27-09-2008, 06:40 PM
Akasuna Lynn ma bucur ca ti-a placut. Despre alineat nu stiu ce se intampla, eu in word le am frumos aranjate si cand am pus capitolul arata frumos dar cand am postat arata asa...O_O Este ciudat, nu stiu de ce se intampla asta dupa ce postez si e chiar enervant >.<" Oricum, cum tot am 7 capitole scrise deja o sa-l postez acum pe al doilea pentru ca oricum n-am ce face ^^ So here you go
Capitolul 2
Nu exista in aceasta lume o fata care sa fi fost macar pe jumatate atat de frumoasa ca ea... Chipul ei parea al unui inger si toate celelalte fete din liceu paleau in fata ei. Avea parul lung si negru, pe care il purta mereu despletit. Ochii ei mari si albastri erau uimitori... Atat de sinceri, atat de expresivi... Avea buzele rosii si un nas mic iar trupul ei parea mai delicat decat o floare. Purta fusta rosie si scurta de la uniforma si camasa alba care ii scotea in evidenta formele perfecte. Avea un cercel mic in spranceana dreapta si unul in buza, iar ghiozdanul pe care il avea in spate era plin de insigne si de scrisul ei de mana. La gat purta un acesoriu frumos care arata ca o "zgarda" de tipul celor care le poarta rockerii doar ca aceasta parea a fi din metal si nu din piele. In mijloc avea o piatra mare si rosie si de jur imprejur mici diamante. Observasem ca si Tsubasa purta asa ceva dar ma indoiam ca facea parte din uniforma. Cand s-a intors pentru a ma privi expresia chipului ei s-a schimbat radical si m-a privit cu multa uimire.
-Layla, el e Mitsuki si e nou aici! Va fi in clasa cu noi! Nu-i asa ca e minunat? a spus Tsubasa entuziasmat.
A continuat sa ma priveasca uimita si a facut un pas spre mine. Eram atat de aproape incat nasurile ni se atingeau si am simtit cum ma inrosesc tot la fata. Mi-a pus usor mana pe fata, privindu-ma adanc in ochi dupa care a spus incet:
-E el...
-Poftim?! spuse Tsubasa uimit. Esti sigura? Este chiar el?
-Nu am nici cea mai mica indoiala... El este...
-Cine? Eu? Ce sunt eu? am intrebat, neintelegand despre ce vorbeau.
-Esti perfect pentru a intra in clubul nostru! se auzi o voce.
M-am intors si am vazut un baiat venind. Avea parul blond, frumos aranjat si ochii negri ca noaptea. Mi-am dat seama ca era in clasa mea dupa uniforma lui si am observat ca purta la gat acelasi tip de acesoriu ca Tsubasa si Layla. Nu intelegeam deloc ce se intampla si de ce ma priveau toti asa. Era posibil ca ei sa stie de toate lucrurile ciudate pe care le faceam fara sa vreau? Mi se parea imposibil ca ei sa stie asta. Baiatul s-a dus in spatele lui Tsubasa si l-a prins de talie, stangandu-l in brate si sarutandu-i usor buzele. Tsubasa zambi si il intreba:
-Hide-kun, unde erai? Te-am asteptat mult timp! Credeam ca nu mai ajungi!
-Am avut ceva de rezolvat... Pentru club.
-Mitsuki, el e Kitazato Hideaki, iubitul meu! Poti sa-i spui Hide! Toti ii spunem asa! spuse Tsubasa.
-Incantat, am raspuns. Despre ce club tot vorbiti? Si ce sunt lantisoarele alea ciudate de la gatul vostru?
-Astea? Sunt un fel de simbol al clubului! Cat despre club se numeste "Lumina intunericului" si avem deja cam 50 de membri. Ne-ai face o imensa favoare daca ai accepta sa intri, imi explica Layla.
"Lumina Intunericului? Bizar nume..." imi spuneam eu. Dar pe atunci nici nu imi imaginam cat de important avea sa fie acest club pentru mine..
