07-06-2012, 06:59 PM
Din perspectiva Adelindei
Am patruns in incapere cu o usoara stare de nestiinta si ingrijorare. Un miros amar de medicamente imi inunda narile, facandu-ma sa stramb putin din nas. El chiar se simtea rau daca a facut o asemenea criza. Si ce a fost acel gand straniu, dar totusi concret la momentul respectiv, ce m-a facut sa-mi micsorez farama de speranta din interiorul inimii? Chiar m-a speriat, o data cu perdeaua cenusie, zvantata de vantul ce scotea sunete asemenea unor fantome.
O lumina imi loveste irisii si cu peretii de un alb-galbui imi induc starea de incruntatura, pe care o pun imediat in aplicare. Degetele reci imi acopera pielea fetei si pleoapele mi se inchid sub ele. Pot auzi respratia greoaie a tanarului ce sta intins pe suprafata patului. Dar ce slab se propaga! Oare daca mi-as pune putin mana deasupra fruntii sale sau daca l-as atinge putin, doar putin, s-ar opri? Ma apropii incet, pasind pe calcaie, de patul unde se afla el. Ma asez pe marginea acestuia, tragand cearsaful peste mana alba a blondului. Un alt motiv de ingrijorare deoarece; chiar daca nu pot spune ca este foarte bronzat, totusi pielea sa are o usoara nuanta maslinie. Doctorul a spus ca i-a fost administrata o substanta ce ii cauzeaza o senzatie de ardere in interiorul plamanilor si ca inca nu si-au dat seama care. Dar, cert este ca are nevoie de antidotul pe care ei nu il au. Si de unde pot face rost de el intr-un timp foarte scurt, deoarece starea lui se poate inrautati? De abia a fost stabilizat...
Imi impreunez degetele si sprijin barbia asupra lor. Musc buza inferioara si il privesc in continuare pe baiat. De ce nu te trezesti pur si simplu, spunandu-mi ca ai vrut doar imi testezi sentimentele mele pentru tine? Oh, si tocmai cand ne-am apropiat atat de tare. Daca ai sti cate lucruri as fi vrut sa-ti spun atunci cand am intrat in dormitorul tau. Dar nu am avut ocazia... De cand te simti rau? Din constatarile medicilor reiese ca acea substanta actioneaza pe un timp foarte scurt. Adica, ti-a fost administrata astazi, nu-i asa, Leonard? Si ce ai facut astazi? Ai stat cu mine tot timpul, iar pe tine nu te vad in stare sa bei acele chestii. Tot ceea ce am facut, ceva dubios, cine a facut-o, cate intrebari fara raspuns in acest moment! Si, pana la urma, nu ii sta omului in fire sa doreasca altuia raului? Nu toti, dar exista si persoane narcisiste, egoiste, de acest gen. Si cine ar fi facut-o? Are antidotul? Nu conteaza care este pretul, imi doresc ca el sa se faca bine!
Impreunez degetele la nivelul gatului si trag aer in piept.
- Inger, ingerasul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fi cu mine
Si ma-nvata sa fac bine.
Amin!
Si ce as putea face acum, in afara de aceasta mica rugacinuea, atat de cunoscuta multora? Nu ma consider o persoana credincioasa, ca atunci cand eram mica si influenta doamnei Katherine ma impingea spre credinta, dar acum cu greu se poate intampla, nefiind nimeni ce incearca asa ceva. La inceput era Leonard, dar acesta a renuntat cu timpul.
Imi subtiez buzele, cu speranta ca acele simple cuvinte au ajuns acolo unde trebuie, si ma aplec usor asupra tanarului din fata mea. Ii ating fruntea inghetata cu buzele mele purpurii, stand pentru cateva clipe asa. Cat de teama imi este sa ti se intample ceva grav! Cat de teama imi este sa te pierd! Si, mai ales, cat de teama imi este pentru viata mea, deoarece nu voi mai putea trai fara tine! Stiu, imi reneg toata filozofia mea cand le criticam pe acele domnisoare ce nu mai puteau de dragostea data, dar, acum, parca le inteleg putin. Sau poate putin mai mult, dar trebuie sa pastrez o limita a orgoliului meu, ce este destul de puternic.
