13-10-2012, 12:39 PM
hey
am venit cu un nou capitol
stiu ca a durat ceva vreme dar, am avut un program foarte incarcat si din pacate se anunta saptamani si mai furtunoase
asa ca am profitat de ceva timp pentru a pune capitolul VI
sper sa va placa si sa va exprimati parerea
cam atat. Lectura placuta!
Cap VI
Il vedeam stand in birou inca de cand intrasem pe usa apartamentului in aceasta dupa amiaza, iar acum era trecut de miezul nopti. Ce se intamplase? Era joi, stia ca trebuie sa ajung acasa pana la 2 si ca maine trebuie sa merg la scoala. De ce sta acolo? Deobicei profita intens de timpul pe care-l petreceam impreuna. Stia ca luni, marti, joi si vineri am scoala, asa ca puteam sta la el doar de la sase la unu. Deobicei ajungeam inaintea lui , motiv pentru care aveam cheile apartamentului. Si cum de ajunsese inaintea mea "acasa" ? Se intamplase ceva?
- Esti suparat? intreb eu apropiindu-ma de birou.
Sincer eram foarte ingrijorata de atitudinea lui. Isi aruncase cravata pe un fotoliu, isi tine lantul pe care ii era atarnata crucuilita in gura si isi plimba privirea nervos pe pereti. Nu facea altceva de cand am venit. La inceput mi-a zis: "Rezolv ceva si vin!", dar nu a mai venit, si stia bine ca eu trebuie sa plec. Ai mei acceptau cu greu vizitele astea si asa nu imi permiteam sa intarzi nici macar o secunda.
Si-a lasat pe spate frecandu-si ochii de oboseala. " Esti suparat pe mine? " intreb eu sfioasa oprindu-ma fix in fata scaunului lui. " Nu iubito, e altceva... Nu are rost sa discutam despre niste prostii." Prostiile alea il tinusera departe de mine o zi intreaga, iar eu intr-o jumatate de ora trebuia sa ies pe usa. " Atunci te pot ajuta cu ceva? " spun eu asezandu-ma in bratele lui si strangandu-l puternic. Cred ca azi prima noapte in care ne intalnisem si nu ajunsesem mai departe de un sarut. Ar trebui sa fiu bucuroasa ca el nu ma presa pe acel subiect dar mie nu-mi placea ca era la kilometri departare. Mi-a sarutat usor umerii apoi cand am inceput sa-l sarut si eu, el s-a oprit. M-am ridicat somnoroasa din bratele lui si mi-am luat geanta negra de pe jos fara sa privesc inapoi . "Bisous!"
-Sakura, familia mea vrea sa ne despartim! M-am intorc brusc pentru al privi; el, ca mine de altfel, era inghetat.
Se apropie si imi mangaie obrajii. Nu spunea niminc. Eu pe de alta parte as fi avut atatea intrebari. Aveam sa ma bucur de tacerea mea atunci cand m-a ridicat pentru un sarut. Era asa de grijuliu acum, ca si cu o papusa de portelan, ca si cum ar vrea sa ma provoace sa-l implor sa stea langa mine. Adevarul era ca idea unei despartiri asa bruste mi-ar frange inima. Recunosc ca il iubeam, poate mai tare decat imi inchipuiam, atat de tare ca ma durea pana la lacrimi. El avea ochii inchisi, si ma tragea puternic in el. „ Stiu ca nu vrei sa vorbesc acum, dar ....” „ Fratele meu va veni sambata la Paris. Vrea sa te vada!”
.................................................................................................................................
Trebuie sa recunosc ca am niste emotii groasnice. Toata noaptea avusesesm cosmaruri cu fratele lui Hidan, era un capcaun care ma fugarea prin intreg Parisul. „ Sunt bine mama?” intreb eu iesind din camera mea pentru evaluarea mamei. „ Draga mea, esti minunata. Dar a sunat doctorul cand dormeai - ti-au venit analizele. Vrea sa mergem acolo cat mai repede.” Stiu ca in mod normal cineva ar zice: pai si Hidan? Si fratele lui? Ce impresie faci? Nu asta era prioritatea mea acum. „Ma duc sa ma schimb.” De ce dorea doctorul sa ma vada urgent? Oare e adevarat presimtirea aia a mea? Dumnezeule , Te rog sa nu ! „ Te rog!” soptesc eu .
- Fi puternica, bine? Orice spune mama e aici, bine?
