Cand viata se complica

[Miss M]

Buna, multumesc mult pentru comentarii!>:D<
@ LoLix, m-ai facut sa rad. Mi-a placut la nebunie ce ai zis legat de infarct. Era profa de engleza, dar nu conteaza, din moment ce nu e profesoara cu adevarat :)).
@ Akane, niciodata nu e prea tarziu, stai linistita. ;)
@ Leontina, Lizzie e o fire lenesa, foarte lenesa. Pe langa asta, indurase destul pentru o zi. Eu una nu m-as fi schimbat de fata cu gemenii intr-o masina care mergea cu viteza a 5-a :D. Si stii bine ca sunt un dezastru la capitolul sentimente, ce sa-mi faci?
Multumesc mult ca imi cititi ficul si sper sa nu va dezamagesc. :*

Capitolul XVIII

- Trezirea, somnorici!
- Neata, Jo.
Ii retinusem numele fetei pentru ca parea singura care nu ma crede nebuna.
- Inca mai porti camasa aia? Tz, tz, tz! Nu ma mira impresia pe care ai lasat-o.
Deci lasasem o impresie. Sau mai multe. Arunc uniforma tipica locului de unde am venit la cosul de gunoi. As fi rupt-o in bucatele, dar atunci chiar as fi intrat la banuieli in legatura cu sanatatea mea mintala. Fac un dus rapid, ca sa-mi destind corpul. Picaturile de apa ma lovesc incet, gadilandu-ma. Imi iau o bluza alba, decoltata si o pereche de pantaloni de trening negri, pe care ii asortez cu niste adidasi. Joanna imi spune ca dupa micul dejun avem o adunare. In sfarsit voi afla ce-i cu tot balamucul asta. Recunosc, mor de curiozitate. Dar pana atunci, am de infruntat prima mea masa aici. Nu ma deranjeaza ideea de a manca, sa nu existe neintelegeri. Doar ca privirile de ieri mi-au ramas intiparite pe retina si nu ma lasa sa le uit. Daca nu ar fi fost gemenii si fata asta atat de draguta, probabil ca acum as sta ghemuita sub patura, fiindu-mi frica si de propria umbra. Dar ei sunt aici si asta imi da curaj.
- Si… cum ai dormit azi-noapte?
Numai la dormit nu se gandeste ea acum. Ii povestesc despre noptile cu gemenii ca sa o linistesc, apoi pornim spre cantina. Holul e lung si slab luminat. E putin frig, poate datorita faptului ca stam la cativa metri buni in interiorul unui munte. Ma ciocnesc cu un pusti de vreo 17 ani, care ma ia in brate. Par negru, ochi caprui, statura impunatoare. Imi aminteste de cineva. Nu realizez ca tipul ma trage spre el. Doar nu are de gand sa…
- Au! Care-i problema ta?
Problema mea? Nu, n-am nicio problema. Sau am? Ia sa se gandeasca si creierasul ala al tau, care ar fi problema cand te izbesti de un baiat necunoscut si el sare sa te sarute? Ah, ce bine ma simt. I-am tras o palma cat toate zilele, apoi am trecut mai departe. Doar pentru ca impart camera cu doi baieti, nu inseamna ca sunt o usuratica. Nu ma uit in spate, trebuie sa-l ignor total. In fond, nu merita atentia mea si pe a niciunei fete, sunt sigura. Jo ma priveste ciudat. Ii observ maioul gri cu o funda mare pe breteaua stanga, colantii negri si balerinii luciosi, lasand-o sa-si gaseasca vorbele. Dupa cateva balbaieli fara sens resuseste sa indruge:
- Tu realizezi pe cine ai pocnit? Ala era baiatul antrenorului!
- A lui Andrew?
Ii spusesem pe nume din obisnuinta. Antrenor pentru ce? Si cum fusese lasat tipul sa aiba copii? Nu apuc sa aflu raspunsul la toate intrebarile mele. Ajungem in sala de mese. Toate privirile se indreapta spre mine. Nicio presiune! Ii vad pe gemeni, care imi pastrasera un loc. Merg spre ei, ignorand privirile insistente ale baietilor, care viseaza probabil la noaptea trecuta. Vai, si ce uitaturi urate primesc de la fete! Invidia e de vina? Probabil. Nu stiu de ce, dar cred ca Alex si Eric sunt destul de ravniti pe aici.
