Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

De-a v-ati ascunselea.

#25
Zwai, FreeToLove, Nya, multumim tare, tare, tare, tare mult de comentarii. Va mai asteptam pe aici.

Scris din punctul de vedere a lui Alex.



Capitolul sapte


Nici nu-mi mai amintesc de ce plangeai.
Poate doar asa, de tristetea amurgurilor.
Ori poate de drag
si de blandete.
Nu-mi mai amintesc de ce plangeai.


In viata treci prin diverse etape, fie ele mai bune sau mai rele, pe care nu le poti sorta si nu poti alege pe care sa le parcurgi si pe care sa le lasi inchise intr-o cutiuta de lemn bine inchisa; le traiesti pe toate. Te nasti, cresti, socializezi, iubesti, urasti, suferi, plangi, esti ranit, apoi iar iubesti si ciclul se repeta, dar, oare, nu era vorba ca in viata iubim o singura persoana cu adevarat ? Avem, oare, dreptul sa alegem varsta la care vine acea persoana in viata noastra ? Nu. Sigur ca nu, la fel cum nu puteam alege nici locul si nici imprejurarea in care o vom intalni; nu ne dam seama de importanta ei decat atunci cand pleaca, atunci cand e ranita – de noi, desigur – atat de ranita incat nu mai vrea sa se uite inapoi, caci nu mai poate. Nu mai vede nimic in trecut, perdeaua de lacrimi o impiedica. Copilaria mea a fost lipsita de sfaturile paterne, tata a plecat de langa noi cand aveam vreo doisprezece ani, dar pana atunci am vazut doar lucruri negative la el: o insela pe mama si nu respecta absolut nicio femeie, mergea pe principiul „daca mie imi e bine, restul nu mai conteaza”, iar eu fix asta am luat de la el. Cand a plecat am fost trist, suparat, devastat, am fost orice, numai fericit nu si, atunci, am decis sa ma razbun. Pe cine si de ce, nici acum nu prea stiu, dar cert e ca in urmatorii doi ani incepusem sa-mi petrec tot mai mult timp cu diverse fete, desi nu eram inca prea mare. Cand am facut paisprezece ani, eram mai matur decat restul si spun asta nu din narcisisim sau alte tampenii, dar, totusi, eram un copil. Intrasem din prostie pe internet si vazusem acolo, vorbind, o tipa – parea aroganta, interesanta, imi captivase atentia desi nu stiu cati ani avea. M-am gandit sa-i vorbesc, nu aveam nimic de pierdut si stiam ca n-o sa simt nimic, niciodata, pentru ea; nu aveam cum, sigur nu era din orasul meu. Imi spunea verzi si uscate, ba chiar ma si insultase la inceput ! Asta ma facuse sa vreau s-o cunosc. Am facut schimb de numerele de telefon si vorbeam extraordinar de mult – ajunsesem sa o sun eu, mai mult decat ma suna eu. Eu nu faceam asta niciodata, cu absolut nicio fata. Timpul a trecut, evident, la inceput vorbeam doar nimicuri, radeam, ne contraziceam unul pe altul si alte prostioare infantile – aflasem ca era cu aproape doi ani mai mica decat mine. Imi aratase fotografii cu ea, eram curios de infatisarea ei si, cu durere recunosc ca, era ingrozitor de frumoasa, de perfecta. Nu vazusem niciodata, nicaieri, o fiinta care sa arate mai dulce, mai pura, mai inocenta decat ea; era, fara doar si poate, fata pe care orice tip cu putina materie cenusie si-o doreste. Cand am implinit cincisprezece ani, deja cunosteam multe fete din alte orase si ma jucam teribil cu mintile lor – rau nu aratam, trebuie sa recunosc, iar cand le spuneam „te iubesc” sau ceva de genul, picau ca lesinate. De ce ? Nici acum nu stiu; Brian, prietenul meu cel mai bun, spunea doar ca am un farmec aparte. L-am crezut, nu aveam oricum argumente mai bune. Imi facusem o prietena de aici din oras si iesisem cu ea in oras, dar ma gandeam constant la Michelle si chestia asta ma macina pe interior – ce-mi facea mie tipa asta ? Asa ca, in seara aceea am sunat-o si, ca de obicei, imi raspunse cu vocea ei de inger, plina de buna voie si veselie:
- Alex, ce faci ? m-a intrebat cu un entuziasm specific ei.
- Bine, acum am venit din oras, am raspuns.
- Oh, ce marfa. Eu am stat in casa, majoritatea sunt raciti, stii, de la zapada. Cu cine ai fost ?
- Cu Brian, stii, amicul meu, cu prietena lui si cu prietena mea, i-am raspuns degajat.
- Ah ! a exclamat incet.
Apoi tacuse, lucru care nu-i statea in fire – ea intretinea mai mereu conversatia, ma relaxa, ma facea sa ma simt mai bun, mai special, dar acum tacea.
- Esti in regula, Elle ?
- Da, sunt bine, asteptam sa-mi mai povestesti, stii tu, despre prietena ta, a spus razand.
A ras, adevarat, dar acela nu era rasul ei obisnuit, degajat; era ceva diferit si stiam ca nu e bine – dupa doi ani de amicitie, macar atat sa stiu si eu.
- Pai, nu e mare lucru, stii, e doar o pustoaica de pe aici, nimic serios.
- Da, in fine, a raspuns oftand.
Nu pricepeam, sincer, ce era cu ea. Imi raspunsese bucuroasa si totul mersese bine pana cand …
- Elle, esti geloasa ? am intrebat uimit.
- Ce ? Eu ? Cum iti poti imagina asa ceva ?
Izbucnise. Clar, era geloasa. Ori, era doar orgoliul meu mult prea mare care se dorea a fii mangaiat ? Sau poate sentimentele pe care i le purtam, doreau ele sa creada ca si ea simte la fel ? Nu stiu nici macar acum cu siguranta, dar tind sa cred ca e a doua optiune. In seara aceea n-am mai putut vorbi prea multe, ofta foarte des si, eu unul, cred ca facea asta pentru a-si ascunde suspinele – ii scapase unul la un moment dat, asa ca eram sigur ca plangea. Ma simteam prost, o ranisem intr-un oarecare mod, ii ranisem sentimentele si poate ca si orgoliul cu prostiile mele despre prietena mea. Nu stiu de ce ii spusesem despre ea, nici macar n-o iubeam pe tipa asta, Rose, cu care ieseam de vreo trei zile; stateam cu ea doar pentru ca vocea si parul ei semanau izbitor cu a lui Michelle – desi nu erau identice, era chiar o uriasa diferenta, dar ma consolam cu ce apucam, nu conta ca deveneam penibil. Penibil pentru mine. Dupa vreo doua zile i-am spus lui Rose c-ar trebui sa nu ne mai vedem si apoi am vorbit cu Michelle; mi-a spus ca regreta ca n-a mers, dar bucuria din vocea ei era prea evidenta, asa ca nu i-am crezut prostioarele despre regrete. Adevarul este ca nu ma supara, din contra chiar, eram dependent de fata asta mai ceva ca de aer si, daca cineva mi-ar fii spus ca ea are nevoie de o inima sau ceva de genul ca sa traiasca, i-as fii dat orice fara sa ma gandesc de doua ori, fara sa-mi pese ca mor; tot ce conta pentru mine era fericirea si buna starea ei. O placeam de vreun an si voiam sa cred ca si ea ma placea pe mine – aveam, de fapt, o nevoie nebuna s-o cred.

