O trecem pe feminin

[Teh]

Voi nu încetaţi să mă surprindeţi cu atâta citit! Mă bucur că vă place :X . Sper să citiţi în continuare şi mulţumesc mult pentru tot. Neith merci că ai evidenţiat greşeala : D
Vă pare rău pentru Silviu?
[ hmmm... ]
Lectură plăcută!

[center]Capitolul Opt [/center]

Parcul părea gol, sau doar pentru că noi ne uitam atât de intens unul la celălalt, nu se mai vedea nimic în jur. Aerul de toamnă se făcea uşor resimţit. Luna septembrie. Frunzele nu îngălbeniseră încă, însă câteva dintre ele se rupseră dintr-un copac, de pe crenguţa lor de veci. Adierea uşoară a vântului le trecu uşor peste capetele noastre . Acei ochi verzi mă ţintuiau. Trişti şi de neînţeles. Iar eu... Eu?
Da. Poate că ar fi părut o atmosferă apăsătoare. Tristă şi foarte îndurerată. Pe naiba, ha – ha- ha! Ar fi fost doar dacă mi se dădea mie papucii. Sau poate nici aşa. Nu-mi pasă de ce se întâmplă cu el. A ajuns în stadiul de implorare. Adică, vreau să zic, un băiat normal ar trebui acum să ţipe la mine. Nu. Pentru că nu există băieţi normali. Sunt diferiţi, uneori sunt. Dar cunosc prea bine şi tipul pe care îl abordează Silviu. „ Ce-am făcut de nu mai merge? Te iubesc. Ce se întâmplă? Vreau să fiu cu tine! Cu ce ţi-am greşit?” Etc. Replicile de genul acesta probabil îi străbăteau ochii, încercând să mi le transmită. Şi poate că le-ar fi zis.
- Pur şi simplu ne despărţim. Nu vreau să mai fiu cu tine. Ce altă explicaţie vrei?
Era duminică, pe înserate. Cu exact o zi înainte de începerea noului an şcolar. Iar eu mă distram pe cinste. Mama mea plecase deja la sora ei Mirela. Iar Aura era acasă. Cât despre Silviu, ei bine, m-am plictisit de el. I-am zâmbit, poate că ar fi trebuit să îi zic că îmi pare rău . Dar de ce să mint? Vreau să zic, e băiat. Nu e vina mea că el s-a născut aşa. Să suporte. Ha.
- Dar nu înţeleg. Până acum ne mergea bine. Ce s-a întâmplat? Am făcut eu ceva?
Vai de mine. Domnu’ Victimă-n persoană! Nu mă interesează cât de mult ai tu de gând să decazi în faţa mea, dar zău că te faci de râs. Mi-am trecut o mână prin părul , acum, mai scurt ca altă dată. Un fior plăcut îmi străbătu trupul. Purtam o pereche de pantaloni scurţi şi un maieu. Era puţin răcoare.
Da. Puteam să îi zic cât de rău îmi pare, deşi aş fi minţit în ultimul hal. Asta pentru că nu îmi păsa ce se întâmpla cu el. Să fiu sinceră, da . M-am simţit bine cu el, atât cât a fost. Chiar era drăguţ. Am ieşit de câteva ori, ne-am simţit ok. Am râs. Dar tot m-a plictisit . Bine, recunosc. Nu ăsta e singurul motiv pentru care mă despart de el. Asta pentru că trebuie să fiu sinceră cu mine, mai întâi de toate. Am nevoie să mă răzbun pe idioata, cretina şi evident insuportabila Mihaela.
E greu de crezut pentru unii cum se rezolvă asta dacă mă despart de un tip pe care ea îl place. Şi evident îl va vâna. Ei bine, nimeni nu o ştie pe scorpie mai bine decât mine. Nu ţine la Silv mai mult decât ţin eu, şi mie nu-mi pasă de el. Îl deranjează că mi-a căzut mie în braţe , şi nu ei. Vrea să mă părăsească şi să meargă la ea. Iar dacă eu i-l fac cadouaş, oh-la-la. Reacţia trebuie înregistrată.
Zâmbesc, vizibil distrată de gândurile mele. Încerc să le abţin, dar nu pot pentru că sunt sentimente mai puternice decât mine. Oh, şi ce? Poate să creadă ceva . Chiar mă doare-n cot. Măcar să ajungă acasă şi să plângă. Nu. N-o s-o facă. Nu e o fată; ea aşa ar face.
- Vrei să nu mai reacţionezi aşa? Serios acum. S-a terminat. A fost bine cât a existat, acu’ nu mai e şi gata. Ce atâtea explicaţii? Pur şi simplu a ajuns la un final. Ok?
Am fost eu prea dură? Mi-am dres puţin glasul, încercând totuşi să nu fiu chiar aşa o mare „ paraşută ”. Poate era mai bine să îmi creez un chip de fetiţă inocentă. Dar nu am apucat.
- Cine dracu te mai înţelege? Nu ştiu de ce ai tot acceptat să ieşi cu mine zilele astea dacă tot aveai de gând să mă trimiţi undeva. Morţii ei de treabă Ela, puteai să-mi fi dat un indiciu nu să mă târăşti în parcu’ ăsta . Ce p*** mea...
Oh! Da. Normal, ajunsese în stadiul de înjurături şi să şi vobrbească urât în preajma mea. Om de căcat! Eram obişnuită cu un astfel de limbaj, asta era clar. Dar chiar şi aşa, cum îndrăznea?
- Da, acum îţi arăţi şi tu adevărata faţă. Ţi-am dat papucii pentru că mă plictiseai. Nu-ţi convine, nu e treaba mea .
Am plecat înainte de a-i mai da ocazia de a zice ceva, şi nici că m-am întors să îi văd expresia. Aveam o stare amestecată cu furie şi totodată un sentiment puternic de victorie. Da, pentru că de data asta o fată nu avea să plângă în urma unei despărţiri. Şi asta era o realizare pentru noi, fetele. Un întreg. Mi-am amintit vag, în drumul meu spre casă, de răzbunarea mea asupra aceluiaşi gen. Aha, câteodată trebuie să lupţi şi aşa.
Era de-ajuns să îi dau de ştire lui Alice despre ce tocmai făcusem, şi ea i-ar fi transmis Mihaelei , dar nu mai era distractiv. Am apelat numărul proastei, cretinei şi insuportabilei de Miki. Am menţionat idioată?
A răspuns. Tonul îi era indiferent. Ceva gen „ de ce mă deranjezi târfă?” Satisfacţia crescu doar cu gândul la reacţia ei.
- Bună.
- Oh . Bună „ fată”. Ce mai faci?
Avea un ton surprins acum.
- Ä‚ bine , bine.
Am chicotit.
- Ştii, tocmai m-am gândit că ar fi foarte drăguţ din partea mea să îţi fac un cadou. Ca de exemplu, pe Silviu. O să ţi-l trimit cu fundă cu tot. Eu m-am plictisit de el. Şi el e aşa distrus că l-am lăsat în parc, săracu! Acolo i-am zis „ bye – bye!” Ştii , mi-am dat seama că nu e pentru mine. Mai degrabă l-ai lua tu.
Tăcu, şi probabil după asta ar fi vrut să urle la mine. Dar am primit un telefon închis . Aha, asta o deranjase într-atât încât să nu aibă o replică. Ceea ce mă făcu să zâmbesc inconştient.
1 -0 pentru Maribela.

