Umanity and Sacrifice

[Anna]

Capitolul 3:Legende vechi si timpuri noi.


M-am cutremurat in toata fiinta mea,de acea durere.Nu stiu ce mi s-a intamplat,sau cine era acel tip insa totul era nespus de straniu.El disparuse precum umbra,insa prezenta lui statea in jurul meu,de parca eram conectati.Nu mai vedeam nimic,era frig,era canicula totul fiind un amestec ciudat de senzatii…
Doar cand cineva m-a ridicat in brate m-am mai trezit din acea letargie,acea stare care ma aducea mai aproape de moarte.Stiu ca era langa mine,persoana care imi era cea maid raga sufletului si mintii mele,a tot ce eram..si ma ajuta sa-mi recapat fortele incetul cu incetul.M-am trezit pe banca din fata blocului,fiind surprinsa ca stateam cu capul in poala lui.M-am ridicat rapid,fiind rosie toata,dar apoi descoperisem ca era o actiune destul de gresita pentru durerea ce o aveam.Totusi,m-am trezit vindecata,tot ce simteam pana acum:agonie,durere si disperare au plecat fara urma…
I-am zambit usor,si l-am salutat incet,insa el tot mai era incordat.I-am spus ca eram bine,iar durerea aceea a disparut.Nu s-a linistit in niciun fel.
I-am spus ca ar trebui sa merg in casa de acum,si l-am imbratisat in semn de ramas bun.Imi era greu,stiam ca va trebui sa plece si el departe…era mai mare decat mine,de o varsta cu sora mea.Insa nu puteam sa-i spun ce simt pentru el.Nu vroiam sa am inima franta,daca m-ar refuza.Asa ca am hotarat ca poate e mai bine sa-l imbratisez.A ramas confuz la imbratisarea mea stransa,de lunga durata.M-am retras rapid din imbratisare,iar el mi-a urat un noapte buna scurt.Am plecat inspre bloc,dar am stat sa vad cum pleaca,asa cum faceam deobicei cand ieseam cu el.De mi-ar fi aproape…
Am intrat in casa,cuprinsa de melancolie in suflet.Atacul ce s-a intamplat in seara asta,trecu fluturand pe langa mine.Acum ma macina o durere interioara,un go limens ce il simtisem si inainte,dar nu imi lasa pace.L-am ignorat spunand ca va fi bine,insa deja ma apucase plansul si vroiam sa ma culc.Am intrat in casa si am incercat sa uit de tot ce ma facea sa il plac.Dar era prea tarziu.M-am dus in camera mea,avand noroc ca bunica mea plecase la Bucuresti la nana mea.Sora mea plecase cu ea,avand oportunitatea de a tipa in voie.M-am trantit pe pat,si am inceput sa plang pana n-am mai putut sa respire.Si totusi de ce?De ce sa plang pentru ceva ce nu s-a realizat?
Totusi stiam ca era ceva imposibil.Eu,o persoana absolute banala,pe langa el un om deosebit de normal,si care mergea la facultate.Poate era si diferenta de varsta…cinci sau sase ani,greu de realizat.Si totusi,nu ar fi vazut nimic la mine.Ce ar fi vazut?O fetita ciudata,ce se teme de propria-i rasuflare?Am continuat sa vars lacrimi in intunericul ce ma inghitea cu totul.Totusi,o bataie se auzi in geam.
M-am ridicat brusc,intrebandu-ma daca nu am innebunit de tot.Acea durere din gat reveni cu putere,pulsand puternic in orice coltisor al corpului.Acea durere ma facea sa ma deplasez mai rapid spre cealalta camera,iar arsurile cresteau ajungandu-mi pana in firele din cap.Am ajuns in camera,fiind inconjurata numai de intuneric.Am incercat sa-l masor cu privirea,insa nu am descoperit nimic.Insa ceva invizibil ma impinse puternic,iar eu am cazut cu un “buf!” .M-am uitat speriata in jurul meu,si am tipat in toata casa:
-Cine este acolo?