- ‘Neata, baieti. A fost o noapte geniala!
O spusesem special ca sa ii las pe ceilalti sa-si faureasca fanteziile cu incredere. Le-am facut cu ochiul gemenilor, ca sa nu ma dea de gol.
- ‘Neata, Lizzie. Wow, arati…uman. Mult mai bine decat ieri, oricum. Si da, a fost genial. Ai dormit toata noaptea, ar fi continuat probabil. Dar nu a facut-o, special ca sa nu ma supere.
- Alex, n-o sa crezi ce a facut fata asta!
Jo e foarte entuziasmata. N-apuca sa ii impartaseasca fapta mea eroica. Tipul in cauza intra si toti se ridica in picioare. Toti, mai putin eu, bineinteles. Am atatia nervi pe omul ala… Mai si vine incoace. El crede ca ma poate saruta doar dupa “impresia” lasata ieri? Iau o furculita de pe masa, spre amuzamentul tuturor. Cred ca expresia fetei mele este crunta, iar corpul, incordat ca pentru o lupta.
- Hei, scumpa!
Da’ isi permite cam multe soarecele asta! Indoi tacamul. Stai! Am indoit un obiect din metal! Cat de tare e asta? Am timp sa ma gandesc mai tarziu.
- Scumpa e ma-ta.
Murmur general. Nimeni n-are curajul sa-l infrunte pe idiotul asta? Asa deci. Si-a gasit nasul. Adica nasa. Alex ma intreaba daca asa, din intamplare, i-am dat o palma lui William. Mda, dragut nume. Ii raspund afirmativ, cu un zambet siret.
Gata si murmurul. Fete socate peste tot. Ma ridic si merg la Willie. Il privesc in ochi rugatoare, apoi ii aranjez gulerul camasii, in timp ce i-o trantesc pe un ton dulce:
- Eu nu sunt, nu am fost si nu voi fi scumpa nimanui de aici. Mai ales a ta, fraiere.
1-0 pentru mine. De fapt, 2-0. Ma simt mult mai bine. Imi reiau locul, apoi decid sa ma impun complet in fata tuturor. Cu o replica. Doar una. Daca tot am lasat o impresie urata, macar sa creez un intreg scut in jurul meu. Si nervii pe care ii am oe acest pusti ma vor ajuta in acest moment.
- Voi stati in picioare pentru clovnul asta sau mutra lui v-a amintit de rugaciune?
Ce a urmat… S-au asezat toti in acelasi timp, rosind. Incep sa manance fara comentarii. Willie e stupefiat. 3-0. In ritmul asta il termin pana la pranz. Toata umilirea publica mi-a facut foame, asa ca infulec sandwichurile din farfurie fara sa privesc in jur. Le termin repede si ma ridic, pornind spre usa. Gemenii ma urmeaza tacuti, la fel si Jo. De fapt, toata lumea vine dupa mine. Cotesc de cateva ori si intru intr-o incapere imensa. Exact ca in filmele cu agenti secreti. Imi dau seama ca ajunsesem aici fara sa vreau si ca eram in fruntea grupului.
La o masa mare, de forma circulara, stau Andrew, Miriam si mosul. Langa mine apare domnul Eu Imi Permit Orice. Deci el era primul de obicei. De obicei. Vrea sa inainteze. Si sa i-o ia inainte unei fete? Ma asez in fata lui, apoi ma rasucesc pe calcaie, avand grija sa-l biciuiesc cu parul.
- Doamnele primele.
Am spus-o cu o oarecare ingamfare, nu ca ar merita altceva. Pe langa asta, eu sunt obiectul de studiu, momentan. Am prioritate.
- Vezi tu vreuna?
3-1. Deci asa, papusel? Bine, am sa te fac de ras in fata tatalui tau. O palma pentru tine, cu dedicatie. Am avut grija sa-mi las amprenta pe obrazul sau, dar nu a ripostat.
- Acum nu mai vad niciuna. Mars la locul tau.
Cuvintele mi-au iesit printre dinti, fara sa vreau. Sunt surprinsa ca ma asculta si se intoarce langa ceilalti. Inaintez hotarata. Imi dreg glasul, apoi, tunand nervoasa, intreb ce se petrece aici.