-Cu ce se ocupa? am intrebat curios.
-Vei afla dupa ce intri. Atunci vei intelege totul, mi-a spus Hide.
-Apropo, Mitsuki, unde stai? ma intreba Tsubasa.
Directorul orfelinatului imi cumparase un apartament la cateva strazi de liceu si imi spusese ca avea sa imi trimita bani in fiecare luna. Stiam ca aveam sa ma descurc si singur dar nu mi-ar fi stricat putina companie asa ca am fost incantat sa accept oferta lui Tsubasa de a merge la el acasa dupa terminarea orelor si a petrece noaptea acolo pentru a ma initia in club. Eram fericit ca si Layla avea sa fie acolo. Imi doream atat de mult sa o privesc. Simteam ca as putea sta o eternitate doar privind-o si sa nu ma plictisesc. Ea insa ma privea atat de ciudat incat nu imi puteam da seama ceea ce gandea despre mine. As fi vrut sa incerc sa vorbesc cu ea, sa o cunosc mai bine dar m-am razgandit repede. Un baiat inalt a venit langa ea si i-a pus mainile la ochi, dupa care a intors-o spre el si a sarutat-o. Avea parul lung si negru, prins intr-o coada. Era slabut si avea trasaturi mai delicate decat unele fete pe care le-am vazut, dar parea extrem de puternic in acelasi timp. Avea cercel in ureche, buza, spranceana, nas... Incepusem sa ma intreb serios daca in aceast liceu sa stransesera toti punkerii si rockerii din Japonia...
-Ce s-a intamplat, iubito? Arati de parca ai vazut o fantoma, ii spuse el.
Aceasta a aratat spre mine iar baiatul s-a intors pentru a ma privi. Lantisorul de la gatul lui si felul in care m-a privit m-a facut sa-mi dau seama ca si el facea parte din club. Nu intelegeam ce legatura avea acest club cu mine. Era ca si cum toti din clubul asta ciudat ma asteptau pe mine sa intru in el.
Am fost foarte fericit cand profesorul nostru a venit si ne-a pus sa intram in clasa. M-am dus repede si m-am asezat in ultima banca in timp ce Tsubasa s-a asezat langa Hide iar Layla langa iubitul ei. Vroiam sa fiu putin singur si sa imi pun ideile in ordine. Profesorul a inceput sa vorbeasca dar eu nu il auzeam. Ma intream de ce mi se parea atat de ciudat acest liceu cand pentru altii ar fi fost cel mai banal si plictisitor loc de pe Terra. Simteam ceva ciudat in legatura cu noii mei prieteni. Prieteni... Nu avusesem niciodata asa ceva... De obicei nu lasam oamenii sa se aproprie de mine, ii ignoram si ii tineam la distanta... Dar simteam ca nu as fi putut face asta cu ei. Simteam ca intalnirea noastra nu fusese intamplatoare... Simteam ca totul fusese planuit cu mult timp in urma... Inainte ca eu sa ma nasc chiar. Cine eram eu? De ce ma nascusem? Care era sensul vietii mele? Ma intream asta inca de cand aveam 6 ani... Cu totii spuneau ca este o simpla depresie si ca ar trebui sa vorbesc cu un psiholog dar nu era vorba de asa ceva. Vroiam doar sa imi gasesc sensul in aceasta lume si in aceasta viata... Nimeni nu intelelese asta niciodata dar stiam ca ei aveau sa o faca. Tsubasa ma privea din banca lui, zambindu-mi si facandu-mi cu mana. Layla in schimb privea pe geam, pierduta in propriile ei ganduri si idei.
-Sunt sigur ca ati auzit ultimele noutati si ca stiti ca Nefronicii au mai gasit 6 copii in ultima saptamana... Sper ca voi o sa fiti in siguranta si ca numarul acestei clase nu o sa scada asa cum se intampla de obicei... spuse profesorul.
