urmatorul capitol:) sorry ca a durat atat de mult:)
***
Nu ii venea sa creada. Se uita la bucata de hartie pe care tatal sau i-o aruncase in sila pe birou si nu ii venea sa creada. O inspectase pe toate partile, o verificase peste tot cu o obsesie anormala chiar si pentru el si nu gasise nimic in neregula cu acea bucata de hartie care sa ii porneasca sistemul de alarma din cap, care sa il atentioneze ca aceea era doar o farsa. Era autentica. Era cu adevarat o invitatie la petrecerea din acea seara la casa familiei Ignatium. El impreuna cu familia lui erau invitati sa participe la o petrecere data de cea mai importanta familie din oras. Nu ar fi fost atat de socat daca nu ar fi stiut de fapt cum era capul familiei Ignatium, Nero si daca nu ar fi fost constient de politica acestuia de a nu se amesteca clanurile intre ele deoarece ar provoca un dezechilibru.
Politica lui era atat de radicala incat interzicea persoanelor din alte clanuri care nu erau deja logodite sau casatorite sa se afle in aceeasi incapere pentru a micsora riscurile unor posibile intamplari nefericite. Amadeus nu putea sa nu se gandeasca la improbabilitatea acelor intamplari deoarece parintii aveau drept absolut asupra deciziei cine se va casatorii cu copii lor. Aceeasi persoana il invita pe el sa participe la o petrecere in casa sa. Trebuia sa fie o smecherie la mijloc, trebuia sa fie un plan, o strategie pusa la cale de Nero si de consilierii lui pentru a obtine mai multa putere in comunitatea lor. Insa desi banuia acest lucru nu putea sa refuze, nu ar fi fost o miscare inteleapta din partea familiei lui sa refuze o asemenea invitatie.
Trebuiau sa se duca, iar tocmai aceasta obligatie de care nu putea sa scape il enervase pe tatal sau si il facuse sa tipe furios la el dand vina pe Amadeus si pe prietenia lui cu Clara sau cum se exprimase tatal sau:"ť fata aceea buna de nimic care nu este decat o alta povara"ť. Acele cuvinte il facusera pe Amadeus sa se ridice furios de pe canapeaua pe care statuse si sa se ascunda in dormitorul sau. Daca nu s-ar fi retras nu ar fi avut in el puterea sa taca si sa continue sa il asculte pe tatal sau insultand-o pe singura fata pe care o iubise si singura pe care avea sa o iubeasca vreodata. Tatal sa nu era o persoana rea dar acel om, capul familiei Ignatium, reusea chiar si in mod indirect sa scoata ceea ce era mai rau in el. Nu putea sa stea prea mult timp suparat pe tatal sau cand si el reactiona mai mult sau mai putin in acelasi mod cand venea vorba de tatal Clarei.
Amadeus statea pe patul sau uitandu-se pierdut in diferite ganduri la plicul acela de-a dreptul ofensator. O suvita din parul lui albastru ca marea ii cazuse peste ochi dar lui nu ii pasa. Ceea ce vedea in acea clipa in fata ochilor lui lipsiti de orice fel de expresie era silueta Clarei zambindu-i in timp ce se indeparta din ce in ce mai mult de el oricat ar fi incercat sa o prinda din urma. Frustrat, din cauza acelui sentiment care il innebunea si nu dorea deloc sa il paraseasca s-a ridicat si a dat cu pumnul in masuta de cafea ce statea la picioarele patului sau. Nu era deloc un mod acceptabil de a se purta si nu intelegea de ce se infuria atat de tare cand isi amintea de Clara si de modul ei prietenos de a se purta. Era mai mare decat ea si acesta insistase ca ea sa il considere ca un frate mai mare, asa ca nu intelegea acel sentiment de frustrare care il agasa, il acapara. Stia ca o iubeste dar de mult se multumise cu rolul fratelui mai mare si protector. Nu dorise niciodata mai mult deoarece stia mult prea bine ca „mai mult"ť nu era posibil. Dar pe cine mintea el nu intelegea. Acea fraza pe care o tot repeta nu reusea sa il convinga nici macar o secunda. Adevarul era ca dorea ca imposibilul sa fie, sa devina o realitate de nestramutat insa si-o facuse cu propria sa mana cand acele oribile cuvinte ii iesisera pe gura. Din pacate pentru Amadeus, acesta suferea in van nestiind ca frumoasa cu parul de foc nu se gandise nici macar pentru o secunda la el ca la un frate. Incercase, dar nu reusise. Amadeus pentru ea avea sa fie o persoana speciala, mult mai speciala decat un simplu frate, care intotdeauna era acolo.
