[Terminat] I just wanna love you!

[MiraA]

Si uite ca am venit cu nextul mult mai repede decat ma asteptam. Acest capitol este cu dedicatie pentru Lyn, care ma indemnat sa-l postez mai repede. Sper sa va placa.

***

Era nervos. Si excitat...dar mai mult nervos. Pantalonii era prea stramti ca sa-l mai cuprinda. Il deranjau. Inca avea un gol in stomac care, in loc sa se miscsoreze, se largea cu fiecare minut ce trecea.
Dar nu asta era important. Putea sa treaca peste aceste mici inconveniente, insa nu-si putea ierta...dorinta de a-l avea. Nu mai simtise acesta dorinta de cand...in orice caz de prea mult timp. Si sperase sa nu o mai simta niciodata. Nu era o simpla dorinta fizica. Daca ar fi fost doar atat, probabil l-ar fi luat pe sus si l-ar fi dus la primul hotel pe care l-ar fi gasit, apoi s-ar fi infruptat din ele pana cand amandoi ar fi fost complet satisfacuti.
Dar e era mai mult decat atat. Primul lucru la care s-a gandit cand si-a dat seama ce face, a fost ca i-ar putea face probleme daca ar fi vazuti. Imediat ce s-a desprins de el, a vrut sa se asigura ca nu i-a vazut nimeni. Ar fi vrut sa-l protejeze... Restul trecuse pe un plan secundar.
-La dracu'! Lovi cu pumnul in volan, incercand sa se calmeze. Incetini masina ca sa nu aiba probleme si trecu pe o banda mai libera. Deschise geamul. Avea nevoie de aer curat. Trebuia sa-si limpezeasca gandurile.
Iesi de pe autostrada pe o straduta ce ducea spre ocean. Ii placea sa mearga pe plaja cand vroia sa se gandeasca la ceva.
In trecut petrecea mult timp pe plaja. Lui Philipe ii placea oceanul. De fiecare data cand aveau timp mergeu pe plaja si stateau ore in sir privind apa. Alea fusesera unele dintre cele mai frumoase clipe din viata lui.
Opri masina langa faleza si cobori. Se descalta si inainta pe nisipul caldut cu pantofii in mana. Locul era aproape pustiu. Undeva, langa apa erau doi tineri ce alergau, iar ceva mai incolo un barbat se juca cu cainele sau. In rest nimeni...
Se aseza pe nisip si privi apusul de soare. Se uita in dreapta sa, aproape vazandu-l pe Philipe acolo. Existau momente cand inca il simtea langa el. Se trezea in unele dimineti si-l cauta prin casa, chiar daca in adancul sau stia ca nu va gasi pe nimeni acolo. Uneori cand era la birou si lucra pana tarziu, astepta sa-i sune telefonul si sa-i auda glasul. Chiar si acum avea impresia ca e plecat in cine stie ce colt de lume si ca in curand se va intoarce acasa. Apoi vor fi din nou fericiti...
Dar el nu suna, nu-i vorbea, nu-l cauta...El era mort.
Nu mergea la cimitir. Nu vroia sa vada piatra de mormant. Stia ca daca ar vedea-o pana si cele mai stupide vise ale sale se vor risipi. Prefera sa traiasca cu speranta stupida ca el se va intoarce intr-o zi, caci speranta aia era singurul lucru care il ajuta sa se trezeasca dimineata si sa mearga mai departe.
Stia ca este doar o iluzie, dar prefera iluzia in locul realitatii.
Ofta cu parere de rau.
Apoi mai era si Kyle.
Il dorea. Nu putea sa nege asta. Dar era sigur ca ii doreste doar trupul. Nu vroia altceva. Nici macar nu-l placea. Baiatul era ironic, cinic, lipsit de bun simt si niciodata nu stia sa-si tine gura. Dar putea sa fie si glumet, atent si dulce. In plus, o data il ajutase. Chiar daca bombanise tot drumul, il duse acasa. Apoi petrecusera noaptea impreuna. Fara voia lor.
Kyle fusese singura persoana care se apropiase atat de mult de el de la moartea lui Philipe. Singura persoana cu care impartise acel pat...