Dar nimicul ma lasa ca intodeauna in suspans.Mi-am ascultat respiratiile rapide si alerte,ce isi mareau viteza cu fiecare secunda.Am intrat in camera pustie,lasandu-mi inima sa intre intr-o palpatie.Surpria mea fusese bataia vantului,si usa de la balcon deschisa,insa nimeni nu era prezent.M-amdus inapoi in dormitor si m-am intins in timp ce butonam televizorul.Am stat si in cele din urma am reusit sa-mi mentin mintea ocupata.Un cascat lung ma stoarse de putere,facandu-ma sa ma asez si mai tare in patul confortabil.Am reusit sa motai putin,insa un zgomot lung ma trezi pe neasteptate.
Ce naiba se intampla?
Ma trezesc buimaca din lancezeala somnului si ma uit catre cealalta camera.La mijlocul drumului ma intalnesc cu o persoana straina.Frica nu ajunge sa-mi pulseze in tample,insa i-am auzit vocea:
-Haide la o plimbare.
Tot ce puteam vedea in jurul meu a fost un vartej negru,tipatul meu il auzeam doar eu,uneori fiind doar un gand.
Cand am deschis ochii,ceva ud imi atinse obrazul.Presupun ca erau lacrimi,probabil de la panica sau de la nervi.Cine dracu era tipul asta?Ce vroia de la mine?Dar nu asta conta cel mai mult,ci faptul ca nu il cunosteam si nu stiu unde m-a adus.
M-am uitat in jurul meu si era destul de intuneric,aerul rece lovindu-ma direct si facanadu-ma sa tremur si mai tare din cauza panicii.In jurul meu era o pustietate,iar in departare se vedeau cateva lumini de strada,insa inainte sa ma misc am vazut cum zona in care ma aflu este lovita de lumina,facandu-ma sa-mi pun mana la ochi.M-am uitat in jurul meu,si am vazut o multime de scaune,puse intr-un cerc destul de bine format,iar eu eram pe un teren de fotbal,usor uda probabil din cauza vremii de afara.Apoi mi-am dat seama ca eram pe Stadionul Municipal.
-Iti place peisajul Camille?ma intreba aceasi voce tipica,avand o urma de umor in voce.
Am inceput sa-mi strang mainile in pumn,nervii facandu-si de cap si am incercat sa ma calmez.Insa mintea nu mi-a permis acest lucru si am inceput sa urlu cat de tare m-au tinut plamanii,in timp ce mergeam alert pe teren,incercand sa-l gasesc:
-Iesi si arata-te lasule!Ti-e frica sa te musc sau ce?
Rasteul lui a cuprins intreaga liniste si apoi acel vartej a aparut in fata mea din nou,ca o tornado.am clipit de doua ori,sa fiu sigura ca nu eram drogata insa picioarele mi-au luat-o inainte si am inceput sa fug,panica luand locul ratiunii.Se pare ca eram destul de rapida dupa cele intamplate,facand cateva ture de stadion,prin tribune si inapoi,neobosind.Insa strainul a obosit sa ma caute,luandu-si forma umana in cele din urma.Eram pe ultimul rand,si nu stiu de ce m-a apucat rasul si am inceput sa fug spre el.Am inceput sa iau viteza,insa un scaun mi-a venit in cale si am sarit pe el,incercand sa nu ma impiedic.Insa cand am sarit,am sarit vreo sase metrii in aer si eram atat de rapida incat l-am prins din plin si l-am trantit la pamant,rostogolindu-ne de-a lungul terenului,insa m-am oprit ,fiind plina de praf si pamant.Si acel strain s-a oprit la cinci pasi de mine.S-a ridicat in picioare si a inceput sa ma priveasca cu surprindere si putin interes.Nu stiu ce am patit atunci,insa puteam sa-i vad privirea lui concentrate,de un verde lichid,asemeni frunzelor in bataia soarelui.A inceput sa rada,si apoi mi-a zis simplu,de parca tot ce s-ar fi intamplat aici era ceva obisnuit:
-Ma bucur sa te revad Artemis.
