Lanţul slăbiciunilor

[uchiha_blood_angel]

Heya! :*
Va multumesc mult, tuturor, pentru comentariile primite. Ma bucur ca imi urmariti si ca va place ficul. V-am adus si continuarea care sper sa va placa. Am postat-o azi, si nu maine cand era termenul :)), pentru ca voi pleca 10 zile si nu am net. :((
Sper sa va placa si sper sa primesc cat mai multe comentarii. Nextul acestui capitol sper ca va veni odata cu mine. :P Va multumesc pentru intelegere! :x
Enjoy! :-)

Cap. IV –Dragonul luminii vs. Sharingan&Byakugan


A trecut mult timp de la sărbătoare, mai exact două luni în care am fost mai mult decât ocupată cu antrenamentele lui Kakashi, Tsunade şi Neji. Au fost săptămânile în care am avut parte de unele dintre cele mai frumoase momente din viaţă. La început, mi-a fost extrem de greu să mă acomodez cu noul program, dar şi cu antrenamentele din ce în ce mai grele, însă cu ajutorul prietenilor mei mi-am recăpătat entuziastmul de odinioară precum şi o ambiţie de milioane.
În doar două luni, am reuşit cu ajutorul lui Neji şi al lui lady Tsunade să stăpânesc orice tehnică care depindea de aer şi de pământ, iar folosindu-mă de toată convingerea şi forţa mea, am reuşit pentru scurt timp să descopăr în interiorul meu, dragonii care zăceau aşteptând să fie descoperiţi şi scoşi la iveală. Puterea pe care o căpătasem datorită antrenamentelor continue şi al încrederii în sine, au fost pe măsura surprinderii tuturor, pe care i-am lăsat cu gura căscată atunci când în timpul misiunilor îmi demonstram inevitabil agilitatea, controlul perfect al chakrei, dar şi spiritul atent de observaţie. De fiecare dată reuşeam să stârnesc admiraţia lui Naruto, dar şi a lui Kakashi-sensei care îl ambiţiona pe blond spunând că aş fi mai potrivită pentru titlul de hokage, iar pe Sasuke gândindu-se că aş fi o Uchiha mai bună decât el. Dacă brunetul îmi adresa deseori priviri nepăsătoare, colegul nostru sărea ca ars crezând că mă interesează postul de conducător.
Totul a decurs de la sine până într-o seară când lucrurile au luat din senin, o întorsătură neaşteptată, din cauza a ceva pe care eu am numit-o atunci „gelozie nerostită” şi al cărei motiv l-am asimilat mult timp unei rivalităţi absurde între geniile satului. După aproape trei luni de antrenament, Neji mi-a spus că mă descurc excelent în ceea ce ţine de executarea tehnicilor bazate pe folosirea aerului ca element principal, aşa că nu va mai fi nevoie să mă antreneze el, atât timp cât mi-am descoperit dragonul, iar Tsunade mă poate ajuta să-mi retuşez posibilele neclarităţi legate de tehnică. I-am spus că nu aş fi reuşit fără el şi i-am propus să facem un ultim antrenament, pe care spre surprinderea mea, şatenul nu l-a refuzat. M-am îndreptat mulţumită spre teren, însă în urma mea, cineva făcea acelaşi lucru îndeaproape. Mă simţeam urmărită şi nu era pentru prima dată de când eu şi Neji ne antrenam, dar la fel ca la început am ignorat senzaţia, revoltată că acea persoană preferă să mă urmărească decât să mă asiste, ca şi când ar fi vrut să descopere ceva în neregulă pe care să-l conteste cu prima ocazie ivită.
Am ajuns ca de obicei înaintea lui Neji şi m-am aşezat la umbra unui copac cât timp îl aşteptam să apară. Priveam neclintită spre măreţul lac, înnobilat de frunzele aurii pe care toamna le lăsa în urmă, şi mă gândeam intens la fetiţa naivă şi slabă care eram odată, dar şi la cât de mult s-au schimbat lucrurile de atunci. Simţeam că ar fi trecut pe lângă mine trei ani, nicidecum trei luni. Soarele apunea blând, stingându-şi focul în apa rece a lacului care-şi pierdea pieziş sclipirea. Un zâmbet subtil mi-a acaparat buzele catifelate şi un sentiment de relaxare m-a cuprins atunci când liniştea din jur mi-a pătruns sufletul ca o muzică pe care o trăiam intens, prin fiecare răsuflare ritmată şi bătaie nebunească a inimii care ameninţa să-mi spargă pieptul curând.
