17-03-2012, 04:35 PM
Multumesc de comm-uri. Ma bucur ca va place de cei doi.
***
Imediat ce auzi declaratie sincera, trupul ii deveni rigid. Inghiti in sec de cateva ori, apoi se indeparta ca ars de trupul micut ce inca tremura. Toata placerea pe care o simtise pana atunci fusese inlocuita de un sentiment mult mai puternic, dar si mai distructiv: vinovatia.
Si, pentru prima oara in multa vreme, avea din nou acea senzatia stranie de sufocare.
Cum a putut Kyle sa-i spuna asa ceva?! Nu era posibil. Nu i se putea intampla lui!
Respira adanc de cateva ori, incercand sa se calmeze si sa gandeasca logic. Insa, logica lui nu era foarte logica la ora aia. Nu vroia decat sa iasa afara de acolo cat mai repede si sa nu se mai intoarca.
-Ray...?
Vocea tremuranda ii atrase atentia. Isi intoarse capul spre baiatul ce inca statea pe tablia barului. Ochii lui mari, verzi il priveau cu blandete si, poate, intelegere, dar dincolo de blandete, dincolo de intelegere, vedea si altceva, ceva ce nu-si avea locul acolo, Ceva ce nimeni nu ar trebui sa simta vreodata pentru el.
-Trebuie sa plec. Poti sa ramai aici. Simte-te ca acasa, foloseste tot ce vrei.
Ray se duse la cuier si isi lua o geaca pe el. Apoi, dupa ce se incalta, iesi afara pe usa fara sa privasca in urma lui.
Kyle ramasese o vreme acolo, cu ochii pironiti in tavan, incercand in van sa-si stapaneasca lacrimile care imediat ce usa de la intrare fusese inchisa, se imprastiara pe chipul sau. La dracu'! De ce plangea? Stia ca nu are niciun rost. Ray...niciodata nu-i promisese nimic. Si nici el lui...si atunci...de ce se simtea asa? De ce avea impresia ca pentru a doua oara in doar cateva zile este folosit, apoi aruncat ca o carpa uzata?
Se dadu jos de pe bar, avand grija sa nu cada din cauza picioarelor ce inca ii tremurau si se imbraca cu hainele pe care le scapase mai devreme pe jos.
Se uita in jurul sau ca si cand vedea pentru prima oara apartamentul, apoi, neavand cu adevarat ce sa faca isi luase geanta si scoase din ea laptopul.
Ii multumise in gand Nanei pentru ca se gandise la el, nu numai acum, ci tot timpul. Nu stia ce s-ar fi facut in ultimii ani daca femeia nu ar fi avut grija de el.
Aruncand o ultima privire barului si stergand-si o lacrima ce inca persista pe unul dintre obraji, hotara sa faca ceea ce face de obicei cand era suparat: sa munceasca. Cu laptopul sub brat iesi din living si intra pe una dintre usile ce erau inchise. Spre fericirea lui era un dormitor. Chiar daca era mult mai mic decat a lui Ray si nu avea o priveliste atat de frumoasa, parea confortabil. Toata mobila era din mahon inchis la culoare care contrasta frumos cu parchetul crem si cu draperiile ciocolatii. Nu era cine stie ce mobila: un pat de o persoana in centrul camerei, doua noptiere o mica masuta de cafea intr-un colt si un dulap mare unde era sigur ca ar fi incaput hainele din patru geamantane ca ale lui.
Intra inauntru si se aseza turceste pe podea langa masuta, aprinse laptopul si se apuca sa caute stiri despre noile lansari de jocuri. Ii placea sau nu, acum avea o chirie de platit, asa ca nus-i permitea sa traga chiulul.
In scurt timp se lasa acaparat de munca, uitand astfel, macar pentru cateva momente, sentimentul de inutilitatea care ii daduse tarcoale de cand plecase Ray.
-Nu ai de gand sa mergi acasa nici azi? Jesse se aseza pe fotoliul de vizavi de canapeaua pe care statea Ray intins. Ochii sai ageri il masurara pe barbatul pe jumatate adormit din cap pana-n picioare, inainte ca un suspin oarecum resemnat sa-i scape de pe buzele ce se stransera intr-o linie subtire.
Trecusera deja cinci zile de cand Ray dormea in intimitatea biroului sau. La inceput crezuse ca a ramas in urma cu munca, dar dupa o analiza mai atenta, observa ceea ce fratele sau incerca sa ascunda. Durerea, nelinistea, neincrederea si groaza nu i-au distorsionat trasaturile dure ale fetei, nici nu i-au inmuiat caracterul, dar erau evidente pentru oricine l-ar fi privit in ochi mai mult de cateva secunde. Rayland suferea...
Ar fi recunoscut oriunde si oricand privirea aia...privirea pe care sperase sa nu o mai vada niciodata dupa moartea lui Philippe. Si uite, ca in ciuda a tot si toate, era acolo, prezenta si vie ca o flacara ce nu putea fi stinsa.
Jesse incerca sa se aseza mai bine pe fotoliul mare de piele ce reusise sa-i inghita corpul de tot si se inarma cu toata rabdarea de care era capabil, stiind ca doar asa va reusi sa obtina raspunsurile de care avea nevoie.