Stateam doar cu mama de trei ani deja si, data fiind situatia din familie, devenisem un rasfatat, pentru ca atat tata, cat si mama, imi faceau toate poftele in speranta ca nu sunt prea suparat pe ei si pe decizia lor – era tata un nemernic, dar ma iubea, in felul lui. Primeam tot ce-mi doream, lucru la care nu visasem vreodata, dar eram des pedepsit, chiar daca aveam cincisprezece ani si aveam impresia ca-s prea mare ca sa mai fiu pedepsit. Faceam o multime de prostioare, fumam si, o data, fiind tare suparat pe Michelle, ma imbatasem teribil ca sa uit de tot – imi vorbea de un tip pe care avea impresia ca-l place. Tot ea imi spusese, intr-o seara, intr-o doara, ca sunt rasfatat si, vai, ce tare luasem foc !
- Stii Alex, mai taci, esti un rasfatat ! a exclamat ea amuzata.
- Rasfatat ? Dar Elle, sunt pedepsit mai mereu ! am spus exasperat.
- Da, dar ai absolut tot ce vrei, recunoaste.
- De fapt, e ceva ce vreau si nu am, am spus, batand un apropo.
- Dar sunt sigura ca poti avea orice.
- Chiar si pe tine ? am intrebat, plin de speranta.
- Trebuie sa inchid, a spus repede si a inchis.
Nu puteam sa cred ca imi facea asta, nu concepeam; alte fete ar fii spus de mult „te iubesc” in locul ei, s-ar fii simtit flatate si, fiind din alte orase, chiar venisera sa ma vada, dar ea nu ! Ea era o tinta greu de atins si ma enerva ca era asa; stiam de cand o cunoscusem ca era aroganta si interesanta, dar nu ma gandeam si ca e sireata si inteligenta. Ma juca pe degete, asta era, dar nu ma lasam batut. Tineam la ea, as spune chiar ca o iubeam, dar ma tem sa pronunt cuvantul acela. Dupa iubire vine mereu suferinta si eu nu am nevoie de asa ceva. Cred ca o saptamana nu am mai cautat-o, m-am gandit ca ar fii bine s-o las sa-si puna ordine in ganduri. Si sa-si de-a seama ca ma iubeste, mi-am mai adaugat eu, dar am decis sa alung repede acest gand. Nu aveam nevoie acum sa-mi fac iluzii sau sperante desarte; ma multumeam deseori sa privesc ore in sir o poza cu ea, sa ascult o melodie pe care noi o consideram a noastra si, inchizand ochii, sa-mi amintesc de vocea ei atat de dulce si familiara. Imi lipsea, dupa doar o zi, imi lipsea enorm si voiam s-o sun. Eram ca un leu in cusca, pana si atunci cand ieseam cu amicii; imi verificam constant telefonul, lucru care nu-mi statea in fire. Tot speram c-o sa ma sune sau c-o sa-mi trimita un mesaj si eram disperat sa-i scriu inapoi sau sa-i raspund, s-o aud.
Nu spun ca Michelle era perfecta, caci as fii un mare ipocrit, avea si ea anumite defecte, unele chiar mari, dar o placeam, imi placeau pana si defectele ei. In ochii mei, era ideala si nu as fii schimbat-o pentru nimic in lume. Mi se parea totusi ciudat ca nu dadea niciun semn de viata, macar un mesaj sau ceva, dar acum nimic, era liniste totala si ma ingrijora. M-am scuzat si am iesit putin din cafenea s-o sun. Am sunat o data, de doua ori, de trei ori si, apoi, am pierdut sirul. Suna, dar suna in gol si, brusc, stiam ca ceva se intamplase, oricat de suparata era pe mine, daca insistam, raspundea, poate si din teama ca are sa mi se intample ceva. Si ce crezi c-am facut atunci ? Orice tip normal s-ar fii dus acasa, ar fii vorbit cu parintii si s-ar fii calmat, asteptand un semn ceva, dar eu nu. Eu m-am dus acasa, fiind constient ca mama nu e acolo, mi-am luat banii pe care ii aveam pusi deoparte, cateva haine si mancare si m-am suit in primul tren catre orasul ei; nu-i stiam adresa sau alte prostii dintr-acestea, dar aveam speranta c-o voi gasi cumva, chiar daca trebuie sa umblu cu o poza de-a ei in mana si sa intreb pe toata lumea daca o cunoaste. Drumul a fost lung, de o zi si ceva, dar inca speram ca ea sa fie bine, eventual doar sa vrea sa ma ignore. Cand am coborat din tren, parca eram aerian – era prima data cand ajunsesem aici si locul imi era total strain. Am hotarat sa iau un taxi, pana in centru si, acolo, sa mai incerc o data sa o sun. Din nou, am incercat de foarte multe ori si, in final, mi-a raspuns cineva – dar nu era ea.