Mă desprinsesem de realitate, purtată de amintirile ajunse aripi care parcă se rătăciseră gonind spre străfundul sufletului meu, devenit un tărâm conturat de spontanitatea mea aparentă, dar plin de inocenţa angelică pe care o emanam în realitate. Eram atât de captată de acea barieră imaginară încât m-am speriat cumplit atunci când o frunză cărămizie desprinsă din neant mi-a picat pe picior, transormându-se ca în basme în nimeni altul decât Neji, care uimit de expresia mea palidă a reuşit să mă doboare la pământ. L-am văzut cum se ridică în picioare în timp ce eu mă aşezam în şezut. Mi-a întins mâna şi s-a uitat cu o privire caldă la mine, încununată mai apoi de un zâmbet prietenesc cu care mi-a spus:
- Cred că acum îţi doreşti altceva decât un antrenament plictisitor. Mergem?
I-am zâmbit la rândul meu şi mi-am pus palma în a lui pentru a mă ridica. Ne-am îndreptat spre malul lacului unde Neji s-a aşezat pe iarba uscată, iar eu mi-am băgat picioarele în apă, lăsându-mă în voia undelor line. Am început să vorbim ca doi prieteni care nu s-au văzut mult timp, despre diferite subiecte, cel mai inoportun pentru mine fiind sentimentele de tot soiul.
- Neji, ce s-a-ntâmplat în acea zi la spital, când Ten Ten a venit să te vadă?
- Nimic, a răspuns el oarecum dezamăgit. Când m-am trezit, ea era în picioare lângă mine vrând să plece. Mă privea atât de atent, dar în mintea ei nu era decât un mare gol. Mi-a spus câteva cuvinte apoi am lăsat-o să plece.
- Ai lăsat-o să plece pentru că nu te interesau lucrurile mărunte sau pentru că, dacă ar fi rămas, n-ai fi ştiut ce să-i spui?
- Sakura ...
- Nu Neji. E adevărat că dragostea e un sentiment greu din multe puncte de vedere, dar niciodată nu e o povară. Ea te face mai puternic şi capabil de orice sacrificiu posibil. Nu devii slab din iubire, ci din laşitatea de a o accepta, crede-mă.
- Amândoi ştim de ce spui asta. Tu ai făcut multe pentru el şi nu-mi vine să cred că e atât de idiot încât să nu vadă, a adăugat acesta pufnind nemulţumit.
- Nu e vorba de mine, ci de toţi cei care greşesc în felul ăsta. E uşor să critici, dar să şti că şi tu ai făcut inevitabil acelaşi lucru ... Ochii tăi deţin o abilitate deosebită, dar închide-i pentru o clipă şi caută în mintea ta toate acele momente! Priveşte-le cu ochii tăi nu printr-o perdea de cristal!
M-am ridicat cu mişcări lente de lângă el şi l-am lăsat privind dezorientat spre cer. Ştiam că se va gândi la ce i-am spus, dar eram mai mult decât conştientă că sunt 65% şanse să continue ca şi până acum. Am oftat resemnată şi m-am îndreptat încet spre casă. La polul opus, pe marginea lacului atmosfera se înteţea ca o adiere gata să devină furtună.
- Chiar mă întrebam când o să apari.
Neji s-a ridicat în picioare şi s-a îndreptat cu faţa spre persoana misterioasă care, se pare, ne urmărise în tot acest timp. Şi-a activat Byakuganul, iar din umbra abisală a nopţii s-a desprins un chip furios, cu o privire înfiorătoare, roşie ca sângele.
- Glumeţ ca de-obicei. Spune-mi Hyuuga, de ce eşti aşa de încrezut?
- Sakura tocmai a plecat. Se pare că nu ai nimic de demonstrat de faţă cu ea.
- Eşti penibil dacă crezi că mă interesează. Am venit pentru lupta promisă de mult.
- Mă mai şi prosteşti. Te credeam isteţ. De ce te-ai fi chinuit să ne urmăreşti atâta timp ca să ne luptăm abia acum, când nu e nimeni prin preajmă care să-ţi aprobe victoria? Ce ţi-ai dori defapt să ştii?
- „Tipul ăsta cred că uită cu cine vorbeşte.” Magenkyo Sharingan!
Cu aceste ultime cuvinte, brunetul parcă a rostit o formulă magică care l-a lăsat pe Neji puţin surprins. Acesta nu ştia când Sasuke îşi perfecţionase tehnica, dar nu conta pentru că lupta celor doi a început inevitabil. Fiecare a sărit câţiva metri în spate, lăsând între ei o distanţă apreciabilă. Au început să meargă formând un fel de cerc. Era ca atunci când prădătorul era faţă în faţă cu prada pe care o vâna. Sasuke aruncă spre Neji trei ace senbon, fiecare în direcţii diferite, de care şatenul s-a ferit uşor. În acelaşi timp cu brunetul, acesta a făcut semnele pentru umbrele clonate, creând fiecare alţi trei oponenţi. În tot acest timp, Neji a reuşit să se retragă dintre clone atacându-l pe Sasuke pe la spate. A început să-i distrugă unul câte unul punctele chakra până când pe pământul rece a căzut un corp plin de sânge, care în contact cu acesta s-a transformat în fum. Ca din neant, brunetul l-a atacat pe Neji folosind „Barajul Leilor”, însă băiatul s-a ferit la limită de această dată.
