11-01-2009, 05:36 PM
Sadic_Soul - Ma bucur ca ti-a placut capitolul asta mai mult :) Ceva ca sa te sperie cu adevarat... inca nu sunt sigura ca pot speria cu adevarat pe cineva (prin ceea ce scriu :laugh: ), dar oricum pastrez partile cele mai infricosatoare pentru sfarsit :).
flower_of_hell - - Multumesc pentu cometariu :wink: Ma bucur ca iti place felul in care scriu :-) .
Uhm, asta e un capitol cu mai putina actiune :eto:
Am deschis ochii si lumina artificiala a becului m-a lovit din plin,contrastandu-se iritant cu cea naturala,care patrundea prin geamuri.Am presupus ca Sophie nu se indurase sa o lase pe Destiny sa planga atat de tare si ii daduse voie sa doarma cu lumina aprinsa.Cat de norocos am fost ca am adormit inainte de asta.
Totusi,se intamplase ceva nou in noaptea asta.Visasem,lucru pe care nu l-am mai facut de cativa ani buni."In fiecare noapte visezi,doar ca nu intotdeauna iti amintesti visele.”Auzisem chestia asta de multe ori,desi nu puteam sa mentionez o sursa anume.Poate o stiam de pe internet,cu siguranta,de pe vreun forum stupid,sau de la Andrew.Oricum,eram sigur ca nu fusese doar atat,nu fusese doar un vis banal,acesta avuse sens .Probabil il gaseam atat de interesant si pentru faptul ca se sfarsise inainte sa-i aflu sfarsitul,ca si cum as fi urmarit un film extrem de interesant la televizor si s-ar fi luat curentul.
Mi-am indreptat privirea inspre Sophie,care dormea de-a curmezisul patului,tinand-o strans pe Destiny in brate.Parul ei blond-cenusiu era ravasit si o parte ii iesise din coada impletita,buzele ei subtiri erau uscate,respiratia ii era domola.Dormea adanc,desi era trecut de sapte dimineata,dupa cum arata fascinantul nostru ceas dreptunghiular si negru de pe perete.
Nu imi doream sa o trezesc pentru ca as fi vrut sa continui sa-i admir vulnerabilitate,care imi aducea aminte de vechea Sophie,mereu copilaroasa si fragila,acea Sophie care fusese ucisa de Destiny.
Dar a trebuit s-o fac,micutul monstru avea gradinita la ora opt,iar Sophie m-ar fi distrus,daca Destiny ar fi intarziat din cauza mea.
Am mangait-o usor pe mana,prea usor ca sa reusesc s-o trezesc,desi respiratia i se intensificase si somnul era intr-una din ultimele lui etape,aproape de cea de trezire.
Am scuturat-o,cu aceeasi delicatete,pentru ca nu voiam s-o aduc la realitate prea brusc,mai ales dupa o noapte atat de agitata.A intre-deschis usor ochii de un albastru adanc,si a ramas calma cateva secunde,inca amortita de somn.Apoi s-a ridicat brusc.
-Cat e ceasul?m-a intrebat rapid,si inainte sa apuc sa-i raspund a privit singura spre ceas,care arata plictisitoarea ora de 7 si 5 minute.
S-a mai relaxat,realizand ca e oarecum devreme.M-a scos rapid din campul ei vizual si s-a uitat cu afectiune inspre Destiny,care inca dormea,ca un ingeras bland,si avea un zambet vag intiparit pe buze,semn ca visa ceva frumos.
-Ar trebuii s-o iei mai usor,i-am zis lui Sophie,mai mult ca sa-i atrag atentia asupra faptului ca inca exist.
-Asa,ca tine?ma intreba inexpresiv,in timp ce o mangaia bland pe frunte pe Destiny,care era inca cufundata intr-un somn adanc.
N-am spus nimic si doar mi-am dat ochii peste cap,facand eforturi suprabarbatesti sa nu-i dau vreo replica acida.
S-a ridicat cu eleganta din pat,avand grija ca miscarile ei sa nu fie prea bruste si s-a oprit in fata oglinzii,privindu-si imaginea reflectata in ea.