Cu totii l-au privit cu mult interes si parca simtindu-se prost. Se parea ca eram singurul care nu intelesese nimic din ceea ce spusese profesorul. Nefronici? Aceast cuvant nu imi spunea absolut nimic si nu intelegeam de ce luau copiii. La orfelinat nu obijnuiam sa ma uit la televizor si nu auzisesm nimic despre asta dar dintr-un oarecare motiv mi se parea interesant. Asa ca am hotarat sa ascult ceea ce spunea profesorul.
-Copii, daca vre unul dintre voi are puterile acele despre care se tot vorbeste as vrea sa imi spune-ti. Vi s-a intamplat ceva bizar in ultimul timp? Ceva ce nu puteti explica si desi vi se pare imposibil stiti ca voi le-ati provocat?
Dupa ce spuse asta Layla,iubitul ei, Tsubasa si Hide s-au intors incet pentru a ma privi. Oare chiar stiau despre mine? Nu imi puteam da seama... Dar eram fericit!Deci nu eram singurul caruia i se intamplau lucruri ciudate! Undeva in Japonia mai existau oameni ca mine. Si toate lucrurile pe care le faceam erau defapt datorita puterilor pe care le posedam si nu le puteam controla! Acum totul avea mai mult sens... Oarecum... Dar daca acesti Nefronici aveau ceva cu cei ca mine m-ar fi putut prinde daca aflau. M-am decis deci sa nu ii spun profesorului nimic despre mine. Aveam insa de gand sa vorbesc cu prietenii mei despre toate astea.
Orele parca au zburat si m-am trezit in masina lui Tsubasa, mergand spre casa lui. Am aflat ca pe iubitul lui Layla il chema Mamoru si ca erau impreuna de ceva vreme. Ma simteam atat de prost cand ii vedeam impreuna, tinandu-se in brate si sarutandu-se... Ca si cum cineva m-ar fi lovit in cap cu un bolovan la nesfarsit. Am ales sa privesc pe geam si sa nu ma mai uit la ei. Peisajele din Osaka erau superbe si atat de diferite de cele din Tokyo. Acolo singurul lucru pe care il vedeai erau firme, blocuri inalte si masimi zburatoare peste tot. Tehnologia avansase enorm in ultima suta de ani si roboti din ce in ce mai performanti aparusera peste tot. In unele locurii chiar ii inlocuisera pe oamenii, facand munca in fabrici si uzine mult mai simpla. Dar devenise deja plcitisitor sa vezi cladiri peste cladiri care pareau ca nu se mai termina. In Osaka nu era asa. Bineinteles ca tehnologia avansase incredibil de mult si acolo dar nu era un oras atat de plictisitor ca Tokyo. Am observat insa ceva ce mi-a atras atentia. In drum spre casa lui Tsubasa am trecut pe langa o cladire extrem de ciudata. Arata ca o farfurie zburatoare asa cum sunt in filmele cu extraterestrii, doar ca foarte mare si spre surprinderea mea, plutea. In fata ei erau niste soldati care nu lasau pe nimeni sa intre inauntru. Nu ca cineva ar fi vrut sa intre acolo. Oamenii pareau sa ocoleasca acel loc si mi-ar fi placut sa aflu motivul.
-Tsubasa, ce este cladirea aceasta plutitoare? am intrebat curios.
-Este sediul Nefronicilor, imi raspunse el, cu ura in glas.
-Cine sunt acesti Nefronici defapt? am spus enervat.
-Vei afla dupa ce vei intra in club, imi spuse Mamoru.
Raspunsurile lor incepusera deja sa ma calce pe nervi. Daca tot incepeau sa spuna ceva ar fi putut macar sa si explice. Abia asteptam sa intru o data in clubul acela pentru a afla toata povestea. Stiam ca era vorba de ceva important... Ceva ce probabil imi fusese mereu ascuns.
