[Yaoi] Juste une photo de toi

[Lexxu]

Capitolul 6.


Minutele treceau in zbor pe langa mine, vantul jucandu-se in paru-mi inchis la culoare, avand grija sa ma linisteasca si sa-mi faca promisiunea muta ca totul avea sa fie bine. Personal nu intelegeam absolut nimic din ce se intamplase atunci si acum. Eram un biet nestiutor, un prostut si-un naiv care astepta cu nerabdare sa se trezeasca si sa primeasca raspunsuri la intrebari, de la un strain. La naiba! Cum am putut adormi in bratele lui? E asa jenant...
Ma asezasem pe jos ducandu-mi bratele in jurul genunchilor, cuprinzandu-i. Fusesem un ciudat inca de cand ma stiu, asa ca partial intelegeam de ce fusesem implicat in toata nebunia asta. In primul rand ma avantasem precum un idiot in fata teroristilor cu intentia sa-l ajut pe copil si, reusisem oarecum, cu ajutorul unui barbat pe care Azrael il numise gardian, si mai presus de astea un gardian de-al meu. Pe langa toate acestea, pierdut in necunostinta de cauza, captiv in lumea "mea" avusesem placerea sa-l intalnesc pe Ingerul mortii care-mi daduse de asemenea mintea si ideile peste cap, din cauza informatiilor. Un inger care ma informase despre natura mea, o fiinta ce-mi purta infatisarea si care-mi daduse puterea de a-l salva pe gardian. Azrael.
Ii eram indatorat, deoarece nu doream sa moara nimeni si ma ajutase, dar pana la urma... nu puteam accepta ca sunt un inger.
Nu puteam...
Tot ce mai ramanea de analizat era strainul numit Zero. Strainul incredibil de frumos ce ma adormise cu mangaierile blande, persoana a caror brate imi oferisera caldura la care visasem de atatea ori. Omul sau fiinta ce dorea sa-mi fure amintirile, sa ma lase singur si nestiutor. Oftasem prelung, acoperindu-mi privirea albastrie cu palmele. Nu-mi doream sa fiu din nou cum eram. Nu voiam sa-mi fie ascunse lucruri si sa fiu protejat. Pentru mine personal si pentru viata-mi era vital sa cunosc adevarul, era si este, de aceea nu imi permiteam sa uit.
- Nu o sa te las sa-mi furi amintirile! M-ai auzit? Nu o sa poti, Zero! strigasem, foindu-ma pe cimentul rece.
Imi deschisesem ochii usor, analizand locul in care ma aflam. Eram undeva la inaltime, asezat dezordonat pe cimentul rece al unui bloc sau asa constatasem. Insa, de indata ce-l observasem pe strain si-i privisem modul in care se lasa absorbit de peisaj sau ganduri, un fior imi strabatuse in treacat sirea spinarii. Statea cu spatele, pletele rebele dansand dupa muzica vantului, privirea asemeni lamelor pierzandu-se treptat printre nori albi. Era frumos, incredibil chiar, simteam un fel de caldura stranie venind de la el.
- Jesse, te-ai trezit? intrebase intorcandu-se cu fata la mine. Ai dormit bine? continuase pe urma apropiindu-se de trupu-mi slab a carui piele se aseamana cu zapada.
- Iti bati joc de mine? Cine s-ar putea simti bine stiind ca a dormit pe ciment? Il intrebasem aparent calm, ridicandu-mi o spranceana, arcuind-o frumos.
Colturile gurii i se ridicasera formand un zambet cuceritor, dezvelind dantura perfecta din spatele lor. De ce-mi zambea asa? M-as fi intrebat si l-as fi intrebat daca nu ar fi o amenintare pentru mine. Trebuia sa-l ignor, sa scap de aici si sa fug, dar cum? Cum si unde, cand privirea sa asemeni lamelor imi transmisese ca m-ar fi gasit oriunde.
- D-de ce mi-ai lasat amintirile? intrebasem nesigur intr-un final, fixandu-l cu privirea albastrie. Vreau sa stiu! De ce?... continuasem, strangandu-mi pumnii.
Intr-un final ma hotarasem sa ma bazez pe instinct si sa las prejudecatile deoparte. In fond, Azrael a disparut si nu stiam cum sa dau de el, mai ramanea doar Zero. Momentan era singurul ce putea sa-mi ofere niste raspunsuri sau... asa credeam.
- Pentru ca, incepuse prinzandu-mi o suvita intre degete si Doamne! Cand distanta dintre noi se evaporase? Nici nu simtisem sau auzisem cand se apropiase de mine. Imi sarutase suvita neagra usor, pentru ca nu am facut niciodata nimic, ca sa te supar.
Ramasesem pe loc, blocat de sinceritatea lui -fiindca doar asta simtisem cand vorbise-, analizandu-l indeaproape. Obrajii imi luasera foc deja... Il impinsesem cu toata forta si abea de-l facusem sa se dea un pas in spate.