Ma ridic brusc si im deschis larg gura, zeci de tipete vrand sa iasa. Imi apas palmele deasupra acesteia si incep sa tremur ca o creanga in bataia vantului rece de primavara. Oare este adevarat? Chiar ea sa fi fost? Daca are si antidotul m-ar putea manipula atat de repede! Nu pot permite asta, mai ales cand i-am aratat cat de mandra sunt! Mainile imi aluneca pe pat si imi ridic spranceana dreapta. Dar cu Leonard cum ramane? Nu il pot pierde! Anabella mi-a spus unde sta ea, deci ma pot duce sa o vad pentru a fi sigura. Ii prind mana blondului si mi-o duc la inima, strangand-o puternic si aplecandu-mi capul, cateva fire brunete atingandu-mi obrajii trandafirii. Doamne, te rog, doar de aceasta data fa ca totul sa fie bine! Aceasta este ceea ce imi doresc acum cel mai mult!
Apas clanta si patrund in incaperea imbacsita de parfum de roze. Usa se inchide cu un scartait ascutit, lasandu-ne pe amandoua singure. Dumneaei sta intinsa pe divan cu ceasca de cafea in mana, sorbind din cand in cand si privindu-ma peste rama maronie a ochelarilor. Incercand sa nu par atenta la ceea ce face privesc prin camera destul de atragatoare; peretii maslinii sunt acoperiti in colturi de cateva modele de frunze de stejar, covorul caramiziu are la capete franjuri lungi, impletite, tavan rosiatic-auriu. Pe o masa din lemn negricios pot observa o sticluta purpurie cu un fel de lichid in ea si cu inscriptia „Poison” pe hartia de pe suprafata ei. Ma intorc pe calcaie spre ea si imi ridic spranceana stanga ca semn de intrebare.
- Da, aici ai dreptate. Acolo se afla antidotul si eu am am fost cea care ti-a „otravit”, sa o spunem asa, prietenul. Doar nu crezi ca am intentia de a ma purta ca o bunicuta draguta ce coace prajiturele nepotilor ei, nu? Si ce credula ai fost, tu insati ai dus solutia! scoate un chicot scurt, dupa care soarbe inca o data din cafea. Nu spera sa ti-o dau pe gratis, vreau ceva in schimb!
Stiu, eu am dus-o odata cu ceaiul pregatit. Cand te-ai aplecat asupra mesei ai pus substanta, m-am gandit bine. Si chiar nu ma asteptam, cand am sosit aici, sa spuna direct, fara pic de ezitare in tonalitatea vocii, ca ea a fost faptasa. Credeam ca va trebuie sa incerc prin zeci de modalitati sa o fac sa recunoasca. Si inca mai vrea ceva, viata lui Leonard nu este importanta, se pare ca. Sau ea este atat de rece incat nu ii pasa de el? Si ce mi-ar putea cere? Stie si singura ca va avea probleme daca m-as intoarce „acasa”, deci nu mi-ar spune asta. S-atunci?
Imi trag un scaun langa masa si ma asez, dansa intelegand ca am degand sa ascult propunerea pe care mi-o face.
- Acel baiat trebuie sa fie cu adevarat important pentru tine daca ai venit pana aici, stiind ca se poate sa renunte la tine. Bine, sa spunem sa iti dau antidotul pe gratis, dar isi va pune intrebari, gen „De unde ai facut rost de el?” sau „Cine ti l-a dat?”, n-am dreptate? ma intreaba, dupa care bea toata cafeaua ce a mai ramas si pune ceasca pe masa din sticla. Va muri in trei zile de la administrarea otravii.
Imi inchid ochii si imi apas degetele reci asupra fruntii, masand usor tamplele. Totul se inrautateste cu fiecare cuvant ce il spune. De abia acum, cand nu pot da inapoi, imi dau seama cate influente noi actioneaza asupra mea, atingand o coarda a rabdarii nemaifolosita pana in acest moment. Va muri? Se pare ca nimic nu conteaza pentru ea, inafara de interesele proprii, egoiste.
