Înainte de a vă da satisfacția să citiți, vreau să îi mulțumesc lui Abbeh pentru că și-a lăsat părerea. Mă bucur că îți place și sper să te încânte și acest capitol. De asemenea, vreau să îi mulțumesc și criticului meu literar personal, Cherie, cea pentru care am făcut`o pe Melanie. Nu m`a lăsat să aberez și deși nu a văzut faza finală a capitolului sunt sigură că o va încânta - at least, sper. În rest, sper să primesc și eu măcar... două comentarii. If possible, ofc. Capitolul următor aș vrea să îl fac din perspectiva lui Anne, ca să descriu relația ei cu Kail, dar rămâne de văzut. Nu renunț chiar așa ușor la Caroline, I like being in her shoes. :]] Well, enjoy ! ;;]
[center]Capitolul patru[/center]
M-am trezit destul de brusc în dimineața urmatoare. Poate s-a datorat mirosului de cafea proaspată sau sfârâitului clatitelor în tigaie. Mi-am pus papuci în picioare, luându-mă după mirosul delicios ce venea, aparent, din spre bucatarie. Ah, de când nu mai mirosise casa mea așa. De obicei, la micul - dejun mirosea doar a lapte cu cereale – ceea ce sincer, nu avea un miros prea pregnant. Nu eram genul de persoană care să se strofoce cu pregatitul mesei. Nu că mâncam prea des acasă, dar când o faceam ori comandam ceva ori luam mâncare semi – preparată. Am intrat în încapere, așezându-mă pe un scaun rotund, verde. Jasper era cu spatele la mine, iar din parul brunet și rebel îi alunecau pe spate picaturi de apă. Nu avea tricou, singurul articol vestimentar cel îl purta fiind boxerii Calvin Klein. Și arata… ei, ca s-o spun p-aia dreaptă, arata al dracului de bine. Atât de bine încât aș fi putut sari pe el chiar acum, să îi mângâi corpul cu degetele mele fine, să îi mușc buzele roșiatice. Mi-am scuturat cu putere capul. Calmează-te, Carol. Ești femeie matură acum. S-a întors cu fața la mine, zâmbindu-mi larg. Îmi puse în față niște clatite garnisite cu sirop de arțar și o cană de cafea, apoi mă sarută pe creștet. M-aș putea obișnui cu asta. Mi-am verificat agenda ce statea pe masă. Astazi nu aveam nimic de facut, exceptând alegerea rochii cu Anne. Am închis ușor nervoasă agenda, luând o îmbucatură din clatitele delicioase. Ah, ce mi-ar fi placut să îl pastrez pe baiețelul acesta adorabil – bine, nu mai era chiar un baiețel – numai pentru mine. În timp ce mâncam, nu am putut să nu îmi amintesc despre o zi, absolut nenorocită. Ziua în care aș fi putut să îl obțin pe Jazz, iar eu ca o tută, mi-am pierdut șansa.
Stateam lipită de dulapul meu din liceu, povestindu-le tuturor fetelor din grupul meu, cum Jared Cross mă invitase să merg la balul lui de absolvire. Eram doar o boboacă, iar el termina liceul, așa că fusesem mai mult decât flatată când mă invitase pe mine. Fetele mă priveau admirativ, poate și cu un strop de invidie. Dar eu știam foarte bine că nu cu Jared voiam eu să merg la bal. Oricum, acum nu mai aveam de ales. Jared nu era perfect, dar era singura mea opțiune. Era genul ” bad - boy ”, genul după care toate fetele alergau. Îmi placea de el. Era frumos, asta era sigur. Avea parul blond, ciufulit cu stil, iar ochii lui erau singurul lucru pe care chiar aș fi putut iubi la el. Erau de un albastru intens și pareau atât de sinceri încât nu mă puteam îndoi de el.
Am observat un ghiozdan familiar, așa că mi-am luat la revedere de la fete și am alergat spre posesorul sau. Cum mă apropiam îi simțeam mirosul familiar și atât de placut. Am stat puțin pe loc, lasând amintirile noastre să îmi inunde mintea. Doamne, câte lucruri facusem împreună. Era prietenul meu cel mai bun. Ar fi fost așa frumos să fie mai mult. I-am sarit în spate, agățându-mă de el.
