Cand viata se complica

[Miss M]

Avalansa de comentarii ;)). Multumesc mult pentru ele, la multi ani la toata lumea(primul capitol pe anul asta :>)!


Capitolul X

Raspunsul lui mi-a pus capac. Am renuntat pur si simplu, lasandu-ma in voia sentimentelor si adapostindu-ma in bratele lui, in timp ce lacrimi mari imi parasesc ochii tulburati. Sunt obligata sa reneg tot ceea ce simt cu adevarat din cauza unui plan stupid. Nu imi permit luxul de a fi vulnerabila nici macar o clipa, si totusi iata-ma aici, plangand ca un copil in bratele omului la care tin.
Cu coada ochiului o pot vedea pe Megan, care ne priveste trista, dar fara puterea de a face ceva, in timp ce Allan a tras-o pe Melanie deoparte si vorbeste cu ea insufletit. Oare ce l-a apucat si pe el?
Doar Alex sta nemiscat, cu bratele stranse in jurul corpului meu firav. Ii prind costumul in pumnii mici, agatandu-ma de el cu disperare si suspinand neincetat cand ii aud bataile inimii. Ma iubeste si il iubesc, sau cel putin asa cred. Ce e gresit in asta?
- Liz, nu-mi place sa te vad asa, il aud deodata pe blondin. Nici eu nu vreau cum nici tu nu vrei, dar nu avem ce face. Daca dorim sa salvam pe… toata lumea, trebuie sa ne asumam responsabilitatea. Dar o sa trecem prin asta impreuna, asa ca incearca sa-ti revii. Trebuie sa plecam, incheie acesta cu glas scazut, punandu-mi mana pe umar in semn de consolare.
- Mai lasa-ma doar o clipa, ii raspund fara putere, lipindu-ma mai tare de Alex si inspirandu-i parfumul ce-mi aminteste de toate clipele frumoase petrecute alaturi de el, clipe care nu se vor repeta niciodata.
Simt nevoia sa-l am alaturi de mine pentru totdeauna. Daca as putea as opri timpul in loc, ca sa raman in imbratisarea lui o eternitate… Dar nu se poate, asa ca ma indepartez usor, stergandu-mi fata cu palmele reci, simtind cum alte zeci si zeci de lacrimi continua sa se rostogoleasca pe obrajii trandafirii.
E timpul sa inceapa teatrul. Cel mai fericit cuplu din lume, in direct, in premiera si pentru totdeauna… O prostie. O minciuna in care ma afund de patru ani incoace. Dar se pare ca astazi voi da cu fundul de pamant, in sfarsit.

***
- Ma intreb cum o sa fie. Fara tine, fara Eric, Jo, Michael… Nu am sa pot face fata, continui deznadajduita, inaintand cu pasi lenti si gratiosi spre usa catedralei si privind nostalgica doi ochi verzi, de smarald topit.
Vorbesc singura de un sfert de ora, plangandu-mi de mila ca un copil mic ce realizeaza ca nu-si va mai recupera vreodata jucaria preferata. El nu spune nimic, lasand tacerea sa domneasca in voie. Cuvintele ar fi de prisos pentru a descrie drama prin care trecem, noi si legatura noastra speciala. Doar mergem impreuna, fiind urmariti de zeci de oameni pentru care ziua aceasta este stirea anului. Trebuie sa castige si ei o paine… dar nu din suferintele altora. Dar ce tot spun? Toata lumea crede ca asta e cea mai fericita zi a vietii mele.
Usile impunatoare din lemn sculptat se deschid in fata noastra, lasandu-ne cale libera. Alex imi intinde mana in modul clasic, dar, in loc sa i-o inconjor cu a mea, imi incrucisez pur si simplu degetele cu ale lui, strangandu-l. Cred ca e prima oara cand ne tinem de mana. Si ultima, din pacate. Imi retin un suspin, incercand sa afisez o fata cat mai senina.
Timpul parca sta in loc in timp ce ne indreptam spre altar sub privirile contemplative ale tuturor invitatilor, oameni importanti pe care nu-i cunosc si de care nu-mi pasa catusi de putin. Ochii mei exista acum doar pentru a-i observa chipul trist, pentru a crea o imagine pe care sa o pastrez ca pe o comoara. Trei luni…
Ajung in dreptul lui Allan mai repede decat mi-as fi dorit, desprinzandu-mi mana din stransoarea lui Alex. S-a terminat. Acesta este sfarsitul povestii noastre.
- Ne-am adunat astazi aici pentru a…
Vocea de tenor a preotului ma face sa ma cutremur, realizand ca totul e pentru mine, dar si impotriva mea. Minutele trec, inima imi bate din ce in ce mai tare, in timp ce dintii imi sunt inclestati pentru a opri suspinele sa-si faca loc pe buzele mele. Fiori reci imi strabat intregul corp, care incearca sa se razvrateasca. Fiecare bataie a inimii imi trimite o durere aspra in piept. Incerc sa ma inving singura.
In mai putin de o ora am sa fiu o femeie casatorita. Dar, inainte de asta, va trebui sa rostesc cel mai dureros cuvant din viata. “Da.” Odata ce voi accepta sa imi unesc destinul cu al lui Allan, drumul se va termina, ramanand doar o prapastie in care ma voi prabusi incet.
- Allan Carter, o iei in casatorie pe Elizabeth Williams, sa-ti fie…
Incerc sa-mi iau gandul de la vorbele preotului, nu vreau sa aud intregul proces de distrugere a sufletului meu. Imi simt mana stransa cu putere si ridic privirea, citind un “Va fi bine.” pe buzele blondinului, care rosteste imediat dupa un “Da.” soptit. Nici pentru el nu e mai usor, stiu. Incearca sa ma ajute sa-mi revin, desi nu este intr-o stare mai grozava decat a mea. Zambesc incet, incuviintand din cap, dandu-i curaj. Vom trece si peste asta, trebuie sa o facem. De dragul persoanelor importante din viata mea. De dragul lui Alex si al fiicei noastre, de dragul fratelui meu, de dragul tuturor. Impreuna vom fi mai puternici.
- Il iei in casatorie pe Allan Carter?
Pierduta printre ganduri, nu am remarcat ca este randul meu sa consimt. Respiratia mi se taie si raman ca o statuie, privindu-l neincrezatoare pe batranelul din fata mea. Desi nu are nicio vina, il urasc. Il urasc din toata inima. Urasc pe toata lumea care e aici, bucurandu-se in naivitatea ei de chinul meu, nestiind adevarul. Ce sa fac, ce sa fac? Este momentul decisiv, finalul. Sau poate doar un nou inceput.
Si daca as spune “nu”? Ce s-ar intampla atunci? Nici nu vreau sa ma gandesc, desi ispita este foarte atragatoare, indemnandu-ma sa fac ceva ce nu se intampla nici in filme. Este totusi o alternativa. Sa refuz asa ceva, sa dezlantui Infernul …
Oftez. Este momentul in care trebuie sa devin responsabila. Totul este in mainile mele, eu am puterea. Cu cat voi fi mai aproape de Williams, cu atat mai usor va fi. Voi controla intreaga situatie, pentru ca planul sa esueze lamentabil. Voi face ceea ce trebuie sa fac.
- Da.