13-02-2010, 04:22 PM
Bună :X Mulţumesc enorrrm <3 de comentarii aprecieri şi tot restul. Mă ucur că aţi continuat să citiţi ... ahh cred că v-aţi săturat voi de câte ori v-am mulţumit but :)) merci again <3
Hmm, am venit cu 23 dar nu mi-a ieÅŸit aÅŸa de bine, sau mie aÅŸa mi se pare...
Lectură plăcută!
[center]Capitolul Douăzeci şi Trei[/center]
Primele zile au trecut destul de repede. Am vrut să îmi mai schimb câteva lucruri în dormitor şi să mai adaug altele, pentru a-mi pune amprenta. Nu am recunoscut că îmi plăcea într-adevăr camera, pentru că asta ar fi însemnat să cedez în faţa Lilianei.
Iar acest lucru nu avea să se întâmple atâta vreme cât mai gândeam. Nu urma să mă învingă ea, nici într-o mie de ani. De fapt, nici nu părea să încerce. Îmi zâmbea într-una şi se comporta cu mine destul de dulce. Deşi eu nu o făceam, o tratam cu dispreţ şi îi răspundeam urât de fiecare dată. Juca teatru. Nu avea cum să fie atât de drăguţă cu copilul altei femei şi al soţului ei actual.
Am aflat întâmplător, cum îi mergea gura într-una, că ea şi tata se căsătoriseră pe cale legală. Mă aşteptasem la acest lucru. Nu a menţionat nimic de niciun copil şi nici eu nu am întrebat. Nu aveam chef să aflu, dacă vroia să ştiu ceva, îmi zicea. Şi plus că de abia vroiam să o ascult. Ea era casnică, tata avea un salariu foarte mare aşa că îi permitea să stea acasă. Nu că m-ar fi deranjat, şi mama făcuse acelaşi lucru – pentru a mă creşte pe mine şi fratele meu. Ştiam că nu îi plăcea să stea toată ziua, şi asta s-a remediat când a rămas singură şi părăsită de părintele meu. Atunci începuse să lucreze şi era fericită.
Dacă îmi aminteam eu bine, niciodată nu plânsese pentru că fusese abandonată. Nu în faţa mea. Şi mereu îmi spunea cuvinte încurajatoare. O iubeam enorm. Astfel, cum puteam eu să arăt afecţiune pentru această intrusă? Asta era. Nu o doream , nu o respectam şi nu aveam pic de sentimente bune faţă de ea. Nu trebuia; altfel îmi trădam eu propria mamă.
Şi totuşi, câtă vreme am mers la cumpărături şi cât mi-a arătat oraşul, m-am distrat. Nu ştiu cum s-a întâmplat acest lucru dar avea gusturi bune şi nu era o încuiată. Pentru mai multe momente nu am mai luat în seamă cine era cu adevărat. Când ajungeam acasă, totul se schimba. Îmi aminteam iar de ce mă aflu acolo şi cine era ea cu adevărat.
Am vorbit o grămadă de timp la telefon cu toţi prietenii mei, în special Aura. De câteva ori cu Cristi şi cu Ana ( aici nu am avut de ales ) şi bineînţeles cu mama. Îmi achiziţionasem nişte haine noi şi îmi cumpărasem uniforma. Nu aveam voie să mergem îmbrăcaţi aşa cum vroiam în liceul meu, pentru că ţineau mult la imagine. Am aflat ulterior că era doar un aspect, în rest era o harababură totală în liceu.
Distracţie, aşa cum o numeau mulţi. Aceste informaţii mi-au fost aduse de Iulia, vecina mea. Ea era în primul an de liceu, şi mergeam în acelaşi loc. Mai avea un frate, Georgian . Însă acesta era la facultate şi nu prea îl vedeam. Revenind la Iulia, era o fată de înălţime medie, slăbuţă, cu părul scurt vopsit roşcat şi nişte ochi verzi închişi foarte drăguţi. Era genul de persoană care adora bârfa, aşa că îmi spusese tot felul de lucruri despre orice şi oricine. Eu am evitat să îi vorbesc prea multe, cum avea o gură foarte mare. Dar s-a dovedit a fi foarte de gaşcă atunci când veneam de la magazin şi mi s-a rupt o pungă nenorocită. A venit imediat să mă ajute cu un zâmbet larg şi spunându-mi că şi ei i se mai întâmplă.