- Si ce iti doresti sau vrei, incat sa il sacrifici? Bine, el este un caz special, dar chiar nu pretuiesti viata macar putin? Tot ce este important pentru tine este luxul in care locuiesti?
- Un om traieste si moare, pe cand un vampir este nemuritor. Oamenii se zbat in mocirla de zi cu zi pentru a iesi din ea, iar daca nu, se scufunda. Nu toti, dar majoritatea asa fac. Bineinteles, sunt sigura ca si tu intelegi acest lucru, deoarece ai vazut cu ochii tai, spune pe un ton dulceag, incercand sa imite cat mai mult vocea unei bunici iubitoare. Vreau sa te intorci si sa iti reiei pozitia pe care acum ar fi trebuit sa o ai si sa o stapanesti cat de cat.
Vantul scutura cateva flori din copaci, iar florile de liliac, cu ciorchinele lor instelat, se legana in aerul lanced. Parfumul dulce, subtil, patrunde in incapere, atingandu-mi obrajii trandafirii, ce fierb pe interior de ura si dispretul ce ma acapareaza. Doar nu crede ca am intentia sa fac asta, nu? Si eu care o consideram o persoana inteligenta, se pare ca m-am inselat. Dar nu este nicio problema, oricum refuz asa zisa ei „propunere”.
- Ai intentia de a-l lasa sa moara? In ultimele ore va avea dureri ingrozitoare, ar trebui sa mergi langa el. Daca esti de acord si iti dau sticluta, sa nu crezi ca vei scapa. Esti singura mostenitoare a familiei Di’Casia care are acest sange, fara alte amestecaturi. De aceea ai si acel semn din nastere de pe umar. Tu trebuie sa preiei locul bunicului tau, el fiind bolnav si nu se stie cat va mai trai. Nu pot lasa ca aceasta casa sa moara!
Stie si ceea ce gandesc? Sau este din cauza rasului ce m-a cuprins de unul singur, de parca ar fi fost o persoana vie? Si ce discutie mai purtam, parca ar fi de lemn, pe suprafata caruia sunt scrise cuvinte fata rost. Ar trebuie sa accept? Daca as face-o, atunci as fi inchisa ca intr-o cusca. Si cum ramane cu mama, ce si-a sacrificat propria-i viata pentru a ma scapa de acest blestem? Dar Leonard? El inca mai are o sansa de supravietuire... Daca il pot salva atunci este bine, nu? El a fost cel care m-a salvat pe mine dupa ce am ajuns in acea depresie cand am plecat de langa Havana. Si ce rau ma simteam atunci! Si acum imi amintesc povestile pe care mi le citea cand nu doream sa adorm...
- „In clipa urmatoare, rotind in aer bagheta ei magica, Zana ii duse in regatul printului spre nespusa bucurie a supusilor. Frumoasa si alesul ei au trait fericiti ani nenumarati si nimic nu le-a intunecat vreodata seninul vietii.”, sfarsit. Ti-a placut, Ad?
Baiatul inchide cartea, punand-o pe masa din lemn de cires de langa scaunul unde este asezat, si se intoarce spre mine, afisand un zambet larg pe buze. Asteapta un raspuns, acest lucru este sigur. Povestea a fost frumoasa, adevarat, dar parca si mai deosebita a fost interpretarea ce a insotit-o. Gesturile facute de mainile delicate, acoperite de materialul pijamalei albastre, si tonalitatea cu care spunea toate cuvintele au facut ca totul sa para rupt de realitate.
Imi intorc capul si, printre genele dese si pe jumatate adormita, scot un mic „Aha” mai acru decat limonada fara zahar, servita de Anabella odata din greseala, ce il face pe blond sa se bosumfleze. Se tranteste jos langa pat si isi sprijina capul pe marginea acestuia, eu lasandu-mi mana sa cada pe langa urechea sa.
