Cand viata se complica

[Miss M]

:)) Ma bucur ca v-a placut capitolul. Cred ca inteleg de ce te gandesti la vampiri, gemenii au cateva trasaturi asemanatoare cu cei din Twilight, dar, pe parcurs, povestea va deveni si mai fantasy si se mai limpezesc apele ;).

Capitolul IX

Impreuna cu noii mei prieteni ma simteam in siguranta si fericita. A doua zi mama mi-a stricat buna dispozitie cu cea mai rea stire de la incalzirea globala incoace.
- Varul Tom e in trecere prin oras si vine pe la noi dupa-amiaza. Sa nu-ti faci planuri.
- Varul Tom cu sau fara familia aferenta?
Nu stiu de ce mai intrebam. Ii taraste dupa el peste tot. As mai fi spus ceva, dar decat sa incep micul dejun cu o injuratura, mai bine o pastram doar pentru mine. Care era problema? Varul mamei avea un fiu, Joseph. Enervant om. Nu l-am suportat niciodata. Nu intelegeam cum puteam imparti acelasi sange cu unul ca el.
Ca tot veni vorba de relatii de rudenie, mi-am amintit o problema care ma framantase de multe ori. Nu semanam cu nici unul din parintii mei. Ei erau bruneti, eu blonda. Ei inalti, eu scunda. Am decis sa las la o parte acest gand si sa ma bucur de minunata zi de toamna, cat mai aveam timp.
La scoala am inceput sa ma acomodez cu statutul de eroina. Ma mir ca nu mi-au dat o medalie. Multi m-au rugat sa premeditez urmatoarea bataie, ca Youtube-ul sa nu mai fie privat de ceva atat de spectaculos. Ken ma privea dusmanos, dar n-avea curajul sa ma infrunte. As fi spalat pe jos cu el, la propriu. Cam ca ieri. Ultima barfa m-a dat gata. Margaret ii daduse papucii. Gemenii nu au fost impresionati. Invatasera mondenitatile si se asteptau la asta.
Noul profesor de matematica m-a calcat pe nervi. M-a pus sa-i insir toata materia anului trecut. Nu-i convenea ce auzise despre mine si incerca sa-si schimbe parerea. Ei bine, domnule Andrew, nu stiu daca v-am multumit, nu ca mi-ar pasa. Era tanar si bine facut. Toate fetele si-ar fi pus ochelari ca sa-i amelioreze stralucirea. Eu mi i-as fi pus ca sa nu-l mai vad. Nu-l suportam pe om si speram sa nu mai am nicio neplacere cu el.
Orele au trecut imediat. O zi plictisitoare, care avea sa se schimbe curand. Cate am patimit atunci, doar eu stiu! Acasa ma astepta Joseph, deci avea sa fie o dupa-amiaza sangeroasa. Am ajuns in fata casei. Venisera deja. Mare bucurie! Intru fara tragere de inima, dar nu inainte sa-mi avertizez camarazii de pericolele la care se expun.
- Buna ziua, unchiule Tom! Buna ziua, tanti Carol! Salut, mascariciule.
- Buna, piticanie.
Mama era obisnuita cu dialogurile de acest fel. „Mascariciul” isi trecu mana prin parul negru si des. Mi-e scarba! Merg sa ma schimb, urmeaza confruntarea. Ma trezesc cu Joseph in camera. Perfect. Ii vede pe gemeni. Si mai perfect. Si acum nu glumesc.
- Mamicaa! Doi baieti? Mai ziceam de unul, dar doi! Afiseaza un zambet sadic. Te spun!
Ha! Ma prefac speriata. Va fi ridicol sa-i parasca. Ha ha!
- Te rog, nu.
Zambetul i se largi. Fraierule, te vei face de ras intr-un mare fel. Si asta de fata cu mama, spre deliciul meu.
- Matusa Lily, vino putin!
O aud pe mama urcand scarile fara chef. Ca de fiecare data cand venea familia asta pe la noi. Pentru ca mereu gaseam cate un motiv sa o chemam.
- Ce e?
- Uite cine e cu Elizabeth.
- Eric si Alex. De ce?
- Ii cunosti?
- Normal, doar stau la noi.
Mama iese in graba. Inca un grup de cuvinte irosite. Incep sa rad de Josh, care se enervase la culme. Era rosu si tremura incet. Alex imi impartaseste ca simte nevoia sa-l loveasca. Si eu simteam asta, dar nu merita. Era complet si total incompetent. Gemenii ies, simtind tensiunea in crestere. Bun, acum e doar al meu! Ma priveste cu ochii de un negru abisal, in timp ce se apropie incet. E cu doi ani mai mare, dar si de doua ori mai prost. Sunt curioasa ce va face. Nu mi-e frica de el, il pot dobori cu o mana.
Ma ia de talie. Cum indrazneste? As protesta, dar imi pune mana la gura. Yach! Ma lipeste de el. Nu ma pot misca, ma tine prea strans. Ok, devine infricosator... Nu pot sa ma misc, ce naiba! Psihopat ordinar ce este! Isi apropie incet fata de a mea. Daca inainteaza inca un milimetru... Da-mi drumul, monstrule! Ce l-o fi apucat?
Ma trezesc pe jos. Tot ce-mi amintesc este ca usa camerei s-a trantit brusc. Il vad pe Joseph prins intre Alex si perete. Sunt cat se poate de confuza, dar reusesc sa inteleg cate ceva. Incet-incet totul devine clar.
