Cand viata se complica

[Miss M]

Dupa sute de "next next next" vin si cu el.
@ Lolita, multumesc ca treci pe aici, dar daca vrei sa mai comentezi te rog sa incerci sa faci comentariile putin mai lungi, deoarece regulamentul prevede ca trebuie sa aiba cel putin 3 randuri intregi.
@ .էօƙყօ, multumesc mult pentru sfaturi, sincer m-ai facut sa rad la partea cu "privire abisala, zambet de vulpoi siret si mers amenintator", pentru ca imi inchipuiam cum ar veni asta si tot ce-mi venea in minte era un rapper/om al strazii care mergea cu picioarele inainte si cu corpul mai in spate:)).
@ Akane Hime, totul se va clarifica pe parcurs.
Si pentru Leontina... Capitolul asta e cu dedicatie pentru tine pentru ca ti-ai facut mereu timp pentru ficul meu si m-ai ajutat foarte mult. Si pentru ca e ziua ta, La multi ani! :*.

Acum, nu stiu cat o sa va placa acest capitol, e fericit oarecum daca stai sa te gandesti la partea cu *Alex casatorit*, dar ideea in sine e cam ciudata.(vina Mihaelei, buuna:D). Gata cu vorbaria, sa trecem la capitol:

Capitolul II

Picioarele mi se inmoaie, in timp ce lacrimi mari mi se zbat in ochi, dorind sa-mi arate durerea. Inima mi s-a spart in mii de bucati, facandu-ma sa ma simt ca un nimic. Sunt egoista. Atata timp cat eu l-am parasit, nu pot avea pretentii. Si totusi le am, ma asteptam ca el sa nu ma uite atat de repede. In definitiv, are dreptate. Fiecare e liber sa faca ce vrea cu viata lui. Zambesc fortat, incercand sa nu ma inrosesc. De furie, bineinteles, dar si de tristetea care ma macina, dorind sa-si faca loc pe chipul meu.
- Ma bucur pentru tine. Adica ma bucur ca… ai gasit o fata pe care o iubesti cu adevarat, soptesc cu ochi mari si rugatori, de parca as vrea sa spun exact inversul cuvintelor tocmai rostite.
Imi pastrez zambetul cu greutate, incercand sa nu dau de banuit. Trebuie sa-mi ascund sentimentele de el, pentru a mia oara. Ma priveste usor amuzat, apoi spune cu un fel de veselie in glas:
- Da. Dupa ce ai plecat am realizat ca ea e singura cu care m-as mai putea intovarasi vreodata. Pentru ca e singura mereu acolo pentru mine, singura care ma intelege. Ceea ce e ciudat din partea mea.
Deci acea fata este exact cum nu sunt eu. Eu sunt exact pe dos, l-am abandonat fara sa-mi pese, l-am facut sa sufere… Si totul doar ca sa fiu eu fericita. Dar s-a terminat balciul, acum viata reala si-a intrat in rol. A accentuat faptul ca am plecat, de parca ar fi vrut sa spuna: “ M-ai lasat balta, trebuia sa imi revin cumva si poc! a aparut minunea asta de femeie care ma face mai fericit decat m-ai fi facut tu vreodata.”. Desi chiar e ciudat sa mi-l inchipui pe Alex imbracat la patru ace, in fata unui preot batran cu o fata de atotstiutor, sorbind din ochi o fata, orice fata. In afara de mine…
- Schimband subiectul, vii intr-o vizita? Dupa ce au analizat situatia unii au trecut de partea ta. De-ai stii ce procese de constiinta isi face Jo… Unde o fi? S-o fi simtind bine? Mai e vie? Si de fiecare data trebuie sa-i zic ca esti o persoana matura, care stie sa-si poarte de grija. Ar fi o usurare pentru ea sa te vada, zau, imi spune destul de repede, nerabdator sa afle raspunsul la intrebarea lui.
- Nu pot, as intarzia acasa…
… ceea ce ar fi de evitat. Allan nu e atat de rau precum pare, dar e prea strict in astfel de probleme. Daca m-ar tine intr-o cusca probabil ar deveni cel mai bun om din lume, dar eu nu pot concepe asta, asa ca trebuie sa indur. Desi chiar imi doresc sa-mi revad fratele, sa o vad pe vulpita, pe Will, chiar si pe Eric. Dar motivul adevarat este acela ca trebuie sa o cunosc pe cea care l-a cucerit pe Alex, sa ma conving ca il merita. Cine vorbea…
Dupa alte insistente din parte lui cedez, lasandu-ma condusa spre o masina neagra, spatioasa. Ma mir ca nu e cu motocicleta, dar na, n-am ce sa comentez. O asez pe Melanie in spate, lasand-o sa doarma in liniste, iar eu ocup locul din dreapta soferului, punandu-mi absenta centura.