- Chiar ca esti acra! Si Amelia crede asta! spune dupa ce isi strange genunchii la piept.
Si, inca nu ai observat asta, Leonard? Nu vreau sa am de-a face cu nimeni! Nu acum, cel putin.
- Stii deva, Ad? N-am intentia sa renunt. Te voi face sa iti placa cum interpretez eu, chiar daca ar trebui sa ma fac actor. Vei vedea...
Si isi intinde mana, prinzand-o pe a mea. Isi impreteste degetele cu alte mele si saruta usor pielea rece, dupa care isi incruciseaza bratele si isi varaste capul deasupra lor, continuand sa-mi stranga palma, pe care o duce langa obrazul sau. Il las sa stea asa, iar eu imi intorc capul pe cealalta parte, privind la liliacul din vaza de pe birou. Cateva dintr-ale sale flori instelate au cazut pe suprafata cearsafului cald, fiind si singurii martori la promisiunea facuta de tanar. Oare si-o va tine? Nu. Nimeni nu o face vreodata! Toti ma parasesc mereu! Nu te cred Leonard...
- Vei vedea, Ad, chiar iti va placea...
Spune mai mult adormit decat treaz, dupa care slabeste din stransoare, probabil culcandu-se.
Oare asa va fi? Ce frumos ar fi daca asa se va intampla, dar acestea sunt doar vise, nu?
Si-a tinut promisiunea... Cate critici a suportat din partea mea, niciodata nu eram multumita. Dar a stat, a inghitit in sec si a continuat. Si oare pentru ce? Pentru a-si tine cuvantul? Sau pentru mine? Din ultimele intamplari reiese ca aceasta ultima intrebare are un raspuns afirmativ... Acum sa-l ajut si eu?
Imi intind mana si prind sticluta purpurie, ducandu-mi-o in fata ochilor. „Poison”, titlul scris, face ca pe fata mea sa apara un mic zamber amar. Oare as pierde totul daca as accepta? Dar ce as face cu orgoliul meu? Este mult prea mare. Imi ridic capul si strang sticluta in palma.
- Da-mi o saptamana dupa ce isi revine pentru a-mi putea lua adio si s-a facut.
Doamna scoate un chicot de bucurie si se ridica de pe divan, apropiindu-se de fereastra si aproband din cap. Ridica mana in aer si o flutura de cateva ori de sus in jos, trimitandu-ma de aici. Deschid usa repede si ies din aceasta incapere imbacsita de mirosul subtil al liliacului. Acum, trebuie sa-mi las fiece particica din puzzle-ul numit „amintiri” si sa contruiesc altul? Dar, tu, Leonard, ce vei spune cand vei afla tot?
- Poftiti, domnule doctor! Nu intrebati de unde il am, doar dati-l! Este bun, va asigur eu! ii spun barbatului din fata mea, gafaind, acesta privindu-ma buimac. Il am de la un specialist cu care tocmai am discutat. Va puteti duce sa-l examinati, dar ii trebuie administrat astazi, ca de nu starea sa se agraveaza, iar atunci nu ar mai avea efect.
Aproba din cap si se ridica de pe scaun, iesind din cabinetul medical. Am intrat aici ca o nebuna scapata de la psihiatrul sau, dar macar stiu ca Leonard va fi bine.
Imi impreunez mainile la piept si strang materialul cu putere. O saptamana, huh? Atat de putin si atat de multe de spus! Dar macar sper sa fii in stare, tanarule actor, de a ma uita...
___________________________________________________________________________
Sfarsit rapid, fara pic de inteles, grabit, stiu, dar capitolul a fost scris intr-o stare de neinspiratie. Sper sa va placa si sa nu ma decapitati *puppy eyes*. Is acra, nu? *Muhahahahahahahahahahaha*
Capitolul IX
Obisnuiai, cand ne-am intalnit prima data, sa imi citesti povesti pentru a ma face sa ma opresc din plans. Stii, tu, acele basme cand printesa este pe moarte si printul vine si o saruta, sau se arunca dintr-un turn si cavalerul sau o prinde. Cat mi-as dori ca aceste visuri ale fetitelor sa devina adevarate! Sa te trezesti din acest somn al tau si sa traim fericiti pana la adanci batraneti...