Amadeus pierdu notiunea timpului total adancit in gandurile sale, fu trezit de mama sa care il ruga sa se pregateasca pentru petrecerea ce avea sa inceapa in doar doua ore.
Inainte sa isi aleaga costumul pe care avea sa il poarte se duse sa faca un dus rapid. Nu era murdar dar nici nu vroia sa trateze acea petrecere ca una normala intre adolescenti, dupa ce se usca nu statu prea mult pe ganduri pana sa aleaga costumul de un albastru deschis apropiindu-se foarte mult de alb care ii deschidea culoarea inchisa a ochilor si parului. Alese o camasa de un albastru inchis si o cravata argintie. Costumul ii dadea un aer profesional si elegant, mult prea elegant si rafinat decat ii placea lui asa ca isi dadu cu mana prin par ciufulindu-l. O suvita i-a cazut peste ochi insa in loc sa o dea la o parte asa cum avea obiceiul o lasa acolo pentru a-i accentua imaginea. Multumit de ceea ce a vazu in oglinda a coborat jos sa isi astepte parintii pentru a pleca toti trei la acea petrecere blestemata.
Au ajuns in fata casei Ignatium mult prea repede pentru gusturile lui care se dadu ultimul jos din masina. Ceva il facea sa fie reticent sa paseasca pragul acelui loc, ceva ii soptea la ureche ca nu avea sa fie o seara frumoasa pentru el dar cum nu mai putea sa dea inapoi in acea secunda a tras aer in piept si a intrat.
Primul lucru pe care l-a facut a fost sa inchida ochii deoarece holul era atat de luminat incat ii ranea, dar reusii sa sii deschida dupa cateva secunde de acomodare. Nu mai fusese pana atunci in casa impunatoare ce statea in mijlocul orasului dar nu considera asta un pacat. Ba din contra, daca nu ar fi pasit niciodata in aceasta nu i-ar fi parut rau deloc. In timp ce un majordom il conduse prin diferite incaperi scump decorate pana sa ajunga in spatele casei unde era sala de bal care dadea in gradina interioara. Cand intrase in casa fusese agresat doar de nuante de rosiu, galben si portocaliu care nu faceau decat sa tipe la el nelasandu-l o singura secunda sa uite ca nu era unul de-al lor. Incerca din rasputeri sa isi tina repulsia adanc ingropata inauntru, gandindu-se ca era normal ca o casa a cuiva din clanul focului sa fie decorata in acest mod, amintindu-si de propria lui casa decorata in nuante blande, calde de albastru si verde. Poate daca locurile ar fi fost inversate ceilalti din celelalte clanuri nu s-ar fi simtit tocmai confortabil si bine veniti.