***
Mergem de cateva minute si linistea devine din ce in ce mai apasatoare, pentru ca imi permite sa am tot felul de ganduri, care mai de care mai dureroase. Rup tacerea, hotarata sa aflu cateva detalii.
- Si… cum e nevasta-ta? intreb cu jumatate de gura, accentuand ultimul cuvant, aruncat ca o insulta.
Tonul pe care am spus-o se vroia a fi indiferent, dar nu a iesit chiar asa. Ma priveste cu aceeasi fata amuzata, de parca ar fi cine stie ce intrebare. Probabil a sunat ca “ E mai buna decat mine?”, pentru ca, in realitate, asta vreau sa aflu. Stiu deja raspunsul, dar undeva, in interior, sper sa ma insel. Degeaba.
- Pai cum sa fie? Stii ca nu le am cu descrierile. Oricum, mie imi convine situatia, in sensul ca m-am obisnuit … Bineinteles, doar daca nu intervine ceva anume. Ceva ce ar putea sa-mi placa, ar putea sa nu…
Imi face cu ochiul, si mai amuzat. Ce e in neregula cu omul asta? Parca o spune pentru a ma rani, pentru a-mi infige si mai multe cutite in inima si asa distrusa. Dar e fericit si asta e tot ce conteaza pentru mine. Macar unul dintre noi traieste un final fericit. O alta intrebare mi se zbate in gat, dornica sa fie auzita, dar trebuie sa o inving, sa ma abtin cat mai mult posibil. Scot un suspin, uimita chiar si eu de aceasta reactie. De ce trebuie sa mi se intample asta? Ma priveste usor trist, de parca ar vrea sa ma consoleze cumva. Si ce vroia sa zica cu “daca nu intervine ceva”? Vrea sa insinueze vreo aventura… Mda, e la fel cum il stiam. Nu mi-l pot inchipui casatorit, dar luand in calcul si aceasta posibilitate totul devine plauzibil.
- Cine naiba e, Alex? il intreb privindu-l in ochii verzi, nedumeriti, in care obisnuiam sa ma pierd.
Izbucneste in ras, amuzat probabil de tonul meu. Sunt o geloasa incurabila si asta a devenit evident. Ma enerveaza rasul sau, pentru ca stiu ca in interior plang cu sughituri in timp ce el se distreaza. Devine brusc serios, dregandu-si vocea.
- Credeam ca nu mai intrebi. E singuratatea mea, traiasca. Stii, credeam ca te poti prinde si singura. Nu-s genul ala care se uita dupa fete in rochii lungi si albe cu dragoste. Poate doar dupa una…
- Nenoro…
O lacrima ma opreste, alunecand pe obrazul trandafiriu de la atatia nervi. Cum isi poate bate joc de mine asa, ca de o proasta de care a facut rost si vrea sa arate cat e de tare? Imi trec o mana peste fata, indepartand picatura de suferinta, apoi privesc pierduta pe geam, nevenindu-mi sa cred cat de imatur a ramas. Ii simt ochii fixandu-ma din cand in cand, dar nu-mi mai pasa. Si acea unica fata, cine mama ei o fi, oare de ce nu-i arata putin cum e viata cu adevarat? E inca un copil, n-are nici cea mai vaga idee cum e sa trebuiasca sa lupti si sa-ti calci sufletul.
- Esti geloasa.
Ma holbez la el, gandindu-ma daca e adevarat ca a zis ce a zis. M-a facut geloasa pe mine! Beculetele mi se aprind. Era un joc idiot ca sa vada daca mai tin vreun pic la el. Si a aflat ca da, ceea ce probabil nu-i convine deloc. E mult mai usor sa incerci sa renunti la o iubire cand nu e impartasita, dar asa… Ma priveste putin trist, in timp ce ma joc nervoasa cu degetele, incercand sa-mi distrag atentia de la ceea ce tocmai a zis. In momentul in care privirile ni se intersecteaza, ma simt ca si cum as fi strapunsa de mii de ace. Mi-a atins punctul sensibil, m-a descusut cu o maiestrie de care nici fetele nu dau dovada uneori, desi se stie ca noi suntem maestre in arta razboiului sentimentelor.
