Cand viata se complica

[Miss M]

M-am hotarat si eu sa aduc next-ul;;).
@ Googga, nu taiau mancarea cu unghiile. Era prea evident daca lovea cu cutitul. Si, daca binevoiesti a citi mai jos, vei afla planul. Ma mira ca nu te-ai prins ca urma sa-l pun o.O'.

Capitolul VII

- Elizabeth, n-am nimic impotriva faptului ca te-ai intors, dar, cum sa-ti explic eu tie… Au trecut destui ani, ai venit de-a valma si ai inceput sa dai ordine in stanga si in dreapta de parca ai pregati al treilea razboi mondial. Asa ca ma simt obligat sa pun intrebarea care sta pe buzele tuturor: ce naiba e cu tine?
Ma uit la Andrew cu o figura ce tradeaza cu siguranta furie. Minutele trec si eu pierd timpul cu explicatii inutile. Dar fie, ii voi face pe plac.
- Sa zicem doar ca dupa ce am plecat nu am facut o alegere prea buna. Dar cand esti cautata pe toata planeta pentru ca “esti nebuna”, nu prea ai multe optiuni. Am venit inapoi pentru ca, intamplator, m-am intalnit cu Alex pe strada si mi-am zis “De ce nu?”. Iar in legatura cu al treilea razboi mondial… Poti fi suta la suta sigur de asta.
Se pare ca tocmai le-am indus ideea… Nu pot sa-i las sa se dezmeticeasca, asa ca imi continui monologul:
- De ceva timp sunteti cu totii sub urmarire, fiecare pas, fiecare miscare. Williams a pus totul la cale, tinand cont de toate detaliile. Daca cineva se opunea, era treaba mea sa il reduc la tacere. Din fericire i-am castigat increderea batranelului, asa ca stiu tot ce se poate cunoaste despre intreaga operatiune. Timpul e scurt, asa ca va trebui sa fiti ochi si urechi.
Oftez, aruncand o privire scurta intregii sali. Fiecare isi priveste vecinii nedumerit. O sa fie mai greu decat am crezut sa le explic totul. Chiar si cu puterile lor, nu sunt pregatiti sa faca fata. Si asta imi va ingreuna considerabil munca.
- Planul lui Williams este, dupa cum urmeaza sa va zic, o idiotenie cu sanse mari de reusita. Planuieste sa va dea de gol ascunzatoarea si sa va acuze ca “planuiti un razboi de proportii”, asmutind toate fortele gen politie si armata peste voi. Locul asta va fi ful de trupe a caror unic scop va fi sa va curete de pe fata Pamantului. N-am sa va mint, n-o sa fie usor sa facem fata. E de datoria mea sa ma asigur ca nu vor fi victime sau, daca vor fi, vor fi putine. Pentru ca ziua in care va va denunta pentru ce n-ati facut nu e aleasa intamplator. E ziua congresului aluia important unde se vor aduna toti presedintii si regii ca sa discute chestii neimportante. Si, exact cand stau ei si trancanesc, poc! Palatul Parlamentului va sari in aer. Apoi, va puteti da seama… Anarhie totala, haos pe tot globul. Ideea e ca eu si alti cativa pe care vad cum ii aleg, noi va trebui sa le salvam fundurile bogate tuturor acelor personaje care conduc diferitele state, apoi sa-l denuntam pe Williams pentru tot si sa oprim focurile asupra voastra si a acestui loc. Simplu, nu-i asa? intreb sarcastica, analizand impactul pe care replica mea l-a avut asupra salii.
Adevarul este ca, oricat de dura as incerca sa fiu, ma intristeaza faptul ca vor exista victime. Sunt prietenii mei, pana la urma. Va trebui sa organizez rezistenta in asa fel incat atacul sa inceapa cat mai tarziu, ca sa castig timp. Ceea ce va fi dificil, toate detaliile, toate planurile. Va trebui sa intoarcem problema pe toate partile.
Nu e cazul sa vorbesc despre toate ideile pe care le-am avut de-a lungul anilor. Toate aveau ca scop protejarea celor de aici, dar niciuna nu putea fi aplicata. Intreaga situatie se complica si, pentru ca totul sa se termine cu bine, va trebui sa facem mari eforturi. Planul este aproape perfect, pentru ca explozia poate fi pusa tot in spatele mutantilor. Suntem noi contra intregului pamant.
