19-05-2012, 12:39 AM
Din perspectiva Adelindei
Stau de cateva minute in fata mesei si ma holbez la bucatica galbena de hartie. Mainile imi tremura si un gust amar imi inunda interiorul gurii, facandu-ma sa inghit in sec, cu speranta ca va disparea. Imi ridic incet spranceana stanga si privesc in gol, nevenindu-mi sa cred ceea ce scrie acolo. ‚Este oare adevarat? Chiar este asa?’, zeci de astfel de intrebari mi se joaca prin minte, incalcindu-se pe acolo. Imi port ochii inca o data peste foaie, citind cuvintele in soapta, de parca cineva mi-ar respira in ceafa si ar fi gata sa sara pe mine si sa ma sfasie...
Imi pare foarte rau, draga mea, pentru tot ceea ce s-a intamplat. Imi doresc sa ma poti ierta dupa ce vei citi ceea ce scrie aici, dar stiu ca este imposibil. Probabil ca ma vei urî, dar atunci ar fi bine, pentru ca te vei departa si mai mult de numele Di’Casia. Eu l-am pus pe Vladimir sa faca acel lucru crud, ce sunt sigura ca ti-a ramas intiparit in minte. Incearca sa stai cat mai departe de tot ceea ce se intampla in societatea vampirilor, si nu uita, mereu te voi iubi...
Clipesc de cateva ori, auzind pasi din directia scarilor. Impaturesc repede foita de hartie si o pun in cutie, pe aceasta inchizand-o apoi. O acopar cu prosopul cazut pe jos si ma intorc cu spatele la aceasta. Leonard sta pe ultima treapta, cu un pahar de ceai in mana, si ma priveste nedumerit, intrebandu-ma ce ascund la spate.
- Nimic! Absolut nimic important! Doar un morman de prosoape proaspat spalate!
Imi ridic mainile si le port prin aer, blondul dand de cateva ori din cap si indreptandu-se spre bucatarie. Rasuflu usurata, simtind ca si cum o piatra grea mi-a fost luata din spate. Dau prosopul la o parte si inconjor cutia cu ambele-mi brate. Fug in goana pe scari, impiedicandu-ma de cateva ori, dar fara sa cad. Deschid in graba usa, pe care o trantesc dupa mine si o inchid pe cheie, un clinchet ascutit auzindu-se. Arunc obiectul metalic pe cearsafurile albastrui, si cad jos pe podeaua rece si maronie, impletindu-mi degetele printre suvitele de par. O durere ascutita imi strapunge crestetul si randuri de lacrimi sarate, cat boabele de struguri, imi aluneca pe fata albicioasa. Camera este inundata de suspinele ce se propaga printre pereti. Imi simt pieptul gol, de parca inima ar fi fost smulsa cu cruzime de acolo si aruncata departe, fara a putea fi gasita. Atat de infricosator! Toate acele cosmaruri avute nopti la rand, ce m-au urmarit o perioada buna de timp si ma trezeau brusc noaptea din somn, revin din nou, inundandu-mi mintea si alungand pana si ultima speranta ca voi putea scapa de blestemul ce m-a urmarit de cand m-am nascut...
- Uite, mami, domnul Mormaila s-a imbolnavit! tip la bruneta din fata mea, in timp ce lacrimile imi inunda irisii caprui.
Ii intind jucaria de plus, iar ea mi-o ia din mainile-mi micute, punand-o pe fotoliul de langa noi. Imi zambeste cald si isi pune palma pe crestetul meu. Mangaie incet firele de par, in timp ce imi sterge urma unei lacrimi de a curs pe obraz cu un servetel moale. Imi spune ca doamna Katherine il va face bine, acaparandu-mi privirea cu a ei.
- Adelinda, in ultima perioada ai stat foarte mult prin casa si inteleg ca esti plictisita, asa ca am aranjat sa avem o iesire spreciala in gradina cu flori de liliac, doar noi doua si cosul cu prajituri de zmeura. Bineinteles, si ceai din fructe de padure.
La auzul spuselor incep sa topai si sa bat din palme, mama scotand un chicot scurt si ducandu-se pana in bucatarie. Ma apropii incet de urechea ursuletului ce stau asezat pe o perna pufoasa si ii ating usor 'rana'.
- Domnule Mormaila, ma intorc repede. Stai aici si asteapta-ma. ii soptesc incet si ii prind labuta cu mana mea micuta, ca si cum am face un pact.
