Cand viata se complica

[Miss M]

Am revenit cu noul capitol, nu stiu cat e de reusit, nici nu mi-am prea dat silinta cu el, dar nah, are scopul lui in viata:)).


Capitolul XXXIII

Cuvinte spuse in soapta, saruturi furate pe ascuns, priviri pline de subinteles… De trei luni o tinem tot asa si se pare ca merge. Era sa ne dam de gol de cateva ori, cand am tras niste sperieturi groaznice, dar din fericire totul s-a terminat cu bine. Singura intamplare notabila s-a petrecut acum vreo sapte saptamani, cand toti trebuiau sa plece in nu stiu ce excursie pentru a realiza un proiect. Aceasta “aventura” dura doua zile, timp in care eram singura cu Michael. Din fericire l-am convins pe Alex sa ramana cu mine, desi a fost cam complicat sa ii convingem pe ceilalti. Complicat? O adevarata misiune, pot spune.
Cand credeam ca toata lumea a plecat, i-am daruit un sarut din toata inima, fericita ca acum nu trebuia sa ne mai ascundem. Bineinteles ca mi-a raspuns, lasandu-ne in voia sentimentelor. Si era atat de bine sa fim doar noi doi, singuri cu secretul nostru. Dar, pentru ca intotdeauna exista un dar… Cand am deschis ochii l-am vazut pe Will hobandu-se la noi cu o fata greu de descifrat. Am afisat un zambet amuzat in momentul in care a inceput sa se fastaceasca, pierzandu-si culoarea din obraji si gesticuland incurcat.
- Eric si-a uitat aparatul foto si l-am convins sa ma lase pe mine sa vin. Si bine am facut. Eu inteleg ca trebuie sa va prefaceti tot timpul, dar abtineti-va si voi macar pana sunteti siguri ca toata lumea a plecat. Dupa, puteti face cate prostii vreti.
S-a dus baiatul, a luat aparatul si a iesit pe usa, lasandu-l pe bietul meu prieten intr-o ceata totala. I-am explicat ca stie inca de la intamplarea cu seiful, ceea ce l-a linistit oarecum. E bine sa stii ca nu esti unicul posesor al unui secret, ca ai cu cine vorbi cand ai o problema. Si eu ma simt bine stiind ca Will e mereu acolo, gata sa dea un sfat. Chiar daca nu-i convine sa faca asta.
Dupa acea intamplare, au mai fost alte cateva dati cand am fost pusi in incurcatura, dar am scapat ca prin urechile acului. Norocul ne-a suras intotdeauna, facandu-ne “misiunea” mai usoara decat ar fi trebuit.
- Ma intrebam… Ce inseamna cand un baiat si o fata isi tin relatia secreta?
De fapt, ma intreb de ce pun astfel de intrebari fratelui meu, total paralel cu acest domeniu. El nu stie nimic si nici nu planuiesc sa-i spun. Toata afacerea a devenit foarte complicata, asa ca am decis sa marturisim adevarul cat mai curand. Numai sa ne dam seama cum… Cum sa nu ranim pe nimeni, sau cel putin sa nu-i ranim prea tare.
- Of, Ella, asta se intampla doar in filme. Si daca s-ar intampla in viata reala, niciun baiat nu ar rezista. Asa suntem noi, mai slabi de inger. Daca un baiat rezista la asa ceva macar o saptamana, exista doar doua posibilitati: ori e de fapt fata, ori o iubeste la nebunie pe cea cu care este “in secret”. In al doilea caz merita o medalie. Totusi, acest lucru poate distruge o relatie, pentru ca exista multa presiune. Deci nu-s nici aia fericiti, in concluzie.
In acest moment Michael imi spune fara sa vrea cat de mult tine la mine Alex. A rezistat eroic doar pentru ca asa am vrut eu, fara sa se supere sau altceva. Si pentru asta il iubesc si mai mult, il iubesc atat cat pote iubi o fata un baiat. Nu stiu ce m-as face daca totul s-ar termina, indiferent de motiv. Nu a fost gelos pe datile cand trebuia sa-i stau in brate lui Eric, nu s-a suparat niciodata desi motive ar fi existat destule.
Il vad pe Andrew intrand in sala, asa ca ma ridic in picioare. Nu pot sa cred ca omul asta vrea antrenamente in aceeasi zi cu balul. Mi s-a spus ca in fiecare an, inainte de Craciun, se face un bal de iarna, in locul celui de la liceu. Sa speram doar ca nu va fi o alta petrecere stupida si fara noima.