A uitat de toate sentimentele rau prevestitoare, de toate impresiile de pana atunci cand a pasit in sala de bal vopsita intr-un rosiu inchis aproape negru ce avea un imens candelabru agatat in mijlocul tavanului cu cristale de un rosiu rubiniu si mesele rotunde cu fete de masa de un rosiu sangeriu ce aveau fiecare in mijloc cate o vaza din cristal transparente cu trandafirii de cel mai pur alb pe care il vazuse vreodata. Numai ca nu asta l-a captivat, nu asta i-a atras atentia ci un baiat cat el de inalt ce statea la doar cativa pasi departare uitandu-se la Amadeus zambindu-i bucuros. Acesta avea parul scurt, tuns periuta de un blond deschis apropiindu-se de culoarea pe care aripile unei libelule o avea pentru o secunda atunci cand razele solare o loveau. Fruntea ii era lata tradand o inteligenta mult peste normal, ochii ii erau de un galben aprins care atrageau atentia de la nasul acvilin putin c-am mare pentru chipul sau oval. Buzele ii erau rozalii pline dar la fel ca si nasul putin c-am mari pentru a-i da o frumusete de necontestat. Era atragator dar nu frumos. Era imbracat intr-un costum auriu pentru a se potrivi cu culoarea parului si a ochilor care ii dezvaluia masivitatea trupului sau. Insa desi se uitase de sus pana jos la acel barbat care ii zambea atat de calduros parca invitandu-l sa i se alature nu reusea sa isi dea seama cine era. Ii parea lui Amadeus cunoscut dar oricat de mult se straduia nu putea sa isi aduca aminte de acela.
Barbatul vazand ca Amadeus nu face nici un gest in directia lui s-a decis sa actioneze si se apropiase de baiat, luandu-i mana si dand mana cu el.
- Hei, fratioare! Ce mai faci? Nu m-ai uitat, nu? Sau sa fie din cauza parului? Incepu blondul sa vorbeasca facandu-l pe Amadeus sa fie si mai confuz.
Apoi de parca si-ar fi adus aminte de ceva s-a departat de acel barbat pentru a-l cantari de sus pana jos.
- Adrien? Chiar tu esti? A intrebat Amadeus inca nefiind foarte sigur de identitatea acelui barbat atat de prietenos.
- Normal, cine credeai ca sunt? Stiu ca m-am vopsit dar nu credeam ca m-am schimbat atat de mult incat sa nu ma m-ai recunosti, a raspuns Adrien facandu-i cu ochiul.
Amadeus tocmai vroia sa ii raspunda atunci cand atentia i-a fost captata de o frumusete rara ce cobora pe scara din fata lui. Nu apucase sa vada decat o parte din sala de bal si ratase complet scara imensa ce se afla la mijlocul peretelui interior si care cu siguranta ducea la niste incaperi unde se puteau aranja domnisoarele. Sala era facuta pentru asemenea intrari grandioase dar asta era prea putin important pentru Amadeus care nu isi mai dezlipea privirea de la fata care cobora incet si cu atentie treptele ca nu cumva sa se impiedice si sa cada si automat sa se faca de ras. Chiar daca nu ar fi cunoscut-o, ar fi putut sa isi dea seama ca nu era deloc confortabila intrand in acel mod. Arata terifiata de toti oamenii care o priveau si incerca din rasputeri sa isi tina capul sus si privirea inainte dar din cand in cand privirea ei se cobora spre treptele din marmura. Numai ca acesta era farmecul ei, aceasta timiditate si simplitate il atragea si il facea sa nu poata sa si-o scoata din minte.
Tocmai cand Clara puse piciorul subtire pe ultima treapta si intinse mana dreapta spre cineva pentru a se lasa condusa in mijlocul marii de oameni. Adrien s-a pus in fata lui impiedicandu-l astfel sa vada cine o acompania in acea seara pe fata. Uitandu-se la prietenul sau vazu ca acesta zambeste putin ciudat, putin fortat, fiind stanjenit de ceva necunoscut lui.
- Hei, Amadeus nu cred ca ai cunoscut-o inca pe iubirea vietii mele, a zis Adrien punandu-si mana pe bratul stang al amicului sau si incercand sa il conduca spre gradina de afara.
Amadeus mai incerca o data sa se uite la insotitorul Clarei dar nu ii vazu decat spatele imbracat intr-un costum negru cu reflexii rosiatice si parul scurt la fel de negru ca noaptea. Renunta pentru moment la planul sau de a o saluta, lasandu-l pe Adrien sa il duca spre „iubirea vietii lui"ť.