De ce se simtea atat de vinovat? De ce simtea ca il tradeaza pe Philipe? Sarutase si alti barbati in ultimele sase luni. Intretinuse destule relatii sexuale, dar niciodata pana acum nu simtise vinovatie. Deci, de ce Kyle? Ce avea el atat de special?
Nu avea un raspuns. Cine stie daca il va avea vreodata.
Ultima raza a soarelui ii lovi fata. Astepta pana cand marea o inghiti si pe ea, apoi se ridica si se scutura de nisip. Poate era sfarsitul primaverii, dar seara era racoare chiar si la tropice.
Telefonul incepuse sa-i vibreze cand era la jumatate drumului spre masina. Raspunse fara sa se uite la apelant.
-Da? aici Newcrest.
-Domnule Newcrest...sunt Lancaster. Ma intrebam daca puteti sa-mi oferiti un moment.
Ray se incrunta. De ce l-ar suna tatal lui Kyle pe mobilul personal? Ajuns langa masina se incalta repede cu o mana, apoi se aseza pe locul soferului.
-Cu ce va pot ajuta?
-Eu...-vocea parea sa ezite- vroiam sa va vorbesc despre Kyle.
Ray astepta sa continue, dar vocea cealalta parea franta.
-Ce e cu Kyle? Incerca sa-si pastreze un timbru cat mai normal, chiar daca mentiunea numelui facuse ca mica alarma din capul sau sa se declaseze.
-Isuse, imi este atat de rusine de dumneavoastra. Niciodata -facu o pauza- dar niciodata nu mi-am imaginat ca...ca fiul meu e...
Deja stia ce urma sa zica. Cunostea discursul. Ceva inauntrul sau ingheta. Cineva ii vazuse. Lacaster stia totul si ii cerea scuze. Asta nu putea sa insemne decat un singur lucru: dadea vina pe fiul sau pentru tot.
-Imi pare rau, continua barbatul, atat de rau ca a indraznit sa...sa va atinga. Eu nici macar nu stiu ce sa spun. Nu credeam ca fiul meu e...homosexual. Dadea impresia ca ar fi scuipat ultimul cuvant.
Ray isi inclesta maxilarul. Porni masina si demara in forta. Trebuia sa ajunga la Kyle acasa.
-Unde e Kyle? Tonul sau dur il lua pe nepregatite pe Lancaster.
-Ma voi asigura ca nu va mai avea de-a face niciodata cu dumneavoastra sau cu Newcrest.Co.
-Nu asta am intrebat. Unde e Kyle? repeta Ray intrebarea pe un ton amenintator.
-Ne-am certat. A plecat...
Ray mari viteza. Se asteptase la asta. Dumnezeule, ce facuse?! Tocmai naruise viata unui copil! Si pentru ce?! Pentru ca nu s-a putut controla!
-Vrei sa spui ca l-ai dat afara, nu-i asa?
-Cum sa stau cu unul ca el in casa?! se apara Lancaster cu o voce oripilata.
-Homosexualitatea nu e o boala. Nu te-ai fi infectat.
Fara sa mai zica ceva, inchise telefonul si il arunca pe bancheta din dreapta. Ocoli autostrada, alegand stradutele laterale. In mai putin de un sfert de ora se afla in fata casei lui Lancaster. Cobora din masina si se patrunse in gradina imensa. Pasii sai repezi rasunau a gol pe pavajul frumos ingrijit. Cand ajunse in fata usii, intra direct ca si cand ar fi fost la el acasa.
-Kyle, daca te-ai gandit ca te primesc inap...Lancaster se opri la jumatatea frazei. Privirea sa stupefiata se opri asupra barbatului din fata sa.
-Nu e Kyle.
-Domnule Newcrest, se balbai barbatul, nu ma gandeam ca o sa veniti. Imi cer..
-Nu am nevoie de scuzele tale.
-Inteleg ca sunteti nervos. Si eu as fi.
-Serios?
Lancaster inghiti in sec.
-Serios. Dar jur ca baiatul meu niciodata nu o sa mai... O sa-l duc la un doctor. O sa ma asigur ca se va vindeca...
Ray incepu sa rada.
-O sa-l vindeci?! Crezi ca e bolnav? Sau ca e nebun? Sau amandoua?
-Eu...
-L-ai lovit cand v-ati certat?