- Da ? m-a intrebat, nedumerita, o voce feminina.
- Sunt Alex, Michelle e pe acolo ?
- E aici, dar nu poate vorbi, stii …
Dar nu am lasat-o sa termine; in momentul acela toate gandurile rele si negre mi-au trecut prin minte, de la accident de masina pana la sinucidere sau chiar crima ori alte chestii care, in mod evident, nu isi aveau atunci rosul.
- Elle e bine ? am intrebat speriat.
- Ea isi va reveni, acum e putintel inconstienta, dar este, stii, de la anemie. Iese din spital curand.
- La ce spital e internata ?
Eram nauc cand am intrebat, am memorat numele spitalul, m-am oprit langa primul taxi, m-am urcat in el si am dictat adresa spitalului. Cand am ajuns, am intrebat de ea si, norocul meu, am putut sa intru s-o vad. Nu era grav, stiam de anemia ei, dar ma speriasem, voiam s-o stiu in siguranta. Sper sa nu faca infarct cand ma vede aici – daca ma recunoaste.
A trecut mult timp pana cand s-a trezit, doctorii spun ca a fost o cadere teribila de calciu – se pare ca-si mintise parintii ca manca, cand ea de fapt nu punea nimic in gura.
- Elle, am mormait cand s-a trezit.
A facut ochii mari, culoarea lor maginifica vazandu-se si mai bine si si-a intors privirea. O vedeam cum respira, cat e de calma; era prima data cand o vedeam si eram beat. Beat de prezenta ei, de frumusetea si perfectiunea ei.
- Alex ? Visez ? Delirez ? m-a intrebat uimita.
- Esti in regula, am spus razand. Te-am tot sunat, dar nu ai raspuns, m-am speriat si am venit aici dupa tine.
- Dar, cum ? Mama ta ti-a dat voie sa cheltui atatia bani pentru o simpla amica ?
- Simpla amica ? Elle, sunt indragostit de tine.
Si a rosit. A rosit intr-un fel unic, sincer, nu doar de dragul de a rosi pentru a ma flata; era dulce. Pe palidul obrajilor ei, acea roseata se potrivea ca o haina croita pentru ea. Nu stiu cand incepusem eu sa am sentimente de genul acesta sau cand acceptasem ca erau persoane mai bune si mai frumoase ca mine – da, eram narcisist uneori, dar fiinta asta era, fara doar si poate, minunata. I-am luat chipul in maini si i-am putut simti respiratia calda, accentuata acum, poate, de venirea mea. Nu indrazneam sa o sarut, ma temeam sa nu ma trezesc cu o palma, dar doream, totusi, atat de mult s-o fac.
- Doar saruta-ma o data, Alex ! a spus razand dupa un minut in care, poate, capul ii amortise in mainile mele.
Am ras si mi-am apasat buzele de ale ei, cat de dulce si bland am putut, apoi ea m-a prins in brate si m-a tras mai aproape spre ea. Ii simteam parfumul, o simteam in brate, asa, firava, cum era, o sarutam si … Elle, ce imi faci ?!
Desigur, vizita n-a putut dura la nesfarsit si, dupa o lunga discutie, am fugit la tren, sa-l prind si sa ajung repede acasa – speram c-o s-o pot minti pe mama cu o chestie de genul „am dormit la Brian” sau orice alt prieten. Din nou, drumul a fost lung, de fapt, acum mi s-a parut si mai lung – ea nu mai era aici acum si, dupa ce o imbratisasem, singuratatea devenise si mai apasatoare.
Si a mers bine asa, am recunoscut amandoi ca avem sentimente unul pentru celalalt si, timp de un an si ceva totul a mers bine. Ma durea toata distanta si neputinta si, desi o vedeam vara de vara si, uneori, de Craciun, simteam ca nu este suficient. Ma ranea prea mult o relatie cu o simpla fata, caci, la urma urmei asta era.