-Vrei sa vorbesti despre asta? Se intinse spre masuta pe care asezase mai devreme doua cani pline de cafea si lua una intre mainile sale, incercand sa-si incalzeasca palmele.
Ray isi deschise lenes ochii, privindu-si fratele in egala masura enervat si resemnat. Ar fi trebuit sa-si dea seama ca nu e poate ascunde de Jesse. Gandindu-se mai bine, poate nici nu vroia sa se ascunda de Jesse. Daca ar fi vrut nu si-ar fi petrecut ultima saptamana inchis in biroul sau micut si ticsit de hartogaraie pe care nu le citea nimeni. Nu s-ar fi invartit ca leul intr-o cusca ce nu avea iesire, nu s-ar fi gandit neincetat la toate greselile pe care le-a facut, nu numai in ultimele zile, ci in totii anii in care a bantuit pamantul manat de falsa iluzie ca are habar ce face. Nu...ar fi fugit unde ar fi vazut cu ochii, s-ar fi adapostit intr-o camera de hotel de cinci stele, ar fi comandat caviar, sampanie, capsuni si frisca si ar fi sunat la un serviciu de escorte masculine care i-ar fi implinit toate fanteziile contra cost.
Defapt, asta a si facut imediat ce l-a parasit pe Kyle. Da, parasit era cuvantul potrivit pentru a-i descrie actiunea. A incercat sa-si inabuse dorinta, folosindu-se de trupul unui copil ce evident nu era pregatit pentru asa ceva...de trupul unui copil, care acum credea ca il iubeste. Pe el...
Cum a putut sa faca o greseala atat de grava? Cum a putut Kyle sa creda chiar si pentru un moment ca il iubeste? Cum putea sa-l iubeasca sau sa creada ca il iubeste pe omul care in doar cateva secunde si cu cateva atingeri murdare a reusit sa-i strice toata viata si sa-i naruie un viitor ce ar fi trebuit sa fie lipsit de griji si complicatii...Cum?
Incet sa ridica in sezut si isi freca ochii, incercand sa alunge oboseala ce nu il lasa sa intre in lumea binecuvantata a viselor. Intinse mana si lua ceasca de cafea din care sorbi cateva guri inainte de a-si lasa ochii sa se plimbe pe chipul lui Jesse. Ofta si alunga din minte toate intrebarile care il chinuiau. In adancul sau, stia ca nu au niciun rost, ca raspunsurile vor naste alte intrebari si ca ciclul acesta va continua la nesfarsit.
-Nu sunt multe de spus...vocea sa, de obicei puternica, nu era decat o soapta, care se pierdea in zgomotul ce venea de afara. Am dat-o in bara...inca o data. Aseza cana inapoi pe masuta si isi sprijini spatele de canapea, lasandu-si ceafa sa se rezeme de spatarul incomod.
-Are legatura cu Kyle, nu?
Tonul bland il facu sa-si redeschida ochii pentru o fractiune de secunda, inainte a-i inchide inapoi. Totusi, asta nu facuse decat sa dea frau liber imaginilor pe care incercase cu greu sa le reprime in ultimele zile. Chipul imbujorat, plin de dorinta si de...dragoste naiva a lui Kyle isi facuse din nou apritia, bantuindu-l si lasandu-i un gust amar in gura. Gustul vinovatiei... De ce profitase de chipul acela, de trupul acela, de FIINTA aceea fara sa se gandeasca la consecinte? De ce permisese sa se ajunga atat de departe? De ce dracu' naruise inca o viata?
-Am dreptate, nu-i asa?
Vocea lui Jesse il readuse pe taramul celor vii. Rayland zambi inainte de a vorbi.
-Tot timpul ai dreptate. E unul dintre putinele lucruri care ma scot din minti la tine.
-As vrea sa pot spune ca imi pare rau, dar as minti. Jesse facu o mica pauza, dar cand vazu ca Ray nu zice nimic continua pe un ton ceva mai serios. Nu te mai invinovati pentru toate relele din lume, Rayland. Nu e sanatos. Orice s-a intamplat, sunt sigur ca nu tu esti vinovat.
-Uite ca aici te inseli. Vocea amara deveni mai puternica. Barbatul se ridica in capul oaselor si isi intinse bratele mari, musculoase incercand sa-si puna sangele in miscare. Incerca sa evite privirea albastra ce il strapungea, dar esua lamentabil, ca de fiecare data. Jesse era mai mic decat el, dar detinea o putere de convingere si o tarie de caracter care l-ar fi facut pe dracul in persoana sa faca cativa pasi in spate.
Ray trase adanc aer in piept, inainte de a spune acele doua cuvinte care ii despicasera ceea ce-i mai ramasese din suflet in doua. Mi-a spus ca ma iubeste.
Vorbise atat de incet, incat Jesse trebuise sa se aplece in fata pentru a-l auzi. Privirea albastra, usor suprinsa, o intalni pe cea de culoarea alunei prajite, ce acum era mai intensa, dar in acelasi timp mai abatuta decat de obicei. Jesse isi reprima zambetul care lase nastere pe buzele sale intredeschise si isi compuse o mina cat mai serioasa a fetei. Ultimul lucru pe care si-l dorea in momentul acela era ca Ray sa-si dea seama ca el se asteptase la asta inca de cand ii facuse cunostiinta cu Kyle.