Drumul până acasă mi s-a părut scurt. Şi ca să fiu pe deplin singură, am avut senzaţia că cineva mă priveşte, că mă urmăreşte. Cu fiecare pas şi bătăile inimii mele se intensificau. M-am uitat de vreo două ori în urma mea, să descopăr că de fapt eram singură pe stradă . Şi mai erau şi alţi oameni ce treceau la fel ca şi mine. Începusem să tremur, şi pielea mea arăta ca şi cum ar fi fost expusă în faţa unui congelator. Deschis evident. Am râs în sinea mea.
Când am ajuns acasă am înlăturat orice sentiment de vinovăţie, presupunând că exista vreunul. Mi-era oarecum milă de Silviu. Pentru că nu îmi făcuse nimic. Şi totuşi , pun pariu că se purtase ca un sfânt deşi nu fusese unul. Mă gândeam la privirea lui. Era pur şi simplu greu de citit . Nervos, decepţionat, furios mai degrabă? Nici eu nu puteam deduce. Ochii aceia verzi erau intenşi. Eh, trecuse.
Punct. Sfârşit. Final. Fără părere de rău. Era băiat, aşa că o merita. Indiferent dacă se purta ca un înger sau ca un demon. Multe fete bune o păţesc din cauza unor nenorociţi. Aşa că mă durea direct în cot de soarta lui!
Cu această convingere am intrat şi în baie, lăsând apa să îmi purifice trupul. De fapt, era atât de plăcut să te speli după o zi atât de obositoare. Mi-am luat doar un tricou şi o pereche de chiloţei , după care un halat şi am fost gata . Mi-am uscat părul şi mi-am dat picioarele cu cremă. Lucruri pe care le făceam aşa de des, dar parcă erau şi mai minunate în seara asta. Adoram picioarele mele proaspăt epilate. Şi mirosul şamponului meu, cât şi al gelului de duş. Da, lucruri atât de obişnuite. Mă întreb cum te pot face atât de fericit? Mă simţeam liberă, bine şi atât de „ fresh” . Singură. Acest cuvânt nu mă apăsa.
Mă uşura. În sfârşit puteam face ce vreau eu. Când vroiam şi cum vroiam. Ce preţ trebuia să plătesc pentru asta? Dar am refuzat să aduc asta în discuţie acum.
Toate la timpul lor.
„ Nu lăsa pe mâine, ce poţi face azi” . Lasă pe poimâine, că poate nu va mai fi nevoie.
Am chicotit. Desigur că situaţia nu era atât de simplă. Era chiar destul de complicată. Însă mie nu mi-au plăcut niciodată problemele. Mai bine fără griji.
Cum mâine era prima zi de liceu, nu avea să fie cine ştie ce. Deschiderea. Extrem de plictisitoare. O jumătate de oră cu diriga în clasă, şi apoi : acasă . Mare „ chestie” .
Aruncându-mă în pat, mi-am verificat mesajele. Era unul simplu de la Silviu.
[center] M-ai dezamăgit.[/center]
Am început să râd. După toată cacealmaua asta avea să-mi zică, vai, că l-am dezamăgit. Şi asta ar fi trebuit să mă afecteze?
Da.
Conştiinţa mea a protestat . Îmi părea rău pentru ea. Azi nu avea să mă învingă. O făcuse oare vreodată?
Am luat laptop-ul în braţe, şi m-am logat pe messenger. Avusesem grijă să o înştiinţez pe Aura de faptul că îl trimisesem la plimbare pe fostul meu gagic, dar ea ieşise cu Raul azi. Deci fără ea. Dar de mâine urma să o văd mereu. La liceu.
Asta era plăcut.
Mihaela era logată . Avea la status : Nu deranjaţi . Şi căsuţa de „ busy” . Asta m-a impresionat atât de tare încât aproape că i-am dat ignore. Dar , mi-am zis „ asta ar fi o copilărie din parte ta”. Şi totuşi, eram un copil.
Am decis în schimb să îl salut pe Dani. Mi-a răspuns doar după zece minute.