- Si de ce nu ne-ai avertizat mai devreme?
Intrebarea lui Matthew este justificata, pentru ca intr-un interval de timp ca asta se instaleaza panica. Tic-tac, tic-tac, cu fiecare secunda suntem mai aproape de dezastru.
- Datorita orgoliului imens al acelui nebun. Putea lasa balta tot planul daca plecam. Ar fi aplicat doar partea in care suntem niste ciudatenii ale naturii si trebuie sa fim distrusi. Am putut veni acum pentru ca sunt si alti oameni implicati in operatiune, deci aceasta nu mai poate fi abandonata. Totul e fixat la secunda. In absenta mea, Allan va conduce atacul asupra acestui loc, deci sper ca il voi putea intarzia.
Imi strang mana intr-un pumn, dar o eliberez repede, amintindu-mi ca Allan nu a fost intotdeauna un nenorocit. Are momentele lui in care e chiar dulce, un om bun cu adevarat. De fapt, in majoritatea timpului este calm si dragut, dar cand il apuca acele crize…
Clasicele priviri socate incep deja sa ma plictiseasca. Dar n-am timp sa analizez toate fetele din incapere, asa ca ma indrept spre masa plina de tot felul de arme, culese din toate colturile locului astuia vechi si prafuit. Ridic un pistol oarecare, tragand un foc in peretele opus si fiind total dezamagita de rezultat. Glontul s-a oprit la mai putin de un metru in interiorul zidului, in cazul unui costum bine realizat nu ar lasa nici o zgarietura.
- Vai de capul lui de pistol, saracutul! N-are putere nici cat un pumn bine plasat, zau.
Iau o surubelnita si cateva chestiute metalice pe care nu m-am obosit sa le denumesc in vreun fel si incep sa mesteresc fara pic de chef la arma letala care de-abia poate ciurui varul de pe pereti. E amuzant felul in care s-a lasat o liniste mormantala, de parca ne pregatim sa inviem cine stie ce monstru. Toti asteapta cu nerabdare momentul in care am sa urlu un “Traieste!” plin de glorie. Interesant este faptul ca Melanie a luat de asemenea cateva piese si a obtinut ceva… interesant. De cate ori m-a vazut pe mine facand asta… Chiar invata repede, uneori prea repede pentru ca, fara sa-mi dau seama, a realizat cateva modificari destul de complexe la arma aia idioata.
Deci de-asta era asa de liniste… Iau creatia ingerasului si trag inca un foc, glontul reusind sa distruga peretele, iesind pe partea cealalta. Mda, acum sa vezi soc. Ce om normal si-ar lasa copilul de nici patru ani sa umble cu pistoale si alte astfel de arme periculoase? Niciunul. Dar cine a zis ca sunt normala? Nimeni. Si nici ea nu e.
- Fata asta va da clasa, constat fara interes, felicitand-o totodata pe micuta. Acum… Gata cu antrenamentele unde invatati sa va folositi forta, agerimea si toate cele. De acum trebuie sa invatati sa tineti asa ceva in mana fara sa va impuscati mortal, pentru ca nu va veti putea lua la bataie cu toate trupele Marii Britanii. Andrew, ma bazez pe tine.
Restul zilei le-am explicat tuturor cum trebuie sa actioneze, incepand sa lucrez la schitele dupa care se va realiza atacul. Intrebarea unei fete cu parul blond si ochii caprui mari si plini de frica m-a pus in incurcatura.
- Va trebui sa… omoram oameni? se interesase aceasta soptit, incercand sa nu ma supere.
- Sa speram ca nu va fi cazul, am incercat sa o linistesc, desi nici eu nu-mi prea credeam spusele. Locul asta e ca o fortareata si, pana cand “trupele” vor ajunge aici, e foarte probabil ca tot haosul din capitala sa se fi terminat deja si neintelegerile sa fie lamurite. Daca totusi vor ajunge mai devreme, va trebui sa amanati cat mai mult momentul atacului. Am sa incerc sa va invat cum sa ochiti doar bratul “dusmanului”, ca sa… stiti voi, sa nu-l omorati, am incheiat ceva mai linistita, sperand din tot sufletul sa fie receptivi si sa-mi usureze munca.