- Nu mai fi atat de abatut, o sa o vezi in curand, iti promit, ii sopti la ureche batandu-l cu palma pe spate.
Baiatul se uita ciudat la acela pentru o secunda intrebandu-se cum de stia ca era ingrijorat pentru Clara, dar renunta la incercarea de a afla raspunsul deoarece Adrien era genul de persoana care stia intotdeauna ce se afla adanc ascuns in sufletul unui apropiat.
Mersera amandoi prin gradina cateva minute pana cand ajunsera la un loc cu bancute din scoarta de copac care erau puse in jurul unei fantani arteziene patrate cu doi delfini in mijloc din a caror gura tasnea apa sau ar fi trebuit sa tasneasca apa daca cineva nu s-ar fi jucat cu aceea facand-o sa se miste prin aer creand diferite forme interesante. Amadeus se gandi sa se joace putin cu acea persoana si cu o mica miscare a mainii drepte facu apa sa explodeze in mii de mici perle ce sclipira pentru o secunda inainte sa dispara in intuneric.
- Hei! Exclama o voce ce cu siguranta apartinea unei fete.
In secunda urmatoare cei doi baieti vazura o fata ridicandu-se de pe jos din iarba moale si indreptandu-se spre ei furioasa. Adrien de abia isi putea stapanii rasul in timp ce Amadeus o privea uimit incercand sa isi dea seama ce era cea care se apropia de ei. Parul ii era scurt de un alb imaculat care statea in suvite in toate directiile ce ii dadea un aer rebel insa ochii ii erau de un albastru intens, foarte mari. Fata era imbracata intr-o rochie simpla lunga de matase ce era in partea de sus alba dar mai apoi cu cat te uitai in jos albul pur devenea incet un albastru inchis. Amadeus nu stia ce sa creada despre cea care statea in fata lui. Era cu adevarat o aparitie care il intriga si il ingrijora.
***
Nu ii venea sa creada. Se uita la bucata de hartie pe care tatal sau i-o aruncase in sila pe birou si nu ii venea sa creada. O inspectase pe toate partile, o verificase peste tot cu o obsesie anormala chiar si pentru el si nu gasise nimic in neregula cu acea bucata de hartie care sa ii porneasca sistemul de alarma din cap, care sa il atentioneze ca aceea era doar o farsa. Era autentica. Era cu adevarat o invitatie la petrecerea din acea seara la casa familiei Ignatium. El impreuna cu familia lui erau invitati sa participe la o petrecere data de cea mai importanta familie din oras. Nu ar fi fost atat de socat daca nu ar fi stiut de fapt cum era capul familiei Ignatium, Nero si daca nu ar fi fost constient de politica acestuia de a nu se amesteca clanurile intre ele deoarece ar provoca un dezechilibru.
Politica lui era atat de radicala incat interzicea persoanelor din alte clanuri care nu erau deja logodite sau casatorite sa se afle in aceeasi incapere pentru a micsora riscurile unor posibile intamplari nefericite. Amadeus nu putea sa nu se gandeasca la improbabilitatea acelor intamplari deoarece parintii aveau drept absolut asupra deciziei cine se va casatorii cu copii lor. Aceeasi persoana il invita pe el sa participe la o petrecere in casa sa. Trebuia sa fie o smecherie la mijloc, trebuia sa fie un plan, o strategie pusa la cale de Nero si de consilierii lui pentru a obtine mai multa putere in comunitatea lor. Insa desi banuia acest lucru nu putea sa refuze, nu ar fi fost o miscare inteleapta din partea familiei lui sa refuze o asemenea invitatie.