Per ansamblu, acest cartier era destul de ok. Majoritatea persoanelor pe această stradă locuiau la casă, dar dacă mergeai prin împrejurimi ai fi găsit o mulţime de blocuri. Cred că îmi era dor de apartamentul din fostul meu oraş. Însă trecusem eu şi peste acest lucru. Mai ales că nu îl văzusem prea des pe tata în ultimele zile. Fusese ocupat; iar eu chiar nu aveam chef să îi văd mutra.
Aşa de repede a sosit şi ziua de luni când a trebuit să mă trezesc la ora şapte, foarte enervant. Mă obişnuisem deja să dorm mai mult. Însă chiar atunci când am vrut să îmi bag capul sub cearceaf, cineva a bătut la uşă şi a intrat.
- Mirabela, micul dejun e gata imediat. Să te scoli, bine?
A dracului de treabă. Am deschis ochii şi m-am uitat la ea, încă somnoroasă.
- Vreau să dorm.
Am zis cu jumătate de gură şi m-am aruncat înapoi în pernă. Blonda s-a apropiat de mine şi chiar înainte să realizez m-a sărutat pe frunte. Am deschis pleaopele instantaneu.
- Te aştept la bucătărie.
Ce fusese asta?
Mi-a trebuit ceva timp să analizez toată această întâmplare. Avea o faţă atât de „ dulce†şi binevoitoare când făcuse acest gest. De ce? Nu o puteam înţelege pe această femeie. Mereu se purta atât de bine cu mine iar eu o tratam ca dracu. Mă enerva. De ce făcea aşa? Eu vroiam doar să mă lupt cu ea şi să îi arăt care este locul ei. Nu era amuzant dacă nu depunea nici măcar cea mai mică rezistenţă.
Indignată, m-am ridicat din pat şi am făcut un duş rapid. Mi-am aruncat privirea pe fereastră şi am văzut că era o dimineaţă ok, nu prea răcoroasă. Vremea era clar mai caldă aici decât era în oraşul în care locuisem anterior.
Mi-am tras pe mine fusta neagră ce nu era nici foarte lungă dar nici scurtă (nu ajungea până la genunchi ), cămaşa albă, prostia de cravată albastră şi sacoul de aceaşi culoare ca şi fusta, apoi m-am privit în oglindă
Nu arăta rău deloc, mai ales că aveam impresia că îmi mai crescuseră puţin sânii. Părul mi-l lăsasem desprins şi desigur că nu renunţasem la pierce.
Deşi tata făcuse o grămadă de crize pe tema aceasta, Liliana nu îmi comentase nimic. Atât îi trebuia; eu aveam nevoie de asta ca să ripostez. Doar să îndrăznească.
Şosetele albe se potriveau cu restul ţinutei şi eu am decis să mă încalţ cu o pereche de adidaşi . Mda, ţinuta mea cu încălţăminte sport ? De fapt erau un model numai potrivit pentru ceea ce purtam eu, mai ales că eru albi cu albastru. Şi nu mă deranja dacă toţi mă credeau o ciudată.
După ce am mâncat, am decis să fug spre noua mea şcoală.
- Pa!
Am strigat veselă.
- Pa-pa!
Mi-a răspuns blonda cu un zâmbet larg pe buze. Am decis să îl ignor şi am ieşit în fugă. Era destul de târziu, dar am ajuns la timp la destinaţie. Am mers la cancelarie şi am observat-o pe doamna directoare. O cunoscusem zilele trecute când venisem cu tata. Să zicem că a fost uşor să fiu transferată aici, pentru că eram un copil bogat în situaţia asta. Ştiu că suna ca dracu dar asta mă făcea unul din snobi. Nu avusesem asta în celălalt liceu şi nici nu îmi doream. Mă doare direct în fund de banii lui taică-meu; dar, conducerii acestei şcoli îi pasă.
- Mirabela! Bună, o să te conduc la noua ta clasă!
Ce veselie. Ura! Era o femeie de vreo patruzeci şi cinci de ani, brunetă cu părul lung. Purta ochelari. Nimic interesant, mai ales că era şi cam grasă. Oh, scuzele mele . Sau nu .