-Arat din ce in ce mai rau,spuse ea dintr-o data,apoi ofta adanc.
-Tu?am intrebat,uimit de nesiguranta ei,dar si de faptul ca (probabil) vorbea cu mine.
A dat din cap in semn ca “da”,sau poate doar si-a miscat capul si autosugestia m-a facut sa cred ca mi-a raspuns.A continuat sa se uite atenta in oglinda,cercetandu-si ridurile inexistente si cearcanele azurii.Se incapatana sa se concentreze pe defectele minore ale fetei ei aproape perfecte,cu trasaturi de dulci de copil,probabil pentru ca era mai complexata de corpul ei mult mai imperfect.
Am venit in spatele ei,punandu-mi mainile pe umerii ei micuti.Sunt destul de inalt fata de ea,dar inca ma poate eclipsa usor.Pentru cateva secunde,am privit in treacat inspre ochii mei negrii,care se uitau la mine plictisiti din oglinda.
-Ii mai vezi si acum rosii?am intrebat-o dintr-o data.
A parut usor confuza pentru cateva secunde,dar apoi a realizat rapid la ce ma refeream.
-Nu.Dar noaptea trecuta chiar erau.Nu sunt nebuna,sublinie ea,iar eu am aprobat-o supus.
-Poate doar obosita,am sugerat,ridicand din umeri si incercand sa inclin balanta mai mult spre partea ei,ca sa nu-i dau ocazia sa ma atace cu vreun alt raspuns rautacios.
Dar probabil incercarea mea falsa n-a impresionat-o.
-Cand esti obosit vezi chestii rosii?ma intreba,cu un ranjet ironic si cu sarcasm in vocea ei subtire si placuta.
-Stii foarte bine ce voiam sa spun.
Mi-a aruncat o privire inocenta,ca o fata de 14 ani,atunci cand mama ei ii explica chestii despre sex.Nu ca ea n-ar putea scrie un roman pe subiectul asta deja,dar in fata parintilor trebuie sa para mereu o sfanta.
Dintr-o miscare hotarata,si-a desprins parul blond-cenusiu,lasandu-l sa se reverse pe spatele ei,pana in dreptul soldurilor.
Am zambit,la vederea lui.Mereu i-am adorat parul bogat,lung si drept.
-Pot sa il pieptan eu?am intrebat-o,ca un copil nerabdator.
-Ma tragi mereu.
-O s-o fac cat de delicat pot,i-am zis zambind,dar Sophie a continuat sa isi pastreze pe chip masca inexpresiva si rece.
Totusi,mi-a intins pieptenele negru,fara sa-mi adreseze vreun cuvant.
-E atat de frumos,am remarcat,in timp ce luam fiecare suvita in parte si treceam usor pieptanul prin ea,dar cu de ajunsa putere incat sa o descurce,daca era nevoie.
-Crezi ca Nancy ar fi de acord?ma intreba ea,lasandu-ma confuz pentru cateva secunde,din cauza schimbarii mult prea rapide a subiectului.
-Sincer,cred ca da.Mi-a spus de cateva ori ca ii place mult parul tau,am incercat sa raspund promt,ca si cum nu m-ar fi luat prin surprindere.
Dar probabil ca ea stia foarte bine ca o facuse.
-Era imbracata cand ti-a spus-o?
M-am oprit si am lasat enervat pieptanul deoparte.
-Da,am marait.Vrei sa-ti zic si cum?am adaugat,pe un ton glacial.
-Nu,raspunse ea simplu.
-Ce crezi tu ca mai facem noi acolo,in afara de muzica?am intrebat-o iritat.
-Nu stiu ce Dumnezeu ati mai putea face voi acolo,spuse Sophie calma,dar pastrandu-si aciditatea.
