Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

De toate adunate

#3
Ah, sorry, am zis că trec ieri, dar mdeh -.-. Anw, să știi că îmi place cum scrii, prima mi se pare foarte reușită, ai un vocabular vast, sau așa pare din ce am citit în primul post. Ai idei bune, cel puțin mi așa mi se pare și chiar am citit fără să mă opresc, deci cred că ți-ai atins scopul. Nu știu, dar cred că pui suflet în ceea ce scrii și scrii din plăcere, nu? A doua a fost cam scurtă, ușor de citit, răsfirată, dar nu așa de bună ca prima. Arată și sună bine să pui trei de „de ce?” la început, dar unul singur pentru mine, cel puțin, era de ajuns. Mai unește paragrafele, aceeași problemă o am și eu, anw, fă un alt paragraf doar când ideea se schimbă cu totul, nu așa aiurea. De greșeli de tastare nu mă uit, cred că sunt minore dacă există. La faza cu „cad...cad...cad...” mi se pare aiurea, puteai să pui „cad!” și avea un impact mai mare decât cu punctele de suspensie. Titlurile puse se potrivesc, sunt simple, sunt în strâns legătură cu conținutul și chiar al doilea mi se pare genial. Cum am mai zis, îmi place cum scrii dar ai mici scăpări care se pot rezolva foarte ușor.
Știu, nu sunt eu mai bună, sau altceva, nu sunt marele critic a lui pește, dar sper că te ajute comentariul meu, sau măcăr să te încălzească cu ceva. Baftă :).
[Imagine: Jun0xCa.png]



Răspunsuri în acest subiect
De toate adunate - de Autumn. - 25-10-2011, 09:51 PM
RE: De toate adunate - de Autumn. - 12-11-2011, 02:20 AM
RE: De toate adunate - de Daria - 13-11-2011, 02:30 PM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Toate-s trecatoare, prietene! [+16] Rallu^^ 0 2.215 22-01-2010, 10:19 PM
Ultimul răspuns: Rallu^^


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)