Mi-am schimbat anturajul, doream sa fiu si eu mai cool. Fumam deja cand ma imprietenisem cu noii mei prieteni, dar nu ma drogam sau alte prostii din acestea.
Relatia mea cu Elle a inceput sa scartaie cam la o luna dupa schimbarea anturajului meu. Era vina mea, stiam, dar incercam sa fac sa fie totul bine pentru amandoi.
- Uite Elle, i-am spus intr-o seara, poate ca ar fii mai bine sa incetam cu toate astea.
- Sa incetam cu ce ? m-a intrebat nedumerita.
- Cu relatia asta ciudata, stii, poate ca doar ne facem iluzii.
- Si iti dai seama de asta dupa un an si jumatate ? Bine, cum vrei. Sunt obosita, poate ne mai auzim. Pa, a spus sec si a inchis.
Nu stiu ea, dar eu am fost cel putin distrus. N-am fost in stare sa mai vorbesc coerent vreo doua zile si-am mimat zambete false – deveneam bun la asta. Si n-am mai cautat-o, am spus ca e mai bine asa, sa devin rece fata de ea, indiferent; in speranta, evident, ca ma ajut si pe mine si pe ea. Imi lipsea, zilele erau reci, vagi, goale si lipsite de esenta; erau lipsite de culoare.
Vreo trei luni m-am stapanit, dar am cautat-o din nou si incepuse iar sa doara. De ce trebuia sa am parte de o asemenea relatie ? O iubeam ? Posibil, dar nu imi doream asta. Uram situatia, dar nu era nimic de facut acum. Tot ce-mi doream era ca ea sa fie bine. Speram ca trecuse mai departe, pentru ca eu incercam din greu sa fac asta.
Dar oare ea era bine ?