Casa lui Tsubasa era extrem de frumoasa. Avea 4 etaje si era plina de tot ce insemna tehnologie de ultima ora. Piscina din spatele casei era imensa si stiam ca ar fi incaput toti copiii de la orfelinat acolo. Prietenul meu era probabil un fel de copil "de bani gata" asa cum se spunea pe vremuri dar sigur nu se purta ca unul. Nu parea deloc arogant si nici nu parea sa fie genul laudaros. Era chiar de treaba si statea mereu alaturi de Hide. Nu mai avusesem un prieten homosexual pana atunci dar nici nu ma deranja acest lucru. Era ceva foarte normal in Japonia si peste tot puteai vedea baieti tinandu-se de mana si sarutandu-se. In ceea ce ma privea consideram ca nu poti poruncii inimii pe cine sa iubeasca si chiar mi se parea ca el si Hide formau un cuplu dragut. Erau fericiti si la urma urmei asta era tot ce conta.
-Tsubasa, poti sa vii aici putin? spuse Layla, luandu-l pe Tsubasa de mana si tragandu-l dupa ea in alta camera.
-Uneori am impreia ca Tsubasa sta mai mult cu ea decat cu mine, spuse Hide privind usa pe care cei doi iesisera.
-Da, asa e, spuse si Mamoru. Dar asta este doar pentru ca sunt foarte buni prieteni.
Nu m-am bagat in discutia lor pentru ca nu ma privea absolut deloc. Dupa cateva minute Tsubasa s-a intors si ne-a spus ca Layla se dusese sa isi faca o baie si ca spusese sa nu incepem initierea mea fara ea.
-Mergem la bucatarie sa fumam, vii si tu? intreba Tsubasa.
-Nu fumez, am spus. Va astep aici.
Cei 3 au plecat, Tsubasa spunand ceva despre cum ar putea oamenii sa reziste fara tigari iar Hide aprobandu-l din cap si tinandu-l strans de mana. Am inceput sa ma plimb prin sufragerie si apoi am auzit un zgomot venind dintr-o camera. Era apa de la dus, probabil acolo era Layla... Lasandu-ma condus de un impuls ciudat pe care nu il puteam controla am urcat scarile si am intrat in baie. Nu cred ca am vazut in viata mea ceva mai alb decat acea incapere. Layla statea in cabina de dus si am putut-o vedea masandu-si usor trupul fin cu burtele. Eram atat de fascinat de frumusetea ei incat nici nu ma mai gandeam ca ea s-ar fi putut intoarce si m-ar fi putut vedea. Mi-am intors usor privirea spre oglinda si am vazut reflexia lui Tsubasa in spatele meu. M-am intors rapid si acolo era, zambind. L-am privit uimit, incercand in acelasi timp sa imi dau seama cum intrase si sa nu fac nici un zgomot.
-E frumoasa, nu-i asa? l-am auzit spunand.
-Da... i-am raspuns.
-Dar, din punctul meu de vedere, corpul unui baiat mi se pare mult mai atractiv decat al unei fete, mai spuse el.
Atunci, spre surprinderea mea, mi-am dat seama ca nu isi miscase buzele nici un moment. Desi il auzeam vorbind, el nu vorbea... Gandea! Ii puteam auzi gandurile! Nu intelegeam cum puteam face asta si nici cand sau cum invatasem dar eram sigur de un lucru... Tsubasa stia ca o puteam face. Probabil ei toti stiau despre mine mai multe decat eu insumi.
-Vino, sa plecam de aici pana nu ne prinde si ne arunca pe amandoi pe geam! imi spuse el, folosind telepatia din nou.
L-am urmat in sufragerie si m-am asezat pe canapea, mai uimit decat fusesem vreodata in viata mea. Tot ce vroiam era sa inteleg... Chiar ceream atat de mult? Nu am spus nimic pana cand Layla nu a aparut, cateva minute mai tarziu, imbracata intr-o pereche de pantalonii negri de piele si scurti si o bluza mov cu un craniu mare pe ea. M-a intrebat daca s-a intamplat ceva dar nu i-am raspuns si nici nu am privit-o.