- Ce crezi ca faci, taratura?
Era nervos. Simteam ca il putea omori pe imbecilul ala. Deja o facea.
- Ajunge.
Multumesc, Eric! Daca nu interveneai, trebuia sa o fac eu. Si, recunosc, imi placea mai mult sa pozez in victima. I-a dat drumul, venind spre mine. S-a aplecat si m-a ajutat sa ma ridic, sustinandu-ma. E din nou dragut. Macar sa ramana asa!
- Esti bine? Ti-a facut ceva?
- Nu, nu cred.
Lacrimile imi inundasera ochii. M-am ghemuit la pieptul lui, ascunzandu-mi fata. Parfumul acela… Ma imbata, ma facea sa uit tot. Plangeam incet. Eram marcata de cele intamplate. Vroia sa ma sarute, ce naiba!
- Lizzie…
M-a imbratisat strans. Joseph, care se ridicase intre timp, incerca sa-l provoace. Moara stricata! Te-ar putea zdrobi, idiotule! S-au luat la cearta. Stiam ca Alex va baga aceeasi scuza, unica pe care o credea cineva. Nu o suportam, dar ma obisnuisem.
- E iubita mea. Sac!
- Dovedeste-o!
Nu. Nu si nu. De asta ma temeam. Daca nu aducea “dovada”, Joseph l-ar fi parat. M-a privit intrebator. Am ramas ca o stana de piatra. Ce era de facut? Nu imi puteam misca niciun muschi, eram paralizata. Si foarte speriata de tot ceea ce ar putea urma. Mi-a soptit la ureche:
- Asta e un “nu” pe fata. Imi pare rau, Elizabeth.
Hopa! Imi spusese numele intreg. Luate-ar naiba, vere! Alex a oftat, dupa care m-a tras mai aproape. Si-a lipit incet buzele de ale mele. Am inchis ochii. Tremuram si cred ca ma inrosisem pana peste urechi. Inima imi batea nebuneste, aproape parasindu-mi pieptul. Simteam ca si a lui la fel. Nu puteam gandi nimic, eram ca o marioneta in mainile papusarului. L-am auzit pe clownul de vara-miu indrugand un: “ Ma rog!” si iesind din incapere. Ne-am desprins incet, dar am ramas in bratele lui. Bobite sarate imi paraseau ochii, coborand pe obrajii incinsi. Puteam ramane asa o vesnicie. Eu si el, stand impreuna. Eram trista ca asa se intamplase. Primul meu sarut.
Eric ne-a trezit din agonie.
- Fratioare, se pare ca ai avut primul sarut inaintea mea. Respect.
Asta era cel mai stupid lucru pe care il putea spune. Am ramas blocata. Un baiat ca el sa aiba primul sarut cu o fata ca mine. Ironia sortii. Am inceput sa rad in hohote. Ma priveau ciudat. Nu ca n-aveau dreptul, doar plangeam si radeam in acelasi timp. Pentru ca, in interiorul meu, eram si trista si fericita.
- Coincidenta stranie.
Explicatia mea era neclara, dar unul din ei m-a inteles. Era invidios, dar isi respecta fratele. Nu ca imi pasa, dar invidia lui nu parea ca are ca motiv “dovada” oferita generos de Alex. Treceam prin cel mai straniu moment al vietii mele si el era invidios. Aloo, eu sunt victima aici!
- Incurci lucrurile, draga frate. Ala n-a fost sarut. Cel mult un pupic.
- De 30 de secunde?
- Exact.
Avea dreptate. Nu se miscase deloc, era ceva de fatada. Ca sa nu fie compromis de Joseph. Ma uimeau doua lucruri: ca viermele ala incercase sa ma sarute si ca il intelegea pe “iubitul meu” pentru ce facuse. Deci avea o inima. Neagra si atrofiata, dar exista.
- In alta ordine de idei, am rupt eu tacerea care imi apasa gandurile, trebuie sa-ti multumesc. Nu stiu ce i-a venit sobolanului aluia sa ma ia asa.
Ii mai si multumeam. Cred ca aveam febra, altfel nu-mi explic comportamentul asta ciudat. Eram in ceata. Nu realizam inca proportiile cosmice ale faptei lui. Doar ca o facuse. Si asta imi ajungea. Eram fericita pentru ca scapasem de Josh, nervoasa pentru ceea ce incercase sa faca si trista pentru ca asa se terminasera lucrurile. Eram un ghiveci sentimental in momentul ala.
- De parca e greu de ghicit. Ii place de tine, Lizzie.
- Si nu e singurul.
O licarire ucigasa a aparut in ochii lui Alex. Nu-i placea ceea ce spusese fratele lui, asta era evident. Dar de ce sa-l deranjeze? Doar nu era un apropo… Sau era?
- Ce ai zis?
Cuvintele alea fusesera rostite clar si raspicat. Rar, nervos. Simteam ca se va spulbera de langa mine. L-am cuprins cu bratele ca sa-l opresc. M-a privit nedumerit, apoi si-a fixat fratele.
- N-am zis nimic.
- Asa mi se parea si mie.
Scapase. Eric, nu eu. Acum urma sa ma ia la intrebari. I-am dat drumul inainte ca momentul sa devina si mai jenant. Pe langa asta, aveam un motiv bun sa zbor de acolo.
- Trebuie sa am o discutie cu un anumit gunoi.