Teh`s oneshots

[Better Off Alone]

A trecut mult timp de când nu ţi-am mai lăsat reply-uri la one-shot-uri şi îmi cer scuze pentru asta. Ba am fost prinsă cu teze şi teste şi alte porcării legate de şcoală, ba am fost bolnavă ( ştii că am o fire destul de bolnăvicioasă şi imunitatea varză, iar mai ales acum, că e iarnă, răcesc imediat - până şi la teza la info am fost chit că aveam febră şi se învârtea camera cu mine ). Dar nu vreau să te plictisesc cu detaliile astea inutile. Îmi cer scuze doar că nu am trecut mai devreme. Am să îţi las părerea la ultimele două lucrări - sper ca astfel să mă revanşez cât de cât.

Deci chiar se vede că e scrisă cu dedicaţie. Cherie trebuie să fie foarte mândră, dar aici sunt doar subiectivă. Oricum este o lucrare briliantă şi mi-a fost chiar dor să citesc ceva scris de tine, iar one-shot-ul acesta mi-a stâpânit toată pofta. Deci chiar nu am cuvinte pein care să îţi spun cât de mult mi-a plăcut. La sfârşit mi-au dat şi lacrimile. Am rămas fără cuvinte. Genial, de-a dreptul genial.
Sinceră să fiu, nu m-a deranjat deloc lipsa titlului. Am fost mult prea absorbită în lectură ca să îmi mai pese. Într-un fel parcă e mai bine aşa, fără niciun titlu. Vreau să spun că începutul e mult prea bun ca să mai aibă nevoie de vreun intermediar - ca să spun aşa. Întrebarea din incipit te captează încă din prima secundă şi te face să te desprinzi de lucrurile din jur şi să acorzi atenţie doar textului. Direct, la subiect şi foarte sugestiv. Cel puţin eu mi-am dat seama încă de cum am citit întrebarea că va fi ceva - pe lângă faptul că va fi foarte bun, doar e scris de tine şi mă aşteptam la asta încă dinainte să citesc - cu adevărat emoţionant şi de o sensibilitate aparte.
Momentul întâlnirii a fost foarte bine ales. Deşi Radu e un bou şi jumătate şi mă enerva la culme, protagonista mi-a atras atenţia. Săraca, ea era prinsă la mijloc doar pentru că a încercat să salveze biata pisicuţă. Nici nu ştii ce satisfacţie deplină am avut atunci când Horia l-a pus la punct. Momentul a fost chiar dulce ( ştiu că sună cam ciudat, dar chiar mi s-a părut dulce intervenţia lui Horia, dar aici intră în acţiune subiectivismul ), oarecum tensionat, iar salvatorul a dat dovadă de curaj şi , bineînţeles, l-am adorat în acele momente. Absolut perfect.
Pasajele următoare mi-au întărit convingerea că citesc o drama. Mă aşteptam ca el să moară, dar asta nu m-a oprit să nu vărs două lacrimi. Pur şi simplu ai descris mult prea bine sentimentele şi întâmplările. La fel ca de obicei, ce-i drept, dar tot impresionant rămâne. Nu ştiu dacă ţi-am mai spus, dar ai o manieră de a scrie care pe lângă faptul că te face să o adori şi să reciteşti la infinit anumite fragmente, cuvinte, fraze, e mereu de partea inovării. Nu poţi să te plictiseşti când citeşti ceva scris de tine, eşti genială şi nu exagerez deloc. Pur şi simplu tot ce scrii tu e de calitate superioară. Ai talent şi ştii cum să ţi-l foloseşti.
Revenind la one-shot, mi s-a părut extrem de dulce şi faza cu buchetul de flori. Foarte bine aleasă şi aceasta. Şi faptul că a condus-o de fiecare dată la liceu şi toată grija pe care i-a purtat-o nu numai că denotă iubirea lui imensă pentru ea, dar arată şi ce persoană minunată este el. Dulce, galant, curtenitor, un adevărat gentilom. Nu ai cum să nu îl adori.
Sentimentele fetei au fost atât de bine conturate şi transpuse în scris încât le-am putut simţi. Fiecare stare, fiecare gând, tristeţea, neputinţa, negarea, toate acestea au fost evidenţiate fără cusur. Ca de obicei.
Mi-au plăcut extrem de mult ultimele trei fragmente. Negarea morţii lui, confuzia, oarecum disperarea, neputinţa şi dragostea uriaşă. Toate acestea m-au impresionat - aici am început să plâng. Am compătimit-o pe ea, iar pentru el am avut o mare stimă, o mare admiraţie pentru forţa şi intensitatea şi profunzimea cu care trăia şi se bucura de viaţă. Un comportament de apreciat. Un model, dacă îl pot numi aşa.
Cât despre final, ei bine, nu cred că ai fi putut încheia mai bine decât ai făcut-o. Acea afirmaţie a iubirii ei a fost foarte bine pusă acolo şi având în vedere faptul că nu a mai spus asta, acel simplu Te iubesc a intesificat trăirile fetei şi suferinţa ei. Impresionant, profund, tragic, intens, emoţionant, de o sensibilitate ce te impresionează până la lacrimi. Lucrarea asta este genială. Felicitările mele sincere şi tot respectul în faţa ta.