- Ah, bună dimineaţa. Nu este nevoie doamnă, ştiu unde e clasa.
Am zâmbit şi am dat să plec dar am fost anunţată că voi merge odată cu profesorul ce avea acum oră la clasa a zecea E ( filologie ) . Nu am protestat.
Aveam franceză, după câte se pare. Un bărbat cu mustaţă, înalt, în costum. În fine, nu ţi-ai fi imaginat că predă franceză ci mai degrabă teroare.
- Bună dimineaţa!
A strigat profu’ iar eu l-am urmat . Fruntea sus, stând dreaptă, mers graţios, atitudine arogantă. Desigur că aveam nevoie de ele în acest moment. Am privit spre noii mei colegi. Şi fete şi băieţi, interesant.
- Ia un loc acolo.
M-a anunţat plictisit arătându-mi cu degetul spre o bancă din spatele clasei. Penultima. Şi oh, minunat! Aveam un coleg băiat. M-am aşezat fără prea multă bătaie de cap şi mi-am scos un caiet. Ştiam ce orar aveam azi şi îmi luasem şi manualele.
Un cretin şi proful acesta căci nici măcar nu mă pusese să mă prezint, iar cât despre oră - extrem de plictisitoare. Mai mult ne vorbise despre Franţa, şi toţi ceilalţi dormeau. Eu m-am uitat pe fereastră, pe deasupra capului colegului meu de bancă. Cred că era în lumea viselor.
M-am simţit bine când a sunat prostia aia de sonerie ce anunţa pauza. Ne-a dat o temă de tot căcatul şi s-a tirat din clasă. Şi atunci , zbang. Toată lumea pe mine.
Mi-am dat ochii peste cap şi m-am ridicat din bancă. Am zâmbit fermecător.
- Eu sunt Andrei Mirabela. Îmi puteţi spune Ela.
- Uau ! Ce nume drăguţ.
A adăugat una din fete. Înaltă, bine făcută dacă m-ai întreba pe mine, roşcată.. Nimic special. Avea tonul ironic.
- Desigur.
Am răspuns indiferentă şi m-am pregătit să ies din clasă, nu aveam chef de idioţii ăştia. Prima zi şi deja mă enervau. Atunci când am vrut să ies cineva a intrat pe uşă şi ne-am ciocnit.
- Ce dracu!
A scos acesta destul de tare , aproape ţipat iar eu m-am încruntat. Era clar mai înalt decât mine . Nu era genul plin de muşchi, avea faţa albă, părul tuns scurt şi blond. Ochii săi erau verzi.
- Vezi pe unde mergi.
Am zis îngâmfată şi am fost pregătită să ies. Când m-au auzit vorbind , ceilalţi deja făcuseră feţe gen : care-i problema ei? Nu ştie cine e ăsta?
Ah, probabil asta însemna că nu trebuia să îl înfrunt? Da, sigur.
- Tu ar trebui să faci asta. Ai intrat în mine.
Vocea lui era la fel de ridicată şi părea nervos, cu sprâncenele încruntate. Dar şi eu eram la fel. Am început să râd.
- Dacă tu ai o problemă şi nu vrei s-o recunoşti, asta nu-i treaba mea tipule. Acum, dă-te din calea mea.
Asta l-a făcut să chicotească.
- Nu vreau.
Ei bine, cum doreÅŸti.
M-am năpustit asupra lui şi i-am tras un genunchi între picioare . De-ajuns cât să îi distrag atenţia şi să plec din sală.
Ce idiot. Prima mea zi aici şi deja mă plictisisem de moarte. Sau asta am crezut până ce am zărit holul. Vai, fosta mea şcoală era zero pe lângă asta.
Harababură totală.
Toată lumea fugea sau ţipa, sau vorbea. Orice dar numai linişte nu era. Profesorii zburau printre elevi de parcă era ceva obişnuit gălăgia asta. Îmi plăcea aici. M-am apropiat de o fereastră, aveam clasa la etajul doi. Afară se înnorase, iar eu chiar sperasem să fie cald toată ziua.
Înainte să îmi dau seama, în spatele meu a apărut cineva. Când m-am întors, l-am zărit pe băiatul dinainte.