-Cine sunt? Ce sunt? am intrebat, fara sa-i privesc.
-Suntem aici pentru a-ti arata cine esti... stapane! spusee Tsubasa incet.
That's all for now ^^ Astept parerile voastre in continuare and hope you like it ^__^
Capitolul 2
Nu exista in aceasta lume o fata care sa fi fost macar pe jumatate atat de frumoasa ca ea... Chipul ei parea al unui inger si toate celelalte fete din liceu paleau in fata ei. Avea parul lung si negru, pe care il purta mereu despletit. Ochii ei mari si albastri erau uimitori... Atat de sinceri, atat de expresivi... Avea buzele rosii si un nas mic iar trupul ei parea mai delicat decat o floare. Purta fusta rosie si scurta de la uniforma si camasa alba care ii scotea in evidenta formele perfecte. Avea un cercel mic in spranceana dreapta si unul in buza, iar ghiozdanul pe care il avea in spate era plin de insigne si de scrisul ei de mana. La gat purta un acesoriu frumos care arata ca o "zgarda" de tipul celor care le poarta rockerii doar ca aceasta parea a fi din metal si nu din piele. In mijloc avea o piatra mare si rosie si de jur imprejur mici diamante. Observasem ca si Tsubasa purta asa ceva dar ma indoiam ca facea parte din uniforma. Cand s-a intors pentru a ma privi expresia chipului ei s-a schimbat radical si m-a privit cu multa uimire.
-Layla, el e Mitsuki si e nou aici! Va fi in clasa cu noi! Nu-i asa ca e minunat? a spus Tsubasa entuziasmat.
A continuat sa ma priveasca uimita si a facut un pas spre mine. Eram atat de aproape incat nasurile ni se atingeau si am simtit cum ma inrosesc tot la fata. Mi-a pus usor mana pe fata, privindu-ma adanc in ochi dupa care a spus incet:
-E el...
-Poftim?! spuse Tsubasa uimit. Esti sigura? Este chiar el?
-Nu am nici cea mai mica indoiala... El este...
-Cine? Eu? Ce sunt eu? am intrebat, neintelegand despre ce vorbeau.
-Esti perfect pentru a intra in clubul nostru! se auzi o voce.
M-am intors si am vazut un baiat venind. Avea parul blond, frumos aranjat si ochii negri ca noaptea. Mi-am dat seama ca era in clasa mea dupa uniforma lui si am observat ca purta la gat acelasi tip de acesoriu ca Tsubasa si Layla. Nu intelegeam deloc ce se intampla si de ce ma priveau toti asa. Era posibil ca ei sa stie de toate lucrurile ciudate pe care le faceam fara sa vreau? Mi se parea imposibil ca ei sa stie asta. Baiatul s-a dus in spatele lui Tsubasa si l-a prins de talie, stangandu-l in brate si sarutandu-i usor buzele. Tsubasa zambi si il intreba:
-Hide-kun, unde erai? Te-am asteptat mult timp! Credeam ca nu mai ajungi!
-Am avut ceva de rezolvat... Pentru club.
-Mitsuki, el e Kitazato Hideaki, iubitul meu! Poti sa-i spui Hide! Toti ii spunem asa! spuse Tsubasa.
-Incantat, am raspuns. Despre ce club tot vorbiti? Si ce sunt lantisoarele alea ciudate de la gatul vostru?
-Astea? Sunt un fel de simbol al clubului! Cat despre club se numeste "Lumina intunericului" si avem deja cam 50 de membri. Ne-ai face o imensa favoare daca ai accepta sa intri, imi explica Layla.
"Lumina Intunericului? Bizar nume..." imi spuneam eu. Dar pe atunci nici nu imi imaginam cat de important avea sa fie acest club pentru mine..
-Cu ce se ocupa? am intrebat curios.
-Vei afla dupa ce intri. Atunci vei intelege totul, mi-a spus Hide.
-Apropo, Mitsuki, unde stai? ma intreba Tsubasa.
