Cand viata se complica

[Miss M]

Multumesc pentru comentarii, ma bucur ca incep sa intru pe linia de plutire :)).

Capitolul VII

Am ajuns la toaleta fetelor si am intrat in graba. Fierbeam. Gemenii au intrat dupa mine.
- N-ar prea trebui sa fim aici.
Era Eric. Lui Alex ii pasa prea putin de chestiile morale de acest gen. Ma uimea personalitatea acestui om. Era cand dragut si politicos, cand nesimtit si hot.
- Ai fost incredibila! Sa am o telecomanda, as da replay la nesfarsit.
- Multumesc.
Imi simteam capul greu. Dar, in acelasi timp, ma simteam libera. Scapasem de sentimentul acela josnic ce ma tinea legata de Ken. Firul tuturor intamplarilor ce ne uneau fusese rupt cu acea palma. Mi-am udat fata cu apa rece. Era atat de bine! Ma racorea atat la exterior, cat si in interior, calmandu-mi zbuciumul. Desi le-am zis baietilor sa se intoarca la ora, au ramas cu mine. Ma gandeam ce privire ucigatoare are acum fotbalistul ala imbecil. Eu il facusem sa aiba acea privire, eu singura si palma mea!
- Daca mergem acolo ar fi ca si cum ne-am sinucide. Iti dai seama?
- Fratioare... Ce a fost cu toata povestea din curte? De cand sunteti impreuna?
- Noi? intreba Alex buimacit. De nicicand. Noi nu suntem impreuna.
Bietul baiat. Se incurcase de tot in povestea asta.
- Nu?
Fericirea lui Eric i se citea in glas. Ochii i se luminasera. Mi-am pus mainile in sold si l-am privit curioasa. Era din ce in ce mai ciudat.
Soneria a anuntat sfarsitul primei ore. Fetele din clasa s-au repezit spre mine, ignorand prezenta unor baieti in toaleta. Colegii de afara imi admirau curajul, vorbind insufletiti. Ii ignoram pe toti, pe ei si laudele lor. Facusem ce trebuia sa fi facut de ani buni, razbunasem toate lacrimile varsate pentru acel prost. Acum incercam sa fac fata multimii, oprindu-i cu mainile si intorcandu-ma pe rand la fiecare. Alex m-a tras afara, ferindu-ma de vederea lor. Era ca si cum ma evaporasem. La tanc! Daca mai zabovea putin, as fi fost inghitita si nu ma mai salva nimeni. Profesoara tocmai parasea clasa. Trebuia sa ii vorbesc imediat.
- Ai facut ceva spectacol acolo, Elizabeth! ma dojeni dumneaei.
- Stiu si voi suporta consecintele. Dar, va rog, uitati de gemeni! Ei nu au niciun amestec.
De ce spusesem asta? A, da, din cauza acelui mic sentiment numit vinovatie. Ii tarasem in toata povestea asta si se implicasera, desi nu ar fi trebuit. Ar fi fost nedrept sa indure ei consecintele actului meu. Un inceput cu stangul in scoala asta isi punea amprenta pe oricine.
- Sigur. Dar intamplarea asta va fi o pata in dosarul tau...
- ...Si o usurare a sufletului meu. Atata timp cat ei nu patesc nimic, nu-mi fac griji.
- Acum du-te. Toata ora s-a vorbit de fapta ta eroica.
Fapta eroica! Mda, devenisem o eroina. Asteptam statuia. Am facut-o din instinct, fara sa ma gandesc daca e bine sau rau. Binele si raul erau relative, oricum. O fapta putea trece drept buna pentru cineva, dar putea fi de-a dreptul oribila pentru altcineva.
- Trebuie sa infrunt gloata agitata! am exclamat glumeata. Ma destinsesem, desi stiam ca „gloata” nu era singura pe care urma sa o infrunt.
- Bafta! Da-le clasa.
Profesoara de engleza era o femeie tanara si de treaba. Satena, cu ochii azurii si inalta. O fire misterioasa, din ce-mi dadeam seama. E noua in scoala, dar prima impresie pe care mi-a lasat-o a fost buna. Acum, partea mai grea... Va trebui sa dau ochii cu cel pe care tocmai l-am facut de ras. Si, contrar principiilor mele, am sa-l infrunt. Iesisem din anonimat, acum trebuia sa-mi intaresc pozitia si sa-i arat ca nu sunt doar o fetita fricoasa si mica. Ma astepta pe hol, in multime. Se vroia brav si mandru. Mandru era. Dar brav? Niciodata.
