ani, pe nume Deidara Yamanaka. Răspund si o aud pe Ino, cum plânge, ca nimeni nu vine s-o ia de la şcoala, fiindcă ameţitul de Deidara, era la nu ştiu ce raliu – era pilot de curse – si mama era in Paris – fiind creatoare de moda, iar eu, am rămas sa fac pe dădaca.
- Ino, eşti la şcoala? O întreb, speriat de ce i s-ar putea întâmpla intr-un oraş aşa de mare.
- Sunt in clasa, cu Kurenai-sensei. Naruto mi-e frica, îmi spuse printre sughiţuri.
- Stai acolo. In maxim 20 de minute sunt acolo, mai spun si închid telefonul.
-Sakura, eu am plecat, ii spun si bag la loc mobilul.
- Naruto, toate au un început, chiar si iubirea, dar depinde de început, îmi spuse si inca o data i se revărsa din gura înţelepciunea.
O pup pe Sakura pe frunte si îmi iau geaca de blugi neagra si ies pe uşa. Cobor pe scări de la etajul 10 si intru in parcare. Ma urc intr-un Bugatti EB 110 argintiu. Pornesc motorul si ies din parcare, indreptandu-ma cu viteza spre şcoala surorii mele. Ajung in 15 minute si alerg spre clasa ei. Trebuia sa ii mulţumesc mamei ca m-a dat la sport când eram mic. Înot, atletism si kickboxer. Intru in clasa si o salut pe Kurenai, care era deja obişnuita sa vin eu după micuţa sau sa mă duc la şedinţele cu părinţii. Practic am devenit un al doilea părinte. Ino, plângea in prima banca, de frica ca nu vin după ea.
- Ino, numai plânge ca îneci şoriceii, ii spun eu, mângâind-o pe parul galben ca aurul, prins in doua codite împletite.
Ochii surorii mele, albaştri, erau plansi. O iau in braţe si ea îsi afunda fetişoara aceea de îngeraş, in umărul meu si începu sa mă stranga cu mânutele ei, de gat, de frica, sa nu o las acolo. Ii iau rucsacul si plec cu ea din şcoala. O pun langa mine in maşina si pornim spre McDonald, unde o sa ne îndopam de hamburger si mai ştiu eu ce, dar nu îmi făceam griji ca o sa fac burta, ca in fiecare luni, miercuri si vineri, mergeam la sala cu Sasuke si fratele lui cel mare, Itachi si mai venea din când in când, Neji, fratele cel mare al Hinatei, dar pe el l-am cunoscut când a încercat sa-si bata joc de Temari, fosta iubita din clasa a zecea, care s-a mutat cu fraţii ei mai mici in Germania, dar am păstrat legătura… Eram atent si la traficul infernal, dar si la Ino, care îmi povestea ce a făcut azi, 6 ore la şcoala. Cum a luat un 10 pentru ca a ştiut tabla înmulţirii – nici eu nu o ştiu bine – de la A la Z si cum a invatat la ora de dans, pasul de cha-cha si vrea sa-l exerseze cu mine.
- Nu ti-ai ales partenerul potrivit pentru dans, ii spun eu, oprind in fata fast-food-ului.
- De ce? Ma întreba, privindu-mă foarte curioasa.
- Fiindcă am doua picioare stângi si la bloc nu poţi sa sari, cum faci cu mama acasă, ii dau răspunsul in timp ce o dezlegam de centura.
- Dar ai putut sa faci kickboxer, înot si atletism, mă bloca cea mica, lasandu-ma in pana de minciuna asa ca am tăcut.
Ieşim din maşina si intram in fast-food pentru a manca, ca eu nu prea mă omor cu gătitul – chiar daca ştiu sa gătesc orice, sau mă rog – mai mult mâncam la Sakura, la mama sau in oraş si găteam doar duminica , când venea Ino sa stea cu mine, o zi întreaga. După ce ne-am aşezat la masa, Ino începu sa-mi povestească in continuare, in timp ce eu o ascultam captivat, fiindcă îmi era mai uşor s-o ascult pe Ino in continuu 3-4 ore, decât pe Hinata doua ore. Dar Sakura cum ai spus, toate au un început…