Răspunsuri în acest subiect
De-a v-ati ascunselea. - de Abbeh. - 26-09-2011, 09:53 PM
Capitolul 2 - de Fiction - 02-10-2011, 01:33 AM
RE: De-a v-aţi ascunselea. - de ~Dana~ - 11-12-2011, 07:44 PM
RE: De-a v-aţi ascunselea. - de Zwai - 22-12-2011, 07:50 PM
RE: De-a v-aţi ascunselea. - de Niska - 23-12-2011, 08:27 PM
RE: De-a v-aţi ascunselea. - de Nya. - 05-01-2012, 11:20 PM
RE: De-a v-aţi ascunselea. - de Abbeh. - 20-01-2012, 08:27 PM
RE: De-a v-aţi ascunselea. - de Katniss - 22-01-2012, 01:37 AM
RE: De-a v-aţi ascunselea. - de Zwai - 25-01-2012, 04:27 AM
RE: De-a v-aţi ascunselea. - de Niska - 06-02-2012, 12:11 AM
RE: De-a v-aţi ascunselea. - de Abbeh. - 15-02-2012, 09:57 PM
RE: De-a v-aţi ascunselea. - de Katniss - 15-02-2012, 11:03 PM
RE: De-a v-aţi ascunselea. - de Zwai - 19-02-2012, 11:04 PM
RE: De-a v-aţi ascunselea. - de Zwai - 29-02-2012, 01:43 AM
RE: De-a v-ati ascunselea. - de Abbeh. - 01-08-2012, 10:27 PM
We're back! - de Fiction - 02-08-2012, 02:51 AM
RE: De-a v-ati ascunselea. - de Fiction - 13-08-2012, 10:40 PM
RE: De-a v-ati ascunselea. - de Abbeh. - 29-10-2012, 09:44 PM
RE: De-a v-ati ascunselea. - de Fiction - 18-03-2013, 12:54 AM


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)