Aud un bocanit si imi intorc capul spre sursa de unde s-a auzit. O vad pe mama, ce imi intinde palma, eu punand-o pe a mea intr-insa si iesind pe usa, un parfum de liliac inundandu-mi narile. Petale de flori zboara prin fata mea, ochii fugandu-mi pe dupa ele. Privirea capruie imi este atrasa de covorasul rosiatic asezat la umbra unui copac, florile acestiua stralucind in lumina lunii. Imi bag mainile in cosul pe care il duce mama, luand un pumn plin de struguri rosii, asemeni amurgurilor din zilele toride de vara, cand este numai bine sa stai noaptea, in racoare, si sa privesti paleta de culori ce se creeaza, parca pictata cu maiestrie de cineva talentat. Imi umplu interiorul gurii cu cateva bobite si ma asez pe patura. Clair vine langa mine si imi intinde un pahar cu ceai, pe care eu il beau din cateva inghitituri. Imi ridic mana in aer, cu obiectul de cristal intr-insa, fluturand de cateva ori din ea, ca semn ca mai vreau. Tanara rade si imi mai toarna un rand, apoi luand un fursec. Si am stat si am vorbit... Despre parfumuri, haine, baiatul dragut ce mie mi-a placut cand am fost in vizita la bunica, el fiind cu un an mai mare decat mine, avand sapte, prajituri, fructe, stele si multe altele, mult prea multe pentru a fi enumerate. Pot spune ca este perfect, poate mult prea perfect decat ar trebui sa fie. Nu sunt nevoita sa fac nimic, doar sa stau acolo si sa ascult de mama, ce mereu imi face mofturile.
- Mergem sa ne plimbam? Sunt sigura ca vei putea manca si mai incolo...
Gandurile imi sunt intrerupte de un glas subtire, placut si cald, ce ii apartile brunetei. Aprob printr-o miscare a capului de sus in jos si pornesc dupa ea, afundandu-ne printre copacii infloriti in miez de martie. Eu inainte cu cativa pasi, ea in spatele meu, urmarindu-ma cu atentie. O euforie beata in lichior de ciocolata ma cuprinde, nemaiputand sa ma opresc din zambit. Si ce motiv as avea, mai bine zis? Sunt aici, ea este aici, lumea imi apartine doar mie si orice imi doresc se poate indeplini...
Un tipat ascutit imi inunda urechile, doua brate subtiri inconjurandu-mi talia. O greutate ma apasa, trupul careia apartine cazand peste al meu. Pentru o clipa uit sa respir, neintelegand ce se intampla. O vad pe mama, cazuta la pamant, cu fata acoperita de firele umede de iarba. Imi ridic capul incet, putand vedea pe cineva apropiindu-se de mine. Isi ridica mainile si incepe sa aplaude, un chicot surd si estompat auzindu-se.
- Ce dragoste de mama, sa se puna in fata sabiei! Vai, si pentru o fiinta atat de neinsemnata, ce i-a distrus intreaga viata prin nasterea ei.
Se apleaca asupra mea si imi prinde barbia in degetele-i reci, lasandu-ma sa ii vad fata. Fac niste ochi mari cand imi dau seama cine este si incep sa tremur ca o creanga in bataia vantului aspru de primavara, inainte de furtuna. Sabie? Un miros ascutit, ce imi provoaca o stare de greata imi inunda narile, facandu-ma sa imi acopar nasul cu mana. Un lichid vascos imi acopera pielea fina si imi duc palma in fata ochilor. Sange! Imi intorc privirea spre mama, ce sta acolo fara a se misca, rochia alba prinzand o culoare usoara de rosu. Imi intind usor mana spre obrazul sau, o raceala cuprinzandu-ma. Un obiect puternic, gros, imi loveste ceafa , eu cazand la pamant. Suprafata pe care stau este rece si umed, pleoapele mi se inchid usor, culorile amestecandu-se intre ele, creand o iluzie in fata ochilor.
- Imi cer scuze, fetito, dar mai bine nu te-ai fi nascut...
Mintea mea reuseste sa asimileze aceste cuvinte, dupa care cad inconstienta intr-un somn adanc...