[center] Sexy Chick : Bună...
Daniel : Ela.. Scuze, nu eram la calculator. Ce faci?
Sexy Chick : Acasă, singurică... Mă cam plictisesc. Mâine începe şi idioata aia de şcoală!
Daniel : Eu mă bucur.
Sexy Chick : De ce?
Daniel : O să jucăm iar baschet, măcar odată pe zi. Nu? Îmi datorezi asta.
Daniel : Oh, scuze, a apărut soră-mea. Am nişte treabă. Ne vedem mâine. Pa.
[/center]

Băiatul ăsta era în definitiv extrem de ciudat. Eram amici, într-adevăr. Dar îmi dădea impresia că îmi făcea avansuri. Ar fi trebuit să zic „ STOP” . Însă, el era atât de drăgălaş . Cum puteai să îl refuzi?
Îi ziceai „ nu mă interesează ce zici / nu mă interesezi ”. Însă era greu. Era un prieten. Şi pe aceştia nu poţi să îi arunci pe fereastră. Dar prietenii băieţi, sunt şi ei de genul masculin!
Am decis să arunc această dilemă la o parte pentru un moment . Rămâneam la teoria mea simplă : aceea că toţi bărbaţii erau la fel. Indiferent de statut. Doar că pe unii îi tratezi într-un fel, şi pe alţii altfel. Şi cam atât cu gânditul, pentru că deja obosisem. M-am băgat la somn, fără să mă gândesc la nimeni .
Şi nici nu îmi amintesc să fi visat ceva.