Trebuiau sa se duca, iar tocmai aceasta obligatie de care nu putea sa scape il enervase pe tatal sau si il facuse sa tipe furios la el dand vina pe Amadeus si pe prietenia lui cu Clara sau cum se exprimase tatal sau:"ť fata aceea buna de nimic care nu este decat o alta povara"ť. Acele cuvinte il facusera pe Amadeus sa se ridice furios de pe canapeaua pe care statuse si sa se ascunda in dormitorul sau. Daca nu s-ar fi retras nu ar fi avut in el puterea sa taca si sa continue sa il asculte pe tatal sau insultand-o pe singura fata pe care o iubise si singura pe care avea sa o iubeasca vreodata. Tatal sa nu era o persoana rea dar acel om, capul familiei Ignatium, reusea chiar si in mod indirect sa scoata ceea ce era mai rau in el. Nu putea sa stea prea mult timp suparat pe tatal sau cand si el reactiona mai mult sau mai putin in acelasi mod cand venea vorba de tatal Clarei.
Amadeus statea pe patul sau uitandu-se pierdut in diferite ganduri la plicul acela de-a dreptul ofensator. O suvita din parul lui albastru ca marea ii cazuse peste ochi dar lui nu ii pasa. Ceea ce vedea in acea clipa in fata ochilor lui lipsiti de orice fel de expresie era silueta Clarei zambindu-i in timp ce se indeparta din ce in ce mai mult de el oricat ar fi incercat sa o prinda din urma. Frustrat, din cauza acelui sentiment care il innebunea si nu dorea deloc sa il paraseasca s-a ridicat si a dat cu pumnul in masuta de cafea ce statea la picioarele patului sau. Nu era deloc un mod acceptabil de a se purta si nu intelegea de ce se infuria atat de tare cand isi amintea de Clara si de modul ei prietenos de a se purta. Era mai mare decat ea si acesta insistase ca ea sa il considere ca un frate mai mare, asa ca nu intelegea acel sentiment de frustrare care il agasa, il acapara. Stia ca o iubeste dar de mult se multumise cu rolul fratelui mai mare si protector. Nu dorise niciodata mai mult deoarece stia mult prea bine ca „mai mult"ť nu era posibil. Dar pe cine mintea el nu intelegea. Acea fraza pe care o tot repeta nu reusea sa il convinga nici macar o secunda. Adevarul era ca dorea ca imposibilul sa fie, sa devina o realitate de nestramutat insa si-o facuse cu propria sa mana cand acele oribile cuvinte ii iesisera pe gura. Din pacate pentru Amadeus, acesta suferea in van nestiind ca frumoasa cu parul de foc nu se gandise nici macar pentru o secunda la el ca la un frate. Incercase, dar nu reusise. Amadeus pentru ea avea sa fie o persoana speciala, mult mai speciala decat un simplu frate, care intotdeauna era acolo.
Amadeus pierdu notiunea timpului total adancit in gandurile sale, fu trezit de mama sa care il ruga sa se pregateasca pentru petrecerea ce avea sa inceapa in doar doua ore.
Inainte sa isi aleaga costumul pe care avea sa il poarte se duse sa faca un dus rapid. Nu era murdar dar nici nu vroia sa trateze acea petrecere ca una normala intre adolescenti, dupa ce se usca nu statu prea mult pe ganduri pana sa aleaga costumul de un albastru deschis apropiindu-se foarte mult de alb care ii deschidea culoarea inchisa a ochilor si parului. Alese o camasa de un albastru inchis si o cravata argintie. Costumul ii dadea un aer profesional si elegant, mult prea elegant si rafinat decat ii placea lui asa ca isi dadu cu mana prin par ciufulindu-l. O suvita i-a cazut peste ochi insa in loc sa o dea la o parte asa cum avea obiceiul o lasa acolo pentru a-i accentua imaginea. Multumit de ceea ce a vazu in oglinda a coborat jos sa isi astepte parintii pentru a pleca toti trei la acea petrecere blestemata.