-Cand ne-am cunoscut nici macar nu credeai in Dumnezeu.Radeai de maica-ta si ii rupeai cartile religioase.Mergeam in cimitire cu Andrew si stingeam lumanarile,rupeam crucile,distrugeam mormintele.Aflam numerele de telefon ale preotilor din oras si ii sunam la 3 noapte,spunandu-le ca vor arde in iad fiindca au raspuns acestui apel,apelul Satanei.Iti mai amintesti?am intrebat-o,cu o dorinta arzatoare de a mai descoperi o urma vaga din vechea Sophie,ingropata sub masca normaliatii conventionale.
M-a privit acuzator,parand stanjenita de aceasta amintire,de acele intamplari.
-Aveam 19 ani!striga ea,un strigat mut ca sa n-o trezeasca pe Destiny.Eram o pustoaica teribilista.Nu e vina mea ca altii nu se maturizeaza niciodata.
-O,da,si tu esti extrem de matura insinuand ca am vreun fel de relatie cu sora prietenului meu cel mai bun,care pe deasupra e si al naibi de urata,am zis sarcastic si am putut sa observ cum incerca sa-si acopere zambetul satisfacut,preferand sa-si pastreze imaginea rece si indiferenta.
-Atunci de ce e mereu pe langa voi?
-Pentru ca ea se ocupa de partea financiara a trupei.Ne stabileste concertele si se chinuie de ceva timp sa ne gaseasca o casa de discuri.De parca n-ai stii asta,am spus,dandu-mi ochii peste cap.
-Nu mi-ai raspuns la intrebare,zise Sophie apasat.
-Nancy sta cu noi pentru ca n-are ocupatie,am spus,ridicand din umeri.
-De ce nu ii spuneti sa plece?
-Pentru ca e simpatica,am suierat,stiind ca asta o sa declanseze calamitate.
-Si eu nu sunt?se rastii Sophie,vizibil ofensata.
-Ma asculti macar?
-Da,si imi pierd timpul,spuse enervata,apoi parasii camera ca o furtuna,trantind usa in urma ei.
Infantilitatea ei inca prezenta ma bucura,in loc sa ma enerveze. Poate totusi vechea Sophie n-a murit chiar de tot.Oricum,n-am spus nimic,ci doar am privit indiferent spre Destiny,ca sa verific daca zgomotul puternic o trezise.Asa as fi avut un motiv bun sa scap de ea.Dar inca dormea adanc,ca o musca inecata intr-un pahar cu apa.
~~
Mi-am intors ochii involuntar la oglinda.Dar in fata mea nu eram eu.O copila cu par brun si pielea arsa de soare ma privea cu timiditate si teama.Purta pe cap o boneta albastra,asortata cu rochita pana la genunchi.Buclele mari si negre abia ii treceau de umeri si ochii ei cafenii ma fixau cuminti.
-Acum puteti sa ma duceti la Anabelle,va rog?intreba ea incet.
Am privit patul,unde dormea Destiny.
-Desigur.Doarme acum,dar o vei vedea in curand,i-am raspuns,pe un ton lugubru care ascundea sute de secrete.
-Imi pare rau ca va deranjez,domnule Samael,zise ea umil.
-Buna educatia,Catherine,e un lucru care le lipseste multora.Pot sa te scuz,am spus pe un ton glacial,iar fetita si-a plecat privirea.
Simteam frica ei,vulnerabilitatea naiva,inocenta ei si ma hraneam din toate astea,lovind-o in cele mai sensibile puncte.Oricum erau ultimele ei minute.Ultimele minute care o desparteau de Anabelle.
~~
Usa aramie s-a deschis,impinsa cu forta de Sophie.A intrat in dormitor si mi-a aruncat o privire stranie si confuza.S-a uitat inspre Destiny,dar ea era inca prizoniera somnului,la fel cum o lasase.
-Cu cine vorbeai?ma intreba,incruntandu-se usor.
Am privit-o cateva secunde,nestiind ce sa-i raspund.Ochii ei albastrii ma fixau,umezi si speriati.
-Cu nimeni,am raspuns,ridicand din umeri,cu un aer nevinovat.