Cine ar fi crezut ca voi trai? Cand m-am trezit din inconstienta eram intr-o camera aerisita, departe de casa, pe malul Mediteranei, cu Havana langa mine, ingrijindu-ma. Pentru o perioda ea a avut grija de mine, dar de fiecare data refuza sa imi spuna sau evita subiectul despre mama. Mi se parea ca totul se departeaza usor de mine, fiind inconjurata de secrete. Asta pana intr-o seara cand am ascultat distutia purtata de dansa cu cineva necunoscut...
- I-ai spus despre Clair? Nu ii vei mai putea ascunde pentru mult timp adevarul.
- Si nici nu incerc asta. Astept doar sa creasca si un moment potrvit. Ar fi un soc prea mare pentru ea, cum sa ii spun ca mama sa a murit?!
‚Mu-rit’? Asimilez cu greu cuvintele si incept sa tremur usor, acoperindu-mi gura cu mainile pentru a ma opri din tipat. Spatiul stramt al dulapului cu haine imi taie suflarea, facandu-ma sa respir greu, nefiind de ajuns praful ce imi inunda narile. O lumina vaga de lumanare patrunde prin gaurica ce imi permite sa privesc ceea ce se imtampla acolo. Havana sta la masa cu un tanar, a carui fata nu o pot zari.
- Nu a murit, trupul ei nu a fost gasit. Nu este nici o certitudine ce spune ca ea ar fi decedat.
Batand cu piciorul in podea, necunoscutul rupe linistea cu un glas placut, melodios si gros.
- Pana acum ar fi aparut. Adelinda este singura ei comoara ce i-a mai ramas, crezi ca ar renunta atat de usor la ea?
Barbatul aproba din cap, eu auzind un clinchet de la ceasca ce si-o duce la gura, sorbind de cateva ori. Tanara ofteaza scurt si se ridica de pe scaun, intrebandu-l daca mai doreste ceai, apoi iesind din incapere. Imi las umerii incordati in jos si imi musc buza inferioara incet. A murit? Si de ce Havana nu mi-a spus nimic? M-a tinut inchisa inchisa in aceasta casa, ascunsa de tot ceea ce misuna pe afara. Nu ar fi fost corect fata de mine, dar mai ales pentru mama, sa imi zica? Mintea mea este incalcita de astfel de intrebari, exact ca si o plasa de percuit printre algele verzi, vascoase ale marii.
Aud un scartait ascutit si cativa pasii, ce se propaga printre peretii vopsiti ai camerei. Barbatul s-a ridicat si se indreapta inspre mine! Inima incepe sa-mi bata cu o putere inimaginabila, lacrimile inundandu-mi ochii. Ma foiesc printre materialele din satin negru, nestiind ce sa fac. Usa dulapului se deschide, si doi irisi albastri ii acapareaza pe ai mei. Isi poarta palma calda peste parul meu lung, brunet si imi sopteste incet la ureche faptul ca m-a observat datorita mirosului emanat.
- Imi cer scuze, micuto, pentru tot ceea ce ai aflat astazi, stiu ca Havana nu este de acord, dar era necesar sa constientizezi cele petrecute. Acesta este purul adevar!
Lacrimile incept sa imi curga si sar asupra barbatului, imbratisandu-l. Imi inconjor bratele in jurul gatului sau, zeci de suspine strapungand incaperea. Dar el nu ma alunga, ci ma primeste trist, cateva de-ale sale suvite negre atingandu-mi obrajii trandafirii.
Usa se deschide si o tava cade jos cu un sunet surd.
- Adelinda!
Dar eu nu imi ridic capul din pieptul barbatului. Stau acolo, stangand in pumnii mici materialul camasii albe, cerand caldura si iubire, el dandu-mi dintr-a sa. Dar oare, aceasta dragoste ce mi s-a infiripat in inima, singura martora fiiind lumina galbena a lumanarii, este adevarata, sau doar o iluzie bata in lichior vechi de visine, ce va disparea cu timpul?
Euforie ciudata ma cuprinde si incept sa rad printre sughituri. Cine ar fi crezut? Am uitat in totalitate de tanarul cu ochii albastri ce m-a imbratisat atunci, si de simpatia ce mi-a aratat-o. Din acea noapte nu l-am mai vazut, dar am intrebat-o pe Havana, inainte de a pleca in grija Anabellei, ce s-a intamplat cu el. Dar ea a evitat subiectul...