- Ha? Nimic sa ma superi? Nici macar nu te cunosc. Mintisem cu nerusinare din motive necunoscute. Deja imi amintisem de aparitia lui in visele-mi ciudate pe care le avusesem la scoala. Amintirile-mi fusesera restaurate partial, dar aveam impresia ca ceva imi scapa. Ceva destul de important. Vreau acasa, soptisem cat pentru mine.
Il vazusem de atatea ori in vise incat ajunsesem sa ma intreb ce insemnase pentru mine sau ce inseamna, de ce fusese mereu prezent cand avusesem nevoie de cineva?
- Daca vrei acasa, te pot duce eu. Ma anuntase cu venicul ton dulceag si bland.
Aprobasem printr-o simpla miscare a capului, vazandu-i aripile negre ce-i rasareau din spate. In mod normal as fi foarte suprins si in pragul lesinului, insa oboseala isi spunea cuvantul si de data asta. Nu-mi doream sa-l mai asaltez cu intrebari, ci doar sa ajung acasa, dar asta nu insemna ca renuntasem la aflarea adevarului. Nu ma multumeam decat cu o parte...
Inainte sa-mi dau seama ajunsesem captiv intr-o imbratisare calduroasa. Din nou se intampla, aceeasi caldura punandu-mi stapanire pe trup. O caldura incredibil de frumoasa, atragatoare pe care mi-o dorisem si mi-o doream in continuare. Nici macar in bratele Angelei nu ma simtisem atat de bine. Imi afundasem chipul in scorbura gatului sau, incercand din rasputeri sa-mi opresc lacrimile. Asta pateam cand imi lasam gandurile libere. Plangeam... simtindu-ma diferit de alte dati. Acum nu mai eram singur si neajutorat, eram impreuna cu strainul din visele mele, in bratele acestuia zburand pe cerul intunecat, amandoi... impreuna.
- Jesse, deschide ochii si priveste, imi soptise in urechea dreapta, cutremurandu-ma din cap pana-n picioare, insa il ascultasem. Lasasem privirea albastrie, inecata in lacrimi sa fie libera sa vada. Privelistea era incantatoare de sus, rapitoare as putea spune. Luminile New York-ului dominau pretutindeni precum si aglomeratia.
- Frumos... spusesem, lasandu-ma purtat de bratele lui. Pentru prima data dupa atata timp ma simteam in siguranta, chiar daca in bratele unui strain. Deja ma hotarasem sa-mi las instinctul sa vorbeasca, lasand judecata in urma. Ma lasasem in voia sortii oarecum.
Minutele trecusera cu care sau asa aveam impresia, caci inca ma aflam in posesia frumosului inger cazut -asa constatasem dupa aripile negre-, desi l-as fi catalogat drept demon. Un demon inselator si unic, ce ma poarta pe cerul care ne priveste, doar de dragul de a ramane cu mine. Deliram? Nu... pur si simplu asta simteam.
Intr-un final ajunsesem acasa cu ajutorul lui, unde ii multumisem si-l pusesem sa ma astepte pana ies de la dus. Lasandu-ma inviorat de apa, spalandu-mi trupul murdar si indecent cu samponul de portocale, nimic nu mai conta. Incepusem sa ma alarmez chiar si-n baie grabindu-ma sa nu raman singur. Poate ca voiam sa renunt sa-l mai interoghez, insa ceva striga innauntrul meu... sa il intreb "cine esti?". Dupa ce iesisem din dus imi scuturasem capul incercand sa-mi alung gandurile nefolositoare, in timp ce ma acopeream cu halatul pufos de culoarea oceanului.
Intrand in incaperea unde-l lasasem pe demon sa astepte, ramasesem tintit locului cateva secunde la privelistea ce mi se oferise. Brunetul statea asezat pe pervazul geamului pregatit sa se arunce in gol. Fugisem in dreptul lui de parca viata mea ar depinde de asta, probabil prosopul din cap cazandu-mi si halatul desfacandu-se.
- C-cine esti? intrebasem, prinzandu-i incheietura, tinand-o strans. Raspunde!
- Logodnicul tau. Raspunse zambiind, urmarindu-ma pentru a-mi observa reactia.
Logodnicul tau...tau...tau...tau.
- Poftim?! Strigasem. Nu se poate asta- ma intrerupse prinzandu-mi buzele captive intre ale sale, dandu-i inconstient permisiunea de a-mi explora lacasul umed, ferit de lumina zilei. O mana si-o tinea in paru-mi umed, in timp ce cealalta si-o asezase pe spatele meu, stand inca pe pervaz cu atat de mult echilibru. Ma gustase, eliberandu-ma in momentul in care-l impinsesem, avantandu-se in neant.
- E o minciuna, nu?... intrebasem lasandu-ma sa alunec pe parchetul maroniu asezandu-mi ambele maini in cap. Mie nu imi plac barbatii !!! strigasem, tragandu-ma de firele negre precum pana corbului. Probabil m-or fi auzit vecini...