-Si ce e asa de rau in asta? Ce e atat de rau in a fi iubit?
-Nu vreau sa fiu iubit. Ray se ridica de pe canapea si se indrepta spre fereastra mare usor crapata, ce lasa zgomotul de afara sa patrunda in intimitatea biroului spatios. Imediat ce fruntea sa atinse raceala gemului, privirea ii cobori spre straziile aglomerate ce forfotau de viata. Doar cateva etaje il desparteau de o lume plina de culori, lumina si zgomot, dar pentru el distanta aia era indeajuns ca sa-i aminteasca cat de rup era defapt de tot ceea ce insemna viata.
-De ce nu?
-Nu merit sa fiu iubit. Nu vreau sa mai vad speranta si cladura in ochii altei persoane. Nu vreau sa stiu ca fericirea si siguranta altuia depinde de mine.Nu mai vreau sa fac pe altcineva sa sufere...sa fuga, zise - vocea sa aproape se sparse cand rosti cuvintele, mintea fiindu-i invadata de amintiri vechi si noi pe care incerca in van sa le uite - la capatul celalalt al lumii, departe de civilizatie, doar pentru a se intoarce acasa rece si intre patru scanduri sigilate. Lovi cu pumnul sticla fumurie, incercand sa-si inabuse frustrarea.
-Nu esti vinovat pentru moartea lui Philippe.
-As fi putut sa-l opresc, dar nu am facut-o. L-am lasat sa plece...sa fuga...sa se lase omorat. Daca vorbeam cu el, daca il rugam sa ramana, daca...daca...
-Nu ai fi facut niciodata asta. A fost alegerea lui, Ray. Tot timpul a fost alegerea lui.
-Tu ai renuntat pentru Blake, ii aminti Rayland.
-Nu. Te inseli. Nu am renuntat niciodata. Dupa moartea lui Malone, treaba mea a fost terminata. Nu am renuntat la nimic. Pur si simplu am incheiat un capitol al vietii mele si am inceput altul. Jesse ridica din umeri. Philipe ar fi facut intr-un final si el asta. Insa mai avea nevoie de timp...
-Iar eu aveam nevoie de EL! Ray se intoarse spre Jesse si isi pironi fratele privirea. Avea nevoie sa fie aproape! Sa fie AICI! CU MINE! Trase adanc aer in piept, dar nu reusi sa calmeze avalansa de emotii ce ameninta sa-l inghita. Dar nu e aici. E MORT!
-Dar tu nu esti, ii spuse Jesse la fel de calm ca inainte. Tu inca traiesti. Tu inca poti sa fi fericit. Kyle ar putea sa...
-Kyle e doar un copil, ii taie Ray vorba. Crede ca ma iubeste, dar se inseala.
-Nu tu decizi asta. Jesse ii zambi. Nu-l subestima pe Kyle, Rayland. E la fel de matur ca oricare dintre noi si e singurul care a reusit sa te scoata din carapacea in care singur te-ai varat. Nu-l subestima.
-Nu o fac!
Jesse se ridica de pe fotoliu si se apropie de Ray. Il batu prieteneste pe umar si ii zambi ca unui prieten vechi.
-Nu tu esti ce-l ce hotaraste daca meriti sau nu sa fi iubit. Da-i o sansa. Da-ti tie o sansa. Si eu l-am iubit pe Philippe, dar e timpul sa mergi mai departe...e timpul sa incerci sa fi fericit.
-Habar nu ai ce...
-Nu-l privi ca pe un copil. Priveste-l ca pe un barbat si poate, vei fi surprins de ceea ce vei vedea dincolo de privirea aia asa zisa inocenta.
-Dar...
-Ai incredere in mine. Stiu ce vorbesc. Ai uitat? Jesse ii facu cu ochiul complice. Eu nu ma insel niciodata.
Zicand acestea se intoarse si se indrepta spre usa.
-Noapte buna, Ray. Anunta-ma cand te hotarasti sa-mi urmezi sfatul. Usa se inchise dupa el, lasandu-l pe Ray inca o data singur in biroul intunecos.
Brbatul ofta, isi largi cravata de la gat si se arunca pe canapeau incomoda, incercand sa se odihneasca pentru cateva ore, inainte a se intoarce din nou la munca. Isi inchise ochii, visand la un trup cald, micut ce se mula perfect dupa al lui, la o cortina de par rosu ce obisnuia sa-i gadile fata si la niste ochi verzi, adanci care il priveau cu un sentiment pe care nu vroia sa-l numeasca.
*
-Kyle! Kyle, esti acasa?
Kyle clipi de cateva ori, observand intr-un final mana ce ii era fluturata in fata ochilor. Tresari si privirea i se focaliza pe chipul ingrijorat al prietenului sau, Derik. Trase adanc aer in piept inainte a a reusi sa zambeasca. Se uita in stanga sa, apoi in dreapta, dar imediat isi dadu seama ca nu mai era nimeni inafara de ei pe terenul de sport. Se incrunta si se intoarse spre Derik.
-Unde e toata lumea?