Mama, normal ca era. Ea avusese grija de mine tot timpul, se speria pentru mine si se bucura cand lucrurile ieseau asa cum trebuie. Uneori cred ca toate lucrurile bune care mi se intampla se intampla pentru ca Dumnezeu sa o rasplateasca pentru bunatatea ei. „Mi-e frica!” spun eu strangandu-i mana la vazul sectiei de ginecologie. „Haide ca nu mergi la taiere!” imi raspunde ea aranjandu-mi parul cu un zambet stralucitor pe fata. Am intrat impreuna, mama era zambitoare , plina de speranta si incredere. Imi era atat de draga , as vrea sa am si eu forta aia a ei, de mama.
- Imi pare rau frumoaso, dar ai avut dreptate. Nu poti avea copii!
Am inghetat un moment apoi mi-am intors privirea. Nu ma puteam gandi la nimic, nici macar la cat de mult imi dorisem copii. Parca paralizasem. Imi simteam mainile grele. Totul se oprise pentru mine. Singurul lucru pe care mi-l dorisem cu adevarat si pentru care as fi facut orice, nu se putea. Un copil. Il vedeam pe doctor cum se apropie de mine si ma ia de mana. Spunea ca-i pare rau. El stia ce e sa nu ai copii, sotia lui nascuse un copil mort si era cat pe ce sa moara si ea. „ Stiu ca nu e corect. Si stiu cat doare. Stiu cum ti se rupe sufletul cand auzi de femei facand avort peste avort, iar alti si-ar da viata pentru a avea macar un copil, macar de a-si simti cum misca daca nu au posibilitatea sa-l vada crescand. Nu stiu de ce ne-a dat Dumnezeu asta dar stiu ca cea mai mare greseala e sa nu te eliberezi acum. Plangi! ” Il strangeam de mana puternic. Unde era tata acum? Nu-l interesa, facuse acel gest socant cand a aflat ca exista posibilitatea sa nu am copii. S-a rupt din imbratisarea mea, ca si de un lepros. „ Era cea mai mare dorinta a mea. Imi doream asta cu disperare. Imi pare asa de rau pentru tot - stiu ca e vina mea pe undeva!” „Sotia mea credea la fel! Spunea ca pacatuise probabil groasnic de primise o asemenea pedeapsa. Dar timpul a trecut, situatia a evoluat, am adoptat un baietel si si-a dat seama ca nesansa ei de a avea un copil a fost sansa micutului noastru de a avea o familie. Sunt multi copii frumosi care asteapta pe cineva, poate e acolo un baietel care te asteapta pe tine ca si mama.” Ma uitam la el printre lacrimi – si el avea ochii rosi. „ Nu credeam ca mai am lacrimi pentru asta!” Nici eu.Nu stiu de ce plang, in subconstientul meu simtisem asta. Asa ajunsesem la ginecolog.
Ciudat a fost cand am primit mesajul de la Hidan. Acel: „ Unde esti?” parea asa un nimic. „ Ajung imediat.”eram in taxi si ma uitam in oglinda. Ochii mei nu mai erau rosi, dar nici fardati asa cum trebuie- buzele mele la fel, mai eram imbracata si extrem de nepotrivit, o pereche de blugi si paltonul meu. Nu mai conta, acum nimic nu mai conta mai ales fratele grizonatului. Traisem o buna perioada de timp din speranta unui copil, traian pentru un viitor copil, iar acum? Acum ce? Ce as mai putea face in viata? Nu sunt tare isteata, nici foarte frumoasa sunt mediocra din toate punctele de vedere. Si parca acum vorba lui Horatiu „ Mediocritatea e aur.” nu mai era asa buna.
-Imi pare rau ca am intarziat. Poti sa strigi pe mine mai incolo dupa ce rezolvam si asta bine. Spun eu asezandu-mi paltonul pe cuier. Unde e fratele tau ?
-La firma alaturi de inca un frate mai mic. Tata vrea sa vada cum m-am descurcat cu afacerea.... Esti bine?
-"Secretul de a-i plictisi pe altii este de a spune totul." Voltaire! spun eu zambindu-i cald.
Ce mai conta acum, nu se mai putea face nimic? Ce mai conta faptul ca nu pot face copii pentru el? El avea problemele lui, firma, fratele mai mare. Si tocmai pentru ca avea total alte probleme nu avea rost sa-l incarc si cu ale mele, mai ales ca nu-l priveste. Nu-l priveste, adica nu e o boala sau mai stiu eu ce care sa-i afecteze sanatatea. Asta in primul rand, in al doilea rand relatia noastra se va opri inainte de a ajunge la subiectul ala. Nu-i asa?
astept comentarii
am venit cu un nou capitol
stiu ca a durat ceva vreme dar, am avut un program foarte incarcat si din pacate se anunta saptamani si mai furtunoase
asa ca am profitat de ceva timp pentru a pune capitolul VI
sper sa va placa si sa va exprimati parerea
cam atat. Lectura placuta!