Uitandu-ma in oglinda,imi puteam vedea din nou reflectia,la fel ca deobicei.Catherine nu mai era si o data cu ea disparuse si vocea mea lugubra,impreuna cu secretele grele ce imi apasasera umerii doar pentru cateva secunde.Dar oare Anabelle inca mai dormea?
Enjoy it : )
flower_of_hell - - Multumesc pentu cometariu :wink: Ma bucur ca iti place felul in care scriu :-) .
Uhm, asta e un capitol cu mai putina actiune :eto:
Am deschis ochii si lumina artificiala a becului m-a lovit din plin,contrastandu-se iritant cu cea naturala,care patrundea prin geamuri.Am presupus ca Sophie nu se indurase sa o lase pe Destiny sa planga atat de tare si ii daduse voie sa doarma cu lumina aprinsa.Cat de norocos am fost ca am adormit inainte de asta.
Totusi,se intamplase ceva nou in noaptea asta.Visasem,lucru pe care nu l-am mai facut de cativa ani buni."In fiecare noapte visezi,doar ca nu intotdeauna iti amintesti visele.”Auzisem chestia asta de multe ori,desi nu puteam sa mentionez o sursa anume.Poate o stiam de pe internet,cu siguranta,de pe vreun forum stupid,sau de la Andrew.Oricum,eram sigur ca nu fusese doar atat,nu fusese doar un vis banal,acesta avuse sens .Probabil il gaseam atat de interesant si pentru faptul ca se sfarsise inainte sa-i aflu sfarsitul,ca si cum as fi urmarit un film extrem de interesant la televizor si s-ar fi luat curentul.
Mi-am indreptat privirea inspre Sophie,care dormea de-a curmezisul patului,tinand-o strans pe Destiny in brate.Parul ei blond-cenusiu era ravasit si o parte ii iesise din coada impletita,buzele ei subtiri erau uscate,respiratia ii era domola.Dormea adanc,desi era trecut de sapte dimineata,dupa cum arata fascinantul nostru ceas dreptunghiular si negru de pe perete.
Nu imi doream sa o trezesc pentru ca as fi vrut sa continui sa-i admir vulnerabilitate,care imi aducea aminte de vechea Sophie,mereu copilaroasa si fragila,acea Sophie care fusese ucisa de Destiny.
Dar a trebuit s-o fac,micutul monstru avea gradinita la ora opt,iar Sophie m-ar fi distrus,daca Destiny ar fi intarziat din cauza mea.
Am mangait-o usor pe mana,prea usor ca sa reusesc s-o trezesc,desi respiratia i se intensificase si somnul era intr-una din ultimele lui etape,aproape de cea de trezire.
Am scuturat-o,cu aceeasi delicatete,pentru ca nu voiam s-o aduc la realitate prea brusc,mai ales dupa o noapte atat de agitata.A intre-deschis usor ochii de un albastru adanc,si a ramas calma cateva secunde,inca amortita de somn.Apoi s-a ridicat brusc.
-Cat e ceasul?m-a intrebat rapid,si inainte sa apuc sa-i raspund a privit singura spre ceas,care arata plictisitoarea ora de 7 si 5 minute.
S-a mai relaxat,realizand ca e oarecum devreme.M-a scos rapid din campul ei vizual si s-a uitat cu afectiune inspre Destiny,care inca dormea,ca un ingeras bland,si avea un zambet vag intiparit pe buze,semn ca visa ceva frumos.
-Ar trebuii s-o iei mai usor,i-am zis lui Sophie,mai mult ca sa-i atrag atentia asupra faptului ca inca exist.
-Asa,ca tine?ma intreba inexpresiv,in timp ce o mangaia bland pe frunte pe Destiny,care era inca cufundata intr-un somn adanc.
N-am spus nimic si doar mi-am dat ochii peste cap,facand eforturi suprabarbatesti sa nu-i dau vreo replica acida.
S-a ridicat cu eleganta din pat,avand grija ca miscarile ei sa nu fie prea bruste si s-a oprit in fata oglinzii,privindu-si imaginea reflectata in ea.
-Arat din ce in ce mai rau,spuse ea dintr-o data,apoi ofta adanc.
