Cand demonul prinde aripi

[Irukandji]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

Bun....mi-am facut si eu curaj sa postez un fic. Sper din tot sufletul sa va placa si sa fiti blanzi caci sunt destul de usor de doborat si se poate numi primul meu fic ( la celalalt am renuntat dupa 2 capitole :D ). O sa postez destul de rar ca prioritatea mea nr.1 e parodia :D.

Prolog

Bun venit in viata mea. O viata plina de dezamagiri si lacrimi. Numele meu e Pearl. Da, e un nume stupid, dar nu e vina mea ca parintii mei au fost lipsiti de inspiratie. Parul meu e brunet ca intunericul noptii si ochii ii am rosii ca cele mai adanci focuri ale iadului. Sunt destul de inalta pentru varsta mea. Am 14 ani dar deja am cunoscut suferinta. Parintii mei au murit acum noua ani, iar eu am fost adusa la acest internat insipid si plictisitor. Sincer, nu prea mi-a pasat ca nu ii mai am. Nici cand erau in viata nu le simteam prezenta. Erau tot timpul foarte ocupati cu munca iar pe mine ma lasau cu o doica. Insa am fost devastata cand am ajuns la internat. Era cu totul alta lume. Dar cu timpul m-am obisnuit. Nu am prieteni dar nici nu am incercat vreodata sa imi fac. Relatiile de acest gen sunt inutile dupa parerea mea. Eu sunt si mereu voi fi independenta.
Internatul este format din doua corpuri. In primul sunt dormitoarele, niste camere micute si inghesuite, cu trei paturi de o persoana si un birou lung, din cel mai dur lemn de stejar, iar in cel de-al doilea corp sunt salile de clasa, de asemenea mici, luminate slab si cu cel mai ieftin mobilier posibil. Cel mai rau e ca trebuie sa purtam uniforma. O urasc. E total lipsita de imaginatie. O camasa alba si o pereche de pantaloni de stofa gri. Cat de sec. Se vede ca a conceput-o directorul. Omul ala e mai plictisitor ca o testoasa constipata. Nu zambeste niciodata. Cu siguranta a creat uniforma asta ca sa nu ramana singurul imbracat plictisitor.
Dormitorul meu e la etajul doi si desi sunt trei paturi suntem doar doua in camera. Colega mea Ami, e o fata prietenoasa ( poate chiar prea prietenoasa, se lipeste de toata lumea ca un scai ), cu parul auriu ca razele calde ale purului soare si ochii ei au cea mai banala nuanta de caprui din cate am vazut. E mai mare decat mine cu un an insa e cu cativa centimetri mai scunda. Cred ca fata asta e cea mai enervanta persoana din internat, chiar mai rau decat testoasa aia de director. Vorbeste mult si total ineficient. Toata ziua trancane numai despre moda, haine, baieti…bla…bla… numai chestii superficiale si insipide. De cand stau cu ea cred ca mi sa facut capul patrat.
Eu sunt o fire mai retrasa si tacuta, asa ca pot spune ca persoanele astea deschise si lipicioase ma calca pe nervi. Daca parintii mei nu ar fi murit nu as mai fi fost nevoita sa stau printre atatia oameni enervanti si plictisitori. Dar nu pot stii niciodata cum ar fi avut sa fie viata alaturi de ei, insa primii cinci ani mi-au dat o oarecare idee…Dar m-am abatut prea mult de la subiect, asa ca sa revenim la fapte.
Stau pe locul meu obisnuit din mica si banala mea clasa, la ora de istorie. Profesorul asta poate vorbii despre un singur subiect zece ore fara pauza apoi gaseste altul si isi continua maratonul de zece ore. E o gura sparta chiar mai mare decat Ami, daca asta e posibil. In timp ce el vorbea acolo singur, colegii mei isi trimiteau in disperare biletele. Eu, ca de obicei stau si privesc in gol, caci eu nu vorbeam niciodata cu nimeni, deci nimeni nu avea de ce sa imi trimita un biletel. La un momentdat ma nimereste unul in cap si desi nu ma durea deloc am zis usor un “Au”, apoi mi-am intors privirea spre locul in care mica bucatica de hartie cazuse. Eu niciodata nu mai primisem biletele.
Ma aplec incet si il ridic de pe jos, apoi incep sa despaturesc hartia. Cand vad mesajul scot un mic tipat inabusit in timp ce dau drumul biletelului sa cada la podea. In general nu ma sperii usor insa nu ma asteptam la asta.


Sper sa va placa. Astept commuri. Ja Ne!!
Ps. Daca ati venit pentru romance puteti sa mai cautati pt ca aici nu va fi deloc :P.