Cand viata se complica

[Miss M]

@ Leontina, nu m-a deranjat nimic, criticile sunt mereu bine-venite. >:D<


Capitolul XVI

- Eu nu mai pot sa tac.
Replica in sine ii denunta continutul. Stau pe bancheta din spate, holbandu-ma pe geam. Imi vine sa-l lovesc pe Eric, care zambeste vag amuzant de ceea ce tocmai am spus. Desi nu las sa se vada asta, ultima saptamana si-a pus amprenta pe mine. Simt nevoia unei companii, a unui om care sa nu ma lase singura. Nu as mai suporta sa raman izolata nici macar o clipa.
- Are tata vreo legatura cu asta?
Stupida intrebare. L-am auzit pe Andrew injurand printre dinti. Care e problema lui? Apoi realizez ca cei doi baieti nu imi vorbisera despre familia lor niciodata. Poate era un subiect tabu. Si eu il abordez. Poate se intamplase ceva cu ai lor, ceva rau.
- Nu, n-are nicio legatura.
Alex a zis cuvintele astea tremurat. Ce prostie facusem? In tonul sau se citea tristetea. Pai, acum ca am infipt cutitul in rana, trebuie sa-l scot pe partea cealalta. Indiferent cat de tare doare.
Nu! Eu nu sunt asa. Dar curiozitatea se zbate, vrea sa se aline. Ma las peste geamanul cu ochii calzi. Asa, curiozitatea va fi inlocuita de suparare. Este rece, exact cum ma asteptam. Ma priveste nedumerit. Fata aceea face milioane! Ii arunc o uitatura scurta, apoi inchid ochii. Bratul imi pulseaza dureros. Ma uit spre semnul lasat de branula. Imi amintesc iar de locul ala groaznic. Imi sterg piaturile de sange cu maneca “rochiei”.
Imi ridic ambele maini si le cercetez pe rand. Incheieturile sunt vinete. Ma legasera. Nu imi puteam imagina cat de turbat sa fie un om ca sa fie nevoie sa-l lege. Le spusesem asistentelor ca sunt cat se poate de normala, dar atunci cand izbucneam brusc in plans credibilitatea mi se spulbera. Nu ca ar sti ele prin cate trecusem eu si cum ajunsesem acolo, dar in zilele noastre toate cartile se judeca dupa coperta.
Sunt prea concentrata pe acele amintiri. Nu il vad pe Eric cand imi ia mainile si mi le lipeste de fata lui. Vrea sa mi le sarute, dar il opresc.
- Ultima data cand ai facut asta mi-ai schimbat viata.
Zambeste trist. Intoarce capul, dar e prea tarziu. Zarisem lacrima aceea hoinara, ce isi incepuse coborarea. Mi-e mila de el. E framantat de ceea ce facuse. Imi pun palmele pe obrajii lui si il intorc hotarata. Ii sterg picatura de apa sarata ce ii umezise chipul. Ma priveste cu ochi mari si rugatori. Isi pune mainile peste ale mele si apasa. Sunt calda si asta il calmeaza. Ii zambesc bland. Continua sa ma priveasca. Acelasi verde intens si tulburator, cu reflexii calde. Parca asteapta ceva de la mine.
- Te iert.
Fata i se lumineaza deodata. Se simtea mai bine. Sunt un inger, ce sa-mi faci? Am spus din inima acele cuvinte. Il vad pe Andrew zambind. La asta nu se asteptau. Aratam fioroasa, nu ma mira ca parerea pe care le-o lasasem nu era cea mai buna. Ma apropii incet de Eric. Fetele noastre aproape ca se ating. Il sarut pe ambii obraji. Ma trage langa el. Inchide ochii si ma imbratiseaza. E fericit. Priveste cerul cu un zambet multumit pe fata.
- Dar eu?
Ma bufneste rasul. “ Si bestia prinse a vorbi.”. Alex ma priveste cu fata clasica de catelus plouat. Vreau sa fiu rea. Ma intorc spre el si ii cuprind fata cu mainile. Ma uit adanc in ochii lui, de care nu ma mai temeam. Verdele inghetat ma fixeaza, curios. Ma apropii usor. Il sarut pe obrazul stang, apoi il privesc din nou in ochi. Il sarut si pe obrazul drept. Imi duc mana pe spatele lui, aducandu-l mai aproape. Constiinta mea urla un “Nu!” hotarat, dar nu o ascult. Ii presez buzele cu ale mele. Doar cateva secunde. Apasat si dulce, ca sa ma tina minte.
- Asta pentru ca sunt, si citez, “moarta dupa tine”.
Asta a fost pentru Eric, pe care tocmai l-am citat. Stiu ca mi-a aruncat acele vorbe dure la nervi, dar nu imi pasa, desi acum probabil ca regreta. Ma jignise astfel exact cand eram mai vulnerabila, pe patul de spital, slabita si neajutorata. Pentru asta n-aveam sa-l iert asa usor.
Alex inca ma priveste incremenit. Baiatul asta! Isi zdrobeste buzele intre ele, gandindu-se probabil daca tot ceea ce s-a intamplat a fost sau nu real.
- Orice, doar nu uita sa respiri.
Zambesc, amuzata de fata lui. Face o figura intrebatoare, apoi zambeste strengareste.
- Orice?
- Da.
Se intinde brusc spre mine. Forta cu care vine ma determina sa ma dau mai in spate, izbindu-ma de fratele sau. Nu apuc sa reactionez, ne sarutam deja. Adica ne atingeam buzele, nu se putea numi sarut. Ii placea gestul. Si eu fusesem proasta, acum platesc.
Profesoara de engleza incepe sa rada. El era rosu tot. Inspira pe gura, expirand zgomotos. Zgomotos a fost si cand l-am pocnit. Eric ma fixeaza. Privirea lui e plina de subinteles. Presimt ca m-am asezat bine intre ei, evitand astfel un conflict. Inchid ochii si ma las purtata in tara viselor.

***
Simteam o vaga senzatie de frig, care imi strabatea corpul si ma facea sa tremur. Acum mi-e cald. Deschid ochii. Gemenii ma imbratisasera. Vorbesc in soapta, ca sa nu ma deranjeze. Cum pot fi asa draguti uneori? Si alteori, niste monstrii fara pereche… In mod normal mi-as fi exprimat dorinta de a avea putin spatiu, dar nu acum. Imi e bine asa, intre ei. Cat mai aveam de mers? Dupa temperatura, imi dau seama ca urcam. Ma ridic si privesc pe geam.
Munti ascutiti si inalti, acoperiti de paduri tinere de conifere. Peste tot. Drumul e ingust, necirculat. Curand intram intr-o dumbrava. Terenul e accidentat si, cu fiecare groapa depasita, saltam o data cu masina. In fata e o stanca mare, de un gri palid. Acceleram. O sa o izbim in plin, ce naiba! Incep sa tip. Baietii imi pun mana la gura.
Profesoara are o licarire de nebunie in ochi. O sa ne faca una cu pamantul. Calca acceleratia pana in podea, zambind sadic. Ii placea faptul ca o sa ne omoare? Strang ochii, scrasnind din dinti. Aud niste rasete timide. Au prostul obicei sa rada in momente de incordare maxima.
- Gata, Lizzie. Poti sa-i deschizi.
Nici acum nu murisem? Atunci nu mai mor deloc.