Revin cu un edit mai târziu să termin şi comentariul de la ultima lucrare.
Edit:
Bun, am revenit. Am citit şi ultima lucrare şi e... Uau. Chiar nu am cuvinte. O lume dură, plină de suferinţe, de depresii, nenorociri, nedreptăţi, fapte şi caractere ale personajelor duse la extrem. Dur, foarte dur. Şi când spun asta nu mă refer la cuvintele folosite ci la idee în sine şi felul în care ai conturat-o, ai scris-o. Foarte diferită de precedenta, dar acest lucru nu mă face să constat - din nou - cu câtă uşurinţă poţi schimba registrul şi cât de bine abordezi fiecare temă, ca să nu mai spun că ai nişte idei foarte bune. Aceeaşi realitate tu o transpui în mii de perspective, fiecare specială, înduioşătoare sau surprinzătoare, dar mai ales reală. Pentru că, în cele din urmă, toate lucrările tale surprind realitatea sub diferite unghiuri. Şi te descurci de fiecare dată excepţional. O altă calitate de a ta.
Nici această lucrare nu are titlu, dar nici aici nu mă deranjează. La fel ca la precedenta, titlul nici măcar nu îşi are locul. Nu este nevoie de el când începutul - cât se poate de direct - e atât de bun, de fermecător. Frapant de-a dreptul.
Şi din nou, încă din primele propoziţii mă aşteptam la o drama, la o nenorocire, dar aici chiar am rămas fără cuvinte. Nicidecum nu mă aşteptam la ce ai scris tu acolo. Am fost surprinsă, nici nu mă gândeam la întorsăturile pe care avea să le ia one-shot-ul.
Scrisoarea fetei a fost cu adevărat înduioşătoare. Se vede clar suferinţa ei, dar şi tăria de caracter pe care o afişa. O fire puternică, hotărâtă, ce nu se abate din drumul său. Şi în ciuda situaţiei precare în care se afla privea înainte, nu s-a dat bătută, nu s-a plâns. O luptătoare. O adevărată luptătoare.
Grija pemanentă pentru Marcel, puterea ei de a pleca, de a-l părăsi cu toate că ţinea la el, de fapt a plecat tocmai din acea cauza denotă maturitate şi chiar responsabilitate şi luciditate chit că nu era tocmai sănătoasă mental. Dar cel mai mult m-a impresionat faptul că nu şi-a amintit numele şi s-a semnat drept "x" afirmând că nu are nume. A fost partea care chiar m-a marcat. A avut cel mai mare efect asupra mea. Foarte dur.
Şocantă a fost şi continuarea. Chiar nu mă aşteptam ca Marcel să fi fost cel care a adus-o de fapt pe Julie în starea în care era. Dacă la început îl compătimeam nu pot spune că mi-am păstrat părerea relativ bună despre el. Să o drogheze şi să o ţină pe propria lui soră lângă el din simplu egoism prost întemeiat, să o distrugă şi să o aducă în pragul morţii doar pentru că nu dorea ca ea să îl părăsească, voia să o ţină lângă el cu orice preţ. De această dată preţul a fost mult prea mare.
Dar a fost dureros momentul morţii lui Julie când ea şi-a amintit cine e şi dorind să se întoarcă la fratele ei este izbită din plin de o maşină, viaţa fiindu-i curmată în cel mai urât mod posibil. Aş îndrăzni să o numesc victimă, dar atitudinea ei de învingătoare nu mă lasă. Într-adevăr un personaj puternic.
Sfârşitul a fost foarte bine ales. Suferinţa băiatului te mişcă şi chiar ascunde oarecum culpabilitatea lui - adică, cel puţin eu nu l-am mai învinuit chiar atât de tare.
Refuzul de a merge la morgă, tristeţea copleşitoare, dispreţul faţă de sine, dorinţa de a se sinucide. Cu adevărat cutremurător.
Felicitările mele. Eşti genială !!!

Spor la scris şi multă imaginaţie >:D<
Mai astept şi alte lucrări.
Multă baftă ! >:D<