Mi-am dat ochii peste cap şi am vrut să plec din calea lui. Însă, acesta m-a prins de braţ şi m-a tras spre el.
- Dă-mi drumul , dobitocule!
M-am răstit la acesta nervoasă. Destul cât să îi provoc râsul. Şi-a apropiat chipul de al meu şi m-a sărutat. Oh, de parcă nu era de-ajuns că îmi atingea gura, şi-a introdus şi limba pentru a o atinge pe a mea. Şi a continuat acest sărut, dar eu nu am stat cuminte de parcă nimic nu se întâmpla. L-am muşcat de limbă până ce mi-a dat drumul. L-am împins.
- Acum că ţi-ai satisfăcut nevoile animalice, dispari.
Am plecat de acolo şi nu i-am mai arătat nicio urmă de disperare. Deşi eram furioasă de muream, nu trebuia să îi dau de înţeles acest lucru. Am văzut-o pe Iulia ce a venit la mine şi m-a îmbrăţişat.
- Ce-a fost aia?
Mi-a ÅŸoptit repede.
- Aa, pupicul ăla? E de bun venit mă.
Am chicotit şi aceasta m-a privit suspicioasă.
- Ciudat!
Am dat din umeri.
- De ce?
Mi-a aruncat o privire sceptică.
- Tipul ăla e genul care se comportă ca un nenorocit cu fiecare fată. Nimeni nu îl vrea aproape.
A fost strigată de una din colegele ei.
- Of, tre’ să plec. Ne mai vedem. Paaa!
A fugit iar eu m-am conformat doar cu un gest, să îi fac cu mâna. M-am îndreptat înapoi în clasa mea. S-a făcut brusc linişte când am intrat, după aceasta ceilalţi au început iar să bârfească. Eu m-am dus înapoi în scaunul meu.
- Eu sunt Åžtefan, tu?
Uau, se pare că băiatul ce stătea lângă mine chiar putea vorbi! Asta da ceva extraordinar.
Eram prea furioasă pentru acest lucru, dar m-am abţinut şi am încercat să fiu sociabilă.
- Ela.
Ce altceva puteam să răspund?
Să îi analizăm trăsăturile. Părul îl avea şaten închis, ochii negri, destul de drăguţ. Dar ziceai că nu are chef de viaţă.
- De unde vii?
Chiar avea chef de conversaţii? I-am dat numele oraşului şi acesta a zâmbit.
- Se pare că de abia ai sosit şi ai ieşit în evidenţă.
L-am privit suspicioasă, pentru că zâmbetul lui era ciudat.
- Ce vrei să zici?
Mi-a făcut semn spre uşă .
Nu se poate. Da, acesta a fost primul meu gând. Trei băieţi, doar unul îl cunoşteam. Adică, ştiam cine este. Atât de aiurea. Cum se putea aşa ceva? Ceilalţi doi erau două pachete de muşchi, de înălţime medie. Iar cel din mijloc, un prinţ blond cu ochii albaştrii. Mă ţintuise cu privirea şi s-a apropiat de mine.
- Căcat!
Am zis printre dinţi înainte să ajungă. M-am ridicat în picioare.
- Mirabela, ia te uită.
Ce aiurea era ziua aceasta!
- Bună Will.
Am zis pe cel mai plictisit ton posibil. Acesta m-a luat de mână şi a încercat să mă tragă spre el. Oh da, şi el vroia să mă pupe?
Nu a mai avut timp pentru că tipul care deja îndeplinise ritualul, l-a oprit. L-a luat de guler şi l-a făcut să se depărteze. Aveau aceaşi înălţime, amândoi erau blonzi. Of , frate!
- Care-i problema ta , Mircea?
L-a asaltat William nervos. Celălalt a zâmbit superior.
- E a mea Willy dragă.
Asta punea capac , ce se întâmpla aici? Eu nu eram a nimănui! Exact când am vrut să ripostez şi să îi trimit în dracu pe amândoi, profesoara de psihologie a intrat .
- Senzaţional.
A şuşotit Ştefan când gălăgia se terminase.
- Şi ăsta e doar începutul.
Am răspuns eu veselă ascunzându-mi stresul. Asta era una dintre cele mai încărcate zile posibile.
