07-03-2009, 02:03 AM
Deci uitati un nou episod si va multumesc pentru raspunsuri si pentru ca mi-ati citit ficul.Acum trebuie sa spun ca se va schimba actiunea poate putin brusc insa se va schimba. Multumesc inca o data!
2.Dragoste la orizont. Ajutor vs. favor
Pauza dintre sfarsitul primei ore si inceputul celei de-a doua inca nu se sfarsise. Fiecare elev era ori pe afara, ori in clasa citind sau vorbind ori pe acoperis. Eu faceam parte din categoria celor care stau in clasa si vorbesc, ceea ce nu este foarte firesc pentru mine care ieseam mereu pe afara avand grija sa intru intr-o belea si sa o acopar repede pentru ca parintii sa nu afle. Cine era persoana care intretinea un dialog echilibrat cu mine? Numele lui era Haruki si tocmai se mutase in cartier si astazi era prima lui zi la aceasta scoala.
Dupa ce mi-a trimis o melodie a cantaretei mele preferate, Haruha Shigomi, pe telefon, am hotarat sa-i pun diferite intrebari legate de mancare, ocupatii preferate, prieteni si multe altele. Parca eram la un interogatoriu pentru ca-mi raspundea scurt in doua, cu putin noroc trei cuvinte.
-Daca nu-ti convine sa vorbesti cu mine doar spune-mi si nu o sa te mai bat la cap! ridic vocea iritata intorcandu-ma si iesind suparata din clasa. Nu stiam de ce dar indiferanta lui ma agasa pur si simplu scotandu-ma din calmul meu obisnuit. De mica nu imi placea sa nu fiu bagata in seama cand vorbesc, acest obicei ramanand pana acum.
Ma plimbam lent pe coridorul lung al parterului privind cu coada ochiului din cand in cand cate un adolescent ce parea sa arate cat de cat bine. In neatentia mea de a cauta baieti dau peste cineva cazand pe asfaltul rece acoperit cu faianta. Injur persoana peste care am dat dupa care ridic privirea vrand sa vad cine este nemernicul care mi-a stat in cale.
Raman neclintita pret de cateva minute. Simteam cum sangele imi accelereaza prin vene, inima bate cu putere si fata incepe sa-mi arda cel mai probabil capatand o roseata in obraji. Parca aveam un nod in stomac inghitind in sec. Baiatul peste care dadusem...
-P-P-P-Printul meu! strig, ma ridic si-l imbratisez incontrolabil. La emotii puternice corpul si mintea inchid propria-mi influenta si actioneaza fara permisiunea mea. Dupa acest moment absolut stanjenitor imi revin capatand o nuanta vizibila de rosu in obraji. Ma desprind de el si fug strigand un: „Imi pare rau!” foarte clar. Unde ma indreptam? Spre cel mai linistit loc din tot liceul... Spre acoperis.
Ajunsa acolo cad in genunchi respirand sacadat. Ce se intamplase cu mine? Cum de am putut face asa ceva dupa care... am fugit? Pur si simplu? Reputatia mea era ca si dusa pe valuri ce se indeparteaza si nu mai revin.
Acum eram prea ocupata sa ma gandesc la imaginea baiatului pe care, cred, ca tocmai il socasem. Avea parul auriu, scurt, drept si tepos, ochii galbui inchisi la culoare cu tente de maroniu, pielea albicioasa si fina. Acest ultim amanunt il aflasem din 'incidentul' de mai devreme. Era imbracat cu niste blugi negri cu o curea de aceeasi culoare si lucioasa, un tricou gri, inchis, pe jumatate bagat in pantaloni intr-o parte si in picioare niste adidasi albi.
Ma hotarasem ca trebuie sa lupt pentru el. Vroiam sa-i atrag atentia...Insa cum? Nici gand sa ma duc direct si sa-i spun: „Hei! Sunt Nanami din primul an si m-am indragostit de tine. Vrei sa iesim impreuna?” . O situatie foarte complicata... Trebuie sa ma apropii de el insa nu trebuie sa-si dea seama ca incerc sa ma apropii...
Fara sa-mi dau seama usa de la acoperis s-a deschis si cineva a inceput sa se apropie cu pasi marunti din ce in ce mai mult de mine. Aud o bataie in podea cu piciorul, semn de atentionare pentru a ma trezii din acel vis in care tocmai intrasem. Intorc bruc capul vazandu-l pe...
-Ha-Haruki? Ce faci tu aici? incerc sa-mi rotunjesc vocea in asa fel incat sa fie una impunatoare, dura si dominanta.
-Hmmm... mormaie privindu-ma plictisit si sfidator. Acum ti-ai recapatat curajul, nu? Defapt... Sa sari la gatul unui baiat necunoscut dupa care sa fugi strigand doar un: ,,Imi pare rau" e destul de curajos insa si stupid... spunea relaxat privind formele norilor ce se formau pe cerul infinit,albastru ca o apa limpede si calma.
-Vrei sa-ti ti gura? nu-mi placea. Avea dreptate. Ce puteam face? Eram o fire mai dura si rebela dar aveam si o latura timida ce punea uneori stapanire pe mine.