Am patruns in incapere cu o usoara stare de nestiinta si ingrijorare. Un miros amar de medicamente imi inunda narile, facandu-ma sa stramb putin din nas. El chiar se simtea rau daca a facut o asemenea criza. Si ce a fost acel gand straniu, dar totusi concret la momentul respectiv, ce m-a facut sa-mi micsorez farama de speranta din interiorul inimii? Chiar m-a speriat, o data cu perdeaua cenusie, zvantata de vantul ce scotea sunete asemenea unor fantome.
O lumina imi loveste irisii si cu peretii de un alb-galbui imi induc starea de incruntatura, pe care o pun imediat in aplicare. Degetele reci imi acopera pielea fetei si pleoapele mi se inchid sub ele. Pot auzi respratia greoaie a tanarului ce sta intins pe suprafata patului. Dar ce slab se propaga! Oare daca mi-as pune putin mana deasupra fruntii sale sau daca l-as atinge putin, doar putin, s-ar opri? Ma apropii incet, pasind pe calcaie, de patul unde se afla el. Ma asez pe marginea acestuia, tragand cearsaful peste mana alba a blondului. Un alt motiv de ingrijorare deoarece; chiar daca nu pot spune ca este foarte bronzat, totusi pielea sa are o usoara nuanta maslinie. Doctorul a spus ca i-a fost administrata o substanta ce ii cauzeaza o senzatie de ardere in interiorul plamanilor si ca inca nu si-au dat seama care. Dar, cert este ca are nevoie de antidotul pe care ei nu il au. Si de unde pot face rost de el intr-un timp foarte scurt, deoarece starea lui se poate inrautati? De abia a fost stabilizat...
Imi impreunez degetele si sprijin barbia asupra lor. Musc buza inferioara si il privesc in continuare pe baiat. De ce nu te trezesti pur si simplu, spunandu-mi ca ai vrut doar imi testezi sentimentele mele pentru tine? Oh, si tocmai cand ne-am apropiat atat de tare. Daca ai sti cate lucruri as fi vrut sa-ti spun atunci cand am intrat in dormitorul tau. Dar nu am avut ocazia... De cand te simti rau? Din constatarile medicilor reiese ca acea substanta actioneaza pe un timp foarte scurt. Adica, ti-a fost administrata astazi, nu-i asa, Leonard? Si ce ai facut astazi? Ai stat cu mine tot timpul, iar pe tine nu te vad in stare sa bei acele chestii. Tot ceea ce am facut, ceva dubios, cine a facut-o, cate intrebari fara raspuns in acest moment! Si, pana la urma, nu ii sta omului in fire sa doreasca altuia raului? Nu toti, dar exista si persoane narcisiste, egoiste, de acest gen. Si cine ar fi facut-o? Are antidotul? Nu conteaza care este pretul, imi doresc ca el sa se faca bine!
Impreunez degetele la nivelul gatului si trag aer in piept.
- Inger, ingerasul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fi cu mine
Si ma-nvata sa fac bine.
Amin!
Si ce as putea face acum, in afara de aceasta mica rugacinuea, atat de cunoscuta multora? Nu ma consider o persoana credincioasa, ca atunci cand eram mica si influenta doamnei Katherine ma impingea spre credinta, dar acum cu greu se poate intampla, nefiind nimeni ce incearca asa ceva. La inceput era Leonard, dar acesta a renuntat cu timpul.