Cum de mi se întâmpla mie aşa ceva?
Oh, Aura, sper că tu duci o zi mai liniştită decât a mea!
Hmm, am venit cu 23 dar nu mi-a ieÅŸit aÅŸa de bine, sau mie aÅŸa mi se pare...
Lectură plăcută!
[center]Capitolul Douăzeci şi Trei[/center]
Primele zile au trecut destul de repede. Am vrut să îmi mai schimb câteva lucruri în dormitor şi să mai adaug altele, pentru a-mi pune amprenta. Nu am recunoscut că îmi plăcea într-adevăr camera, pentru că asta ar fi însemnat să cedez în faţa Lilianei.
Iar acest lucru nu avea să se întâmple atâta vreme cât mai gândeam. Nu urma să mă învingă ea, nici într-o mie de ani. De fapt, nici nu părea să încerce. Îmi zâmbea într-una şi se comporta cu mine destul de dulce. Deşi eu nu o făceam, o tratam cu dispreţ şi îi răspundeam urât de fiecare dată. Juca teatru. Nu avea cum să fie atât de drăguţă cu copilul altei femei şi al soţului ei actual.
Am aflat întâmplător, cum îi mergea gura într-una, că ea şi tata se căsătoriseră pe cale legală. Mă aşteptasem la acest lucru. Nu a menţionat nimic de niciun copil şi nici eu nu am întrebat. Nu aveam chef să aflu, dacă vroia să ştiu ceva, îmi zicea. Şi plus că de abia vroiam să o ascult. Ea era casnică, tata avea un salariu foarte mare aşa că îi permitea să stea acasă. Nu că m-ar fi deranjat, şi mama făcuse acelaşi lucru – pentru a mă creşte pe mine şi fratele meu. Ştiam că nu îi plăcea să stea toată ziua, şi asta s-a remediat când a rămas singură şi părăsită de părintele meu. Atunci începuse să lucreze şi era fericită.
Dacă îmi aminteam eu bine, niciodată nu plânsese pentru că fusese abandonată. Nu în faţa mea. Şi mereu îmi spunea cuvinte încurajatoare. O iubeam enorm. Astfel, cum puteam eu să arăt afecţiune pentru această intrusă? Asta era. Nu o doream , nu o respectam şi nu aveam pic de sentimente bune faţă de ea. Nu trebuia; altfel îmi trădam eu propria mamă.
Şi totuşi, câtă vreme am mers la cumpărături şi cât mi-a arătat oraşul, m-am distrat. Nu ştiu cum s-a întâmplat acest lucru dar avea gusturi bune şi nu era o încuiată. Pentru mai multe momente nu am mai luat în seamă cine era cu adevărat. Când ajungeam acasă, totul se schimba. Îmi aminteam iar de ce mă aflu acolo şi cine era ea cu adevărat.
Am vorbit o grămadă de timp la telefon cu toţi prietenii mei, în special Aura. De câteva ori cu Cristi şi cu Ana ( aici nu am avut de ales ) şi bineînţeles cu mama. Îmi achiziţionasem nişte haine noi şi îmi cumpărasem uniforma. Nu aveam voie să mergem îmbrăcaţi aşa cum vroiam în liceul meu, pentru că ţineau mult la imagine. Am aflat ulterior că era doar un aspect, în rest era o harababură totală în liceu.
Distracţie, aşa cum o numeau mulţi. Aceste informaţii mi-au fost aduse de Iulia, vecina mea. Ea era în primul an de liceu, şi mergeam în acelaşi loc. Mai avea un frate, Georgian . Însă acesta era la facultate şi nu prea îl vedeam. Revenind la Iulia, era o fată de înălţime medie, slăbuţă, cu părul scurt vopsit roşcat şi nişte ochi verzi închişi foarte drăguţi. Era genul de persoană care adora bârfa, aşa că îmi spusese tot felul de lucruri despre orice şi oricine. Eu am evitat să îi vorbesc prea multe, cum avea o gură foarte mare. Dar s-a dovedit a fi foarte de gaşcă atunci când veneam de la magazin şi mi s-a rupt o pungă nenorocită. A venit imediat să mă ajute cu un zâmbet larg şi spunându-mi că şi ei i se mai întâmplă.