Cioc-Cioc-Cioc
Se aud batai dinpre usa si o apasare nereusita a clantei.
- Ad, esti bine? Pregateste-te. In treizeci de minute vine masine pentru a ne lua. Directorul treatrului are o idee pentru un nou spectacol si tocmai a sunat. Vrea sa ne intalnim. imi spune Leonard, dupa care coboara scarile.
Bolborosesc ceva in sinea mea, inteles doar de mine, si ma ridic de pe jos. Ma apropii de cutie si o inchid, ascunzand-o apoi printre celelalte pensule si obiecte folosite la pictura.
‚Ar trebui sa iau scrisoarea cu mine. Nu as vrea sa fie gasita de cineva.’
Deschid usa garderobei si intru inauntru, un parfum de lavanda lovindu-ma direct. Ma afund printre cuierele pe care stau atarnate rochii, sacouri si tricouri din satin sau matase, ingramadind bucata de hartie in buzunarul pantalonilor pe ca ii port...
- Domnisoara, desenele create de tine au fost deosebite! As vrea, daca se poate si de aceasta data sa cooperam.
Ii zambesc fals barbatului din fata mea, dupa ca iau o noua muscatura din bucatica de prajitura. Aroma ciocolatei imi inunda gura, facandu-ma sa iau o gura de suc.
- Si... Despre ce va fi noul spectacol?
- Ah, va fi magnific. Povestea unui tanar ce descopera o scrisoare scrisa, ce poate fi citita pe baza de aburi si -
- ‚Aburi’? Se poate intampla asa ceva? ma ridic brusc, intrerupandu-l. Ma priveste speriat, exact ca si Leonard, ce imi da o usoara lovitura a cotului. Adica– Imi cer scuze daca v-am deranjat, dar chiar nu am mai auzit de asa ceva.
Barbatul incepe sa imi explice, spunandu-mi ca daca as da cu abur peste o scrisoare scrisa cu otet, invizibil cu ochiul liber, acesta ar aparea, putandu-se citi mesajul. Imi cer scuze si plec de la masa, pe motiv ca as avea nevoie la toaleta. Pasesc apasat, increptandu-ma inspre bucatarie. Ii cer bucatarului, ce ma cunoaste, sa ma lase sa gust putin supa sa, pe motiv ca avem un invitat special. Accepta fara pic de indoiala, si ma invita. Pana la urma raman singura, maestrul sef ducandu-se dupa ingredientele ce trebuie puse. Scot biletelul din buzunar si il pun deasupra aburulul de rezulta din fierberea apei. Niste semne ciudate apar, inima incepd sa-mi bata cu putere. Mi-o duc in fata ochilor si incerca sa deslusesc literele scrise cu mult timp in urma.
- Ad, ce faci acolo?
Imi intorc capul si il vad pe Leonard in pragul usii. Ma sprijin cu mainile de suprafata mesei din spate, dand de cateva ori din cap ca si semn ca nu are ‚importanta’. Cu o incruntatura preocupata, el arunca o privire inspre bucata de hartie, pe care mi-o ia din mana.
- Sa vedem ce ascunzi de aici...
Imi prinde talia cu un brat, imobilizandu-ma si incepand sa citeasca tare mesajul.
- ‚Ma bucur ca ti-ai dat seama de smecheria pe care am aplicat-o, asta chiar imi face inima sa imi bata mai tare. Si acum trebuie sa iti spun adevarul din spatele adevarului, draga mea fii-'
Isi intoarce privirea spre mine, uimit, strangand mai puternic bratul in jurul taliei.
- '-ca.'
Incept sa tremur la auzul acestui cuvant. Privirea mi se intuneca si zeci de culori se amesteca in fata ochilor mei. Si cum s-a putut ca tu sa afli cine sunt eu cu adevarat, cand am incercat cu atata truda sa iti ascund asta?
____________________________________________________________
New chapter. Nu este corectat, daca pot dau maine sau poimaine edit si il iau la 'purificat'. Am zic sa-l postez astazi pentru ca nu stiu daca voi avea timp mai incolo (motive personale). Capitolul este in mare parte flashback, dar sper sa va placa.
Edit. Printre foi rupte, pixuri terminate si nervi irositi am reusit sa 'purific' capitolul *smile*.