-Tu?am intrebat,uimit de nesiguranta ei,dar si de faptul ca (probabil) vorbea cu mine.
A dat din cap in semn ca “da”,sau poate doar si-a miscat capul si autosugestia m-a facut sa cred ca mi-a raspuns.A continuat sa se uite atenta in oglinda,cercetandu-si ridurile inexistente si cearcanele azurii.Se incapatana sa se concentreze pe defectele minore ale fetei ei aproape perfecte,cu trasaturi de dulci de copil,probabil pentru ca era mai complexata de corpul ei mult mai imperfect.
Am venit in spatele ei,punandu-mi mainile pe umerii ei micuti.Sunt destul de inalt fata de ea,dar inca ma poate eclipsa usor.Pentru cateva secunde,am privit in treacat inspre ochii mei negrii,care se uitau la mine plictisiti din oglinda.
-Ii mai vezi si acum rosii?am intrebat-o dintr-o data.
A parut usor confuza pentru cateva secunde,dar apoi a realizat rapid la ce ma refeream.
-Nu.Dar noaptea trecuta chiar erau.Nu sunt nebuna,sublinie ea,iar eu am aprobat-o supus.
-Poate doar obosita,am sugerat,ridicand din umeri si incercand sa inclin balanta mai mult spre partea ei,ca sa nu-i dau ocazia sa ma atace cu vreun alt raspuns rautacios.
Dar probabil incercarea mea falsa n-a impresionat-o.
-Cand esti obosit vezi chestii rosii?ma intreba,cu un ranjet ironic si cu sarcasm in vocea ei subtire si placuta.
-Stii foarte bine ce voiam sa spun.
Mi-a aruncat o privire inocenta,ca o fata de 14 ani,atunci cand mama ei ii explica chestii despre sex.Nu ca ea n-ar putea scrie un roman pe subiectul asta deja,dar in fata parintilor trebuie sa para mereu o sfanta.
Dintr-o miscare hotarata,si-a desprins parul blond-cenusiu,lasandu-l sa se reverse pe spatele ei,pana in dreptul soldurilor.
Am zambit,la vederea lui.Mereu i-am adorat parul bogat,lung si drept.
-Pot sa il pieptan eu?am intrebat-o,ca un copil nerabdator.
-Ma tragi mereu.
-O s-o fac cat de delicat pot,i-am zis zambind,dar Sophie a continuat sa isi pastreze pe chip masca inexpresiva si rece.
Totusi,mi-a intins pieptenele negru,fara sa-mi adreseze vreun cuvant.
-E atat de frumos,am remarcat,in timp ce luam fiecare suvita in parte si treceam usor pieptanul prin ea,dar cu de ajunsa putere incat sa o descurce,daca era nevoie.
-Crezi ca Nancy ar fi de acord?ma intreba ea,lasandu-ma confuz pentru cateva secunde,din cauza schimbarii mult prea rapide a subiectului.
-Sincer,cred ca da.Mi-a spus de cateva ori ca ii place mult parul tau,am incercat sa raspund promt,ca si cum nu m-ar fi luat prin surprindere.
Dar probabil ca ea stia foarte bine ca o facuse.
-Era imbracata cand ti-a spus-o?
M-am oprit si am lasat enervat pieptanul deoparte.
-Da,am marait.Vrei sa-ti zic si cum?am adaugat,pe un ton glacial.
-Nu,raspunse ea simplu.
-Ce crezi tu ca mai facem noi acolo,in afara de muzica?am intrebat-o iritat.
-Nu stiu ce Dumnezeu ati mai putea face voi acolo,spuse Sophie calma,dar pastrandu-si aciditatea.
-Cand ne-am cunoscut nici macar nu credeai in Dumnezeu.Radeai de maica-ta si ii rupeai cartile religioase.Mergeam in cimitire cu Andrew si stingeam lumanarile,rupeam crucile,distrugeam mormintele.Aflam numerele de telefon ale preotilor din oras si ii sunam la 3 noapte,spunandu-le ca vor arde in iad fiindca au raspuns acestui apel,apelul Satanei.Iti mai amintesti?am intrebat-o,cu o dorinta arzatoare de a mai descoperi o urma vaga din vechea Sophie,ingropata sub masca normaliatii conventionale.