Per ansamblu, acest cartier era destul de ok. Majoritatea persoanelor pe această stradă locuiau la casă, dar dacă mergeai prin împrejurimi ai fi găsit o mulţime de blocuri. Cred că îmi era dor de apartamentul din fostul meu oraş. Însă trecusem eu şi peste acest lucru. Mai ales că nu îl văzusem prea des pe tata în ultimele zile. Fusese ocupat; iar eu chiar nu aveam chef să îi văd mutra.
Aşa de repede a sosit şi ziua de luni când a trebuit să mă trezesc la ora şapte, foarte enervant. Mă obişnuisem deja să dorm mai mult. Însă chiar atunci când am vrut să îmi bag capul sub cearceaf, cineva a bătut la uşă şi a intrat.
- Mirabela, micul dejun e gata imediat. Să te scoli, bine?
A dracului de treabă. Am deschis ochii şi m-am uitat la ea, încă somnoroasă.
- Vreau să dorm.
Am zis cu jumătate de gură şi m-am aruncat înapoi în pernă. Blonda s-a apropiat de mine şi chiar înainte să realizez m-a sărutat pe frunte. Am deschis pleaopele instantaneu.
- Te aştept la bucătărie.
Ce fusese asta?
Mi-a trebuit ceva timp să analizez toată această întâmplare. Avea o faţă atât de „ dulce†şi binevoitoare când făcuse acest gest. De ce? Nu o puteam înţelege pe această femeie. Mereu se purta atât de bine cu mine iar eu o tratam ca dracu. Mă enerva. De ce făcea aşa? Eu vroiam doar să mă lupt cu ea şi să îi arăt care este locul ei. Nu era amuzant dacă nu depunea nici măcar cea mai mică rezistenţă.
Indignată, m-am ridicat din pat şi am făcut un duş rapid. Mi-am aruncat privirea pe fereastră şi am văzut că era o dimineaţă ok, nu prea răcoroasă. Vremea era clar mai caldă aici decât era în oraşul în care locuisem anterior.
Mi-am tras pe mine fusta neagră ce nu era nici foarte lungă dar nici scurtă (nu ajungea până la genunchi ), cămaşa albă, prostia de cravată albastră şi sacoul de aceaşi culoare ca şi fusta, apoi m-am privit în oglindă
Nu arăta rău deloc, mai ales că aveam impresia că îmi mai crescuseră puţin sânii. Părul mi-l lăsasem desprins şi desigur că nu renunţasem la pierce.
Deşi tata făcuse o grămadă de crize pe tema aceasta, Liliana nu îmi comentase nimic. Atât îi trebuia; eu aveam nevoie de asta ca să ripostez. Doar să îndrăznească.
Şosetele albe se potriveau cu restul ţinutei şi eu am decis să mă încalţ cu o pereche de adidaşi . Mda, ţinuta mea cu încălţăminte sport ? De fapt erau un model numai potrivit pentru ceea ce purtam eu, mai ales că eru albi cu albastru. Şi nu mă deranja dacă toţi mă credeau o ciudată.
După ce am mâncat, am decis să fug spre noua mea şcoală.
- Pa!
Am strigat veselă.
- Pa-pa!
Mi-a răspuns blonda cu un zâmbet larg pe buze. Am decis să îl ignor şi am ieşit în fugă. Era destul de târziu, dar am ajuns la timp la destinaţie. Am mers la cancelarie şi am observat-o pe doamna directoare. O cunoscusem zilele trecute când venisem cu tata. Să zicem că a fost uşor să fiu transferată aici, pentru că eram un copil bogat în situaţia asta. Ştiu că suna ca dracu dar asta mă făcea unul din snobi. Nu avusesem asta în celălalt liceu şi nici nu îmi doream. Mă doare direct în fund de banii lui taică-meu; dar, conducerii acestei şcoli îi pasă.
- Mirabela! Bună, o să te conduc la noua ta clasă!
Ce veselie. Ura! Era o femeie de vreo patruzeci şi cinci de ani, brunetă cu părul lung. Purta ochelari. Nimic interesant, mai ales că era şi cam grasă. Oh, scuzele mele . Sau nu .
- Ah, bună dimineaţa. Nu este nevoie doamnă, ştiu unde e clasa.