Directorul orfelinatului imi cumparase un apartament la cateva strazi de liceu si imi spusese ca avea sa imi trimita bani in fiecare luna. Stiam ca aveam sa ma descurc si singur dar nu mi-ar fi stricat putina companie asa ca am fost incantat sa accept oferta lui Tsubasa de a merge la el acasa dupa terminarea orelor si a petrece noaptea acolo pentru a ma initia in club. Eram fericit ca si Layla avea sa fie acolo. Imi doream atat de mult sa o privesc. Simteam ca as putea sta o eternitate doar privind-o si sa nu ma plictisesc. Ea insa ma privea atat de ciudat incat nu imi puteam da seama ceea ce gandea despre mine. As fi vrut sa incerc sa vorbesc cu ea, sa o cunosc mai bine dar m-am razgandit repede. Un baiat inalt a venit langa ea si i-a pus mainile la ochi, dupa care a intors-o spre el si a sarutat-o. Avea parul lung si negru, prins intr-o coada. Era slabut si avea trasaturi mai delicate decat unele fete pe care le-am vazut, dar parea extrem de puternic in acelasi timp. Avea cercel in ureche, buza, spranceana, nas... Incepusem sa ma intreb serios daca in aceast liceu sa stransesera toti punkerii si rockerii din Japonia...
-Ce s-a intamplat, iubito? Arati de parca ai vazut o fantoma, ii spuse el.
Aceasta a aratat spre mine iar baiatul s-a intors pentru a ma privi. Lantisorul de la gatul lui si felul in care m-a privit m-a facut sa-mi dau seama ca si el facea parte din club. Nu intelegeam ce legatura avea acest club cu mine. Era ca si cum toti din clubul asta ciudat ma asteptau pe mine sa intru in el.
Am fost foarte fericit cand profesorul nostru a venit si ne-a pus sa intram in clasa. M-am dus repede si m-am asezat in ultima banca in timp ce Tsubasa s-a asezat langa Hide iar Layla langa iubitul ei. Vroiam sa fiu putin singur si sa imi pun ideile in ordine. Profesorul a inceput sa vorbeasca dar eu nu il auzeam. Ma intream de ce mi se parea atat de ciudat acest liceu cand pentru altii ar fi fost cel mai banal si plictisitor loc de pe Terra. Simteam ceva ciudat in legatura cu noii mei prieteni. Prieteni... Nu avusesem niciodata asa ceva... De obicei nu lasam oamenii sa se aproprie de mine, ii ignoram si ii tineam la distanta... Dar simteam ca nu as fi putut face asta cu ei. Simteam ca intalnirea noastra nu fusese intamplatoare... Simteam ca totul fusese planuit cu mult timp in urma... Inainte ca eu sa ma nasc chiar. Cine eram eu? De ce ma nascusem? Care era sensul vietii mele? Ma intream asta inca de cand aveam 6 ani... Cu totii spuneau ca este o simpla depresie si ca ar trebui sa vorbesc cu un psiholog dar nu era vorba de asa ceva. Vroiam doar sa imi gasesc sensul in aceasta lume si in aceasta viata... Nimeni nu intelelese asta niciodata dar stiam ca ei aveau sa o faca. Tsubasa ma privea din banca lui, zambindu-mi si facandu-mi cu mana. Layla in schimb privea pe geam, pierduta in propriile ei ganduri si idei.
-Sunt sigur ca ati auzit ultimele noutati si ca stiti ca Nefronicii au mai gasit 6 copii in ultima saptamana... Sper ca voi o sa fiti in siguranta si ca numarul acestei clase nu o sa scada asa cum se intampla de obicei... spuse profesorul.
Cu totii l-au privit cu mult interes si parca simtindu-se prost. Se parea ca eram singurul care nu intelesese nimic din ceea ce spusese profesorul. Nefronici? Aceast cuvant nu imi spunea absolut nimic si nu intelegeam de ce luau copiii. La orfelinat nu obijnuiam sa ma uit la televizor si nu auzisesm nimic despre asta dar dintr-un oarecare motiv mi se parea interesant. Asa ca am hotarat sa ascult ceea ce spunea profesorul.
