Cand viata se complica

[Miss M]

Leontina, multumesc de comentariu! ^^

Capitolul XII

Restul zilei am incercat sa le explic tuturor cum sa foloseasca un pistol fara sa se impuste in cap. In ritmul asta, nu cred ca voi apuca sa ii invat cum sa traga fara sa omoare victima. Si asta este rau, pentru ca nu am chef sa ciopartesc toate trupele tarii. Poate mai avem nevoie de ele, cine stie?
Tocmai am fost anuntata ca este cineva care vrea sa vorbeasca cu mine, asa ca am deschis plictisita conferinta.
- Buna seara, fosta mea viitoare sotie.
Zambetul cald al lui Allan ma inveseleste imediat, facandu-ma sa-i raspund cu un “Buna” entuziasmat si sa incep sa-i multumesc pentru tot ce a facut astazi pentru mine.
- Ok, ok, am inteles, sunt un om de milioane, stiu… Dar, in timp ce tu te distrezi refuzand tipi de milioane in fata altarului, aici totul e vraiste.
- Te omor, Liz, iubita mea.
De unde a aparut si Megan? Si bineinteles ca nu a putut incepe decat cu o amenintare de toate frumusetea la adresa persoanei mele. O pot intelege, fiind perfect constienta de haosul pe care l-am creat astazi. Dar nu pot spune ca regret. Din contra. Sunt chiar mandra de ceea ce am facut.
Felul in care ma privesc amandoi, cu o fericire ce li se citeste in ochi, mi se pare de-a dreptul ciudat. De ce? Pentru ca, in primul rand, unul dintre ei a fost lasat balta in fata a sute de oameni astazi. Si celalalt are de suferit din asta, asa ca nu vad unde este marea bucurie.
- Am sa o scurtez, special pentru tine. Ingerul de frati-miu a planuit intreaga scena cu preaiubitul tau copil. Si, dupa cum se poate observa, a mers. Doar o mica problema a intervenit: tatii nostri si-au iesit din minti. Williams e in stare de soc iar tata se plimba in cerc in gradina, aruncand si lovind tot ce-i iese in cale. Te poti astepta la orice, aici e un iad total, incheie satena privindu-ma cu ochi scanteietori.
Deci Melanie si Allan au pregatit totul. Eram cat se poate de sigura. Din pacate nu am avut timp sa discut cu blondina mea cea mica, asa ca nu am putut sa elucidez intregul mister. Cad pe ganduri o clipa, intrebandu-ma ce i-a determinat sa dea peste cap intreaga nunta, planuita in cele mai mici amanunte in ultimul an. Presupun ca lui nu i-a convenit ideea de a se casatori cu mine, dar care a fost problema ingerasului?
- Um, Milady… Vroiam sa te intreb daca tipul ala, Alex, si restul “mutantilor” tai stiu ca nu prea… mai ai timp, ii aud vocea sparta blondinului, care priveste in alta parte.
Dau din cap in semn de negatie, nescapand pana cand nu promit ca le voi spune cat mai curand cu putinta, desi planul meu era ca ei sa nu afle deloc. Dar are si Allan dreptatea lui. Daca ar afla ca eu stiam ca o sa mor, ar urma sa-mi poarte pica pentru eternitate. Oricum imi vor purta pica sau mai rau, dar ar trebui macar sa fiu sincera. Le urez noapte buna si mult succes celor doi, indreptandu-ma spre camera mea unde sper ca pot avea o discutie cu micutul meu inger blond.

