Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

News

#3
CFR Cluj i-a luat titlul lui Becali

Titlul de campioană a României se întoarce după 17 ani în provincie. “U” Cluj, UTA, Dacia Mioveni şi Ceahlăul au retrogradat.

CFR Cluj a avut nevoie de o lovitură de la 11 m pentru a învinge ultima clasată din Liga I, victoria la limită într-un meci apropiat de ce se întâmplă în ligile inferioare fiind însă suficientă pentru obţinerea titlului de campioni, recompensat în acest an cu calificarea directă în grupele Ligii Campionilor.

La 22 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor, Steaua a învins la scor pe Gloria Buzău, 5-0, însă ploaia de goluri nu i-a ajutat pe bucureşteni decât să rămână în trena clujenilor, care duc trofeul în provincie după o pauză de 17 ani. Este primul pentru ardeleni în istoria de 100 de ani a clubului.

Dacă meciul de la Cluj s-a disputat pe muchie de cuţit, “U” având ocazii de gol chiar şi după ce a evoluat în inferioritate numerică, în Ghencea, steliştii au făcut mai multe sprinturi spre banca de rezerve, pentru a afla scorul de la adversari decât spre poarta buzoienilor, jenaţi la rândul lor când se trezeau singuri în faţa porţii lui Zapata.

Sursă : Cotidianul.ro



Becali ar putea fi condamnat la 12 ani de închisoare

Gigi Becali riscă o pedeapsă de 12 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat în doasarul de dare de mită, spune avocatul său, Cătălin Dancu. Patronul echipei Steaua se va prezenta la DNA, săptămîna viitoare, deşi a fost citat pentru joi, la ora 15.00.

Se pare că în acest dosar sunt anchetate patru persoane, printre care Gigi Becali şi asociatul său, Teia Sponte, dar şi un jucător de la Universitatea Cluj. Ancheta DNA ar fi pornit de la un autodenunţ făcut de o persoană din cadrul echipei ardelene.

Cinci persoane apropiate lui Gigi Becali au fost reţinute de DNA după ce au fost surprinse cu 1.7 milioane de euro asupra lor, bani destinaţi premieri jucătorilor de la U Cluj dacă ar fi reuşit să scoată cel puţin un punct din meciul cu CFR, rezultat care ar fi adus titlul în Ghencea.

Gigi Becali s-a apărat şi a declarat că banii urmau să intre într-o tranzacţie imobiliară.

Sursă : NewsIn



Becali: "Da, l-am sunat pe Goga ca să-i spun să joace bine!"

Gigi Becali a confirmat la Realitatea TV că l-a contactat pe atacantul lui U Cluj, Dorin Goga, înaintea partidei decisive cu CFR.

"Da, l-am sunat pe Goga înainte de meci şi i-am zis că îl iau la Steaua dacă va juca bine cu CFR-ul. Normal că i-am propus să joace bine, că dacă juca prost, de ce l-aş mai fi luat la Steaua? Cred că au aflat cei de la CFR de acest lucru şi l-au pus să declare ce a declarat. Nişte turnători ordinari", a acuzat Becali.

Sursă : GSP
[center]If you f**k with me, you get burned Smile

Bleach România | Sannins - traduceri manga

[Imagine: webmaster.png]
[/center]



Răspunsuri în acest subiect
News - de ady_x - 21-03-2008, 01:12 PM
RE: News - de Johnny D - 16-04-2008, 06:44 AM
RE: News - de ady_x - 08-05-2008, 05:57 PM
RE: News - de ady_x - 16-08-2008, 06:26 AM
RE: News - de WhiteSnake - 18-08-2008, 05:54 AM
RE: News - de Games Master - 27-08-2008, 09:57 PM
RE: News - de WhiteSnake - 28-08-2008, 12:08 AM
RE: News - de Games Master - 28-08-2008, 08:32 AM
RE: News - de WhiteSnake - 29-08-2008, 05:31 AM


Utilizatori care citesc acest subiect:
4 Vizitator(i)