- Williams, vino aici daca ai curaj!
L-am vazut pe Alex luand o pozitie ofensiva, dar i-am facut semn ca e in regula. Fata lui exprima ingrijorare, dar aceasta i-a trecut imediat ce am afisat un zambet ironic.
- Curaj? Am destul si pentru tine.
- M-a cam... deranjat palma ta.
- Ieri nu parea sa te enerveze. Poate de la bere?
Rasetele au umplut cladirea. Spuneam doar adevarul. Inca simteam mirosul de bautura, ca prin vis. Era legat de amintirea aceea terifianta. Si peste ea trebuia sa trec, ceea ce urma sa fac.
- Iti arat eu tie.
Porneste spre mine in pas alergator. Brusc, cineva ii pune piedica si cade. Slava ingrijitorului, podeaua e lucioasa. Il vad pe Alex facandu-mi cu ochiul din multime. I-as sari in brate, dar mai intai trebuia sa rezolv un anumit specimen. Ma feresc din calea lui, lasandu-l sa alunece in voie.
- Partieee! strig vesela. De unde tot curajul asta? Adrenalina imi alearga prin corp. Ma simt in stare sa fac tot ce vreau.
Merg la Ken si ma aplec langa el. Toti isi tin respiratia, exact ca in punctul culminant al unui film de succes. Frumoasa reactie. Ii imping capul in podea. Tare, cu ura. Pentru ca il uram.
- Ce vezi?
Tacere. Nimeni nu indrazneste sa spuna ceva.
- Iti zic eu ce vezi. Imaginea unui fraier care se crede cel mai tare. Ghici ce? Nu e.
Toti se destind. Incep sa susoteasca, partial uimiti de ceea ce am facut. Nu ma mai impresiona nimic. Eram pe val. Si atata timp cat eu controlam placa de surf, nimic nu ma oprea.
- A, continui eu imbatata de ovatiile multimii, poate mi-i prezinti si mie pe amicii tai de ieri. Dar sa fie treji. Si tu la fel.
Ken ma apuca de mana si ma impinge, asezandu-se peste mine. Se aude o exclamatie de uimire generala. Si de frica pentru viata personajului pozitiv. Exact ca in filme. Zambesc. Ratatul. Crede ca acum el e superior. Mare greseala! I-as rade in fata, dar vreau sa-i aud exclamatiile de fericire inainte sa-l dau gata.
- Acum ce mai zici?
Tonul lui exprima superioritate. Ma priveste ca si cum ar fi castigat.
- Vrei sa stii ce zic?
- Da.
- Asta! In momentul ala am facut ceva de care inca mi-e rusine. L-am scuipat pe tip, apoi l-am impins cu piciorul in abdomen si m-am ridicat. E tot ce am avut de zis, i-am intors-o cu dispret in timp ce imi aranjam fusta, scuturand-o de praf.
Audienta exclama, in delir. Ma simteam stralucitoare. M-am intors langa el, ca si cum uitasem ceva. Chiar uitasem ceva. Sa ma salvez de o eventuala plangere la director. Aveam deja una pe ziua de azi, era destul.
- Daca se afla de incidentul asta, se afla si de cel de ieri. Gandeste-te care e mai grav.
M-am indepartat, ignorandu-i injuraturile soptite. „Fanii” mei incercau sa-mi spuna, in general, ca sunt socati de comportamentul meu. Am mers direct la gemeni. Erau singurii de care imi pasa cu adevarat aici.
- Cine esti si ce-ai facut cu Lizzie?
Toti baietii il invidiau pe Alex. El avea onoarea de a vorbi cu mine. Inainte, asta nu era un fapt extraordinar. Acum, era ca si cum l-as fi incoronat rege. Nu-mi pasa de ceilalti. Daca nu faceam ce faceam, nimeni nu m-ar fi luat in seama. Atata timp cat nu devenea un nesimtit, avea parte de atentia mea.
- Multumesc pentru piedica. Ii dau un pupic pe obraz, apoi ma intorc spre Eric. Multumesc si pentru suportul moral. Il pup si pe el, in timp ce restul baietilor aproape iau foc.