Am zâmbit şi am dat să plec dar am fost anunţată că voi merge odată cu profesorul ce avea acum oră la clasa a zecea E ( filologie ) . Nu am protestat.
Aveam franceză, după câte se pare. Un bărbat cu mustaţă, înalt, în costum. În fine, nu ţi-ai fi imaginat că predă franceză ci mai degrabă teroare.
- Bună dimineaţa!
A strigat profu’ iar eu l-am urmat . Fruntea sus, stând dreaptă, mers graţios, atitudine arogantă. Desigur că aveam nevoie de ele în acest moment. Am privit spre noii mei colegi. Şi fete şi băieţi, interesant.
- Ia un loc acolo.
M-a anunţat plictisit arătându-mi cu degetul spre o bancă din spatele clasei. Penultima. Şi oh, minunat! Aveam un coleg băiat. M-am aşezat fără prea multă bătaie de cap şi mi-am scos un caiet. Ştiam ce orar aveam azi şi îmi luasem şi manualele.
Un cretin şi proful acesta căci nici măcar nu mă pusese să mă prezint, iar cât despre oră - extrem de plictisitoare. Mai mult ne vorbise despre Franţa, şi toţi ceilalţi dormeau. Eu m-am uitat pe fereastră, pe deasupra capului colegului meu de bancă. Cred că era în lumea viselor.
M-am simţit bine când a sunat prostia aia de sonerie ce anunţa pauza. Ne-a dat o temă de tot căcatul şi s-a tirat din clasă. Şi atunci , zbang. Toată lumea pe mine.
Mi-am dat ochii peste cap şi m-am ridicat din bancă. Am zâmbit fermecător.
- Eu sunt Andrei Mirabela. Îmi puteţi spune Ela.
- Uau ! Ce nume drăguţ.
A adăugat una din fete. Înaltă, bine făcută dacă m-ai întreba pe mine, roşcată.. Nimic special. Avea tonul ironic.
- Desigur.
Am răspuns indiferentă şi m-am pregătit să ies din clasă, nu aveam chef de idioţii ăştia. Prima zi şi deja mă enervau. Atunci când am vrut să ies cineva a intrat pe uşă şi ne-am ciocnit.
- Ce dracu!
A scos acesta destul de tare , aproape ţipat iar eu m-am încruntat. Era clar mai înalt decât mine . Nu era genul plin de muşchi, avea faţa albă, părul tuns scurt şi blond. Ochii săi erau verzi.
- Vezi pe unde mergi.
Am zis îngâmfată şi am fost pregătită să ies. Când m-au auzit vorbind , ceilalţi deja făcuseră feţe gen : care-i problema ei? Nu ştie cine e ăsta?
Ah, probabil asta însemna că nu trebuia să îl înfrunt? Da, sigur.
- Tu ar trebui să faci asta. Ai intrat în mine.
Vocea lui era la fel de ridicată şi părea nervos, cu sprâncenele încruntate. Dar şi eu eram la fel. Am început să râd.
- Dacă tu ai o problemă şi nu vrei s-o recunoşti, asta nu-i treaba mea tipule. Acum, dă-te din calea mea.
Asta l-a făcut să chicotească.
- Nu vreau.
Ei bine, cum doreÅŸti.
M-am năpustit asupra lui şi i-am tras un genunchi între picioare . De-ajuns cât să îi distrag atenţia şi să plec din sală.
Ce idiot. Prima mea zi aici şi deja mă plictisisem de moarte. Sau asta am crezut până ce am zărit holul. Vai, fosta mea şcoală era zero pe lângă asta.
Harababură totală.
Toată lumea fugea sau ţipa, sau vorbea. Orice dar numai linişte nu era. Profesorii zburau printre elevi de parcă era ceva obişnuit gălăgia asta. Îmi plăcea aici. M-am apropiat de o fereastră, aveam clasa la etajul doi. Afară se înnorase, iar eu chiar sperasem să fie cald toată ziua.
Înainte să îmi dau seama, în spatele meu a apărut cineva. Când m-am întors, l-am zărit pe băiatul dinainte.
Mi-am dat ochii peste cap şi am vrut să plec din calea lui. Însă, acesta m-a prins de braţ şi m-a tras spre el.
