Cand viata se complica

[Miss M]

@ Googga, eu nu invii pe nimeni, deci actiunea mea nu vine chiar asa:)). Stii si tu, de fapt.
@ Leontina, am inteles, sa traiti.

Si stiu ca Melanie e picata din cer/blender, dar n-am ce sa-i mai fac.


Capitolul VI

Toti din sala ma privesc intrigati, intr-un fel sau altul. Auzisem cani sparte, furculite cazute si toate celelalte lucruri care m-au convins ca nimeni nu se astepta la ceea ce am zis. Michael si Jo sunt intr-o ceata totala, iar Eric tremura nervos. Ce-o mai fi avand si el? Doar Alex a ramas calm, sprijinindu-si capul intr-o mana. Nici el n-are amintiri mai placute cu Allan. Dar, spre deosebire de el, in cazul meu exista si cateva momente pe care nu le regret si nici n-am sa o fac vreodata.
- Ce e asa de socant? N-ati mai auzit de casatorii din obligatie pana acum, sau ce? Oricum, va sfatuiesc sa treceti peste si sa va pregatiti pentru sedinta pe care o vom avea in zece minute.
Ma intreb ce fel de oameni sunt cei care profita de supararea altora pentru a avea un subiect de discutie. Cred ca au o viata foarte trista, din moment ce unicul lucru pe care il pot face este sa comenteze. Majoritatea au inceput sa-si duca farfuriile la bucatarie, asa ca ma ridic, indreptandu-ma spre iesirea din sala de mese. Nu e destul ca trebuie sa ma prefac atat de vesela cand, de fapt, tot ce as vrea ar fi sa ma ascund si sa incerc in van sa uit totul?
Un sunet prea fin pentru a putea fi auzit de restul celor din incapere mi-a gadilat urechea, facandu-ma sa ridic mana dreapta la fix pentru ca o furculita sa mi se infiga in brat.
- Pe bune?
Incep sa rad aproape isteric, simtind privirile socate ale tuturor atintite pe mine. Cineva a vrut sa-mi faca felul cu… o furculita. Este trist ca am atras astfel de reactii, dar inteleg motivul, asa ca nu ma pot plange. Raman intoarsa cu spatele, incepand sa vorbesc, calma.
- In mod normal as intreba cine a aruncat chestia asta spre mine, dar, vedeti voi, eu stiu deja. Acum, pentru cel in cauza. Te sfatuiesc sa nu mai incerci sa ma ataci, ca poate incerc si eu acelasi lucru. Si am o vaga banuiala legata de castigator. Voi, cei noi, nu stiti regulile. Eu sunt sefa aici, nu-mi pasa ce ziceti. Niciun comentariu. N-am de gand sa ascund faptul ca nu am fost tocmai cuminte in ultima vreme, facand cateva victime, la modul propriu. Si poate cateva nu e cel mai potrivit. Au fost in jur de cincizeci… Revenind, nu am chef de fite din parte niciunuia. Sunt aici si am de gand sa va salvez de o amenintare mai mare decat va puteti imagina. Vorbim la sedinta despre asta. Sa-i anuntati pe Matthew, Andrew si Miriam.
- Si pe Henry?
Am auzit cateva injuraturi de la masa de unde tocmai ma ridicasem, deci presupun ca nu e de bine. Am oftat scurt, dandu-mi ochii peste cap. A fost destul de greu sa tin acel mic discurs, sa ma prefac atat de rece cand, de fapt, sunt bantuita de remuscari. Dar nu trebuie sa par slaba, trebuie sa fiu puternica si sa le impun reguli clare tuturor. Este spre binele lor.
Faptul ca Henry se afla aici nu este nici pe departe surprinzator, dar trebuie sa imi joc rolul pana la capat si chiar asta am de gand sa fac. Prea multe socuri pentru o zi nu fac bine la sanatate, iar eu stiun asta mai bine decat toti ceilalti.
- N-o sa-mi faca placere sa aflu cine e, asa-i? Ca atare nici nu vreau sa stiu, cel putin nu acum. Dupa, am sa-l cunosc pe Henry asta si am sa vad ce-i cu el, consimt grabita.
Continui sa merg spre usa, dar glasul Joannei ma opreste:
- Aaa, Liz…
Privesc buimaca furculita care statea fara nicio treaba, infipta in mana mea. Am tras-o, privind satisfacuta sangele care iesea la iveala, scurgandu-se in fire subtiri. Strang tacamul in pumn, facandu-l bucatele, apoi il arunc pe podea. Acum sa vad cine este atat de nebun incat sa comenteze. Trecand peste, nu pot sa cred ca idioata aceea e asa toanta incat s-a gandit sa ma loveasca cu asa ceva. Carol, iubita mea Carol, esti de-a dreptul proasta sa te iei de mine. Si vei plati pentru asta.
Mai devreme sau mai tarziu, va plati scump. Indiferent cati ani au trecut, am ramas aceeasi fire razbunatoare care nu concepe alte puncte de vedere. Nu-mi place sa fiu contrazisa, sunt o incapatanata. Destul ca nu m-am putut afirma patru ani, ramanand in umbra lui Williams. E vremea sa ii arat si lui, si tuturor celorlalti ca nu mai sunt micuta Elizabeth Black. Si am sa o fac.
Ma intorc pe calcaie, asteptandu-i si pe ceilalti. Il iau de mana pe Eric, privindu-l ingrijorata.
- Esti obosit. Imi pare rau pentru azi-noapte.
- Nu-i nimic.
Privirea prietenei lui imi da o satisfactie uriasa, gandindu-ma cate presupuneri poate face. Il sarut pe obraz pe geamanul doi, apoi o iau inainte, grabindu-ma sa ajung in camera.

