03-03-2012, 07:26 PM
Doamne!!! Câte capitole am pierdut. Jur că am să-l aranjez pe proful de mate, din cauza lui am fost pedepsită
.
Dar acum m-am întors şi pot spune, cu mâna pe inimă, că totul devine exploziv. Sărutul dintre cei doi a fost punctul culminant. Bravo Kyle, ai luat controlul. Mă aşteptam ca Ray să facă primul pas, dar îmi place mai mult aşa. Totuşi vizita domnului Newcrest a fost de milioane. Nici măcar nu-l lăsa pe idiotul ( domnul) Lancaster să-i spună ceva.
Deci, acum se mută împreună nu? Adică ar fi un început de relaţie promiţător, deşi cred că vor mai fi probleme cu adevăratul bolnav mintal ( tatăl lui Kyle), homofobul.
Încă o dată îmi cer scuze că nu am apărut mai repede. Aştept nextul. Sunt foarte curioasă de drumul pe care îl vor parcurge cei doi împreună.
Ja ne.