Ecoul incaperii e impresionant. Mos Matthew vine in fata. Ma cerceteaa din cap pana-n picioare, fara pic de jena. Ma las pe un picior si imi pun mainile in sold, pozand. Tot vrea sa ma vada, atunci sa ma vada in toata splendoarea. Aud cateva rasete inabusite si zambesc vesela. M-as putea obisnui cu locul asta. Si ceva imi spune ca asta va trebui sa fac.
- Alexander, esti sigur? Apropo, Elizabeth, arati mai bine decat ieri.
Imi dau ochii peste cap, nervoasa. Bine macar ca nu incepe sa flirteze cu mine. Babaciunea!
- Nu eram, dar dupa micul dejun m-am convins.
Hello, sunt si eu pe aici! Te-ai convins ca ce? Aoleu, ma omoara suspansul. Rupsesem si eu o furculita si acum…
- Cred ca deja o stiti pe Elizabeth, aici de fata.
Nu, le eram total necunoscuta, mai ales dupa tot ce facusem. Din ce era era omul asta? Sangele imi inunda obrajii. Ma intorc spre grup. Alex si Eric vin langa mine. Ce-as vrea sa aflu mai repede totul!
- Intoarce-te spre Arnolds, mi-a soptit geamanul 1.
Era semn de nepolitete sa stai cu spatele la mosi aroganti? De cand? Am un sentiment ciudat. Ma uit la fata batranului, dar simt ca trebuie sa o iau la fuga. Mai e putin, putin… Ma aplec brusc, din instinct. O vad pe Joanna aterizand langa nenea Matt. Dorise sa sara pe mine?
- Perfect.
Eric era in extaz. Ranjea, complet satisfacut de reactia mea. Mare chestie, ma ferisem ca sa nu mi-o iau. Inima incepe sa bata tot mai tare, de parca ar vrea sa iasa din piept. Inghit in sec si inchid ochii. Imi amintesc usa trantita la spital, saritura, furculita… Si acum asta. Cred ca incep sa ma prind ce se intampla. Ce-as vrea sa spun cateva lucruri! In primul rand, cat sunt de nervoasa. In al doilea rand, ce caut aici? In al treilea rand, cine sunt de fapt toti oamenii din locul asta? Puteam continua lista ceva timp. Inspir adanc si incerc sa ma calmez.
Simt cum cineva ma imbratiseaza pe la spate. In starea mea de incordare, mi-e mila de persoana respectiva. Il apuc de brate si il arunc. Na! Dar ups, uit ca trebuie sa-i si dau drumul. Cadem amandoi. Naiba sa te ia, Alex! Suntem atat de apropiati ca ii pot simti respiratia pe fata. Ne uitam unul la altul concentrati. Imi da un pupic pe varful nasului, scurt si brusc.
Toata lumea rade. Deci asa? Normal, nu ei stau sub el si tocmai au fost pupati. Ma uit sarcastica la zambetul lui. Bucura-te cat il mai ai. Ridic picioarele si il imping, apoi ma asez peste el. Din nou ne privim in ochi. Ii prind incheieturile cu mainile in timp ce imi apropii fata de a lui incet, incet… Ii dau un pupic scurt pe gura, apoi sar in picioare, cu fata la public, fluturandu-mi parul, ca sa-l aranjez.
- Si asa se face, concluzioneaza Miriam, venind langa mine. Incepem sa radem amandoua. Doar noi stim toata faza de ieri, din masina. Si Andrew o stie, dar el e prea sec pentru a avea darul de a sti sa rada. Alex e inca naucit. Se ridica si merge langa fratele lui, leganandu-se. Oare pentru ca sunt “mai grea decat par”? Ii zambesc triumfatoare.
- L-a sarutat?
- Da fata, am vazut si eu.
Soaptele astea dau ocolul salii. Cred ca am facut niste domnisoare invidioase. Ma simt puternica. L-am putut arunca. Asa, ca la judo, doar ca nu luasem lectii. A fost o reactie spontana. De care, trebuie sa recunosc, sunt mandra. Instinctele mele se imbunatatesc vazand cu ochii. Si acum, partea mai dificila.
Urma sa aflu adevarul.
Si ceva imi spunea ca n-o sa-mi placa ce voi auzi.