***
Jo imi bandajeaza tacuta mana. Nimeni nu indrazneste sa vorbeasca, motivul fiind evident. Nu imi place sa fiu vazuta asa chiar de catre ei.
- Va e frica de mine, soptesc, lasand cateva lacrimi sa-mi acopere obrajii. Le sterg repede, nu vreau sa se vada ca plang. Trebuie sa ma abtin.
- Nu e asta, doar ca…
- Ma credeti un monstru, asta e. Dar nu stiti… Nu aveti de unde sa stiti ca am facut-o pentru voi. Ca Williams sa nu schimbe totul, ca sa am timp sa va avertizez… Niciodata nu mi-a placut cand am facut asta, de fiecare data ma simteam ca ultimul gunoi din lume cand omoram pe cineva. Dar ma intorceam acasa si, cand o vedeam pe Melanie acolo, cand vedeam ca nu mi-a luat-o… Toata vina disparea.
Da, am spus adevarul. Tot ceea ce am facut a fost din cauza fricii, n-am vrut sa-mi pierd copilul, n-am vrut ca planul ala idiot sa fie grabit… As fi stricat tot. De aceea am indurat atatea, am fost ascultatoare si am indeplinit toate sarcinile, oricat de odioase erau. Dar asta nu inseamna ca nu regret. Pentru ca imi pare rau, chiar imi pare rau. Nu trece o zi in care sa nu ma gandesc ca poate acei oameni aveau o familie, copii… Dar daca a trebuit sa fac acele familii sa sufere pentru ca a mea sa fie fericita, atunci pretul a meritat platit.
Imi ingrop fata in palme, dand drumul lacrimilor. N-am mai plans demult ca zilele astea, zici ca imit o fantana arteziana. Daca pana si unicelor persoane care conteaza le e frica de mine, ce pot sa mai fac? Circumstantele m-au facut sa devin asa. Daca as putea sa dau timpul inapoi as face-o, dar nu se poate, asa ca…
Ma ridic abatuta, stergandu-mi fata cu maneca halatului. Am sa-i zic repede lui Arnolds ce sa faca si cum s-o dreaga, apoi am sa o iau pe Mel si vom disparea de aici. Am sa opresc planul ala nenorocit cu pretul vietii mele. Poate asa am sa rascumpar macar o parte din greseli. Poate…
Sunt trasa inapoi de o forta prea mare, asa ca ma prabusesc pe spate, trezindu-ma cu ochii in tavan.
- Unde crezi ca pleci? il aud pe Alex, vocea lui tradandu-i ingrijorarea. Se pare ca scena de mai devreme chiar i-a speriat.
- Cat mai departe de aici.
- Nu te las.
Ma rasucesc incet, asigurandu-ma ca-i provoc un mic discomfort. Suntem atat de aproape, lipiti, de fapt. Inima mea mai are putin si isi ia zborul, dar incerc sa o calmez. Imi incrucisez degetele mainilor, lasandu-le pe pieptul sau si coborandu-mi capul pe ele. Ma priveste cum poate mai bine, avand in vedere ca nu se poate misca. In momentul asta simt ca as putea sa-l sarut, sa-l imbratisez, sa fac absolut orice pentru el… Dar nu pot. Pentru ca dupa aceea va fi rau.
- Si de ce nu vrei sa plec? il intreb cruioasa, nerabdatoare sa aud raspunsul, desi stiu ca nu va fi cel pe care il astept.
Intoarce capul, soptind ceva ce eu nu pot intelege. Undeva, in interior, simt o nevoie nestapanita de a-l auzi… “Pentru ca te iubesc.”. Raspunsul asta m-ar face sa uit de tot si de toate, sa devin egoista din nou. Dar nu-mi permit asta.