Au ajuns in fata casei Ignatium mult prea repede pentru gusturile lui care se dadu ultimul jos din masina. Ceva il facea sa fie reticent sa paseasca pragul acelui loc, ceva ii soptea la ureche ca nu avea sa fie o seara frumoasa pentru el dar cum nu mai putea sa dea inapoi in acea secunda a tras aer in piept si a intrat.
Primul lucru pe care l-a facut a fost sa inchida ochii deoarece holul era atat de luminat incat ii ranea, dar reusii sa sii deschida dupa cateva secunde de acomodare. Nu mai fusese pana atunci in casa impunatoare ce statea in mijlocul orasului dar nu considera asta un pacat. Ba din contra, daca nu ar fi pasit niciodata in aceasta nu i-ar fi parut rau deloc. In timp ce un majordom il conduse prin diferite incaperi scump decorate pana sa ajunga in spatele casei unde era sala de bal care dadea in gradina interioara. Cand intrase in casa fusese agresat doar de nuante de rosiu, galben si portocaliu care nu faceau decat sa tipe la el nelasandu-l o singura secunda sa uite ca nu era unul de-al lor. Incerca din rasputeri sa isi tina repulsia adanc ingropata inauntru, gandindu-se ca era normal ca o casa a cuiva din clanul focului sa fie decorata in acest mod, amintindu-si de propria lui casa decorata in nuante blande, calde de albastru si verde. Poate daca locurile ar fi fost inversate ceilalti din celelalte clanuri nu s-ar fi simtit tocmai confortabil si bine veniti.
A uitat de toate sentimentele rau prevestitoare, de toate impresiile de pana atunci cand a pasit in sala de bal vopsita intr-un rosiu inchis aproape negru ce avea un imens candelabru agatat in mijlocul tavanului cu cristale de un rosiu rubiniu si mesele rotunde cu fete de masa de un rosiu sangeriu ce aveau fiecare in mijloc cate o vaza din cristal transparente cu trandafirii de cel mai pur alb pe care il vazuse vreodata. Numai ca nu asta l-a captivat, nu asta i-a atras atentia ci un baiat cat el de inalt ce statea la doar cativa pasi departare uitandu-se la Amadeus zambindu-i bucuros. Acesta avea parul scurt, tuns periuta de un blond deschis apropiindu-se de culoarea pe care aripile unei libelule o avea pentru o secunda atunci cand razele solare o loveau. Fruntea ii era lata tradand o inteligenta mult peste normal, ochii ii erau de un galben aprins care atrageau atentia de la nasul acvilin putin c-am mare pentru chipul sau oval. Buzele ii erau rozalii pline dar la fel ca si nasul putin c-am mari pentru a-i da o frumusete de necontestat. Era atragator dar nu frumos. Era imbracat intr-un costum auriu pentru a se potrivi cu culoarea parului si a ochilor care ii dezvaluia masivitatea trupului sau. Insa desi se uitase de sus pana jos la acel barbat care ii zambea atat de calduros parca invitandu-l sa i se alature nu reusea sa isi dea seama cine era. Ii parea lui Amadeus cunoscut dar oricat de mult se straduia nu putea sa isi aduca aminte de acela.
Barbatul vazand ca Amadeus nu face nici un gest in directia lui s-a decis sa actioneze si se apropiase de baiat, luandu-i mana si dand mana cu el.
- Hei, fratioare! Ce mai faci? Nu m-ai uitat, nu? Sau sa fie din cauza parului? Incepu blondul sa vorbeasca facandu-l pe Amadeus sa fie si mai confuz.
Apoi de parca si-ar fi adus aminte de ceva s-a departat de acel barbat pentru a-l cantari de sus pana jos.
- Adrien? Chiar tu esti? A intrebat Amadeus inca nefiind foarte sigur de identitatea acelui barbat atat de prietenos.
- Normal, cine credeai ca sunt? Stiu ca m-am vopsit dar nu credeam ca m-am schimbat atat de mult incat sa nu ma m-ai recunosti, a raspuns Adrien facandu-i cu ochiul.