Eram o fata rea. Foarte rea. Le stricam aspiratiile tinerilor si faceam de ras mascota scolii, capitanul echipei de fotbal. Muschii mari, minte mica. Zambesc vesela, inrosindu-ma de la propriile-mi ganduri.
- Nu vreau sa stric momentul, dar trebuie sa mergem la ore, interveni Tom. Ce tocilar! Am inceput sa rad si m-am indreptat spre clasa, cu cele doua „garzi de corp” dupa mine.
La urmatoarele ore din zi m-am simtit fericita si... total ignoranta fata de profesori. Puteau vorbi de revolutii, ecuatii, teritorii cucerite si necucerite... Treaba lor. Eu traiam in lumea mea plina de fericire si libertate. Rupsesem lacatul ce ma tinuse departe de societate atata timp.
- Astazi, domnisorul Ken a plecat mai devreme, constata diriginta. Din cauza ca a fost ranit de palma ta, se poate adauga.
- El si orgoliul lui, i-am taiat-o spre rasetele celor din jur. Dintr-o fata invizibila devenisem o mondenitate. Si, recunosc, imi placea asta. Imi placea pentru ca de acum se va tine cont de ceea ce spun eu. Si de ceea ce cred.
- Ce schimbare brusca de comportament, domnisoara. Mama dumitale a fost anuntata de incident. Din fericire, trecutul tau imaculat te-a salvat de la sanctiuni.
Deci mama aflase. Si ce? In definitiv, trebuia sa rabufnesc intr-o buna zi. Si toata ura nutrita pentru sobolanul ala, cu ea ce era sa fac? Clopotelul a anuntat sfarsitul orelor. Tocmai ma pregateam sa plec, dar Margaret m-a oprit. Ce mai vroia si ea?
- Daca vrei sa-mi spui ca am incurcat-o, consumi aer degeaba.
- Ce s-a intamplat ieri, Elizabeth?
- Poftim?
Ma uimea profunzimea si tulburarea cu care rostise acele cuvinte.
- Pai, e complicat.
Complicat! Asta e cel mai potrivit cuvant pentru a-mi descrie noua viata, care tocmai a implinit 2 zile. Dar trebuia sa-i spun, pentru binele ei. Imi placea sa pot ajuta orice fata. Chiar si pe ea, pentru ca datorita mie ar sti ce sa faca si cum sa se pazeasca de pericolul reprezentat de un baiat beat si fara cap.
- Vreau sa-mi spui.
- Ti-o zic doar ca sa stii cu cine ai de furca. Am avut...aaa... o problema si am ajuns la periferia orasului. Urat loc! Acolo erau Ken si alti baieti beti morti. I-am dat o palma...
- Una din mortalele ei, interveni Alex, care venise langa noi. A zambit siret. Imi placea zambetul ala, parea inocent. Nu era, asta o stiam sigur. I-a zambit si eu, amintindu-mi ca „ mortala” mea cea dintai ii era cunoscuta. I-o aplicasem ieri, inainte de „incident”.
- Da, si si-a revenit o clipa. Apoi a aparut el si m-a salvat.
- Da, da, sunt un erou, bla bla. Margaret, daca tii la viitorul tau te sfatuiesc sa uiti de fotbalistul ala.
- Multumesc de sfat. Voi tine cont de el. Elizabeth, trebuie sa fii norocoasa sa ai un asemenea prieten. A venit dupa tine la fix!
- El doar „explora orasul”. Am spus-o pentru ca stiam ca nu ar recunoaste nici intr-o mie de ani ca ma cauta. Acum mai bine mergem acasa. Mama probabil arde.
Eram, chiar eram norocoasa. Il puteam considera prieten, desi ne stiam de 48 de ore. Am urcat pe motocicleta lui. Eric a crezut ca ar fi bine sa ne astepte, ca mama sa nu creada ca intarziem din cine stie ce motiv. Am inspirat aerul cu iz de ploaie. Eram increzatoare ca viata mea se va schimba. In bine sau in rau, nu-mi pasa. Orice noutate era binevenita, daca ma ajuta sa uit cu totul fosta mea viata. Vroiam doar ca discutia cu mama sa se termine repede, ca sa pot rememora ceea ce am infaptuit azi. Si sa fiu, pentru prima data dupa mult timp, mandra de mine.