Cap VI
Il vedeam stand in birou inca de cand intrasem pe usa apartamentului in aceasta dupa amiaza, iar acum era trecut de miezul nopti. Ce se intamplase? Era joi, stia ca trebuie sa ajung acasa pana la 2 si ca maine trebuie sa merg la scoala. De ce sta acolo? Deobicei profita intens de timpul pe care-l petreceam impreuna. Stia ca luni, marti, joi si vineri am scoala, asa ca puteam sta la el doar de la sase la unu. Deobicei ajungeam inaintea lui , motiv pentru care aveam cheile apartamentului. Si cum de ajunsese inaintea mea "acasa" ? Se intamplase ceva?
- Esti suparat? intreb eu apropiindu-ma de birou.
Sincer eram foarte ingrijorata de atitudinea lui. Isi aruncase cravata pe un fotoliu, isi tine lantul pe care ii era atarnata crucuilita in gura si isi plimba privirea nervos pe pereti. Nu facea altceva de cand am venit. La inceput mi-a zis: "Rezolv ceva si vin!", dar nu a mai venit, si stia bine ca eu trebuie sa plec. Ai mei acceptau cu greu vizitele astea si asa nu imi permiteam sa intarzi nici macar o secunda.
Si-a lasat pe spate frecandu-si ochii de oboseala. " Esti suparat pe mine? " intreb eu sfioasa oprindu-ma fix in fata scaunului lui. " Nu iubito, e altceva... Nu are rost sa discutam despre niste prostii." Prostiile alea il tinusera departe de mine o zi intreaga, iar eu intr-o jumatate de ora trebuia sa ies pe usa. " Atunci te pot ajuta cu ceva? " spun eu asezandu-ma in bratele lui si strangandu-l puternic. Cred ca azi prima noapte in care ne intalnisem si nu ajunsesem mai departe de un sarut. Ar trebui sa fiu bucuroasa ca el nu ma presa pe acel subiect dar mie nu-mi placea ca era la kilometri departare. Mi-a sarutat usor umerii apoi cand am inceput sa-l sarut si eu, el s-a oprit. M-am ridicat somnoroasa din bratele lui si mi-am luat geanta negra de pe jos fara sa privesc inapoi . "Bisous!"
-Sakura, familia mea vrea sa ne despartim! M-am intorc brusc pentru al privi; el, ca mine de altfel, era inghetat.
Se apropie si imi mangaie obrajii. Nu spunea niminc. Eu pe de alta parte as fi avut atatea intrebari. Aveam sa ma bucur de tacerea mea atunci cand m-a ridicat pentru un sarut. Era asa de grijuliu acum, ca si cu o papusa de portelan, ca si cum ar vrea sa ma provoace sa-l implor sa stea langa mine. Adevarul era ca idea unei despartiri asa bruste mi-ar frange inima. Recunosc ca il iubeam, poate mai tare decat imi inchipuiam, atat de tare ca ma durea pana la lacrimi. El avea ochii inchisi, si ma tragea puternic in el. „ Stiu ca nu vrei sa vorbesc acum, dar ....” „ Fratele meu va veni sambata la Paris. Vrea sa te vada!”
.................................................................................................................................
Trebuie sa recunosc ca am niste emotii groasnice. Toata noaptea avusesesm cosmaruri cu fratele lui Hidan, era un capcaun care ma fugarea prin intreg Parisul. „ Sunt bine mama?” intreb eu iesind din camera mea pentru evaluarea mamei. „ Draga mea, esti minunata. Dar a sunat doctorul cand dormeai - ti-au venit analizele. Vrea sa mergem acolo cat mai repede.” Stiu ca in mod normal cineva ar zice: pai si Hidan? Si fratele lui? Ce impresie faci? Nu asta era prioritatea mea acum. „Ma duc sa ma schimb.” De ce dorea doctorul sa ma vada urgent? Oare e adevarat presimtirea aia a mea? Dumnezeule , Te rog sa nu ! „ Te rog!” soptesc eu .
- Fi puternica, bine? Orice spune mama e aici, bine?