Cioc. Cioc . Cioc.
Ţârr. Ţârr. Ţârr.
Erau nişte zgomote ciudate, făcându-mă să tresar. Aş fi vrut să le fac să dispară. Să nu îmi mai sune în urechi. Mi-am pus perna peste cap, întorcându-mă şi încercând să închid ochii mai strâns ca niciodată. Lumina era absentă. Noapte, somn. Am auzit iar acelaşi şir de sunete.
Cioc. Cioc. Cioc.
Ţârr. Ţârr. Ţârr.
Exasperată, am deschis ochii şi am aruncat perna, urmată de cearceaf. Mi s-a părut chiar că am scos un ţipăr furios. Ridicându-mă din pat am mers să văd cine mă trezea la ora aia.
- Ce?
Chiar înainte să văd chipul Aurei am strigat asta, a început să râdă . Deşi am văzut că se speriase . Eu încă eram adormită şi am simţit cum ameţesc uşor, o durere de cap începuse să mă stăpânească.
- E dimineaţă Ela, am venit cu zece minute mai devreme. Ştiam că altfel întârziem.
A intrat fără să o invit, descălţându-se. Mi-am dat ochii peste cap, presupunând că ştie şi ea să închidă uşa şi am mers la baie. Am fost gata în cinsprezece minute.
Telefonul – bifat. Cheile – bifat. Atitudine de superstar – bifat.
M-am uitat în oglindă. În regulamentul şcolar era ceva scris în genul „ vestimentaţie adegvată ” sau nu ştiu ce pana mea, despre cum ar trebui să ne purtăm, îmbrăcăm la liceu. Dar bineînţeles că nimeni nu le lua în seamă. Ca să fiu sinceră n-am citit în viaţa mea regulile. Doar că am presupus că există. Am privit cercelul din nas satisfăcută. Micuţ şi drăguţ, exact aşa cum trebuia. Mă îmbrăcasem lejer într-o pereche de blugi strânşi, negrii, cu talie joasă. Un tricou mov pe care scria : I do but not with you . Şi am încălţat şi o pereche de adidaşi albi. Atunci m-am simţit complet gata. Nu m-am deranjat să îmi iau vreo geantă, având în vedere că nu primeam azi manualele. Nu m-am machiat, doar m-am dat cu puţin luciu.
Era perfect.
Mergând pe stradă, în timp ce prietena mea îmi povestea ce şi cum au mai decurs lucrurile cât nu ne-am văzut , am observat şi cum era îmbrăcată. Purta o pereche de blugi albaştrii şi un tricou alb, care era destul de lung ( fără pic de decolteu ) . Părul îl avea strâns într-o coadă la spate şi îşi luase şi o geantă cu ea.
Dacă un băiat ar putea să o „ bage ” în vreo categorie, atunci aceea ar fi de „ cuminte” . Genul dulce care nu face rău nimănui. Dar nu era chiar aşa.
Şi fetele acestea puteau fi rele. Doar o cunoşteam pe Aura de multă vreme.
- Şi cum de te-ai despărţit de Silviu? Eu tot nu pricep. Vă înţelegeaţi aşa de bine. Şi brusc, i-ai dat papucii!
Am râs. Ne apropiam de liceu.
- Păi, e răzbunare. Miki ştii că pusese ochii pe el? S-a încruntat. Aşa e, nu fusese aici pe vremea aia. Am continuat. Da, păi ştii l-am văzut amândouă. Şi nu e niciun secret că eu o urăsc pe fata asta. Şi am zis : ăsta-i al meu. L-am ştampilat şi închiriat, după care i l-am făcut cadou. Se numeşte refolosire.
A început să râdă deşi am văzut că nu era chiar de acord cu asta.
Ea ştia să preţuiască un băiat.
Dar ea era preţuită? Mda, nu trebuie să fi savant sau ghicitoare ca să ştii asta.
- Săracul Silviu.
Am zâmbit.
- Îl doare direct în p....
Dar nu am mai continuat cuvântul, intrând în curtea liceului. Am văzut câţiva colegi, aşa că ne-am îndreptat spre ei. Toţi se uitau ciudat la mine.
Da, Ela cea cuminte. Cea care tăcea şi era oarecum timidă. Care nu vorbea decât cu prietenele ei, cea care nu prea dădea importanţă celorlalţi. Retrasă, cu grupul ei.
Acum zâmbea şi saluta pe toată lumea. Vioaie. Aşa de energică. Şi o schimbare totală de look.
Geo m-a îmbrăţişat. Acelaşi cu care fusesem în club şi acum ceva zile, am chicotit la amintirea acelei seri.
- Åži asta-i noua Mirabela!
Strigă acesta destul de tare cât să îl audă jumătate din liceu. O parte din boboci s-au uitat spre noi, cât şi alte persoane. Sincer m-am înroşit . Dar asta era din cauza trupului meu, pentru că dacă aş fi putut să opresc asta, aş fi făcut-o. Am zâmbit şi nu am mai dat importanţă detaliilor.

Aşa cum am şi prezis, am stat doar o jumătate de oră cu diriga. O femeie de vreo patruzeci de ani care purta nişte ochelari foarte... „ sexy”. Subţiri, micuţi, şi erau poziţionaţi pe nas, la jumătate. Astfel încât să se poată uita şi peste ramele ochelarilor. Era chiar amuzantă, cu părul ei roz şi costumele foarte trendi. Nu era o femeie grasă, dar nici fotomodel nu era. Avea farmecul ei, nu şi atunci când nu vroia să motiveze absenţele.
Însă, cu toţii aveau defecte.
Spre marea mea fericire, nu a comentat nimic de schimbarea de look. M-a întrebat doar unde m-am tuns. Oare vroia să mă imite? Şi m-a atenţionat ca la ora de psihologie să nu vin cu cercelul.
Mă întrebam cu ce profesor făceam materia asta? Dar gândul nu a durat prea mult, la fel cum am şi fost trimişi acasă. O zi plictisitoare de trecut în tipar. Asta până când am ieşit din clădire, şi acolo l-am văzut pe Silviu.
Mă aştepta.