***
- De ce ai facut asta? o intreb pentru a patra oara pe Melanie, care continua sa ma priveasca cu sprancenele arcuite. Intr-un final, la insistentele mele, deschide gura, scotand tot adevarul la iveala.
- Nu-mi place mie prea mult de Alex, dar cand… cand te-am vazut cat de trista erai si cum ii plangeai in brate, mi s-a facut mila de voi. A devenit clar si pentru mine ca il iubesti si ca nu meritati sa fiti despartiti. Oricum asta se va intampla in cateva luni, dar mi-am zis ca in acest timp ramas ati putea fi impreuna si ai putea… stii tu, sa mori impacata, imi raspunde soptind ultimele cuvinte cu o voce tremuranda.
Felul in care priveste lucrurile m-a lasat de multe ori cu gura cascata, dar acum parca mi-a depasit asteptarile. Intotdeauna m-am intrebat daca o va afecta intr-un fel pierderea mea, dar din atitudinea ei deduceam mereu ca nu. De fapt, mereu am crezut ca este o mica regina de gheata, pentru ca niciodata nu a parut sa observe existenta sentimentelor pe aceasta lume. Si iata-ma aici, acum, cu inca o teorie data peste cap. I s-a facut mila de noi. Mila, ei! Asta chiar este impresionant.
Melanie a fost intotdeauna o fire rece. Recunosc, am si eu partea mea de vina in tot comportamentul ei, pentru ca nu am putut sa o educ in spiritul iubirii si intelegerii intre oameni, din motive lesne de inteles. Dar, se pare ca, trecand peste bariera pe care si-a creat-o, fetita asta a descoperit ca are si ea sentimente. Din pacate, descoperirea are loc in cel mai nepotrivit moment, pentru ca aparitia simtamintelor acestora ar putea sa o faca sa sufere. Tot din vina mea, bineinteles.
“Sa mori impacata”. Nu stiu cum, dar pana acum nu am rusit sa descopar cu adevarat ce inseamna moartea. Am crezut ca o sa fie simplu, am sa inchid ochii si a doua zi nu-i voi mai deschide. Nu sunt genul de om care crede in viata de apoi si toate lucrurile de acest fel dar, presupunand ca ele exista, imi va fi oare dor de viata asta? Acum o luna raspunsul ar fi fost nu. Singurul lucru care ma impiedica sa renunt la acest dar numit viata mai devreme a fost fiica mea.
Dar ce as raspunde acum? Cred ca as spune “Da.”. Pentru ca imi va fi dor de ea, de Alex, poate chiar si de Allan. Si-am sa ma simt vinovata ca i-am facut sa sufere din purul meu egoism.
“ In acest timp ramas”. Din nou, copilul are dreptate. Ar trebui sa profit cum pot de cele trei luni ramase, dar nu in felul in care crede ea. Inca de cand m-am intors, am incercat sa fiu cat mai rece fata de Alex, ca sa fac despartirea mai usoara. Sa-i dau sperante ar fi cel mai urat lucru pe care l-as putea face. Ceva ce as regreta cu adevarat. Asa ca voi continua sa il indepartez de mine.
Imi scutur incet capul, alungandu-mi gandurile deznadajduitoare si straduindu-ma sa afisez un zambet cat mai dragut. Privirea Melaniei este frapanta si ma face sa ma intreb daca nu cumva am omis ceva.
- Cand ai de gand sa le zici adevarul? ma intreaba intr-un final, dandu-si cateva suvite din ochi si inspirand adanc.
- Cat mai curand, ii raspund trista, realizand ca trebuie sa o fac si pe asta. Le-am promis tuturor si nu imi pot calca cuvantul. Trebuie sa ma gandesc cum o voi face. M-ar ajuta sa nu ma mai presati, nici tu, nici Allan si Megan, nimeni. Am nevoie de liniste si timp de meditatie.
Nu stiu cat de convingatoare am fost. Chiar nu vreau sa fac asta, dar nu am de ales. M-am saturat sa fiu inconjurata de ura, dar se pare ca o merit. Ascund lucruri importante desi stiu ca atunci cand va veni momentul sa le destainui voi porni o avalansa. Si am sa fiu unica victima.
Oare cum va reactiona toata lumea? Unii ma antipatizeaza profund pentru ca le par bagacioasa, altii ma respecta pentru ca incerc sa ii ajut, iar altii ma ignora pur si simplu. Dar tuturor le este frica de viitor si de aceea niciunul nu spune nimic. Nu vor fi afectati de “veste” si probabil ca unica lor intrebare este daca am sa-i parasesc inainte de lupta. Si raspunsul va fi “Nu.” N-am de gand sa-i parasesc pentru nimic in lume, mai ales in astfel de momente in care dezorientarea si nesiguranta ne stapanesc pe toti. Eu trebuie sa fiu aici cu ei pana la capat.