-Eu...
-Inteleg ca da.
Ray se apropie de el si il prinse de gulerul camasii. Il ridica putin in sus. Ochii sai devenisera mai duri.
-Banuiesc ca i-ai spus ca iti provoaca scarba, ca il urasti si ca nu mai vrei sa-l vezi niciodata. Apoi l-ai dat afara din casa fara sa-ti pese unde va pleca sau ce va face acolo. Nu-i asa?! Il scutura, rezistand cu greu tentatiei de a-l pocni.
-Am facut-o pentru dumneavoastra... Afacerea noastra...
-Ti-ai dat copilul afara din casa pentru ca iti era teama ca eu ma voi retrage din afacere? Ce fel de tata esti?
-Am nevoie de afacerea asta ca sa supravietuiesc!
Ray ii dadu drumul. Simtea un gust amar in gura. Privi in jurul sau. In spate, sprijinita de tocul usii statea mama lui Kyle, mama vitrega, se corecta el imediat. Ii adresa o privire graitoare, apoi o ignora.
-N-ai idee ce ai facut, Lancaster! Daca fiul tau va face vreo tampenie acum, numai tu vei fi vinovatul!
Se intoase sa plece, dar se opri imediat ce o vazu pe femeia mai in varsta stand pe prima treapta a scarilor. Avea ochii scaldati in lacrimi si il privea rugator. Se apropie de ea si ii oferi un zambet trist.
-Unde e camera lui Kyle?
Femeia tresari si isi ridica privire pentru a-i intalni ochii.
-Urmati-ma, ii spuse cu o voce soptita.
-Unde naiba crezi ca mergi? urla Lancaster din spatele lui.
-O sa iau cateva haine pe Kyle. Ray urca treptele, urmand- pe femeie.
-De ce? Eu am facut asta ca sa...
-Nu ma intereseaza. Nu am de gand sa las un copil singur pe strazi, indiferent ce zici tu.
-Dar el a...
-Nu, Lancaster, el nu a facut nimic. Eu am facut!
Barbatul amuti.
-Iti recomand ca de acum inainte sa sti cu cine faci afaceri.
Nu-i mai adresa niciun cuvant. Ajuns la etaj, intra pe prima usa la dreapta in urma femeii. Era o camera mica, prea mica dupa parerea lui. Un dulap, un pat, o noptiera si un birou pe care avea laptopul si o mica veioza. Nimic mai mult. Totul era mult prea ordonat pentru un baiat de 17 ani. Se incrunta. Camera nu avea niciun pic din personalitatea vulcanica a lui Kyle.
-Nu-i placea camera asta, zise femeia parca ghicindu-i gandurile.
-Se vede.
Femeia scose un mic gemantan si incepu sa aseza niste haine in interiorul lui.
Ray o ocoli, ducandu-se langa noptiera. Lua poza asezata in rama si o studie atent.
Un baietel roscat, plin de pistrui statea in bratele unei fete cu parul lung, aramiu. Baietelul ii scotea limba femeii de langa ei, care ii privea dragastos.
-Kyle cu sora si mama lui, preciza femeia din spatele lui.
-Parintii lui Kyle sunt divortati? Credeti ca s-a dus la mama lui?
-Nu ar putea sa mearga la ea nici daca ar vrea. Femeia ofta. Doamna si sora lui Kyle au murit acum cinci ani intr-un accident de masina.
Ray puse poza inapoi jos, dar pana la urma se razgandi si hotari sa o ia cu el.
-Inteleg.
-Asta a fost facuta cu doua zile inainte de accident. Cred ca e ultima oara cand l-am vazut pe Kyle fericit. Acum nu mai zambeste. Femeia inchise geamantanul si i-l dadu lui Ray.
-Va rog, aveti grija de el. E un copil bun.A trecut prin prea multe. Nu mai vreau sa sufere...
-Voi avea. Promit. Ray ridica mica valiza si iesi afara din camera. Cobori scarile, ignorandu-l pe Lacaster care il astepta langa usa.
-O sa mai auzi de mine, Lancaster!
Iesi afara, trantind usa in urma lui.
Ajuns la masina, arunca geamantanul pe scaunul din spate, apoi se aseza la volan si porni masina.
-Unde te-ai dus, Kyle?