Capitolul VI
Albastru cu negru, rosu cu violet, galben cu verde, toate se amesteca in fata ochilor mei, creand o iluzie ce nu mai vrea sa dispara si ma departeaza de tine si de imbratisarile tale calde, facandu-ma sa tremur in bataia vantului rece de primavara...
Stau de cateva minute in fata mesei si ma holbez la bucatica galbena de hartie. Mainile imi tremura si un gust amar imi inunda interiorul gurii, facandu-ma sa inghit in sec, cu speranta ca va disparea. Imi ridic incet spranceana stanga si privesc in gol, nevenindu-mi sa cred ceea ce scrie acolo. ‚Este oare adevarat? Chiar este asa?’, zeci de astfel de intrebari mi se joaca prin minte, incalcindu-se pe acolo. Imi port ochii inca o data peste foaie, citind cuvintele in soapta, de parca cineva mi-ar respira in ceafa si ar fi gata sa sara pe mine si sa ma sfasie...
Imi pare foarte rau, draga mea, pentru tot ceea ce s-a intamplat. Imi doresc sa ma poti ierta dupa ce vei citi ceea ce scrie aici, dar stiu ca este imposibil. Probabil ca ma vei urî, dar atunci ar fi bine, pentru ca te vei departa si mai mult de numele Di’Casia. Eu l-am pus pe Vladimir sa faca acel lucru crud, ce sunt sigura ca ti-a ramas intiparit in minte. Incearca sa stai cat mai departe de tot ceea ce se intampla in societatea vampirilor, si nu uita, mereu te voi iubi...
Cu drag, a ta mamă, Clair.
Clipesc de cateva ori, auzind pasi din directia scarilor. Impaturesc repede foita de hartie si o pun in cutie, pe aceasta inchizand-o apoi. O acopar cu prosopul cazut pe jos si ma intorc cu spatele la aceasta. Leonard sta pe ultima treapta, cu un pahar de ceai in mana, si ma priveste nedumerit, intrebandu-ma ce ascund la spate.
- Nimic! Absolut nimic important! Doar un morman de prosoape proaspat spalate!
Imi ridic mainile si le port prin aer, blondul dand de cateva ori din cap si indreptandu-se spre bucatarie. Rasuflu usurata, simtind ca si cum o piatra grea mi-a fost luata din spate. Dau prosopul la o parte si inconjor cutia cu ambele-mi brate. Fug in goana pe scari, impiedicandu-ma de cateva ori, dar fara sa cad. Deschid in graba usa, pe care o trantesc dupa mine si o inchid pe cheie, un clinchet ascutit auzindu-se. Arunc obiectul metalic pe cearsafurile albastrui, si cad jos pe podeaua rece si maronie, impletindu-mi degetele printre suvitele de par. O durere ascutita imi strapunge crestetul si randuri de lacrimi sarate, cat boabele de struguri, imi aluneca pe fata albicioasa. Camera este inundata de suspinele ce se propaga printre pereti. Imi simt pieptul gol, de parca inima ar fi fost smulsa cu cruzime de acolo si aruncata departe, fara a putea fi gasita. Atat de infricosator! Toate acele cosmaruri avute nopti la rand, ce m-au urmarit o perioada buna de timp si ma trezeau brusc noaptea din somn, revin din nou, inundandu-mi mintea si alungand pana si ultima speranta ca voi putea scapa de blestemul ce m-a urmarit de cand m-am nascut...
- Uite, mami, domnul Mormaila s-a imbolnavit! tip la bruneta din fata mea, in timp ce lacrimile imi inunda irisii caprui.
Ii intind jucaria de plus, iar ea mi-o ia din mainile-mi micute, punand-o pe fotoliul de langa noi. Imi zambeste cald si isi pune palma pe crestetul meu. Mangaie incet firele de par, in timp ce imi sterge urma unei lacrimi de a curs pe obraz cu un servetel moale. Imi spune ca doamna Katherine il va face bine, acaparandu-mi privirea cu a ei.
- Adelinda, in ultima perioada ai stat foarte mult prin casa si inteleg ca esti plictisita, asa ca am aranjat sa avem o iesire spreciala in gradina cu flori de liliac, doar noi doua si cosul cu prajituri de zmeura. Bineinteles, si ceai din fructe de padure.
La auzul spuselor incep sa topai si sa bat din palme, mama scotand un chicot scurt si ducandu-se pana in bucatarie. Ma apropii incet de urechea ursuletului ce stau asezat pe o perna pufoasa si ii ating usor 'rana'.