-Copii, daca vre unul dintre voi are puterile acele despre care se tot vorbeste as vrea sa imi spune-ti. Vi s-a intamplat ceva bizar in ultimul timp? Ceva ce nu puteti explica si desi vi se pare imposibil stiti ca voi le-ati provocat?
Dupa ce spuse asta Layla,iubitul ei, Tsubasa si Hide s-au intors incet pentru a ma privi. Oare chiar stiau despre mine? Nu imi puteam da seama... Dar eram fericit!Deci nu eram singurul caruia i se intamplau lucruri ciudate! Undeva in Japonia mai existau oameni ca mine. Si toate lucrurile pe care le faceam erau defapt datorita puterilor pe care le posedam si nu le puteam controla! Acum totul avea mai mult sens... Oarecum... Dar daca acesti Nefronici aveau ceva cu cei ca mine m-ar fi putut prinde daca aflau. M-am decis deci sa nu ii spun profesorului nimic despre mine. Aveam insa de gand sa vorbesc cu prietenii mei despre toate astea.
Orele parca au zburat si m-am trezit in masina lui Tsubasa, mergand spre casa lui. Am aflat ca pe iubitul lui Layla il chema Mamoru si ca erau impreuna de ceva vreme. Ma simteam atat de prost cand ii vedeam impreuna, tinandu-se in brate si sarutandu-se... Ca si cum cineva m-ar fi lovit in cap cu un bolovan la nesfarsit. Am ales sa privesc pe geam si sa nu ma mai uit la ei. Peisajele din Osaka erau superbe si atat de diferite de cele din Tokyo. Acolo singurul lucru pe care il vedeai erau firme, blocuri inalte si masimi zburatoare peste tot. Tehnologia avansase enorm in ultima suta de ani si roboti din ce in ce mai performanti aparusera peste tot. In unele locurii chiar ii inlocuisera pe oamenii, facand munca in fabrici si uzine mult mai simpla. Dar devenise deja plcitisitor sa vezi cladiri peste cladiri care pareau ca nu se mai termina. In Osaka nu era asa. Bineinteles ca tehnologia avansase incredibil de mult si acolo dar nu era un oras atat de plictisitor ca Tokyo. Am observat insa ceva ce mi-a atras atentia. In drum spre casa lui Tsubasa am trecut pe langa o cladire extrem de ciudata. Arata ca o farfurie zburatoare asa cum sunt in filmele cu extraterestrii, doar ca foarte mare si spre surprinderea mea, plutea. In fata ei erau niste soldati care nu lasau pe nimeni sa intre inauntru. Nu ca cineva ar fi vrut sa intre acolo. Oamenii pareau sa ocoleasca acel loc si mi-ar fi placut sa aflu motivul.
-Tsubasa, ce este cladirea aceasta plutitoare? am intrebat curios.
-Este sediul Nefronicilor, imi raspunse el, cu ura in glas.
-Cine sunt acesti Nefronici defapt? am spus enervat.
-Vei afla dupa ce vei intra in club, imi spuse Mamoru.
Raspunsurile lor incepusera deja sa ma calce pe nervi. Daca tot incepeau sa spuna ceva ar fi putut macar sa si explice. Abia asteptam sa intru o data in clubul acela pentru a afla toata povestea. Stiam ca era vorba de ceva important... Ceva ce probabil imi fusese mereu ascuns.