-Te voi ajuta! spune coerent in asa fel incat si cel mai prost om de pe pamant sa inteleaga.
-Poftim? La ce te referi? intrebam nedumerita facand ochii din ce in ce mai mari.
-Tipul ala... Te-ai indragostit de el, nu? Pai deja am vorbit cu el si pot spune ca nu e foarte rau. Te pot ajuta sa te apropii... desigur, asta daca vrei. mandria din glas se putea distinge de la mare departare. Dar... a continuat afisand un zambet malefic ... sper ca nu te astepti sa te ajut pe gratis, nu? spuse punandu-se pe vine si privindu-ma intens.
-Si ce vrei de la mine? intreb suspicios continuind sa-i analizez verdele de smarald al ochilor.
-Vei face tot ce spun eu! Chiar daca iti poruncesc sa faci un lucru jenant, il vei face! ridica vocea marindu-i-se zambetul de pe fata.
Eram in dificultate. Nu-l cunosteam prea bine. Daca era doar un joc si vroia sa-mi intinda o cursa? Firar! Tipul asta... Nu-mi place deloc! Insa...
-Voi accepta! Dar asta numai si numai pentru ca vreu victoria impotriva dragostei! in glasul meu era numai hotarare. Se parea ca l-am lasat si pe roscovan uimit pentru ca nu mai scotea nici-un cuvant. A zambit scurt dupa care s-a ridicat si a plecat lasandu-ma singura.
Ma las pe spate intinzandu-ma si incepand sa privesc singurul loc unde se parea ca grijile nu-si au rostul. Visele sunt lasate libere sa zboare catre acesta cu aripi date de catre vointa. Insa... Oare acest taram nu are grijile lui? Catre mai exact? Grija de a primi visele si de a le trimite inapoi cu mult curaj si credinta in realizarea lui.
Acest mic moment de reculegere a fost intrerupt de soneria ascutita si totusi atat de enervanta a clopotelului ce anunta reinceperea orelor. Destul de incet ma ridic scuturandu-ma dupa care pornesc spre clasa. Se parea ca ritmul in care ma miscam era foarte lent pentru ca nimeni nu mai era pe holuri. Cel mai probabil am intarziat.
Incep sa alerg reusind sa scot un timp frumusel. Ma apropii de usa si aud un glas gros si masculin. Chiar intarziasem... Cu fiecare pas si miscare auzeam din ce in ce mai clar vocea care spunea:
-Acum vi-l prezint pe noul elev venit din Anglia. Numele lui este... deschid incet usa pasind pragul si ramanand socata ... Chris Hanabi.
Deci sper ca va va placea....va multumesc foarte mult pentru commuri si critici :D Voi incerca sa ma indrept :D
2.Dragoste la orizont. Ajutor vs. favor
Pauza dintre sfarsitul primei ore si inceputul celei de-a doua inca nu se sfarsise. Fiecare elev era ori pe afara, ori in clasa citind sau vorbind ori pe acoperis. Eu faceam parte din categoria celor care stau in clasa si vorbesc, ceea ce nu este foarte firesc pentru mine care ieseam mereu pe afara avand grija sa intru intr-o belea si sa o acopar repede pentru ca parintii sa nu afle. Cine era persoana care intretinea un dialog echilibrat cu mine? Numele lui era Haruki si tocmai se mutase in cartier si astazi era prima lui zi la aceasta scoala.
Dupa ce mi-a trimis o melodie a cantaretei mele preferate, Haruha Shigomi, pe telefon, am hotarat sa-i pun diferite intrebari legate de mancare, ocupatii preferate, prieteni si multe altele. Parca eram la un interogatoriu pentru ca-mi raspundea scurt in doua, cu putin noroc trei cuvinte.
-Daca nu-ti convine sa vorbesti cu mine doar spune-mi si nu o sa te mai bat la cap! ridic vocea iritata intorcandu-ma si iesind suparata din clasa. Nu stiam de ce dar indiferanta lui ma agasa pur si simplu scotandu-ma din calmul meu obisnuit. De mica nu imi placea sa nu fiu bagata in seama cand vorbesc, acest obicei ramanand pana acum.
Ma plimbam lent pe coridorul lung al parterului privind cu coada ochiului din cand in cand cate un adolescent ce parea sa arate cat de cat bine. In neatentia mea de a cauta baieti dau peste cineva cazand pe asfaltul rece acoperit cu faianta. Injur persoana peste care am dat dupa care ridic privirea vrand sa vad cine este nemernicul care mi-a stat in cale.
Raman neclintita pret de cateva minute. Simteam cum sangele imi accelereaza prin vene, inima bate cu putere si fata incepe sa-mi arda cel mai probabil capatand o roseata in obraji. Parca aveam un nod in stomac inghitind in sec. Baiatul peste care dadusem...
-P-P-P-Printul meu! strig, ma ridic si-l imbratisez incontrolabil. La emotii puternice corpul si mintea inchid propria-mi influenta si actioneaza fara permisiunea mea. Dupa acest moment absolut stanjenitor imi revin capatand o nuanta vizibila de rosu in obraji. Ma desprind de el si fug strigand un: „Imi pare rau!” foarte clar. Unde ma indreptam? Spre cel mai linistit loc din tot liceul... Spre acoperis.