Amadeus tocmai vroia sa ii raspunda atunci cand atentia i-a fost captata de o frumusete rara ce cobora pe scara din fata lui. Nu apucase sa vada decat o parte din sala de bal si ratase complet scara imensa ce se afla la mijlocul peretelui interior si care cu siguranta ducea la niste incaperi unde se puteau aranja domnisoarele. Sala era facuta pentru asemenea intrari grandioase dar asta era prea putin important pentru Amadeus care nu isi mai dezlipea privirea de la fata care cobora incet si cu atentie treptele ca nu cumva sa se impiedice si sa cada si automat sa se faca de ras. Chiar daca nu ar fi cunoscut-o, ar fi putut sa isi dea seama ca nu era deloc confortabila intrand in acel mod. Arata terifiata de toti oamenii care o priveau si incerca din rasputeri sa isi tina capul sus si privirea inainte dar din cand in cand privirea ei se cobora spre treptele din marmura. Numai ca acesta era farmecul ei, aceasta timiditate si simplitate il atragea si il facea sa nu poata sa si-o scoata din minte.
Tocmai cand Clara puse piciorul subtire pe ultima treapta si intinse mana dreapta spre cineva pentru a se lasa condusa in mijlocul marii de oameni. Adrien s-a pus in fata lui impiedicandu-l astfel sa vada cine o acompania in acea seara pe fata. Uitandu-se la prietenul sau vazu ca acesta zambeste putin ciudat, putin fortat, fiind stanjenit de ceva necunoscut lui.
- Hei, Amadeus nu cred ca ai cunoscut-o inca pe iubirea vietii mele, a zis Adrien punandu-si mana pe bratul stang al amicului sau si incercand sa il conduca spre gradina de afara.
Amadeus mai incerca o data sa se uite la insotitorul Clarei dar nu ii vazu decat spatele imbracat intr-un costum negru cu reflexii rosiatice si parul scurt la fel de negru ca noaptea. Renunta pentru moment la planul sau de a o saluta, lasandu-l pe Adrien sa il duca spre „iubirea vietii lui"ť.
- Nu mai fi atat de abatut, o sa o vezi in curand, iti promit, ii sopti la ureche batandu-l cu palma pe spate.
Baiatul se uita ciudat la acela pentru o secunda intrebandu-se cum de stia ca era ingrijorat pentru Clara, dar renunta la incercarea de a afla raspunsul deoarece Adrien era genul de persoana care stia intotdeauna ce se afla adanc ascuns in sufletul unui apropiat.
Mersera amandoi prin gradina cateva minute pana cand ajunsera la un loc cu bancute din scoarta de copac care erau puse in jurul unei fantani arteziene patrate cu doi delfini in mijloc din a caror gura tasnea apa sau ar fi trebuit sa tasneasca apa daca cineva nu s-ar fi jucat cu aceea facand-o sa se miste prin aer creand diferite forme interesante. Amadeus se gandi sa se joace putin cu acea persoana si cu o mica miscare a mainii drepte facu apa sa explodeze in mii de mici perle ce sclipira pentru o secunda inainte sa dispara in intuneric.
- Hei! Exclama o voce ce cu siguranta apartinea unei fete.
In secunda urmatoare cei doi baieti vazura o fata ridicandu-se de pe jos din iarba moale si indreptandu-se spre ei furioasa. Adrien de abia isi putea stapanii rasul in timp ce Amadeus o privea uimit incercand sa isi dea seama ce era cea care se apropia de ei. Parul ii era scurt de un alb imaculat care statea in suvite in toate directiile ce ii dadea un aer rebel insa ochii ii erau de un albastru intens, foarte mari. Fata era imbracata intr-o rochie simpla lunga de matase ce era in partea de sus alba dar mai apoi cu cat te uitai in jos albul pur devenea incet un albastru inchis. Amadeus nu stia ce sa creada despre cea care statea in fata lui. Era cu adevarat o aparitie care il intriga si il ingrijora.
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)