Mama, normal ca era. Ea avusese grija de mine tot timpul, se speria pentru mine si se bucura cand lucrurile ieseau asa cum trebuie. Uneori cred ca toate lucrurile bune care mi se intampla se intampla pentru ca Dumnezeu sa o rasplateasca pentru bunatatea ei. „Mi-e frica!” spun eu strangandu-i mana la vazul sectiei de ginecologie. „Haide ca nu mergi la taiere!” imi raspunde ea aranjandu-mi parul cu un zambet stralucitor pe fata. Am intrat impreuna, mama era zambitoare , plina de speranta si incredere. Imi era atat de draga , as vrea sa am si eu forta aia a ei, de mama.
- Imi pare rau frumoaso, dar ai avut dreptate. Nu poti avea copii!
Am inghetat un moment apoi mi-am intors privirea. Nu ma puteam gandi la nimic, nici macar la cat de mult imi dorisem copii. Parca paralizasem. Imi simteam mainile grele. Totul se oprise pentru mine. Singurul lucru pe care mi-l dorisem cu adevarat si pentru care as fi facut orice, nu se putea. Un copil. Il vedeam pe doctor cum se apropie de mine si ma ia de mana. Spunea ca-i pare rau. El stia ce e sa nu ai copii, sotia lui nascuse un copil mort si era cat pe ce sa moara si ea. „ Stiu ca nu e corect. Si stiu cat doare. Stiu cum ti se rupe sufletul cand auzi de femei facand avort peste avort, iar alti si-ar da viata pentru a avea macar un copil, macar de a-si simti cum misca daca nu au posibilitatea sa-l vada crescand. Nu stiu de ce ne-a dat Dumnezeu asta dar stiu ca cea mai mare greseala e sa nu te eliberezi acum. Plangi! ” Il strangeam de mana puternic. Unde era tata acum? Nu-l interesa, facuse acel gest socant cand a aflat ca exista posibilitatea sa nu am copii. S-a rupt din imbratisarea mea, ca si de un lepros. „ Era cea mai mare dorinta a mea. Imi doream asta cu disperare. Imi pare asa de rau pentru tot - stiu ca e vina mea pe undeva!” „Sotia mea credea la fel! Spunea ca pacatuise probabil groasnic de primise o asemenea pedeapsa. Dar timpul a trecut, situatia a evoluat, am adoptat un baietel si si-a dat seama ca nesansa ei de a avea un copil a fost sansa micutului noastru de a avea o familie. Sunt multi copii frumosi care asteapta pe cineva, poate e acolo un baietel care te asteapta pe tine ca si mama.” Ma uitam la el printre lacrimi – si el avea ochii rosi. „ Nu credeam ca mai am lacrimi pentru asta!” Nici eu.Nu stiu de ce plang, in subconstientul meu simtisem asta. Asa ajunsesem la ginecolog.
Ciudat a fost cand am primit mesajul de la Hidan. Acel: „ Unde esti?” parea asa un nimic. „ Ajung imediat.”eram in taxi si ma uitam in oglinda. Ochii mei nu mai erau rosi, dar nici fardati asa cum trebuie- buzele mele la fel, mai eram imbracata si extrem de nepotrivit, o pereche de blugi si paltonul meu. Nu mai conta, acum nimic nu mai conta mai ales fratele grizonatului. Traisem o buna perioada de timp din speranta unui copil, traian pentru un viitor copil, iar acum? Acum ce? Ce as mai putea face in viata? Nu sunt tare isteata, nici foarte frumoasa sunt mediocra din toate punctele de vedere. Si parca acum vorba lui Horatiu „ Mediocritatea e aur.” nu mai era asa buna.
-Imi pare rau ca am intarziat. Poti sa strigi pe mine mai incolo dupa ce rezolvam si asta bine. Spun eu asezandu-mi paltonul pe cuier. Unde e fratele tau ?
-La firma alaturi de inca un frate mai mic. Tata vrea sa vada cum m-am descurcat cu afacerea.... Esti bine?
-"Secretul de a-i plictisi pe altii este de a spune totul." Voltaire! spun eu zambindu-i cald.
Ce mai conta acum, nu se mai putea face nimic? Ce mai conta faptul ca nu pot face copii pentru el? El avea problemele lui, firma, fratele mai mare. Si tocmai pentru ca avea total alte probleme nu avea rost sa-l incarc si cu ale mele, mai ales ca nu-l priveste. Nu-l priveste, adica nu e o boala sau mai stiu eu ce care sa-i afecteze sanatatea. Asta in primul rand, in al doilea rand relatia noastra se va opri inainte de a ajunge la subiectul ala. Nu-i asa?
astept comentarii