De partea cealaltă a pădurii mergeam eu liniştită spre casă. Era o seară superbă pe care am vrut să o deosebesc de celelalte printr-o plimbare sub clar de lună. Aleile erau pustii şi prăfuite, păreau părăsite şi lipsite de vlagă în faţa nopţii. Şi exact aşa mă simţeam şi eu. În fiecare zi doream să dau ce am mai bun din mine, să le demonstrez tuturor că vechea Sakura a murit şi că nu există nici cea mai mică speranţă ca ea să se întoarcă, mai ales acum când cunoscusem ceva mai mult decât puterea: încrederea, pe care aş putea spune că nu am avut-o niciodată. În fiecare zi eram o fiinţă energică şi îndârjită, dar în fiecare noapte mă lăsam copleşită de trecut încercând să mă lupt cu el şi cu tot ce ţinea de firea mea inocentă. Din păcate, şirul gândurilor mi-a fost întrerupt de o bubuitură puternică care venea din partea opusă mie.
Se pare că de acele lui Sasuke erau trase sfori aproape insesizabile pe care clonele lor au reuşit să le rupă făcându-le să explodeze. Când am ajuns eu, un nor dens de praf amestecat cu bucăţi de copaci şi de frunze uscate se ridicase vijelios deasupra câmpului creând un fel de furtună pe care Neji a reuşit să o controleze şi să iasă din ea, atacându-l pe brunet cu un kunai. Acesta s-a ferit însă din umbra primului kunai a apărut un altul care i-a produs o zgârietură minoră.
Priveam absentă cum cei doi se comportau ca nişte inamici care dădeau tot ce aveau mai bun din ei, vrând să câştige un premiu inexistent. Dacă până atunci nu am mişcat nici măcar un deget, când am întâlnit privirea lui Sasuke mi-am dat seama că niciunul din ei nu avea să se oprească şi să ia totul ca pe o glumă. Am îngheţat complet, dar senzaţia a dispărut când am simţit că trebuie să intervin. Brunetul îşi activase Chidori, iar Neji aştepta momentul oportun pentru a folosi rotaţia şi a redirecţiona atacul. Nu avea să iasă bine aşa că am început să fug spre ei. Ajunsă în mijlocul atacului lor am strigat cu toţi plămânii, îndreptându-mi o mână către fiecare:
- Opriţi-vă acum!
Am simţit cum palmele mele acumulează din ce în ce mai multă chakra care se transforma inconştient într-o lumină puternică. Am închis involuntar ochii, iar acea lumină mi-a cuprins trupul în totalitate conturând forma unui dragon care se încolăceşte asupra prăzii. În interiorul meu am simţit o căldură inexplicabilă aşa că m-am lăsat în voia senzaţiei, aprofundând-o din ce în ce mai tare şi gândindu-mă la două braţe care să-i despartă pe cei doi.
În jurul meu, totul se schimbase radical. Chakra pe care Sasuke o folosise pentru Chidori era absorbită de mici firicele de lumină care l-au înconjurat izbindu-l mai apoi de un copac. De partea cealaltă, nici Neji nu stătea prea bine întrucât, aceleaşi raze de lumină l-au cuprins şi pe el în mijlocul unei furtuni, apoi l-au izbit deasemenea de un copac. Era incredibil că deşi nu aveam ochii deschişi, ştiam ce se întâmplă în jurul meu, iar într-un fel destul de brutal, acea lumină era controlată de mine. Imediat am conştientizat că îmi descoperisem Dragonul de lumină. Devenisem una cu trăirile şi cu sentimentele mele, devenisem una cu cei la care ţineam şi astfel, am trezit la viaţă puritatea, inocenţa şi magia pe care Dragonul luminii o consuma. M-am împins uşor în pământ, iar lumina care mă înconjura m-a ridicat de la sol devenind una cu mine şi făcându-mă să levitez. M-am încărcat cu toată energia ei lăsând dragonul să piară sub forma unor aripi ca de înger cu care am coborât şi care m-au cuprins iar sub forma unei aure mistice.