Casa lui Tsubasa era extrem de frumoasa. Avea 4 etaje si era plina de tot ce insemna tehnologie de ultima ora. Piscina din spatele casei era imensa si stiam ca ar fi incaput toti copiii de la orfelinat acolo. Prietenul meu era probabil un fel de copil "de bani gata" asa cum se spunea pe vremuri dar sigur nu se purta ca unul. Nu parea deloc arogant si nici nu parea sa fie genul laudaros. Era chiar de treaba si statea mereu alaturi de Hide. Nu mai avusesem un prieten homosexual pana atunci dar nici nu ma deranja acest lucru. Era ceva foarte normal in Japonia si peste tot puteai vedea baieti tinandu-se de mana si sarutandu-se. In ceea ce ma privea consideram ca nu poti poruncii inimii pe cine sa iubeasca si chiar mi se parea ca el si Hide formau un cuplu dragut. Erau fericiti si la urma urmei asta era tot ce conta.
-Tsubasa, poti sa vii aici putin? spuse Layla, luandu-l pe Tsubasa de mana si tragandu-l dupa ea in alta camera.
-Uneori am impreia ca Tsubasa sta mai mult cu ea decat cu mine, spuse Hide privind usa pe care cei doi iesisera.
-Da, asa e, spuse si Mamoru. Dar asta este doar pentru ca sunt foarte buni prieteni.
Nu m-am bagat in discutia lor pentru ca nu ma privea absolut deloc. Dupa cateva minute Tsubasa s-a intors si ne-a spus ca Layla se dusese sa isi faca o baie si ca spusese sa nu incepem initierea mea fara ea.
-Mergem la bucatarie sa fumam, vii si tu? intreba Tsubasa.
-Nu fumez, am spus. Va astep aici.
Cei 3 au plecat, Tsubasa spunand ceva despre cum ar putea oamenii sa reziste fara tigari iar Hide aprobandu-l din cap si tinandu-l strans de mana. Am inceput sa ma plimb prin sufragerie si apoi am auzit un zgomot venind dintr-o camera. Era apa de la dus, probabil acolo era Layla... Lasandu-ma condus de un impuls ciudat pe care nu il puteam controla am urcat scarile si am intrat in baie. Nu cred ca am vazut in viata mea ceva mai alb decat acea incapere. Layla statea in cabina de dus si am putut-o vedea masandu-si usor trupul fin cu burtele. Eram atat de fascinat de frumusetea ei incat nici nu ma mai gandeam ca ea s-ar fi putut intoarce si m-ar fi putut vedea. Mi-am intors usor privirea spre oglinda si am vazut reflexia lui Tsubasa in spatele meu. M-am intors rapid si acolo era, zambind. L-am privit uimit, incercand in acelasi timp sa imi dau seama cum intrase si sa nu fac nici un zgomot.
-E frumoasa, nu-i asa? l-am auzit spunand.
-Da... i-am raspuns.
-Dar, din punctul meu de vedere, corpul unui baiat mi se pare mult mai atractiv decat al unei fete, mai spuse el.
Atunci, spre surprinderea mea, mi-am dat seama ca nu isi miscase buzele nici un moment. Desi il auzeam vorbind, el nu vorbea... Gandea! Ii puteam auzi gandurile! Nu intelegeam cum puteam face asta si nici cand sau cum invatasem dar eram sigur de un lucru... Tsubasa stia ca o puteam face. Probabil ei toti stiau despre mine mai multe decat eu insumi.
-Vino, sa plecam de aici pana nu ne prinde si ne arunca pe amandoi pe geam! imi spuse el, folosind telepatia din nou.
L-am urmat in sufragerie si m-am asezat pe canapea, mai uimit decat fusesem vreodata in viata mea. Tot ce vroiam era sa inteleg... Chiar ceream atat de mult? Nu am spus nimic pana cand Layla nu a aparut, cateva minute mai tarziu, imbracata intr-o pereche de pantalonii negri de piele si scurti si o bluza mov cu un craniu mare pe ea. M-a intrebat daca s-a intamplat ceva dar nu i-am raspuns si nici nu am privit-o.
-Cine sunt? Ce sunt? am intrebat, fara sa-i privesc.
-Suntem aici pentru a-ti arata cine esti... stapane! spusee Tsubasa incet.
That's all for now ^^ Astept parerile voastre in continuare and hope you like it ^__^