- Fluturaș, voiam să te întreb ceva, îmi zise în momentul în care am revenit pe teren drept. Vrei să vii la bal cu mine ? Știu că e aiurea, dar chiar te iubesc. Știu că e târziu. Știu că trebuia să îți spun mai devreme. Ești prietena mea cea mai bună și cea mai veche și…
- Oh, Jazz… mi-am mușcat buza, încercând să-mi ascund nervozitatea. M-a invitat Jared și am acceptat. Dar pot anula.
- Oh, nu, stai liniștită. Dezamagirea i se putea citi fară probleme. Dintr-o dată mi se paru că arată diferit, ca și cum își pierduse zâmbetul. Ne mai auzim, Caroline. Îmi facu semn cu mâna și se întoarse cu spatele.
- Stai, unde pleci ? Jazz, nu mă lasa așa. Știi că și eu te iubesc.
Am strigat după el, dar deja plecase din raza mea vizuală. Dacă mi-ar fi zis până în acel moment. Dacă ar fi dat semne că simte ceva pentru mine, mai mult decât o legatură fraternă, i-aș fi marturisit eu ce simt. Prost, arogant și laș ! A avut atâtea ocazii să îmi spună ce simte și fix după Jared se trezește și el. Chestia asta nu se poate uita. Te urasc, Jasper Warren !
Acum îmi parea îngrozitor de rau că spusesem că îl urasc. Sau pentru că îl refuzasem. Oricum, după ce că la bal Jared abia a vorbit cu mine – iar Jasper nici nu a mai venit – după petrecere a vrut să mă ducă la un hotel și să se distreze puțin. Prea rau pentru el că eu nu eram o fetiță fară aparare. I-am dat un pumn în față cu toată puterea pe care am putut-o exercita asupra lui. Ei, era bine să fiu înconjurată de barbați puternici. Mi-am pus capul în mâini, oftând adânc. Terminasem de mâncat, iar cafeaua era baută de mult. M-am ridicat de pe scaun, mergând spre camera mea. Mi-am luat niște blugi decolorați Sergio Valante și un tricou bleu cu alb, Gucci. În picioare mi-am pus niște platforme, de un alb stralucitor, cu niște baretuțe subțirele, Prada. Aratam destul de bine. Mi-am pieptanat rapid parul, uitându-mă în oglinda de la masa de toaletă. Am vrut să mi-l prind la spate, dar nu îmi gaseam clama. Am mers spre baie, gândindu-mă că poate o lasasem acolo. Fiind obișnuită să nu fie nimeni la mine în baie, nu m-am mai obosit să bat la ușă. Am dat buzna ca o tornadă, luându-mi clama de pe marginea oglinzii. Când m-am uitat cu mai mare atenție în baie, l-am observat pe Jazz. Am cascat ochii, iar el, într-o încercare disperată de a nu face momentul și mai stânjenitor, își strânse prosopul cu care se ștergea, în jurul parții pe care… nu era indicat să o vad. Am închis cu putere ușa, lasându-mă să cad pe jos, lipindu-mă de perete. Doamne, îmi era așa rușine. Cum am putut să fiu așa tâmpită ? M-am uitat în oglinda mare de pe perete. Aveam obrajii îngrozitor de roșii și paream foarte tulburată. Am încercat să mă calmez și mi-am prins repede parul. Chiar când m-am ridicat în picioare, Jasper ieșea pe ușa baii. I-am evitat privirea, iar el chicoti ușor.
- Știi că nu m-am suparat, nu ? zise el, zâmbind. Nu ai vazut nimic.
- Da, dar este așa stânjenitor. Acum poate ar trebui să mă vezi și tu pe mine dezbracată. Am râs împreună la replica mea.
I-am facut cu mâna și m-am grabit spre ieșire. Chiar trebuia să plec, altfel pitica mă va omorî. M-am urcat la volanul mașinii, calcând accelerația. Eram destul de stresată de alegerea de azi, nu numai pentru ea, ci și pentru mine. Ca singura domnișoară de onoare, trebuia să îmi iau și eu o rochie – norocul meu că nu trebuia să mă asortez cu nimeni. Dar chiar nu voiam să port cine știe ce rochie roz bombon, cu o coroniță cu trandafirași la asorte. Drumul era aglomerat, o zi destul de agitată în New York. Norocul meu era că între casa mea și Barneys nu erau decât vreo zece minute. Am parcat mașina în față la SoHo, luându-mi geanta. Vântul batea destul de tare, așa că fusese o idee bună să îmi prind parul. Am împins ușile din sticlă de la Barneys, iar Georgina, șefa de la raionul de shopping personalizat - și o foarte bună prietenă a mea -, mă întâmpină cu un zâmbet. Mă îmbrățișă delicat, apoi îmi facu semn să o urmez. Adoram să fiu într-un magazin. Era locul de care aparțineam – în afara salii de cinema ( sau a camerei mele, dedicată filmului ). Am ajuns în raionul de rochii, unde Anne era deja îmbracată într-o mare de dantelă înfoiată. Semana destul de bine cu un cârnat. Mi-am abținut râsul și m-am apropiat de ea. Avea broboane de sudoare pe frunte, semn că era destul de stresată. Semana cu zilele în care trebuia să se pregatească de cine știe ce bal important. Pentru o clipă, am zarit expresia îngrijorată pe care o aveam și eu uneori. Se vedea că suntem surori.
- Carol, ce bine, ai venit ! Mama m-a lasat baltă în ultima clipă, așa că am venit singură și nu știu absolut nimic. Rochia asta e chiar atât de aiurea cum o vad eu ?
Am dat din cap. A oftat puternic, luând o gură din șampania ce o avea pe o masuță. În dreapta ei, era o stinghie plină cu rochii de mireasă. Îmi era groază când le vedeam. Eu nu aș putea să fiu ca ea. Deși aveam atâta curaj în tot felul de domenii, în fața unei rochii de mireasă mă pierdeam. În stânga, era o altă stinghie, plină de rochii… de – domnișoară – de – onoare. Mi s-a facut rau instantaneu când le-am vazut. Blondina îmi observă privirea oripilată și începu să râdă. Normal, pe ea o amuza chestia asta. Apoi mi-am dat seama că nu mai fusese atât de draguță cu mine de mulți ani. Poate era doar febra din-aintea nunții. Anne își dadu repede rochia – cârnat jos, ramânând într-un corset din dantelă și pantofii cu toc. Își alese cu grijă o rochie nouă. Era de un alb imaculat, cu ape albastre prinse de talie cu fundițe micuțe. Era strânsă sus, fară baretuțe, apoi înfoiată din talie. Era cu adevarat frumoasă și chiar parea stilul ei. Dar ceva nu era în regulă, iar asta se putea citi și pe chipul ei.
- Știu că ar trebui să o probez, dar simt că nu este ce vreau eu. Eu vreau ceva sublim, ceva ca…
- Ca asta, am continuat eu, luând un umeraș de pe stativ.
Era o rochie superbă, aproape la fel de frumoasă ca cea pe care o desenasem eu în copilaria mea. În partea de sus era cu mâneci din dantelă trei sferturi, strânse doar în marginile topului. În partea din stânga, topul era strâns cu un trandafiraș delicat, alb, de acolo revarsându-se o cascadă cu trandafirași brodați cu negru, cu o trenă lungă de tot. Anne aproape scapă paharul de șampanie din mână, alergând spre rochie. Eram sigură că îi placea la nebunie. S-a schimbat repede cu ea și am fost placut surprinsă să vad că era perfectă pentru ea. Îi punea în valoarea corpul ei frumos și delicat. Da, chiar îi statea bine. A zâmbit satisfacută spre mine.
- Acum e rândul tau, spusese ea, rânjind malefic.
Mi-am dat ochii peste cap. Nu am scapat până nu am probat mii de rochii – rozalii, cu volanașe, cu paiete, cu broderii, din stofă, cu aplicații. Până la urmă am ales una care îmi placea și mie. Era turcoaz – dar nu o nuanță agresivă, ci una placută privirii, un turcoaz închis – lungă până în pamânt ( dar lasându-se să mi se vadă botul pantofilor ), cu o curelușă împletită maro, la brâu. Era destul de frumoasă și îmi statea bine. Mă bucurasem că se terminase în sfârșit.
- Mi-a placut ziua de azi, i-am spus lui Anne când ne luam la revedere.
- Și mie. Ar trebui repetată cumva, sis. Mă îmbrățișă.
Nici nu am mai comentat la modul atât de aiurea în care îmi spusese. Mă bucurasem că începusem să fim mai apropiate decât înainte. Nu știu ce se întâmplase – oare de ce aveam impresia că se bagase tata ? – dar mă bucura că ne apropiam de ce fusesem înainte – încet, dar relativ sigur. Deși credeam că ziua asta va fi prostească, poate chiar plictisitoare, m-am bucurat să știu că nu s-a întâmplat așa. Mă simțeam relaxată, cum nu mai fusesem de luni bune. Fară să îmi dau seama, deja ajunsesem acasă. Când am intrat, Jasper statea pe canapea. Se ridică spre mine, mă lua în brațe și îmi șopti să nu mă supar. Am vrut să îl întreb despre ce vorbește. Apoi aparu ea. Avea parul șaten – ciocolatiu, ondulat și ochii albaștri. Era scundă, dar nu într-un fel rau, ci micuță, ca o papușă de porțelan. Mi-am dat seama din prima că nu o voi putea suporta.
- Fluturaș… Știi că eu am plecat după liceu în Franța. Ei, ea este iubita mea, Melanie.
Își ascundea privirea de mine. Acea ființă pe care deja o antipatizam, mă privi zâmbitoare. Eu ramasesem impasibilă, fară să schițez cea mai mică umbră de surâs. Îngheță și ea brusc, parând speriată de mine. Se ghemui la pieptul lui Jasper – AL MEU – iar el întinse automat brațele în jurul ei. Nu suportam să vad așa ceva. Brațele acelea ce ar fi trebuit să mă țină pe mine așa, erau strânse în jurul unei franțuzoaice. Nici nu mai îmi pasa că eram în halul acesta de geloasă, cum nu mi-aș fi permis niciodată. Am plecat în camera mea, aruncând rochia pe un scaun, iar corpu-mi pe pat. Jazz veni repede în camera mea. Parea ranit. Bun. Mă bucur că era așa.
- De ce ? am șoptit, încercând să îmi abțin tremurul din voce.
- Carol, tu nu erai acolo. Ce ai fi vrut să fac ? parea pe punctul de a izbucni în lacrimi.
- Ieși ! am țipat. Ai adus-o în casa mea. Și ce credeai, că o voi primi cu brațele deschise ? Știai că te iubesc, idiotule !
A ieșit, dar nu înainte să se uite la mine cu tristețe. Doamne, îi zisesem că îl iubesc. Mi-am înjurat viața și mi-am bagat capul în pernă, urlând.
[center]Capitolul patru[/center]
M-am trezit destul de brusc în dimineața urmatoare. Poate s-a datorat mirosului de cafea proaspată sau sfârâitului clatitelor în tigaie. Mi-am pus papuci în picioare, luându-mă după mirosul delicios ce venea, aparent, din spre bucatarie. Ah, de când nu mai mirosise casa mea așa. De obicei, la micul - dejun mirosea doar a lapte cu cereale – ceea ce sincer, nu avea un miros prea pregnant. Nu eram genul de persoană care să se strofoce cu pregatitul mesei. Nu că mâncam prea des acasă, dar când o faceam ori comandam ceva ori luam mâncare semi – preparată. Am intrat în încapere, așezându-mă pe un scaun rotund, verde. Jasper era cu spatele la mine, iar din parul brunet și rebel îi alunecau pe spate picaturi de apă. Nu avea tricou, singurul articol vestimentar cel îl purta fiind boxerii Calvin Klein. Și arata… ei, ca s-o spun p-aia dreaptă, arata al dracului de bine. Atât de bine încât aș fi putut sari pe el chiar acum, să îi mângâi corpul cu degetele mele fine, să îi mușc buzele roșiatice. Mi-am scuturat cu putere capul. Calmează-te, Carol. Ești femeie matură acum. S-a întors cu fața la mine, zâmbindu-mi larg. Îmi puse în față niște clatite garnisite cu sirop de arțar și o cană de cafea, apoi mă sarută pe creștet. M-aș putea obișnui cu asta. Mi-am verificat agenda ce statea pe masă. Astazi nu aveam nimic de facut, exceptând alegerea rochii cu Anne. Am închis ușor nervoasă agenda, luând o îmbucatură din clatitele delicioase. Ah, ce mi-ar fi placut să îl pastrez pe baiețelul acesta adorabil – bine, nu mai era chiar un baiețel – numai pentru mine. În timp ce mâncam, nu am putut să nu îmi amintesc despre o zi, absolut nenorocită. Ziua în care aș fi putut să îl obțin pe Jazz, iar eu ca o tută, mi-am pierdut șansa.
Stateam lipită de dulapul meu din liceu, povestindu-le tuturor fetelor din grupul meu, cum Jared Cross mă invitase să merg la balul lui de absolvire. Eram doar o boboacă, iar el termina liceul, așa că fusesem mai mult decât flatată când mă invitase pe mine. Fetele mă priveau admirativ, poate și cu un strop de invidie. Dar eu știam foarte bine că nu cu Jared voiam eu să merg la bal. Oricum, acum nu mai aveam de ales. Jared nu era perfect, dar era singura mea opțiune. Era genul ” bad - boy ”, genul după care toate fetele alergau. Îmi placea de el. Era frumos, asta era sigur. Avea parul blond, ciufulit cu stil, iar ochii lui erau singurul lucru pe care chiar aș fi putut iubi la el. Erau de un albastru intens și pareau atât de sinceri încât nu mă puteam îndoi de el.
Am observat un ghiozdan familiar, așa că mi-am luat la revedere de la fete și am alergat spre posesorul sau. Cum mă apropiam îi simțeam mirosul familiar și atât de placut. Am stat puțin pe loc, lasând amintirile noastre să îmi inunde mintea. Doamne, câte lucruri facusem împreună. Era prietenul meu cel mai bun. Ar fi fost așa frumos să fie mai mult. I-am sarit în spate, agățându-mă de el.
- Fluturaș, voiam să te întreb ceva, îmi zise în momentul în care am revenit pe teren drept. Vrei să vii la bal cu mine ? Știu că e aiurea, dar chiar te iubesc. Știu că e târziu. Știu că trebuia să îți spun mai devreme. Ești prietena mea cea mai bună și cea mai veche și…
- Oh, Jazz… mi-am mușcat buza, încercând să-mi ascund nervozitatea. M-a invitat Jared și am acceptat. Dar pot anula.
- Oh, nu, stai liniștită. Dezamagirea i se putea citi fară probleme. Dintr-o dată mi se paru că arată diferit, ca și cum își pierduse zâmbetul. Ne mai auzim, Caroline. Îmi facu semn cu mâna și se întoarse cu spatele.
- Stai, unde pleci ? Jazz, nu mă lasa așa. Știi că și eu te iubesc.
Am strigat după el, dar deja plecase din raza mea vizuală. Dacă mi-ar fi zis până în acel moment. Dacă ar fi dat semne că simte ceva pentru mine, mai mult decât o legatură fraternă, i-aș fi marturisit eu ce simt. Prost, arogant și laș ! A avut atâtea ocazii să îmi spună ce simte și fix după Jared se trezește și el. Chestia asta nu se poate uita. Te urasc, Jasper Warren !
Acum îmi parea îngrozitor de rau că spusesem că îl urasc. Sau pentru că îl refuzasem. Oricum, după ce că la bal Jared abia a vorbit cu mine – iar Jasper nici nu a mai venit – după petrecere a vrut să mă ducă la un hotel și să se distreze puțin. Prea rau pentru el că eu nu eram o fetiță fară aparare. I-am dat un pumn în față cu toată puterea pe care am putut-o exercita asupra lui. Ei, era bine să fiu înconjurată de barbați puternici. Mi-am pus capul în mâini, oftând adânc. Terminasem de mâncat, iar cafeaua era baută de mult. M-am ridicat de pe scaun, mergând spre camera mea. Mi-am luat niște blugi decolorați Sergio Valante și un tricou bleu cu alb, Gucci. În picioare mi-am pus niște platforme, de un alb stralucitor, cu niște baretuțe subțirele, Prada. Aratam destul de bine. Mi-am pieptanat rapid parul, uitându-mă în oglinda de la masa de toaletă. Am vrut să mi-l prind la spate, dar nu îmi gaseam clama. Am mers spre baie, gândindu-mă că poate o lasasem acolo. Fiind obișnuită să nu fie nimeni la mine în baie, nu m-am mai obosit să bat la ușă. Am dat buzna ca o tornadă, luându-mi clama de pe marginea oglinzii. Când m-am uitat cu mai mare atenție în baie, l-am observat pe Jazz. Am cascat ochii, iar el, într-o încercare disperată de a nu face momentul și mai stânjenitor, își strânse prosopul cu care se ștergea, în jurul parții pe care… nu era indicat să o vad. Am închis cu putere ușa, lasându-mă să cad pe jos, lipindu-mă de perete. Doamne, îmi era așa rușine. Cum am putut să fiu așa tâmpită ? M-am uitat în oglinda mare de pe perete. Aveam obrajii îngrozitor de roșii și paream foarte tulburată. Am încercat să mă calmez și mi-am prins repede parul. Chiar când m-am ridicat în picioare, Jasper ieșea pe ușa baii. I-am evitat privirea, iar el chicoti ușor.
- Știi că nu m-am suparat, nu ? zise el, zâmbind. Nu ai vazut nimic.
- Da, dar este așa stânjenitor. Acum poate ar trebui să mă vezi și tu pe mine dezbracată. Am râs împreună la replica mea.
I-am facut cu mâna și m-am grabit spre ieșire. Chiar trebuia să plec, altfel pitica mă va omorî. M-am urcat la volanul mașinii, calcând accelerația. Eram destul de stresată de alegerea de azi, nu numai pentru ea, ci și pentru mine. Ca singura domnișoară de onoare, trebuia să îmi iau și eu o rochie – norocul meu că nu trebuia să mă asortez cu nimeni. Dar chiar nu voiam să port cine știe ce rochie roz bombon, cu o coroniță cu trandafirași la asorte. Drumul era aglomerat, o zi destul de agitată în New York. Norocul meu era că între casa mea și Barneys nu erau decât vreo zece minute. Am parcat mașina în față la SoHo, luându-mi geanta. Vântul batea destul de tare, așa că fusese o idee bună să îmi prind parul. Am împins ușile din sticlă de la Barneys, iar Georgina, șefa de la raionul de shopping personalizat - și o foarte bună prietenă a mea -, mă întâmpină cu un zâmbet. Mă îmbrățișă delicat, apoi îmi facu semn să o urmez. Adoram să fiu într-un magazin. Era locul de care aparțineam – în afara salii de cinema ( sau a camerei mele, dedicată filmului ). Am ajuns în raionul de rochii, unde Anne era deja îmbracată într-o mare de dantelă înfoiată. Semana destul de bine cu un cârnat. Mi-am abținut râsul și m-am apropiat de ea. Avea broboane de sudoare pe frunte, semn că era destul de stresată. Semana cu zilele în care trebuia să se pregatească de cine știe ce bal important. Pentru o clipă, am zarit expresia îngrijorată pe care o aveam și eu uneori. Se vedea că suntem surori.
- Carol, ce bine, ai venit ! Mama m-a lasat baltă în ultima clipă, așa că am venit singură și nu știu absolut nimic. Rochia asta e chiar atât de aiurea cum o vad eu ?
Am dat din cap. A oftat puternic, luând o gură din șampania ce o avea pe o masuță. În dreapta ei, era o stinghie plină cu rochii de mireasă. Îmi era groază când le vedeam. Eu nu aș putea să fiu ca ea. Deși aveam atâta curaj în tot felul de domenii, în fața unei rochii de mireasă mă pierdeam. În stânga, era o altă stinghie, plină de rochii… de – domnișoară – de – onoare. Mi s-a facut rau instantaneu când le-am vazut. Blondina îmi observă privirea oripilată și începu să râdă. Normal, pe ea o amuza chestia asta. Apoi mi-am dat seama că nu mai fusese atât de draguță cu mine de mulți ani. Poate era doar febra din-aintea nunții. Anne își dadu repede rochia – cârnat jos, ramânând într-un corset din dantelă și pantofii cu toc. Își alese cu grijă o rochie nouă. Era de un alb imaculat, cu ape albastre prinse de talie cu fundițe micuțe. Era strânsă sus, fară baretuțe, apoi înfoiată din talie. Era cu adevarat frumoasă și chiar parea stilul ei. Dar ceva nu era în regulă, iar asta se putea citi și pe chipul ei.
- Știu că ar trebui să o probez, dar simt că nu este ce vreau eu. Eu vreau ceva sublim, ceva ca…
- Ca asta, am continuat eu, luând un umeraș de pe stativ.
Era o rochie superbă, aproape la fel de frumoasă ca cea pe care o desenasem eu în copilaria mea. În partea de sus era cu mâneci din dantelă trei sferturi, strânse doar în marginile topului. În partea din stânga, topul era strâns cu un trandafiraș delicat, alb, de acolo revarsându-se o cascadă cu trandafirași brodați cu negru, cu o trenă lungă de tot. Anne aproape scapă paharul de șampanie din mână, alergând spre rochie. Eram sigură că îi placea la nebunie. S-a schimbat repede cu ea și am fost placut surprinsă să vad că era perfectă pentru ea. Îi punea în valoarea corpul ei frumos și delicat. Da, chiar îi statea bine. A zâmbit satisfacută spre mine.
- Acum e rândul tau, spusese ea, rânjind malefic.
Mi-am dat ochii peste cap. Nu am scapat până nu am probat mii de rochii – rozalii, cu volanașe, cu paiete, cu broderii, din stofă, cu aplicații. Până la urmă am ales una care îmi placea și mie. Era turcoaz – dar nu o nuanță agresivă, ci una placută privirii, un turcoaz închis – lungă până în pamânt ( dar lasându-se să mi se vadă botul pantofilor ), cu o curelușă împletită maro, la brâu. Era destul de frumoasă și îmi statea bine. Mă bucurasem că se terminase în sfârșit.
- Mi-a placut ziua de azi, i-am spus lui Anne când ne luam la revedere.
- Și mie. Ar trebui repetată cumva, sis. Mă îmbrățișă.
Nici nu am mai comentat la modul atât de aiurea în care îmi spusese. Mă bucurasem că începusem să fim mai apropiate decât înainte. Nu știu ce se întâmplase – oare de ce aveam impresia că se bagase tata ? – dar mă bucura că ne apropiam de ce fusesem înainte – încet, dar relativ sigur. Deși credeam că ziua asta va fi prostească, poate chiar plictisitoare, m-am bucurat să știu că nu s-a întâmplat așa. Mă simțeam relaxată, cum nu mai fusesem de luni bune. Fară să îmi dau seama, deja ajunsesem acasă. Când am intrat, Jasper statea pe canapea. Se ridică spre mine, mă lua în brațe și îmi șopti să nu mă supar. Am vrut să îl întreb despre ce vorbește. Apoi aparu ea. Avea parul șaten – ciocolatiu, ondulat și ochii albaștri. Era scundă, dar nu într-un fel rau, ci micuță, ca o papușă de porțelan. Mi-am dat seama din prima că nu o voi putea suporta.
- Fluturaș… Știi că eu am plecat după liceu în Franța. Ei, ea este iubita mea, Melanie.
Își ascundea privirea de mine. Acea ființă pe care deja o antipatizam, mă privi zâmbitoare. Eu ramasesem impasibilă, fară să schițez cea mai mică umbră de surâs. Îngheță și ea brusc, parând speriată de mine. Se ghemui la pieptul lui Jasper – AL MEU – iar el întinse automat brațele în jurul ei. Nu suportam să vad așa ceva. Brațele acelea ce ar fi trebuit să mă țină pe mine așa, erau strânse în jurul unei franțuzoaice. Nici nu mai îmi pasa că eram în halul acesta de geloasă, cum nu mi-aș fi permis niciodată. Am plecat în camera mea, aruncând rochia pe un scaun, iar corpu-mi pe pat. Jazz veni repede în camera mea. Parea ranit. Bun. Mă bucur că era așa.
- De ce ? am șoptit, încercând să îmi abțin tremurul din voce.
- Carol, tu nu erai acolo. Ce ai fi vrut să fac ? parea pe punctul de a izbucni în lacrimi.
- Ieși ! am țipat. Ai adus-o în casa mea. Și ce credeai, că o voi primi cu brațele deschise ? Știai că te iubesc, idiotule !
A ieșit, dar nu înainte să se uite la mine cu tristețe. Doamne, îi zisesem că îl iubesc. Mi-am înjurat viața și mi-am bagat capul în pernă, urlând.
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.
iata
portile luminii.