***
La naiba! Fix acum si-a gasit si proasta asta sa se dea mare? Si cum altfel decat prin a-mi da mie una in aer! Oare chiar nu se gandeste ca putem sa mor? As ucide-o pe Chloe asta, zau! Dar altceva ma preocupa acum. Ceva mai grav.
Imi ridic privirea. Alex are o fata ingrijorata pe de o parte si chinuita pe cealalta parte. Nu suport sa-l vad asa din vina mea. Daca nu ma prindea mai mult ca sigur eram facuta praf acum. Dar imbecila aia a dat, nu jucarie! Ne priveam unul pe altul in timp ce ma indreptam spre el cu o viteza de nedescris. Am aterizat amandoi in primul perete aparut in cale, perete care a opus rezistenta.
Inca nu-mi da drumul din stransoare, tinandu-ma lipita de el. Un firisor subtire de sange ii aluneca pe fata. Ma albesc, ducandu-mi mana la gura. E de rau, e foarte rau. Lichidul acela rosiatic ma face sa tremur de nervi si de frica, stiind ce inseamna. S-a lovit incercand sa o apere pe una ca mine. Cred ca rasuflu intretaiat, pentru ca afiseaza un zambet linistitor, inchizandu-si ochii si oftand.
- Esti bine, Lizzie?
Are vocea slaba, obosita. Dau scurt din cap in semn ca da, desprinzandu-ma din bratele lui si incercand sa-l ajut sa se ridice. E mai greu decat mine, totusi il pot sustine. Ah, de ce trebuie sa fie atat de bun? N-ar fi putut sa ma lase, pur si simplu? Nu-l merit pe baiatul asta. Eu nu merit pe nimeni, sunt doar o egoista care cere totul si nu ofera nimic. Imi vin in ajutor Eric si antrenorul, care il conduc pe Alex la infirmerie. Il aud pe Andrew suierand in treacat:
- Atat azi. Chloe, in birou la Arnolds in zece minute.
Ma legan pe picioare, simtind o durere acuta in abdomen. Probabil e de la nenorocita aia de lovitura. Injur printre dinti, mergand la ordinara care ne-a facut asta si o apuc de par, dandu-i o palma. O lipesc de primul perete, aruncand-o cat colo. Cum a putut sa faca asta? Un alt junghi ma determina sa raman ca o statuie, inconjurandu-mi stomacul cu mainile si strangand din dinti. Ce naiba mai e si asta?
Dar Alex? Cat de tare e ranit? Privesc pierduta gaura din perete, gandindu-ma ca felul in care m-a prins mi-a oferit protectie totala a impact. Pe de alta parte, el a incasat-o rau de tot. Bietul de el… Ma doare mai rau sa-l stiu asa. Nu suport sa fiu ajutata, dar e de-a dreptul oribil ca altcineva sa pateasca ceva, orice, din vina mea. Ma doare inima pentru el mai mult decat imi pasa de zgaraieturile mele. Se poate trai cu ele, dar nu ma voi mai simti la fel stiind ca l-am ranit in felul asta. Cine stie ce si-a mai rupt? Doamne fereste! Imi sterg fata, constatand surprinsa ca e acoperita partial de acelasi lichid rosu de mai devreme. Zambesc intr-un mod destul de sadic, observand ca sunt terfelita toata, apoi izbucnesc intr-un ras de o isterie rara, injurand-o pe Chloe in toate felurile posibile, spre socul celor din jur.
Presupun ca adrenalina ma ajuta sa uit de durere momentan, dar abdomenul devine imposibil de suportat, asa ca imi schimb repede “uniforma” si ma duc in camera, aruncandu-ma pe pat. Astept ca starea de incomoditate sa se atenueze, dar fara efect.
- Fir-ar, am nevoie de o pastila.
Imi tarasc picioarele pe hol cand, brusc, ma simt prinsa de la spate.
- Tu nu te poti tine pe picioare.
Ii zambesc lui Michael, prinzandu-i mana si mergand alaturi de el pana la infirmerie. Ii vad pe gemeni uitandu-se cand unul la altul, cand la Miriam. Poate ca Alex nu s-a lovit atat de tare, totusi. Are o punga cu gheata la tampla si cateva bandaje, asa ca ranile au fost superficiale. Oftez usurata, atragand atentia asupra mea. O vad pe satena venind spre mine, luand un bandaj de pe birou din mers si incepand sa ma cerceteze din cap pana in picioare. Ignor durerea atunci cand imi pune spirt pe rani, privindu-l pe Alex si zambindu-ne unul altuia.
- Ma intreb cum se vor asorta bandajele cu rochia ta.
Ma bufneste rasul la replica lui Eric, apoi ma intristez brusc. Nu am nicio amintire frumoasa de la vreun bal. Nici nu stiu daca sa merg, ce sa port. Imi spun ca trebuie sa ii dau o sansa, poate pana la urma nu va fi asa de rau. Imi admir mana bandajata, inghitind pe nerasuflate calmantul primit si punandu-mi din nou mana pe abdomenul care nu-mi da pace. Dar stiu ca sutul ala a avut forta!
Sa speram ca ziua se va termina mai bine decat a inceput.
Sau nu?