M-a privit acuzator,parand stanjenita de aceasta amintire,de acele intamplari.
-Aveam 19 ani!striga ea,un strigat mut ca sa n-o trezeasca pe Destiny.Eram o pustoaica teribilista.Nu e vina mea ca altii nu se maturizeaza niciodata.
-O,da,si tu esti extrem de matura insinuand ca am vreun fel de relatie cu sora prietenului meu cel mai bun,care pe deasupra e si al naibi de urata,am zis sarcastic si am putut sa observ cum incerca sa-si acopere zambetul satisfacut,preferand sa-si pastreze imaginea rece si indiferenta.
-Atunci de ce e mereu pe langa voi?
-Pentru ca ea se ocupa de partea financiara a trupei.Ne stabileste concertele si se chinuie de ceva timp sa ne gaseasca o casa de discuri.De parca n-ai stii asta,am spus,dandu-mi ochii peste cap.
-Nu mi-ai raspuns la intrebare,zise Sophie apasat.
-Nancy sta cu noi pentru ca n-are ocupatie,am spus,ridicand din umeri.
-De ce nu ii spuneti sa plece?
-Pentru ca e simpatica,am suierat,stiind ca asta o sa declanseze calamitate.
-Si eu nu sunt?se rastii Sophie,vizibil ofensata.
-Ma asculti macar?
-Da,si imi pierd timpul,spuse enervata,apoi parasii camera ca o furtuna,trantind usa in urma ei.
Infantilitatea ei inca prezenta ma bucura,in loc sa ma enerveze. Poate totusi vechea Sophie n-a murit chiar de tot.Oricum,n-am spus nimic,ci doar am privit indiferent spre Destiny,ca sa verific daca zgomotul puternic o trezise.Asa as fi avut un motiv bun sa scap de ea.Dar inca dormea adanc,ca o musca inecata intr-un pahar cu apa.
~~
Mi-am intors ochii involuntar la oglinda.Dar in fata mea nu eram eu.O copila cu par brun si pielea arsa de soare ma privea cu timiditate si teama.Purta pe cap o boneta albastra,asortata cu rochita pana la genunchi.Buclele mari si negre abia ii treceau de umeri si ochii ei cafenii ma fixau cuminti.
-Acum puteti sa ma duceti la Anabelle,va rog?intreba ea incet.
Am privit patul,unde dormea Destiny.
-Desigur.Doarme acum,dar o vei vedea in curand,i-am raspuns,pe un ton lugubru care ascundea sute de secrete.
-Imi pare rau ca va deranjez,domnule Samael,zise ea umil.
-Buna educatia,Catherine,e un lucru care le lipseste multora.Pot sa te scuz,am spus pe un ton glacial,iar fetita si-a plecat privirea.
Simteam frica ei,vulnerabilitatea naiva,inocenta ei si ma hraneam din toate astea,lovind-o in cele mai sensibile puncte.Oricum erau ultimele ei minute.Ultimele minute care o desparteau de Anabelle.
~~
Usa aramie s-a deschis,impinsa cu forta de Sophie.A intrat in dormitor si mi-a aruncat o privire stranie si confuza.S-a uitat inspre Destiny,dar ea era inca prizoniera somnului,la fel cum o lasase.
-Cu cine vorbeai?ma intreba,incruntandu-se usor.
Am privit-o cateva secunde,nestiind ce sa-i raspund.Ochii ei albastrii ma fixau,umezi si speriati.
-Cu nimeni,am raspuns,ridicand din umeri,cu un aer nevinovat.
Uitandu-ma in oglinda,imi puteam vedea din nou reflectia,la fel ca deobicei.Catherine nu mai era si o data cu ea disparuse si vocea mea lugubra,impreuna cu secretele grele ce imi apasasera umerii doar pentru cateva secunde.Dar oare Anabelle inca mai dormea?
Enjoy it : )