Numele ce ma strigase imi era vag familiar,recunoscandu-l in orele de istorie.Era zeita greaca a vanatorii,sora geamana a lui Apollo si de asemenea si fiica lui Zeus.Totusi numele acesta ma sperie mai tare fiindca intr-un mod straniu il acceptam,de parca cineva ma striga pe nume.Si pe el il recunosteam sub un nume antic,desi nu-l mai vazusem pe tipul asta in viata mea.Totusi mi-am controlat instinctual ce imi cucerea mintea putin cate putin,si l-am intrebat sarcastic:
-Nu suntem la Istorie baietas.Cine esti?
Acesta imi cantari privirea,totusi am fost surprinsa ca ochii lui s-au schimbat din acel verde intr-un albastru ciudat,atat de limpede aproape ca bolta cereasca.In urmatoarea clipa a ajuns in fata mea,la cativa centimetrii de mine,insa din cauza sperieturii,am cazut jos.M-am uitat la el,dar a zis atat:
-Cred ca stii de ce te tot hartuiesc.Si acesta este motivul,Camille Evans.
Am fost socata si de faptul ca mi-a stiut numele.socul ma facu sa ma ridic cu o rapiditate nemaivazuta,insa instinctual acela imi controla usor neuronii si toate celulele,facandu-ma sa ma simt ca o alta persoana.O persoana dubla mai exact.
Cantaream posibilitatile,gandindu-ma atent la toate explicatiile logice pentru ceva normal.Dar nu existau,si stiam ca e ceva mai mare de atat.
-Cine esti si ce vrei?am intrebat cu o voce diferita,de parca nu era a mea.A inceput sa rada brusc,sarcastic,ochii lui cantarindu-i pe ai mei si cercetandu-I pana in cel mai mic coltisor.
-Numele meu este Adam Miller.Cel putin asta este numele meu uman,insa daca vrei sa aflii despre ceea ce suntem cu adevarat,eu sunt zeul Cronos.Si fac parte din acelasi grup ca si tine de acum incolo,anume Gaia,sau cum bine stii…
-Mama lui Zeus,am spus rece.
Linistea a cuprins intreaga atmosfera.Am inceput sa tremur la aceste ganduri idioate.Cine naiba eram eu de fapt,o zeita din Antichitate?Si totusi,de ce eu si de ce el?Persoanele acelea erau zei,nu oameni iar noi eram chiar zei?Gandul asta imi parea imposibil,totusi vocea aceea inca imi mai dadea fiori cand o auzeam ca un ecou,dar totusi destul de tare,fiind chiar langa mine:
-Esti la fel de tacuta si ganditoare ca intodeauna Artemis.Inca de cand iubitul tau Orion a murit,ai aceasi expresie necrutatoare,de parca ai dori sa ucizi.
Aceste vorbe m-au facut sa-mi ia foc urechile si sa tremur de nervi,insa tot ce am putut sa spun a fost:
-Vreau acasa Adam,spuneam in timp ce ma deplasam.stiam ca nu stau prea departe de casa,chiar eram destul de aproape avand in vedere faptul ca am fost adusa aici cu o mini-tornada.Il auzeam in spatele meu razand scurtsi apoi am fost din nou cuprinsa de acel joc de vant,aducandu-ma in camera mea.El era pe marginea ferestrei mele si mi-a spus doar atat:
-Ne revedem maine seara.Noapte buna… Camille,a spus putin stalcit vorbele,insa le-am ignorant intrebandu-l:
-Imi povestesti maine ce s-a intamplat cu viata mea?
Ma privi cu o urma de regret.Stia ca viata mea se schimbase ciudat de brusc,insa el s-a multumit cu un zambet ce ma calma usor,insa nu ma ajuta prea mult.Era un strain ce m-a introdus pe mine,o pustoaica de nici saisprezece ani intr-o lume in care nici nu stiam nimic.Nu aveam niciun aliat si pe nimeni.
-Vei afla totul curand.Somn usor Camille…
A disparut imediat ce am clipit.Am inceput sa oftez,in timp ce imi priveam mainile.Ce naiba eram eu?Si cine eram?