- Pentru ca nu vreau sa te pierd iar, Lizzie. Nu inteleg ce ai cu mine, dar nici nu-mi pasa. Din partea mea poti omori mii de oameni, poti da foc intregii lumi, poti sa ma si torturezi daca ai chef. Dar nu suport ideea de a te pierde din nou, imi spune privindu-ma cu ochii tristi.
Il privesc si eu, pierzandu-ma incet in timp ce-mi amintesc cuvintele sale. E sincer si asta ma ucide incet, incet… Imi las o mana pe obrazul sau, aducandu-l mai aproape de mine, inchizand ochii si uitand pentru o clipa de lumea din jur. Dar clipa asta trebuie sa se termine, ca sa nu fac o mare prostie. Ma ridic brusc, oferindu-i doar un pupic pe frunte. Si regret asta.
- Si ce suntem noi acum?
Intrebarea mortala. Imi vine sa tip, sa-i sar la gat si sa-i soptesc cea mai apriga dorinta a mea. Dar nu se poate. Oftez incet, inchizandu-mi ochii pentru a opri lacrimile sa-si faca loc pe chipul meu.
- Prieteni.
Stiu ca probabil asta il raneste, dar ar fi mai dificil sa spun totul dupa. Pentru ca trebuie sa marturisesc tot adevarul si asta ii va distruge pe toti cei care tin la mine catusi de putin. Eu m-am resemnat demult, ba chiar sunt fericita cu soarta mea. Dar ei… N-am nici cea mai vaga idee cum vor reactiona, ce vor face. Insa presimt ca nu se va termina cu bine.
Sar in picioare, iesind pe usa dupa ce am suierat cateva ordine grabite. Cat de repede trec zece minute din viata unui om! Dau buzna in sala de sedinte gafaind, dar nu ma opresc pana nu ajung in fata tuturor celor adunati acolo.
- Uf, la naiba cu toate holurile astea idioate! Acum, ca sa putem incepe tot balamucul… In primul rand, Henry. Nu stiu cine e si nici nu vreau sa aflu. Momentan. In al doilea rand, am nevoie de… cam toate armele pe care le putem gasi in locul asta. Si de lucruri gen surubelnite, piulite si alte dracii. Din garaj, din dulap, de unde or fi. Ocupati-va voi, si repede. Nu avem nici macar o ora de pierdut.
Mda, chiar ca incep sa dau ordine. Dar daca nu o fac toata afacerea se va sfarsi urat de tot. Astept nerabdatoare ca cerintele mele sa fie indeplinite si sa pot incepe. Cand o vad pe Jo de mana cu Melanie tasnesc de pe scaun, oprindu-ma in fata fetitei si chemand-o langa mine. In cinci minute totul e pregatit asa ca incep, invitandu-i pe Andrew, Arnolds si Miriam in fata.
- Ce e aia?
Intrebarea lui Andrew, legata de bratul meu, ma amuza. Ma incrunt brusc, tuguindu-mi buzele si soptind grav:
- A existat un atac terorist cu furculite kamikaze in sala de mese. Doar ca acel tacam al mortii a avut o traiectorie si o viteza atat de buna ca n-am avut chef, pardon, n-am avut timp sa ma feresc.
Atmosfera se destinde brusc, mai multi incepand sa rada infundat. Dar gata cu gluma! E timpul sa devenim seriosi. Pentru ca, de ce sa nu recunosc, e grav. Tot ceea ce se intampla e foarte grav, vietile tuturor atarnand de un fir de ata.
Si acel fir de ata sunt eu.