-Au plecat acum zece minute. Derik ii oferi un zambet fortat, incercand sa-si ascunda ingrijorarea. Il cunostea pe Kyle de mult timp, dar niciodata nu-l vazuse atat de abatut...sau epuizat. Ochii prietenului sau erau unflati si rosii, iar sub ei incepeau sa se vada pungile intunecate cauzate de nesomn. Ba mai mult, trupul si asa slabut, acum parea mai firav decat inainte...atat de firav incat si cea mai mica adiere a vantului ar reusi sa-l doboare.
-Imi pare rau...nu sunt in apele mele azi. Kyle isi pleca ochii in pamant. Nu vroia sa dea explicatii, nu vroia sa se gandeasca, nu vroia sa simta oboseala care ii dadea tarcoale. Trecusera deja cinci zile de cand Ray plecase. Cinci zile in care il asteptase...dar nu aparuse. O data incercase sa-l gaseasca la birou, dar Camile ii spusese ca e plecat la o sedinta in partea cealalta a orasului. L-a asteptat toata dupamasa, dar nu s-a intors. Spre seara, s-a dat batut si a plecat acasa. Pardon, acasa la Ray. El nu mai avea casa.
Era constient ca lucrurile nu mai puteau sa continue asa. El nu reusea sa se odihneasca, iar Ray...ei bine, Ray se exilase din propriul sau apartament. Nu era corect. Nu mai putea sa faca asta. Stia ca cel mai bine, atat pentru el, cat si pentru Ray, ar fi fost sa se multe din apartamentul lui Rayland. Ofta si se uita cu coada ochiului la Derik. Il putea ruga sa-l lase sa stea cateva zile in apartamentul unde lucrau ei de obicei. Era sigur ca prietenul sau nu s-ar supara. Poate asa ar reusi sa doarma si el ceva...pana nu se va prabusi de tot din cauza epuizarii.
- Poate ar fi mai bine daca te-ai intoarce acasa si ai dormi. Arati de parca ai avea nevoie de odihna.
Kyla zambi. Derik nici macar nu banuia cata dreptate avea.
-As vrea eu, dar am o mica problema.
-Care? Sunt sigur ca orice ar fi putem sa o rezolvam.
Kyle ofta si isi lua inima in dinti. Stia ca isi sapa probabil groapa, dar trebuia sa spuna cuiva ceva, altfel...altfel nu stia ce se va intampla cu el.
-Nu mai am casa...Kyle trase adanc aer in piept si incepu sa povesteasca totul de la inceput, avand grija ca pe tot parcursul discutiei sa nu aiba contact vizual cu Derik. In cazul in care ceva mergea prost, nu vroia sa vada dezgustul din ochii sai. Nu credea ca ar suporta si respingerea lui Derik.
Dupa ce isi termina povestea peste ei se lasa o liniste inconfortabila. Intr-un final, Kyle inghiti in sec si-si ridica privirea din pamant, asteptandu-se sa vada in ochii prietenului sau ura si dezgust, insa...observa ceva ce il facu sa se intrebe daca nu cumva o lua razna din cauza lipsei de somn. In ochii lui Derik nu putea sa vada decat intelegere, afectiune si...amuzament?
Isi tinu respiratia in timp ce inca astepta o replica usturatoare.
-Sincer, ma intrebam cand o sa ai atat de multa incredere in mine incat sa-mi spui...
Kyle dadu aerului din plamani cu un suierat, incercand sa-si dea seama daca auzise bine ce auzise sau daca se insela.
-Pof...poftim?
-Suntem prieteni de cati ani? Doi? Trei? Derik facu o scurta pauza si ii zambi. Chiar crezi ca nu mi-am dat seama?
-Eu...adica...nu stiu, zise Kyle intr-un final. Pur si simplu nu mai stiu nimic. Dar nu cred ca sunt chiar atat de evident.
Derik chicoti.
-Nu, nu esti, dar eu te cunosc. Desigur, am avut indoielile mele la inceput, dar...sa zicem ca atunci cand te-am vazut cu tipul ala...cum ziceai ca-l cheama?
-Rayland?
-Da, asa, Rayland, am stiut. Aproape puteam sa vad scantei in restaurantul ala. In plus, daca aia nu m-ar fi convins, atunci sarutul ala sigur a facut-o. Derik se uita la terenul de atletism si-si trecu mana prin parul umed de la transpiratie pentru a-si face de lucru.
-Ce sarut? Vocea lui Kyle crescu in intensitate cu cativa decibeli.
-Cel din fata scolii...
-...
Derik incepu sa rada si-si batu prietenul pe umeri.
-Haide, capul sus. Nu poate fi asa rau. Sunt sigur ca totul se va rezolva intr-un final.
Kyle ofta.
-Nu cred. Ray e...iar eu sunt...iar noi...
-Sunteti amandoi incapatanati, il completa Derik. Si probabil lupta pentru suprematie abia a inceput, dar sunt sigur ca va fi ok. Poate nu acum, dar cu timpul...Ridica din umeri ca si cum ar zice ca orice e posibil. Si daca nu va merge, macar vei sti ca ai incercat. Fara regrete, iti aduci aminte?
Derik se ridica si ii intinse mana lui Kyle. Acesta ezita un moment inainte de a o apuca si de a se ridica la randul sau.