- Dă-mi drumul , dobitocule!
M-am răstit la acesta nervoasă. Destul cât să îi provoc râsul. Şi-a apropiat chipul de al meu şi m-a sărutat. Oh, de parcă nu era de-ajuns că îmi atingea gura, şi-a introdus şi limba pentru a o atinge pe a mea. Şi a continuat acest sărut, dar eu nu am stat cuminte de parcă nimic nu se întâmpla. L-am muşcat de limbă până ce mi-a dat drumul. L-am împins.
- Acum că ţi-ai satisfăcut nevoile animalice, dispari.
Am plecat de acolo şi nu i-am mai arătat nicio urmă de disperare. Deşi eram furioasă de muream, nu trebuia să îi dau de înţeles acest lucru. Am văzut-o pe Iulia ce a venit la mine şi m-a îmbrăţişat.
- Ce-a fost aia?
Mi-a ÅŸoptit repede.
- Aa, pupicul ăla? E de bun venit mă.
Am chicotit şi aceasta m-a privit suspicioasă.
- Ciudat!
Am dat din umeri.
- De ce?
Mi-a aruncat o privire sceptică.
- Tipul ăla e genul care se comportă ca un nenorocit cu fiecare fată. Nimeni nu îl vrea aproape.
A fost strigată de una din colegele ei.
- Of, tre’ să plec. Ne mai vedem. Paaa!
A fugit iar eu m-am conformat doar cu un gest, să îi fac cu mâna. M-am îndreptat înapoi în clasa mea. S-a făcut brusc linişte când am intrat, după aceasta ceilalţi au început iar să bârfească. Eu m-am dus înapoi în scaunul meu.
- Eu sunt Åžtefan, tu?
Uau, se pare că băiatul ce stătea lângă mine chiar putea vorbi! Asta da ceva extraordinar.
Eram prea furioasă pentru acest lucru, dar m-am abţinut şi am încercat să fiu sociabilă.
- Ela.
Ce altceva puteam să răspund?
Să îi analizăm trăsăturile. Părul îl avea şaten închis, ochii negri, destul de drăguţ. Dar ziceai că nu are chef de viaţă.
- De unde vii?
Chiar avea chef de conversaţii? I-am dat numele oraşului şi acesta a zâmbit.
- Se pare că de abia ai sosit şi ai ieşit în evidenţă.
L-am privit suspicioasă, pentru că zâmbetul lui era ciudat.
- Ce vrei să zici?
Mi-a făcut semn spre uşă .
Nu se poate. Da, acesta a fost primul meu gând. Trei băieţi, doar unul îl cunoşteam. Adică, ştiam cine este. Atât de aiurea. Cum se putea aşa ceva? Ceilalţi doi erau două pachete de muşchi, de înălţime medie. Iar cel din mijloc, un prinţ blond cu ochii albaştrii. Mă ţintuise cu privirea şi s-a apropiat de mine.
- Căcat!
Am zis printre dinţi înainte să ajungă. M-am ridicat în picioare.
- Mirabela, ia te uită.
Ce aiurea era ziua aceasta!
- Bună Will.
Am zis pe cel mai plictisit ton posibil. Acesta m-a luat de mână şi a încercat să mă tragă spre el. Oh da, şi el vroia să mă pupe?
Nu a mai avut timp pentru că tipul care deja îndeplinise ritualul, l-a oprit. L-a luat de guler şi l-a făcut să se depărteze. Aveau aceaşi înălţime, amândoi erau blonzi. Of , frate!
- Care-i problema ta , Mircea?
L-a asaltat William nervos. Celălalt a zâmbit superior.
- E a mea Willy dragă.
Asta punea capac , ce se întâmpla aici? Eu nu eram a nimănui! Exact când am vrut să ripostez şi să îi trimit în dracu pe amândoi, profesoara de psihologie a intrat .
- Senzaţional.
A şuşotit Ştefan când gălăgia se terminase.
- Şi ăsta e doar începutul.
Am răspuns eu veselă ascunzându-mi stresul. Asta era una dintre cele mai încărcate zile posibile.
Cum de mi se întâmpla mie aşa ceva?
Oh, Aura, sper că tu duci o zi mai liniştită decât a mea!