Ajunsa acolo cad in genunchi respirand sacadat. Ce se intamplase cu mine? Cum de am putut face asa ceva dupa care... am fugit? Pur si simplu? Reputatia mea era ca si dusa pe valuri ce se indeparteaza si nu mai revin.
Acum eram prea ocupata sa ma gandesc la imaginea baiatului pe care, cred, ca tocmai il socasem. Avea parul auriu, scurt, drept si tepos, ochii galbui inchisi la culoare cu tente de maroniu, pielea albicioasa si fina. Acest ultim amanunt il aflasem din 'incidentul' de mai devreme. Era imbracat cu niste blugi negri cu o curea de aceeasi culoare si lucioasa, un tricou gri, inchis, pe jumatate bagat in pantaloni intr-o parte si in picioare niste adidasi albi.
Ma hotarasem ca trebuie sa lupt pentru el. Vroiam sa-i atrag atentia...Insa cum? Nici gand sa ma duc direct si sa-i spun: „Hei! Sunt Nanami din primul an si m-am indragostit de tine. Vrei sa iesim impreuna?” . O situatie foarte complicata... Trebuie sa ma apropii de el insa nu trebuie sa-si dea seama ca incerc sa ma apropii...
Fara sa-mi dau seama usa de la acoperis s-a deschis si cineva a inceput sa se apropie cu pasi marunti din ce in ce mai mult de mine. Aud o bataie in podea cu piciorul, semn de atentionare pentru a ma trezii din acel vis in care tocmai intrasem. Intorc bruc capul vazandu-l pe...
-Ha-Haruki? Ce faci tu aici? incerc sa-mi rotunjesc vocea in asa fel incat sa fie una impunatoare, dura si dominanta.
-Hmmm... mormaie privindu-ma plictisit si sfidator. Acum ti-ai recapatat curajul, nu? Defapt... Sa sari la gatul unui baiat necunoscut dupa care sa fugi strigand doar un: ,,Imi pare rau" e destul de curajos insa si stupid... spunea relaxat privind formele norilor ce se formau pe cerul infinit,albastru ca o apa limpede si calma.
-Vrei sa-ti ti gura? nu-mi placea. Avea dreptate. Ce puteam face? Eram o fire mai dura si rebela dar aveam si o latura timida ce punea uneori stapanire pe mine.
-Te voi ajuta! spune coerent in asa fel incat si cel mai prost om de pe pamant sa inteleaga.
-Poftim? La ce te referi? intrebam nedumerita facand ochii din ce in ce mai mari.
-Tipul ala... Te-ai indragostit de el, nu? Pai deja am vorbit cu el si pot spune ca nu e foarte rau. Te pot ajuta sa te apropii... desigur, asta daca vrei. mandria din glas se putea distinge de la mare departare. Dar... a continuat afisand un zambet malefic ... sper ca nu te astepti sa te ajut pe gratis, nu? spuse punandu-se pe vine si privindu-ma intens.
-Si ce vrei de la mine? intreb suspicios continuind sa-i analizez verdele de smarald al ochilor.
-Vei face tot ce spun eu! Chiar daca iti poruncesc sa faci un lucru jenant, il vei face! ridica vocea marindu-i-se zambetul de pe fata.
Eram in dificultate. Nu-l cunosteam prea bine. Daca era doar un joc si vroia sa-mi intinda o cursa? Firar! Tipul asta... Nu-mi place deloc! Insa...
-Voi accepta! Dar asta numai si numai pentru ca vreu victoria impotriva dragostei! in glasul meu era numai hotarare. Se parea ca l-am lasat si pe roscovan uimit pentru ca nu mai scotea nici-un cuvant. A zambit scurt dupa care s-a ridicat si a plecat lasandu-ma singura.
Ma las pe spate intinzandu-ma si incepand sa privesc singurul loc unde se parea ca grijile nu-si au rostul. Visele sunt lasate libere sa zboare catre acesta cu aripi date de catre vointa. Insa... Oare acest taram nu are grijile lui? Catre mai exact? Grija de a primi visele si de a le trimite inapoi cu mult curaj si credinta in realizarea lui.
Acest mic moment de reculegere a fost intrerupt de soneria ascutita si totusi atat de enervanta a clopotelului ce anunta reinceperea orelor. Destul de incet ma ridic scuturandu-ma dupa care pornesc spre clasa. Se parea ca ritmul in care ma miscam era foarte lent pentru ca nimeni nu mai era pe holuri. Cel mai probabil am intarziat.
Incep sa alerg reusind sa scot un timp frumusel. Ma apropii de usa si aud un glas gros si masculin. Chiar intarziasem... Cu fiecare pas si miscare auzeam din ce in ce mai clar vocea care spunea:
-Acum vi-l prezint pe noul elev venit din Anglia. Numele lui este... deschid incet usa pasind pragul si ramanand socata ... Chris Hanabi.
Deci sper ca va va placea....va multumesc foarte mult pentru commuri si critici :D Voi incerca sa ma indrept :D