-Fara regrete, zise mai mult pentru sine.
***
Imediat ce auzi declaratie sincera, trupul ii deveni rigid. Inghiti in sec de cateva ori, apoi se indeparta ca ars de trupul micut ce inca tremura. Toata placerea pe care o simtise pana atunci fusese inlocuita de un sentiment mult mai puternic, dar si mai distructiv: vinovatia.
Si, pentru prima oara in multa vreme, avea din nou acea senzatia stranie de sufocare.
Cum a putut Kyle sa-i spuna asa ceva?! Nu era posibil. Nu i se putea intampla lui!
Respira adanc de cateva ori, incercand sa se calmeze si sa gandeasca logic. Insa, logica lui nu era foarte logica la ora aia. Nu vroia decat sa iasa afara de acolo cat mai repede si sa nu se mai intoarca.
-Ray...?
Vocea tremuranda ii atrase atentia. Isi intoarse capul spre baiatul ce inca statea pe tablia barului. Ochii lui mari, verzi il priveau cu blandete si, poate, intelegere, dar dincolo de blandete, dincolo de intelegere, vedea si altceva, ceva ce nu-si avea locul acolo, Ceva ce nimeni nu ar trebui sa simta vreodata pentru el.
-Trebuie sa plec. Poti sa ramai aici. Simte-te ca acasa, foloseste tot ce vrei.
Ray se duse la cuier si isi lua o geaca pe el. Apoi, dupa ce se incalta, iesi afara pe usa fara sa privasca in urma lui.
Kyle ramasese o vreme acolo, cu ochii pironiti in tavan, incercand in van sa-si stapaneasca lacrimile care imediat ce usa de la intrare fusese inchisa, se imprastiara pe chipul sau. La dracu'! De ce plangea? Stia ca nu are niciun rost. Ray...niciodata nu-i promisese nimic. Si nici el lui...si atunci...de ce se simtea asa? De ce avea impresia ca pentru a doua oara in doar cateva zile este folosit, apoi aruncat ca o carpa uzata?
Se dadu jos de pe bar, avand grija sa nu cada din cauza picioarelor ce inca ii tremurau si se imbraca cu hainele pe care le scapase mai devreme pe jos.
Se uita in jurul sau ca si cand vedea pentru prima oara apartamentul, apoi, neavand cu adevarat ce sa faca isi luase geanta si scoase din ea laptopul.
Ii multumise in gand Nanei pentru ca se gandise la el, nu numai acum, ci tot timpul. Nu stia ce s-ar fi facut in ultimii ani daca femeia nu ar fi avut grija de el.
Aruncand o ultima privire barului si stergand-si o lacrima ce inca persista pe unul dintre obraji, hotara sa faca ceea ce face de obicei cand era suparat: sa munceasca. Cu laptopul sub brat iesi din living si intra pe una dintre usile ce erau inchise. Spre fericirea lui era un dormitor. Chiar daca era mult mai mic decat a lui Ray si nu avea o priveliste atat de frumoasa, parea confortabil. Toata mobila era din mahon inchis la culoare care contrasta frumos cu parchetul crem si cu draperiile ciocolatii. Nu era cine stie ce mobila: un pat de o persoana in centrul camerei, doua noptiere o mica masuta de cafea intr-un colt si un dulap mare unde era sigur ca ar fi incaput hainele din patru geamantane ca ale lui.
Intra inauntru si se aseza turceste pe podea langa masuta, aprinse laptopul si se apuca sa caute stiri despre noile lansari de jocuri. Ii placea sau nu, acum avea o chirie de platit, asa ca nus-i permitea sa traga chiulul.
In scurt timp se lasa acaparat de munca, uitand astfel, macar pentru cateva momente, sentimentul de inutilitatea care ii daduse tarcoale de cand plecase Ray.
-Nu ai de gand sa mergi acasa nici azi? Jesse se aseza pe fotoliul de vizavi de canapeaua pe care statea Ray intins. Ochii sai ageri il masurara pe barbatul pe jumatate adormit din cap pana-n picioare, inainte ca un suspin oarecum resemnat sa-i scape de pe buzele ce se stransera intr-o linie subtire.
Trecusera deja cinci zile de cand Ray dormea in intimitatea biroului sau. La inceput crezuse ca a ramas in urma cu munca, dar dupa o analiza mai atenta, observa ceea ce fratele sau incerca sa ascunda. Durerea, nelinistea, neincrederea si groaza nu i-au distorsionat trasaturile dure ale fetei, nici nu i-au inmuiat caracterul, dar erau evidente pentru oricine l-ar fi privit in ochi mai mult de cateva secunde. Rayland suferea...
Ar fi recunoscut oriunde si oricand privirea aia...privirea pe care sperase sa nu o mai vada niciodata dupa moartea lui Philippe. Si uite, ca in ciuda a tot si toate, era acolo, prezenta si vie ca o flacara ce nu putea fi stinsa.
Jesse incerca sa se aseza mai bine pe fotoliul mare de piele ce reusise sa-i inghita corpul de tot si se inarma cu toata rabdarea de care era capabil, stiind ca doar asa va reusi sa obtina raspunsurile de care avea nevoie.