Dar ce e cel mai rau e ca am devenit asa slaba tocmai in fata lui, in fata celui fata de care ar trebui sa fiu mai rece decat Antarctica, ca totul sa fie mai bine.
- Te-a suparat remarca mea, imi sopteste continuand sa priveasca atent drumul.
Nu stiu ce ma deranjeaza mai tare: ca are dreptate sau ca afirma acele lucruri, nu le intreaba. Procedeaza ca un matematician care deduce rand pe rand tot felul de chestii pana ajunge la rezultatul dorit. In cazul meu, la faptul ca inca il iubesc. Trebuie sa gasesc o cale de a ma preface ca nu-mi pasa, desi doar ideea ma termina. Inspir adanc, vazand ca ne apropiem de zona X, cum am denumit-o mai tarziu, dupa plecare. Macar ma voi inveseli putin. Si, cine stie, poate chiar voi reusi sa aplic planul ce-mi salasluieste demult in cap, acela de a distruge ceea ce a cladit Williams. Sa-i salvez…
- N-ai de ce sa fii suparata, tot ce am vrut a fost sa te distrezi si tu putin. Arati de parca ti-a cazut cerul in cap si acum, cand ai incercat sa il ridici, a cazut si restul Universului peste el.
Din nou fata de catelus care m-a fermecat de atatea ori… Si atitudinea de om vinovat, suprapusa mastii de indiferenta. E un joc destul de complex, dar cunosc regulile. Sunt sefa prefacutilor de patru ani incoace, pot supravietui cateva ore.
- Intentia conteaza, ii spun, afisand un zambet inocent si lipindu-mi fata de geamul rece, aburindu-l pentru a putea forma mici desene pe suprafata lucioasa.
Daca va trebui sa port aceasta masca de fericire debordanta toata sederea mea aici, sper ca aceasta sa fie cat mai scurta. Sunt cat se poate de fericita ca nu e casatorit, desi n-am un motiv adevarat. Tot ceea ce ar fi putut fi intre noi s-a terminat cu mult timp in urma si e prea tarziu sa mai repar ceva.
Intram in baza, parcand masina intr-un loc oarecare. Cobor, privind putin uimita hangarul. Dimensiunile ma socheaza, desi nu e prima data cand vin aici. Ce-a mai trecut timpul…
Deschid portiera din spate, dorind sa o iau pe Melanie, dar vad ca Alex mi-a luat-o inainte.
- Te superi daca o tin eu? ma intreaba precaut, dorind parca sa cerceteze terenul.
Am dat din cap in semn de negatie, zambind cand micuta si-a lasat capusorul pe umarul sau, inca dormind. Nu pot sa nu remarc expresia fetei lui, care tradeaza un fel de uimire fericita. Cei doi ar putea fi prieteni buni, cine stie?
Imi scutur incet capul, dorind sa izgonesc toate aceste ganduri. E o vizita de o ora, dupa care ma voi intoarce la viata mea cea trista si anosta, incercand din nou sa-l uit pe Alex fara rost. Si va fi greu, din ce in ce mai greu, pana in ziua in care planul va trebui aplicat. Poate voi avea sansa sa pierd batalia cu viata inainte sa ma vada, inainte sa afle intregul adevar. Nu vreau sa le raman in amintire ca o tradatoare ce sunt. Dar daca vor pierde? E mai probabil sa se intample asa, fapt ce ma sfasie, lasandu-mi un gol imens in suflet.
Si totusi… Nu e atat de simplu. Daca ma las distrusa, viitorul fiicei mele va fi nesigur si nu pot permite asta. Nu! Daca pentru aceasta fiinta mica si adorabila va trebui sa-mi patez mainile de sangele celor dragi, atunci asa sa fie. Sa nu?
Ei nu merita sa pateasca asa ceva, nu din vina mea. Si nu, tocmai am decis ca nu o vor pati, chiar de-ar fi sa mor oprind planul la care iau parte de ani buni. Ei trebuie sa invinga, pentru ca eu sa fiu linistita. Iar Melanie va ramane pe maini bune. Copilul asta o sa schimbe multe vieti, poate in bine, poate in rau… Dar nu-mi pasa atata timp cat nu va fi motivul disparitiei lumii pe care o iubesc.