***
Astazi m-am decis sa vorbesc cu Henry, din moment ce ieri nu s-a putut. Asa ca, la intalnirea de dimineata, mi-am exprimat dorinta fara a incerca sa-mi ascund nerabdarea. Ma indrept spre masa unde stau toate persoanele mai importante si ma asez fara chef pe ea, in fata versiunii mai batrane cu vreo treizeci de ani a lui Michael.
- Deci, tata, sa nu aud niciun fel de comentarii gen: ma bucur sa te vad, mi-ai lipsit si alte astfel de chestii menite sa atinga inima cuiva. Nu merg la mine, din pacate. Dar am cateva curiozitati si de-aia mi-am rezervat putin timp si pentru tine, ii spun dintr-o suflare, neavand chef sa prelungesc introducerea si asa plictisitoare.
Ma priveste oarecum socat. El chiar credea ca eu nu stiu ca e tatal meu? Nimeni de aici nu banuia asta, nu-i asa? Nu ma lasa inima sa ii fac curiosi, asa ca le explic:
- E fostul secretar a lui Williams, eu sunt actuala, am acces la o gramada de informatii si sunt curioasa din fire. Banuiam ca mosul ala pune ceva la cale, asa ca m-am gandit ca Henry poate ajuta pe aici. Cine credeti ca i-a trimis locatia? adaug chicotind.
Ma uimeste cat de copilaroasa am ramas. Presupun ca toate astea se intampla din dorinta de a uita momentele nu tocmai placute din ultimii ani. Si, mai presus de orice, cred ca vreau sa redevin macar pentru cateva zile adolescenta aceea zvapaiata si cu idei traznite.
Alex da din cap dezaprobator, privindu-si ceasul. Azi e luni, asa ca probabil au cursuri pe la facultate. Ii fac semn ca poate pleca daca doreste, insistand totusi ca Michael sa ramana cu mine. Am nevoie de cineva care sa inteleaga profund totul, si el e singurul in acest moment. Astept pana sala e golita de oameni pentru a lua loc langa Henry, sprijindu-mi capul pe bratul lui Michael, care statea in picioare langa mine.
- Ce s-a intamplat cu mama? intreb soptit, privindu-l in ochi pentru prima data pe omul care ar fi putut reprezenta o parte importanta a vietii mele.
Inchid ochii, asteptand raspunsul intrebarii mele, care intarzie sa apara. Tacerea, elementul pe care nu-l suport, se asterne incet, lasand loc multor presupuneri si sperante desarte. Si, cu fiecare moment scurs, atmosfera apasatoare imi raspunde, facandu-ma sa oftez prelung. Ma ridic de pe scaun nervoasa. Tot ce trebuia sa aflu am aflat, si nu-mi convine deloc. Scenariul mi se formeaza din ce in ce mai clar in minte.
E destul de clar, daca stai o clipa sa analizezi. Dar nu am de gand sa imi expun parerea, pentru ca vreau sa o aud din gura lui, sa-si aminteasca totul si sa retraiasca momentele, sa-l doara si pe el cum m-a durut pe mine cand am aflat ca am fost abandonata. Interesant este faptul ca omul care m-a ajutat sa trec peste acel moment a fost Alex. Oricat de imatur ar parea, a fost intotdeauna acolo pentru mine cand am avut nevoie de un sprijin. Si nu pot sa-mi scot ideea asta din minte, pentru ca de fiecare data cand il vad totul in jurul meu trece in plan secund, de parca nimic in afara de el nu ar conta.
Revenind la realitate, pot observa cum buzele tremurande ale tatalui meu incearca sa se miste, asa ca astept rabdatoare sa vorbeasca.
- Mama ta… a murit cand tu te-ai nascut. Atunci am cazut in depresia aia groaznica si mi-ati fost luati, adauga stergandu-si repede ochii din care lacrimi mari amenintau sa iasa.
- Apoi ti-ai revenit, ai devenit secretarul idiotului aluia si ai inceput sa ne cauti. Dar ai pierdut destul timp pana ai luat decizia aia si, cand in sfarsit ai aflat cate ceva de noi, ai descoperit ca Williams m-a adoptat. Te-ai luat la cearta cu el din mii si mii de motive si te-a dat afara, exact in iarna aia, l-am completat privind in gol si amintindu-mi noaptea aceea de decembrie. Oribila, exact ca tot ceea ce a urmat.
Parasesc imediat incaperea, aproape fugind pe holurile scufundate intr-o lumina obscura, asemena unor tunele secrete. Ajunsa la destinatie ma trantesc pe un pat, imbratisand perna care deja a inceput sa-mi inghita lacrimile. Mama, cea mai importanta persoana din viata unui om, a murit din vina mea. Totul a fost numai vina mea, faptul ca am fost abandonati de o persoana prea indurerata ca sa-si poata purta de grija, faptul ca am trait saisprezece ani in nestiinta si, ca atunci cand am aflat adevarul, era prea tarziu sa mai salvez macar o particica a trecutului.
N-am putut sa o privesc nici macar o data in ochi pe cea care mi-a dat viata, sacrificand-o pe a ei. N-am putut spune niciodata “mama” celei ce merita cu adevarat aceasta denumire. Nu i-am simtit niciodata respiratia calda inainte de culcare si nici nu i-am ascultat glasul dulce cand spunea vreo poveste. N-am avut-o si asta e o pedeapsa destul de mare pentru mine.
Restul zilei am incercat sa-mi revin, salvata fiind de ideea fratelui meu, care a propus sa vedem un film in seara asta. Am adus mai multe paturi in sufragerie si am asteptat venirea celorlalti, timp in care Michael a tot incercat sa-mi explice ca acel accident nefericit nu a fost vina mea, ca asa a fost sa fie… Vorbe goale, dupa cum mi-am putut da seama, desi recunosc, faptul ca cineva incearca sa ma faca sa ma simt mai bine nu-mi displace deloc.
Am iesit la cumparaturi, achizitionand niste haine cat se poate de dragute pentru mine si Melanie, avant totodata grija sa iau cate ceva si pentru seara aceasta. M-a binedispus atitudinea fratelui meu, total buimacit de viteza mea, incercand sa inteleaga cum se poate sa cumperi atatea lucruri in mai putin de o ora. Cumparaturile au fost intotdeauna un refugiu pentru mine, ajutandu-ma sa scap de orice sentiment neplacut pe care il aveam.
Reintoarsa in zona X, am hotarat sa-mi abat gandurile de la discutia avuta cu tatal meu si sa ma bucur de aceasta seara care se anunta a fi cat se poate de normala, ceva neobisnuit pentru viata noastra.