-Vrei sa vorbesti despre asta? Se intinse spre masuta pe care asezase mai devreme doua cani pline de cafea si lua una intre mainile sale, incercand sa-si incalzeasca palmele.
Ray isi deschise lenes ochii, privindu-si fratele in egala masura enervat si resemnat. Ar fi trebuit sa-si dea seama ca nu e poate ascunde de Jesse. Gandindu-se mai bine, poate nici nu vroia sa se ascunda de Jesse. Daca ar fi vrut nu si-ar fi petrecut ultima saptamana inchis in biroul sau micut si ticsit de hartogaraie pe care nu le citea nimeni. Nu s-ar fi invartit ca leul intr-o cusca ce nu avea iesire, nu s-ar fi gandit neincetat la toate greselile pe care le-a facut, nu numai in ultimele zile, ci in totii anii in care a bantuit pamantul manat de falsa iluzie ca are habar ce face. Nu...ar fi fugit unde ar fi vazut cu ochii, s-ar fi adapostit intr-o camera de hotel de cinci stele, ar fi comandat caviar, sampanie, capsuni si frisca si ar fi sunat la un serviciu de escorte masculine care i-ar fi implinit toate fanteziile contra cost.
Defapt, asta a si facut imediat ce l-a parasit pe Kyle. Da, parasit era cuvantul potrivit pentru a-i descrie actiunea. A incercat sa-si inabuse dorinta, folosindu-se de trupul unui copil ce evident nu era pregatit pentru asa ceva...de trupul unui copil, care acum credea ca il iubeste. Pe el...
Cum a putut sa faca o greseala atat de grava? Cum a putut Kyle sa creda chiar si pentru un moment ca il iubeste? Cum putea sa-l iubeasca sau sa creada ca il iubeste pe omul care in doar cateva secunde si cu cateva atingeri murdare a reusit sa-i strice toata viata si sa-i naruie un viitor ce ar fi trebuit sa fie lipsit de griji si complicatii...Cum?
Incet sa ridica in sezut si isi freca ochii, incercand sa alunge oboseala ce nu il lasa sa intre in lumea binecuvantata a viselor. Intinse mana si lua ceasca de cafea din care sorbi cateva guri inainte de a-si lasa ochii sa se plimbe pe chipul lui Jesse. Ofta si alunga din minte toate intrebarile care il chinuiau. In adancul sau, stia ca nu au niciun rost, ca raspunsurile vor naste alte intrebari si ca ciclul acesta va continua la nesfarsit.
-Nu sunt multe de spus...vocea sa, de obicei puternica, nu era decat o soapta, care se pierdea in zgomotul ce venea de afara. Am dat-o in bara...inca o data. Aseza cana inapoi pe masuta si isi sprijini spatele de canapea, lasandu-si ceafa sa se rezeme de spatarul incomod.
-Are legatura cu Kyle, nu?
Tonul bland il facu sa-si redeschida ochii pentru o fractiune de secunda, inainte a-i inchide inapoi. Totusi, asta nu facuse decat sa dea frau liber imaginilor pe care incercase cu greu sa le reprime in ultimele zile. Chipul imbujorat, plin de dorinta si de...dragoste naiva a lui Kyle isi facuse din nou apritia, bantuindu-l si lasandu-i un gust amar in gura. Gustul vinovatiei... De ce profitase de chipul acela, de trupul acela, de FIINTA aceea fara sa se gandeasca la consecinte? De ce permisese sa se ajunga atat de departe? De ce dracu' naruise inca o viata?
-Am dreptate, nu-i asa?
Vocea lui Jesse il readuse pe taramul celor vii. Rayland zambi inainte de a vorbi.
-Tot timpul ai dreptate. E unul dintre putinele lucruri care ma scot din minti la tine.
-As vrea sa pot spune ca imi pare rau, dar as minti. Jesse facu o mica pauza, dar cand vazu ca Ray nu zice nimic continua pe un ton ceva mai serios. Nu te mai invinovati pentru toate relele din lume, Rayland. Nu e sanatos. Orice s-a intamplat, sunt sigur ca nu tu esti vinovat.
-Uite ca aici te inseli. Vocea amara deveni mai puternica. Barbatul se ridica in capul oaselor si isi intinse bratele mari, musculoase incercand sa-si puna sangele in miscare. Incerca sa evite privirea albastra ce il strapungea, dar esua lamentabil, ca de fiecare data. Jesse era mai mic decat el, dar detinea o putere de convingere si o tarie de caracter care l-ar fi facut pe dracul in persoana sa faca cativa pasi in spate.
Ray trase adanc aer in piept, inainte de a spune acele doua cuvinte care ii despicasera ceea ce-i mai ramasese din suflet in doua. Mi-a spus ca ma iubeste.
Vorbise atat de incet, incat Jesse trebuise sa se aplece in fata pentru a-l auzi. Privirea albastra, usor suprinsa, o intalni pe cea de culoarea alunei prajite, ce acum era mai intensa, dar in acelasi timp mai abatuta decat de obicei. Jesse isi reprima zambetul care lase nastere pe buzele sale intredeschise si isi compuse o mina cat mai serioasa a fetei. Ultimul lucru pe care si-l dorea in momentul acela era ca Ray sa-si dea seama ca el se asteptase la asta inca de cand ii facuse cunostiinta cu Kyle.