- Domnule Mormaila, ma intorc repede. Stai aici si asteapta-ma. ii soptesc incet si ii prind labuta cu mana mea micuta, ca si cum am face un pact.
Aud un bocanit si imi intorc capul spre sursa de unde s-a auzit. O vad pe mama, ce imi intinde palma, eu punand-o pe a mea intr-insa si iesind pe usa, un parfum de liliac inundandu-mi narile. Petale de flori zboara prin fata mea, ochii fugandu-mi pe dupa ele. Privirea capruie imi este atrasa de covorasul rosiatic asezat la umbra unui copac, florile acestiua stralucind in lumina lunii. Imi bag mainile in cosul pe care il duce mama, luand un pumn plin de struguri rosii, asemeni amurgurilor din zilele toride de vara, cand este numai bine sa stai noaptea, in racoare, si sa privesti paleta de culori ce se creeaza, parca pictata cu maiestrie de cineva talentat. Imi umplu interiorul gurii cu cateva bobite si ma asez pe patura. Clair vine langa mine si imi intinde un pahar cu ceai, pe care eu il beau din cateva inghitituri. Imi ridic mana in aer, cu obiectul de cristal intr-insa, fluturand de cateva ori din ea, ca semn ca mai vreau. Tanara rade si imi mai toarna un rand, apoi luand un fursec. Si am stat si am vorbit... Despre parfumuri, haine, baiatul dragut ce mie mi-a placut cand am fost in vizita la bunica, el fiind cu un an mai mare decat mine, avand sapte, prajituri, fructe, stele si multe altele, mult prea multe pentru a fi enumerate. Pot spune ca este perfect, poate mult prea perfect decat ar trebui sa fie. Nu sunt nevoita sa fac nimic, doar sa stau acolo si sa ascult de mama, ce mereu imi face mofturile.
- Mergem sa ne plimbam? Sunt sigura ca vei putea manca si mai incolo...
Gandurile imi sunt intrerupte de un glas subtire, placut si cald, ce ii apartile brunetei. Aprob printr-o miscare a capului de sus in jos si pornesc dupa ea, afundandu-ne printre copacii infloriti in miez de martie. Eu inainte cu cativa pasi, ea in spatele meu, urmarindu-ma cu atentie. O euforie beata in lichior de ciocolata ma cuprinde, nemaiputand sa ma opresc din zambit. Si ce motiv as avea, mai bine zis? Sunt aici, ea este aici, lumea imi apartine doar mie si orice imi doresc se poate indeplini...
Un tipat ascutit imi inunda urechile, doua brate subtiri inconjurandu-mi talia. O greutate ma apasa, trupul careia apartine cazand peste al meu. Pentru o clipa uit sa respir, neintelegand ce se intampla. O vad pe mama, cazuta la pamant, cu fata acoperita de firele umede de iarba. Imi ridic capul incet, putand vedea pe cineva apropiindu-se de mine. Isi ridica mainile si incepe sa aplaude, un chicot surd si estompat auzindu-se.
- Ce dragoste de mama, sa se puna in fata sabiei! Vai, si pentru o fiinta atat de neinsemnata, ce i-a distrus intreaga viata prin nasterea ei.
Se apleaca asupra mea si imi prinde barbia in degetele-i reci, lasandu-ma sa ii vad fata. Fac niste ochi mari cand imi dau seama cine este si incep sa tremur ca o creanga in bataia vantului aspru de primavara, inainte de furtuna. Sabie? Un miros ascutit, ce imi provoaca o stare de greata imi inunda narile, facandu-ma sa imi acopar nasul cu mana. Un lichid vascos imi acopera pielea fina si imi duc palma in fata ochilor. Sange! Imi intorc privirea spre mama, ce sta acolo fara a se misca, rochia alba prinzand o culoare usoara de rosu. Imi intind usor mana spre obrazul sau, o raceala cuprinzandu-ma. Un obiect puternic, gros, imi loveste ceafa , eu cazand la pamant. Suprafata pe care stau este rece si umed, pleoapele mi se inchid usor, culorile amestecandu-se intre ele, creand o iluzie in fata ochilor.
- Imi cer scuze, fetito, dar mai bine nu te-ai fi nascut...
Mintea mea reuseste sa asimileze aceste cuvinte, dupa care cad inconstienta intr-un somn adanc...
Cine ar fi crezut ca voi trai? Cand m-am trezit din inconstienta eram intr-o camera aerisita, departe de casa, pe malul Mediteranei, cu Havana langa mine, ingrijindu-ma. Pentru o perioda ea a avut grija de mine, dar de fiecare data refuza sa imi spuna sau evita subiectul despre mama. Mi se parea ca totul se departeaza usor de mine, fiind inconjurata de secrete. Asta pana intr-o seara cand am ascultat distutia purtata de dansa cu cineva necunoscut...
- I-ai spus despre Clair? Nu ii vei mai putea ascunde pentru mult timp adevarul.
- Si nici nu incerc asta. Astept doar sa creasca si un moment potrvit. Ar fi un soc prea mare pentru ea, cum sa ii spun ca mama sa a murit?!
‚Mu-rit’? Asimilez cu greu cuvintele si incept sa tremur usor, acoperindu-mi gura cu mainile pentru a ma opri din tipat. Spatiul stramt al dulapului cu haine imi taie suflarea, facandu-ma sa respir greu, nefiind de ajuns praful ce imi inunda narile. O lumina vaga de lumanare patrunde prin gaurica ce imi permite sa privesc ceea ce se imtampla acolo. Havana sta la masa cu un tanar, a carui fata nu o pot zari.
- Nu a murit, trupul ei nu a fost gasit. Nu este nici o certitudine ce spune ca ea ar fi decedat.
Batand cu piciorul in podea, necunoscutul rupe linistea cu un glas placut, melodios si gros.
- Pana acum ar fi aparut. Adelinda este singura ei comoara ce i-a mai ramas, crezi ca ar renunta atat de usor la ea?
Barbatul aproba din cap, eu auzind un clinchet de la ceasca ce si-o duce la gura, sorbind de cateva ori. Tanara ofteaza scurt si se ridica de pe scaun, intrebandu-l daca mai doreste ceai, apoi iesind din incapere. Imi las umerii incordati in jos si imi musc buza inferioara incet. A murit? Si de ce Havana nu mi-a spus nimic? M-a tinut inchisa inchisa in aceasta casa, ascunsa de tot ceea ce misuna pe afara. Nu ar fi fost corect fata de mine, dar mai ales pentru mama, sa imi zica? Mintea mea este incalcita de astfel de intrebari, exact ca si o plasa de percuit printre algele verzi, vascoase ale marii.
Aud un scartait ascutit si cativa pasii, ce se propaga printre peretii vopsiti ai camerei. Barbatul s-a ridicat si se indreapta inspre mine! Inima incepe sa-mi bata cu o putere inimaginabila, lacrimile inundandu-mi ochii. Ma foiesc printre materialele din satin negru, nestiind ce sa fac. Usa dulapului se deschide, si doi irisi albastri ii acapareaza pe ai mei. Isi poarta palma calda peste parul meu lung, brunet si imi sopteste incet la ureche faptul ca m-a observat datorita mirosului emanat.
- Imi cer scuze, micuto, pentru tot ceea ce ai aflat astazi, stiu ca Havana nu este de acord, dar era necesar sa constientizezi cele petrecute. Acesta este purul adevar!
Lacrimile incept sa imi curga si sar asupra barbatului, imbratisandu-l. Imi inconjor bratele in jurul gatului sau, zeci de suspine strapungand incaperea. Dar el nu ma alunga, ci ma primeste trist, cateva de-ale sale suvite negre atingandu-mi obrajii trandafirii.
Usa se deschide si o tava cade jos cu un sunet surd.
- Adelinda!
Dar eu nu imi ridic capul din pieptul barbatului. Stau acolo, stangand in pumnii mici materialul camasii albe, cerand caldura si iubire, el dandu-mi dintr-a sa. Dar oare, aceasta dragoste ce mi s-a infiripat in inima, singura martora fiiind lumina galbena a lumanarii, este adevarata, sau doar o iluzie bata in lichior vechi de visine, ce va disparea cu timpul?
Euforie ciudata ma cuprinde si incept sa rad printre sughituri. Cine ar fi crezut? Am uitat in totalitate de tanarul cu ochii albastri ce m-a imbratisat atunci, si de simpatia ce mi-a aratat-o. Din acea noapte nu l-am mai vazut, dar am intrebat-o pe Havana, inainte de a pleca in grija Anabellei, ce s-a intamplat cu el. Dar ea a evitat subiectul...