Imi subtiez buzele, cu speranta ca acele simple cuvinte au ajuns acolo unde trebuie, si ma aplec usor asupra tanarului din fata mea. Ii ating fruntea inghetata cu buzele mele purpurii, stand pentru cateva clipe asa. Cat de teama imi este sa ti se intample ceva grav! Cat de teama imi este sa te pierd! Si, mai ales, cat de teama imi este pentru viata mea, deoarece nu voi mai putea trai fara tine! Stiu, imi reneg toata filozofia mea cand le criticam pe acele domnisoare ce nu mai puteau de dragostea data, dar, acum, parca le inteleg putin. Sau poate putin mai mult, dar trebuie sa pastrez o limita a orgoliului meu, ce este destul de puternic.
Ma ridic brusc si im deschis larg gura, zeci de tipete vrand sa iasa. Imi apas palmele deasupra acesteia si incep sa tremur ca o creanga in bataia vantului rece de primavara. Oare este adevarat? Chiar ea sa fi fost? Daca are si antidotul m-ar putea manipula atat de repede! Nu pot permite asta, mai ales cand i-am aratat cat de mandra sunt! Mainile imi aluneca pe pat si imi ridic spranceana dreapta. Dar cu Leonard cum ramane? Nu il pot pierde! Anabella mi-a spus unde sta ea, deci ma pot duce sa o vad pentru a fi sigura. Ii prind mana blondului si mi-o duc la inima, strangand-o puternic si aplecandu-mi capul, cateva fire brunete atingandu-mi obrajii trandafirii. Doamne, te rog, doar de aceasta data fa ca totul sa fie bine! Aceasta este ceea ce imi doresc acum cel mai mult!
***
Apas clanta si patrund in incaperea imbacsita de parfum de roze. Usa se inchide cu un scartait ascutit, lasandu-ne pe amandoua singure. Dumneaei sta intinsa pe divan cu ceasca de cafea in mana, sorbind din cand in cand si privindu-ma peste rama maronie a ochelarilor. Incercand sa nu par atenta la ceea ce face privesc prin camera destul de atragatoare; peretii maslinii sunt acoperiti in colturi de cateva modele de frunze de stejar, covorul caramiziu are la capete franjuri lungi, impletite, tavan rosiatic-auriu. Pe o masa din lemn negricios pot observa o sticluta purpurie cu un fel de lichid in ea si cu inscriptia „Poison” pe hartia de pe suprafata ei. Ma intorc pe calcaie spre ea si imi ridic spranceana stanga ca semn de intrebare.
- Da, aici ai dreptate. Acolo se afla antidotul si eu am am fost cea care ti-a „otravit”, sa o spunem asa, prietenul. Doar nu crezi ca am intentia de a ma purta ca o bunicuta draguta ce coace prajiturele nepotilor ei, nu? Si ce credula ai fost, tu insati ai dus solutia! scoate un chicot scurt, dupa care soarbe inca o data din cafea. Nu spera sa ti-o dau pe gratis, vreau ceva in schimb!
Stiu, eu am dus-o odata cu ceaiul pregatit. Cand te-ai aplecat asupra mesei ai pus substanta, m-am gandit bine. Si chiar nu ma asteptam, cand am sosit aici, sa spuna direct, fara pic de ezitare in tonalitatea vocii, ca ea a fost faptasa. Credeam ca va trebuie sa incerc prin zeci de modalitati sa o fac sa recunoasca. Si inca mai vrea ceva, viata lui Leonard nu este importanta, se pare ca. Sau ea este atat de rece incat nu ii pasa de el? Si ce mi-ar putea cere? Stie si singura ca va avea probleme daca m-as intoarce „acasa”, deci nu mi-ar spune asta. S-atunci?
Imi trag un scaun langa masa si ma asez, dansa intelegand ca am degand sa ascult propunerea pe care mi-o face.
- Acel baiat trebuie sa fie cu adevarat important pentru tine daca ai venit pana aici, stiind ca se poate sa renunte la tine. Bine, sa spunem sa iti dau antidotul pe gratis, dar isi va pune intrebari, gen „De unde ai facut rost de el?” sau „Cine ti l-a dat?”, n-am dreptate? ma intreaba, dupa care bea toata cafeaua ce a mai ramas si pune ceasca pe masa din sticla. Va muri in trei zile de la administrarea otravii.
Imi inchid ochii si imi apas degetele reci asupra fruntii, masand usor tamplele. Totul se inrautateste cu fiecare cuvant ce il spune. De abia acum, cand nu pot da inapoi, imi dau seama cate influente noi actioneaza asupra mea, atingand o coarda a rabdarii nemaifolosita pana in acest moment. Va muri? Se pare ca nimic nu conteaza pentru ea, inafara de interesele proprii, egoiste.
- Si ce iti doresti sau vrei, incat sa il sacrifici? Bine, el este un caz special, dar chiar nu pretuiesti viata macar putin? Tot ce este important pentru tine este luxul in care locuiesti?
- Un om traieste si moare, pe cand un vampir este nemuritor. Oamenii se zbat in mocirla de zi cu zi pentru a iesi din ea, iar daca nu, se scufunda. Nu toti, dar majoritatea asa fac. Bineinteles, sunt sigura ca si tu intelegi acest lucru, deoarece ai vazut cu ochii tai, spune pe un ton dulceag, incercand sa imite cat mai mult vocea unei bunici iubitoare. Vreau sa te intorci si sa iti reiei pozitia pe care acum ar fi trebuit sa o ai si sa o stapanesti cat de cat.
Vantul scutura cateva flori din copaci, iar florile de liliac, cu ciorchinele lor instelat, se legana in aerul lanced. Parfumul dulce, subtil, patrunde in incapere, atingandu-mi obrajii trandafirii, ce fierb pe interior de ura si dispretul ce ma acapareaza. Doar nu crede ca am intentia sa fac asta, nu? Si eu care o consideram o persoana inteligenta, se pare ca m-am inselat. Dar nu este nicio problema, oricum refuz asa zisa ei „propunere”.
- Ai intentia de a-l lasa sa moara? In ultimele ore va avea dureri ingrozitoare, ar trebui sa mergi langa el. Daca esti de acord si iti dau sticluta, sa nu crezi ca vei scapa. Esti singura mostenitoare a familiei Di’Casia care are acest sange, fara alte amestecaturi. De aceea ai si acel semn din nastere de pe umar. Tu trebuie sa preiei locul bunicului tau, el fiind bolnav si nu se stie cat va mai trai. Nu pot lasa ca aceasta casa sa moara!
Stie si ceea ce gandesc? Sau este din cauza rasului ce m-a cuprins de unul singur, de parca ar fi fost o persoana vie? Si ce discutie mai purtam, parca ar fi de lemn, pe suprafata caruia sunt scrise cuvinte fata rost. Ar trebuie sa accept? Daca as face-o, atunci as fi inchisa ca intr-o cusca. Si cum ramane cu mama, ce si-a sacrificat propria-i viata pentru a ma scapa de acest blestem? Dar Leonard? El inca mai are o sansa de supravietuire... Daca il pot salva atunci este bine, nu? El a fost cel care m-a salvat pe mine dupa ce am ajuns in acea depresie cand am plecat de langa Havana. Si ce rau ma simteam atunci! Si acum imi amintesc povestile pe care mi le citea cand nu doream sa adorm...
- „In clipa urmatoare, rotind in aer bagheta ei magica, Zana ii duse in regatul printului spre nespusa bucurie a supusilor. Frumoasa si alesul ei au trait fericiti ani nenumarati si nimic nu le-a intunecat vreodata seninul vietii.”, sfarsit. Ti-a placut, Ad?
Baiatul inchide cartea, punand-o pe masa din lemn de cires de langa scaunul unde este asezat, si se intoarce spre mine, afisand un zambet larg pe buze. Asteapta un raspuns, acest lucru este sigur. Povestea a fost frumoasa, adevarat, dar parca si mai deosebita a fost interpretarea ce a insotit-o. Gesturile facute de mainile delicate, acoperite de materialul pijamalei albastre, si tonalitatea cu care spunea toate cuvintele au facut ca totul sa para rupt de realitate.
Imi intorc capul si, printre genele dese si pe jumatate adormita, scot un mic „Aha” mai acru decat limonada fara zahar, servita de Anabella odata din greseala, ce il face pe blond sa se bosumfleze. Se tranteste jos langa pat si isi sprijina capul pe marginea acestuia, eu lasandu-mi mana sa cada pe langa urechea sa.
- Chiar ca esti acra! Si Amelia crede asta! spune dupa ce isi strange genunchii la piept.
Si, inca nu ai observat asta, Leonard? Nu vreau sa am de-a face cu nimeni! Nu acum, cel putin.
- Stii deva, Ad? N-am intentia sa renunt. Te voi face sa iti placa cum interpretez eu, chiar daca ar trebui sa ma fac actor. Vei vedea...
Si isi intinde mana, prinzand-o pe a mea. Isi impreteste degetele cu alte mele si saruta usor pielea rece, dupa care isi incruciseaza bratele si isi varaste capul deasupra lor, continuand sa-mi stranga palma, pe care o duce langa obrazul sau. Il las sa stea asa, iar eu imi intorc capul pe cealalta parte, privind la liliacul din vaza de pe birou. Cateva dintr-ale sale flori instelate au cazut pe suprafata cearsafului cald, fiind si singurii martori la promisiunea facuta de tanar. Oare si-o va tine? Nu. Nimeni nu o face vreodata! Toti ma parasesc mereu! Nu te cred Leonard...
- Vei vedea, Ad, chiar iti va placea...
Spune mai mult adormit decat treaz, dupa care slabeste din stransoare, probabil culcandu-se.
Oare asa va fi? Ce frumos ar fi daca asa se va intampla, dar acestea sunt doar vise, nu?
Si-a tinut promisiunea... Cate critici a suportat din partea mea, niciodata nu eram multumita. Dar a stat, a inghitit in sec si a continuat. Si oare pentru ce? Pentru a-si tine cuvantul? Sau pentru mine? Din ultimele intamplari reiese ca aceasta ultima intrebare are un raspuns afirmativ... Acum sa-l ajut si eu?
Imi intind mana si prind sticluta purpurie, ducandu-mi-o in fata ochilor. „Poison”, titlul scris, face ca pe fata mea sa apara un mic zamber amar. Oare as pierde totul daca as accepta? Dar ce as face cu orgoliul meu? Este mult prea mare. Imi ridic capul si strang sticluta in palma.
- Da-mi o saptamana dupa ce isi revine pentru a-mi putea lua adio si s-a facut.
Doamna scoate un chicot de bucurie si se ridica de pe divan, apropiindu-se de fereastra si aproband din cap. Ridica mana in aer si o flutura de cateva ori de sus in jos, trimitandu-ma de aici. Deschid usa repede si ies din aceasta incapere imbacsita de mirosul subtil al liliacului. Acum, trebuie sa-mi las fiece particica din puzzle-ul numit „amintiri” si sa contruiesc altul? Dar, tu, Leonard, ce vei spune cand vei afla tot?
***
- Poftiti, domnule doctor! Nu intrebati de unde il am, doar dati-l! Este bun, va asigur eu! ii spun barbatului din fata mea, gafaind, acesta privindu-ma buimac. Il am de la un specialist cu care tocmai am discutat. Va puteti duce sa-l examinati, dar ii trebuie administrat astazi, ca de nu starea sa se agraveaza, iar atunci nu ar mai avea efect.
Aproba din cap si se ridica de pe scaun, iesind din cabinetul medical. Am intrat aici ca o nebuna scapata de la psihiatrul sau, dar macar stiu ca Leonard va fi bine.
Imi impreunez mainile la piept si strang materialul cu putere. O saptamana, huh? Atat de putin si atat de multe de spus! Dar macar sper sa fii in stare, tanarule actor, de a ma uita...
___________________________________________________________________________
Sfarsit rapid, fara pic de inteles, grabit, stiu, dar capitolul a fost scris intr-o stare de neinspiratie. Sper sa va placa si sa nu ma decapitati *puppy eyes*. Is acra, nu? *Muhahahahahahahahahahaha*