-Si ce e asa de rau in asta? Ce e atat de rau in a fi iubit?
-Nu vreau sa fiu iubit. Ray se ridica de pe canapea si se indrepta spre fereastra mare usor crapata, ce lasa zgomotul de afara sa patrunda in intimitatea biroului spatios. Imediat ce fruntea sa atinse raceala gemului, privirea ii cobori spre straziile aglomerate ce forfotau de viata. Doar cateva etaje il desparteau de o lume plina de culori, lumina si zgomot, dar pentru el distanta aia era indeajuns ca sa-i aminteasca cat de rup era defapt de tot ceea ce insemna viata.
-De ce nu?
-Nu merit sa fiu iubit. Nu vreau sa mai vad speranta si cladura in ochii altei persoane. Nu vreau sa stiu ca fericirea si siguranta altuia depinde de mine.Nu mai vreau sa fac pe altcineva sa sufere...sa fuga, zise - vocea sa aproape se sparse cand rosti cuvintele, mintea fiindu-i invadata de amintiri vechi si noi pe care incerca in van sa le uite - la capatul celalalt al lumii, departe de civilizatie, doar pentru a se intoarce acasa rece si intre patru scanduri sigilate. Lovi cu pumnul sticla fumurie, incercand sa-si inabuse frustrarea.
-Nu esti vinovat pentru moartea lui Philippe.
-As fi putut sa-l opresc, dar nu am facut-o. L-am lasat sa plece...sa fuga...sa se lase omorat. Daca vorbeam cu el, daca il rugam sa ramana, daca...daca...
-Nu ai fi facut niciodata asta. A fost alegerea lui, Ray. Tot timpul a fost alegerea lui.
-Tu ai renuntat pentru Blake, ii aminti Rayland.
-Nu. Te inseli. Nu am renuntat niciodata. Dupa moartea lui Malone, treaba mea a fost terminata. Nu am renuntat la nimic. Pur si simplu am incheiat un capitol al vietii mele si am inceput altul. Jesse ridica din umeri. Philipe ar fi facut intr-un final si el asta. Insa mai avea nevoie de timp...
-Iar eu aveam nevoie de EL! Ray se intoarse spre Jesse si isi pironi fratele privirea. Avea nevoie sa fie aproape! Sa fie AICI! CU MINE! Trase adanc aer in piept, dar nu reusi sa calmeze avalansa de emotii ce ameninta sa-l inghita. Dar nu e aici. E MORT!
-Dar tu nu esti, ii spuse Jesse la fel de calm ca inainte. Tu inca traiesti. Tu inca poti sa fi fericit. Kyle ar putea sa...
-Kyle e doar un copil, ii taie Ray vorba. Crede ca ma iubeste, dar se inseala.
-Nu tu decizi asta. Jesse ii zambi. Nu-l subestima pe Kyle, Rayland. E la fel de matur ca oricare dintre noi si e singurul care a reusit sa te scoata din carapacea in care singur te-ai varat. Nu-l subestima.
-Nu o fac!
Jesse se ridica de pe fotoliu si se apropie de Ray. Il batu prieteneste pe umar si ii zambi ca unui prieten vechi.
-Nu tu esti ce-l ce hotaraste daca meriti sau nu sa fi iubit. Da-i o sansa. Da-ti tie o sansa. Si eu l-am iubit pe Philippe, dar e timpul sa mergi mai departe...e timpul sa incerci sa fi fericit.
-Habar nu ai ce...
-Nu-l privi ca pe un copil. Priveste-l ca pe un barbat si poate, vei fi surprins de ceea ce vei vedea dincolo de privirea aia asa zisa inocenta.
-Dar...
-Ai incredere in mine. Stiu ce vorbesc. Ai uitat? Jesse ii facu cu ochiul complice. Eu nu ma insel niciodata.
Zicand acestea se intoarse si se indrepta spre usa.
-Noapte buna, Ray. Anunta-ma cand te hotarasti sa-mi urmezi sfatul. Usa se inchise dupa el, lasandu-l pe Ray inca o data singur in biroul intunecos.
Brbatul ofta, isi largi cravata de la gat si se arunca pe canapeau incomoda, incercand sa se odihneasca pentru cateva ore, inainte a se intoarce din nou la munca. Isi inchise ochii, visand la un trup cald, micut ce se mula perfect dupa al lui, la o cortina de par rosu ce obisnuia sa-i gadile fata si la niste ochi verzi, adanci care il priveau cu un sentiment pe care nu vroia sa-l numeasca.
*
-Kyle! Kyle, esti acasa?
Kyle clipi de cateva ori, observand intr-un final mana ce ii era fluturata in fata ochilor. Tresari si privirea i se focaliza pe chipul ingrijorat al prietenului sau, Derik. Trase adanc aer in piept inainte a a reusi sa zambeasca. Se uita in stanga sa, apoi in dreapta, dar imediat isi dadu seama ca nu mai era nimeni inafara de ei pe terenul de sport. Se incrunta si se intoarse spre Derik.
-Unde e toata lumea?