Cioc-Cioc-Cioc
Se aud batai dinpre usa si o apasare nereusita a clantei.
- Ad, esti bine? Pregateste-te. In treizeci de minute vine masine pentru a ne lua. Directorul treatrului are o idee pentru un nou spectacol si tocmai a sunat. Vrea sa ne intalnim. imi spune Leonard, dupa care coboara scarile.
Bolborosesc ceva in sinea mea, inteles doar de mine, si ma ridic de pe jos. Ma apropii de cutie si o inchid, ascunzand-o apoi printre celelalte pensule si obiecte folosite la pictura.
‚Ar trebui sa iau scrisoarea cu mine. Nu as vrea sa fie gasita de cineva.’
Deschid usa garderobei si intru inauntru, un parfum de lavanda lovindu-ma direct. Ma afund printre cuierele pe care stau atarnate rochii, sacouri si tricouri din satin sau matase, ingramadind bucata de hartie in buzunarul pantalonilor pe ca ii port...
***
- Domnisoara, desenele create de tine au fost deosebite! As vrea, daca se poate si de aceasta data sa cooperam.
Ii zambesc fals barbatului din fata mea, dupa ca iau o noua muscatura din bucatica de prajitura. Aroma ciocolatei imi inunda gura, facandu-ma sa iau o gura de suc.
- Si... Despre ce va fi noul spectacol?
- Ah, va fi magnific. Povestea unui tanar ce descopera o scrisoare scrisa, ce poate fi citita pe baza de aburi si -
- ‚Aburi’? Se poate intampla asa ceva? ma ridic brusc, intrerupandu-l. Ma priveste speriat, exact ca si Leonard, ce imi da o usoara lovitura a cotului. Adica– Imi cer scuze daca v-am deranjat, dar chiar nu am mai auzit de asa ceva.
Barbatul incepe sa imi explice, spunandu-mi ca daca as da cu abur peste o scrisoare scrisa cu otet, invizibil cu ochiul liber, acesta ar aparea, putandu-se citi mesajul. Imi cer scuze si plec de la masa, pe motiv ca as avea nevoie la toaleta. Pasesc apasat, increptandu-ma inspre bucatarie. Ii cer bucatarului, ce ma cunoaste, sa ma lase sa gust putin supa sa, pe motiv ca avem un invitat special. Accepta fara pic de indoiala, si ma invita. Pana la urma raman singura, maestrul sef ducandu-se dupa ingredientele ce trebuie puse. Scot biletelul din buzunar si il pun deasupra aburulul de rezulta din fierberea apei. Niste semne ciudate apar, inima incepd sa-mi bata cu putere. Mi-o duc in fata ochilor si incerca sa deslusesc literele scrise cu mult timp in urma.
- Ad, ce faci acolo?
Imi intorc capul si il vad pe Leonard in pragul usii. Ma sprijin cu mainile de suprafata mesei din spate, dand de cateva ori din cap ca si semn ca nu are ‚importanta’. Cu o incruntatura preocupata, el arunca o privire inspre bucata de hartie, pe care mi-o ia din mana.
- Sa vedem ce ascunzi de aici...
Imi prinde talia cu un brat, imobilizandu-ma si incepand sa citeasca tare mesajul.
- ‚Ma bucur ca ti-ai dat seama de smecheria pe care am aplicat-o, asta chiar imi face inima sa imi bata mai tare. Si acum trebuie sa iti spun adevarul din spatele adevarului, draga mea fii-'
Isi intoarce privirea spre mine, uimit, strangand mai puternic bratul in jurul taliei.
- '-ca.'
Incept sa tremur la auzul acestui cuvant. Privirea mi se intuneca si zeci de culori se amesteca in fata ochilor mei. Si cum s-a putut ca tu sa afli cine sunt eu cu adevarat, cand am incercat cu atata truda sa iti ascund asta?
____________________________________________________________
New chapter. Nu este corectat, daca pot dau maine sau poimaine edit si il iau la 'purificat'. Am zic sa-l postez astazi pentru ca nu stiu daca voi avea timp mai incolo (motive personale). Capitolul este in mare parte flashback, dar sper sa va placa.
Edit. Printre foi rupte, pixuri terminate si nervi irositi am reusit sa 'purific' capitolul *smile*.