Am deschis ochii şi băieţii s-au ridicat de jos ţinându-şi fiecare una dintre mâini deasupra frunţii. Am realizat târziu că abilităţile lor erau inutile în faţa mea, aşa am retras acea lumină încetul cu încetul în interiorul meu. M-am uitat la fiecare în parte şi am descoperit că în urma furtunii pe care o creasem, parte din hainele lor erau sfâşiate, iar ei arătau ca după război. L-am privit pe Sasuke în timp ce ochii acestuia m-au făcut să amuţesc complet. Am văzut prin ei ce se întâmplase după plecarea mea şi de fiecare dată când veneam la antrenamente urmărită de acea senzaţie. Am căzut la pământ în genunchi, în timp ce în mintea mea se derulau acele filmuleţe nesfârşite. Sasuke mă privea îngrijorat. Nu-şi dăduse seama de ceea ce am făcut. La fel ca şi Neji fusese ameţit de puterea mea, iar eu am fost cea care a profitat în mod inconştient de el. Cu o voce aproape şoptită am reuşit spre surprinderea lor să vorbesc:
- Neji, îţi mulţumesc enorm pentru că m-ai ajutat! Am descoperit în tine nu doar un antrenor, ci şi un bun prieten. Antrenamentul s-a terminat!
- Sakura ...
- Cât despre tine Sasuke ... îmi pare rău că nici măcar după atâta amar de timp nu ai reuşit să înţelegi că eu ... sunt diferită.
Fără vreo altă invitaţie, Neji s-a ridicat şi a dispărut într-un nor de fum. M-am uitat cu coada ochiului către brunet care nu dădea semne că ar vrea să plece. După câteva clipe de tăcere m-am ridicat şi eu şi am dispărut la fel ca Neji, lăsând în urma mea să cadă două lacrimi cristaline, care au devenit şi ele o lumină slabă până când au ciocnit pământul.
Sasuke privea în gol spre locul unde mai înainte stătusem eu în genunchi. Şi-a încleştat pumnul drept, cu care a izbit plin de mânie pământul. Era confuz, pentru că în sufletul lui se reaprinsese o flacără spulberată de trecerea anilor, una în faţa căreia el se simţea neliniştit, plin de idei aparent fără vreun răspuns logic.
- „De ce îmi simt tot corpul invadat de sentimentul ăsta? ... Oare ăsta să fie motivul pentru care am fost întotdeauna slab, scuza pentru care nu-mi voi duce niciodată la capăt răzbunarea, deşi mi-am înveninat în toţi aceşti ani sufletul cu ură?”
În timp ce brunetul stătea în picioare, privind spre frumoasa Regină a nopţii şi spre făcliile ei sclipitoare, câteva persoane necunoscute îl pândeau de prin copacii aflaţi în împrejurime. Îi studiau atent mişcările, însă departe de nesiguranţa lui interioară, Sasuke afişa cu uşurinţă nervozitate şi o furie incontrolabilă. Încet, încet, senzaţia i s-a accentuat şi acesta a sfârşit prin a îngenunchia la pământ datorită durerii letale care provenea de la gâtul său. Se pare că cineva a avut grijă să-şi facă simţită prezenţa prin puterea exercitată asupra blestemului pe care Sasuke îl mai putea controla cu greu. Respiraţia îi era sacadată şi ochii săi sângerii studiau cu atenţie o siluetă slab luminată de razele lunii, care se afla la mai puţin de zece metri în faţa lui. Când a realizat că acea persoană care se apropia din ce în ce mai mult de el, nu era nimeni altul decât Orochimaru, Sasuke s-a ridicat furios în picioare şi a scos rapid câteva stele ninja în intenţia de a-l ataca, dar a fost inutil.
Unul dintre cei patru adepţi ai lui Orochimaru i-a prins încheietura strângându-l puternic, însă brunetul nu a renunţat şi s-a sucit din stramsoare, lovindu-l vijelios pe cel care-l prinsese. Acesta a reuşit să-i prindă piciorul, dar Sasuke a zâmbit şi cu o singură mână a făcut semnele umbrelor clonate atacându-şi oponentul fără şanse de a riposta. L-a sfâşiat folosindu-se de stelele ninja, apoi s-a eliberat. Se pare că acesta l-a subestimat pe brunet şi a plătit cu viaţa. Instantaneu, a putut simţi cum Orochimaru i-a pus mâna pe gât pe care a început să-l maseze uşor. Sasuke era de-a dreptul stupefiat, dar nu a încercat să facă nimic deoarece acea mişcare era într-un fel magică, reuşind să-i atenueze parte din durerea ce-i invadase corpul.
- Se pare că nu m-am înşelat în privinţa ta. Eşti demn de numele Uchiha şi văd că dorinţa ta de răzbunare te face mai puternic. Cât de mult îţi doreşti să laşi totul în urmă şi să obţii ceea ce îţi doreşti cu atâta înverşunare?
- Pentru asta trăiesc. O să-l vânez pe Itachi şi am să-mi răzbun clanul indiferent de preţ. Spune-mi unde şi când!
- Hm ... „e aşa cum mă aşteptam. Îşi doreşte puterea, trăieşte pentru şi prin ea. Sufletul îi e plin de venin şi nimic nu-l poate opri. Va fi cu siguranţă preferatul meu!”