-Au plecat acum zece minute. Derik ii oferi un zambet fortat, incercand sa-si ascunda ingrijorarea. Il cunostea pe Kyle de mult timp, dar niciodata nu-l vazuse atat de abatut...sau epuizat. Ochii prietenului sau erau unflati si rosii, iar sub ei incepeau sa se vada pungile intunecate cauzate de nesomn. Ba mai mult, trupul si asa slabut, acum parea mai firav decat inainte...atat de firav incat si cea mai mica adiere a vantului ar reusi sa-l doboare.
-Imi pare rau...nu sunt in apele mele azi. Kyle isi pleca ochii in pamant. Nu vroia sa dea explicatii, nu vroia sa se gandeasca, nu vroia sa simta oboseala care ii dadea tarcoale. Trecusera deja cinci zile de cand Ray plecase. Cinci zile in care il asteptase...dar nu aparuse. O data incercase sa-l gaseasca la birou, dar Camile ii spusese ca e plecat la o sedinta in partea cealalta a orasului. L-a asteptat toata dupamasa, dar nu s-a intors. Spre seara, s-a dat batut si a plecat acasa. Pardon, acasa la Ray. El nu mai avea casa.
Era constient ca lucrurile nu mai puteau sa continue asa. El nu reusea sa se odihneasca, iar Ray...ei bine, Ray se exilase din propriul sau apartament. Nu era corect. Nu mai putea sa faca asta. Stia ca cel mai bine, atat pentru el, cat si pentru Ray, ar fi fost sa se multe din apartamentul lui Rayland. Ofta si se uita cu coada ochiului la Derik. Il putea ruga sa-l lase sa stea cateva zile in apartamentul unde lucrau ei de obicei. Era sigur ca prietenul sau nu s-ar supara. Poate asa ar reusi sa doarma si el ceva...pana nu se va prabusi de tot din cauza epuizarii.
- Poate ar fi mai bine daca te-ai intoarce acasa si ai dormi. Arati de parca ai avea nevoie de odihna.
Kyla zambi. Derik nici macar nu banuia cata dreptate avea.
-As vrea eu, dar am o mica problema.
-Care? Sunt sigur ca orice ar fi putem sa o rezolvam.
Kyle ofta si isi lua inima in dinti. Stia ca isi sapa probabil groapa, dar trebuia sa spuna cuiva ceva, altfel...altfel nu stia ce se va intampla cu el.
-Nu mai am casa...Kyle trase adanc aer in piept si incepu sa povesteasca totul de la inceput, avand grija ca pe tot parcursul discutiei sa nu aiba contact vizual cu Derik. In cazul in care ceva mergea prost, nu vroia sa vada dezgustul din ochii sai. Nu credea ca ar suporta si respingerea lui Derik.
Dupa ce isi termina povestea peste ei se lasa o liniste inconfortabila. Intr-un final, Kyle inghiti in sec si-si ridica privirea din pamant, asteptandu-se sa vada in ochii prietenului sau ura si dezgust, insa...observa ceva ce il facu sa se intrebe daca nu cumva o lua razna din cauza lipsei de somn. In ochii lui Derik nu putea sa vada decat intelegere, afectiune si...amuzament?
Isi tinu respiratia in timp ce inca astepta o replica usturatoare.
-Sincer, ma intrebam cand o sa ai atat de multa incredere in mine incat sa-mi spui...
Kyle dadu aerului din plamani cu un suierat, incercand sa-si dea seama daca auzise bine ce auzise sau daca se insela.
-Pof...poftim?
-Suntem prieteni de cati ani? Doi? Trei? Derik facu o scurta pauza si ii zambi. Chiar crezi ca nu mi-am dat seama?
-Eu...adica...nu stiu, zise Kyle intr-un final. Pur si simplu nu mai stiu nimic. Dar nu cred ca sunt chiar atat de evident.
Derik chicoti.
-Nu, nu esti, dar eu te cunosc. Desigur, am avut indoielile mele la inceput, dar...sa zicem ca atunci cand te-am vazut cu tipul ala...cum ziceai ca-l cheama?
-Rayland?
-Da, asa, Rayland, am stiut. Aproape puteam sa vad scantei in restaurantul ala. In plus, daca aia nu m-ar fi convins, atunci sarutul ala sigur a facut-o. Derik se uita la terenul de atletism si-si trecu mana prin parul umed de la transpiratie pentru a-si face de lucru.
-Ce sarut? Vocea lui Kyle crescu in intensitate cu cativa decibeli.
-Cel din fata scolii...
-...
Derik incepu sa rada si-si batu prietenul pe umeri.
-Haide, capul sus. Nu poate fi asa rau. Sunt sigur ca totul se va rezolva intr-un final.
Kyle ofta.
-Nu cred. Ray e...iar eu sunt...iar noi...
-Sunteti amandoi incapatanati, il completa Derik. Si probabil lupta pentru suprematie abia a inceput, dar sunt sigur ca va fi ok. Poate nu acum, dar cu timpul...Ridica din umeri ca si cum ar zice ca orice e posibil. Si daca nu va merge, macar vei sti ca ai incercat. Fara regrete, iti aduci aminte?
Derik se ridica si ii intinse mana lui Kyle. Acesta ezita un moment inainte de a o apuca si de a se ridica la randul sau.
-Fara regrete, zise mai mult pentru sine.
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui